Management public internaţional este prima lucrare de specialitate în limba română, care abordează problematica specifică managementului din organizaţiile internaţionale dintr-o perspectivă holistică.
Într-un context internaţional puternic dominat de organizaţiile internaţionale, devine esenţială aprofundarea cunoaşterii cu privire la acestea.
Prin politicile şi strategiile iniţiate la nivel internaţional, dar şi prin deciziile pe care conducătorii organizaţiilor internaţionale le iau, sunt influenţate nu numai politicile şi strategiile statelor lumii, dar şi relaţiile între acestea.
Mediul internaţional este din ce în ce mai mult dominat de probleme complexe, între care: creşterea ponderii populaţiei sărace, accentuarea pericolelor ce ameninţă liniştea şi pacea planetei, deteriorarea echilibrelor naturale şi problemele de mediu, analfabetismul în creştere, creşterea frecvenţei fenomenelor de criză economică şi socială, agravarea stării de sănătate a populaţiei planetei, etc.
Cele mai multe dintre acestea nu pot fi soluţionare de statele în care se manifestă mai pregnant, în primul rând pentru că implică investiţii financiare importante, pe care cele mai multe nu le au, iar în al doilea rând pentru că necesită resurse umane calificate.
Globalizarea, ale cărei influenţe sunt din ce în ce mai accentuate pe plan mondial, a determinat statele să analizeze ce este mai bine pentru ele. Cele mai multe au ajuns la concluzia că buna relaţionare cu organizaţiile internaţionale sau chiar afilierea la diferite organizaţii internaţionale, ca de altfel şi rolul activ în cadrul lor, sunt esenţiale pentru a putea valorifica mai bine contextul internaţional cu factorii economici, sociali şi politici care accelerează sau frânează evoluţia statelor lumii.
Problemele neglijate sau nerezolvate din ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare determină, mai devreme sau mai târziu, deteriorarea echilibrului economic şi social al statelor dezvoltate. Astfel se explică dinamica accentuată a numărului organizaţiilor internaţionale. Statele lumii au înţeles un adevăr esenţial, faptul că împreună sunt mai puternice în confruntarea lor cu problemele mondiale.
Din această perspectivă, lucrarea Management public internaţional ajută cititorul să înţeleagă faptul că, multe din organizaţiile internaţionale s-au constituit şi continuă să se dezvolte tocmai pentru că statele membre au un interes ca lucrul acestea să se întâmple.
Cele mai multe consideră că, reunite într-o entitate internaţională distinctă, sunt mai puternice şi pot acţiona mai bine, în primul rând pentru rezolvarea problemelor proprii sau pentru asigurarea dezvoltării lor, iar în al doilea rând, pot influenţa mai bine afacerile economice, politice şi sociale internaţionale.
Lucrarea cuprinde cinci capitole distincte, care prin conţinutul lor ajută cititorul să înţeleagă nu numai care sunt şi de ce sunt necesare organizaţiile internaţionale în mediul internaţional actual, dar oferă acestuia posibilitatea să cunoască misiunea, obiectivele şi principiile lor, organizarea şi procesul de luarea deciziilor, modul în care România a relaţionat cu ele şi principalele beneficii obţinute în timp. Ultima secţiune este rezervată instrumentelor utilizate de organizaţiile internaţionale în managementul public internaţional, particularităţile lor, atribuţiile şi competenţele statelor membre, dar şi ale conducerii organizaţiilor internaţionale. Relevanţa acestor instrumente pentru România şi procedurile, pe care statul român le consideră în relaţiile cu organizaţiile internaţionale şi cu alte statele democratice, sunt detaliate punctual în lucrare. Din cele peste 50000 organizaţii internaţionale, în lucrarea Management public internaţional sunt prezentate doar zece organizaţii internaţionale cu o relevanţă deosebită pe plan internaţional, dar şi pe relaţia cu România.
Lucrarea Management public internaţional se adresează atât cititorilor care doresc să cunoască principalele organizaţii internaţionale, dar şi tuturor studenţilor, care se pregătesc să dezvolte o carieră în aceste organizaţii, sau celor care colaborează efectiv, prin natura muncii lor, cu diverse organizaţii internaţionale.
Lucrarea este de interes deosebit pentru personal de specialitate din domeniul afacerilor internaţionale ale României, care trebuie să cunoască particularităţile managementului organizaţiilor internaţionale şi cum ar trebui adaptată politica României pe relaţia cu acestea, pentru a genera efecte pozitive economice, sociale, culturale, politice şi de securitate.
Din această perspectivă, lucrarea Management public internaţional contribuie semnificativ, nu numai la dezvoltarea cunoaşterii, dar şi la modelarea gândirii şi comportamentului resurselor umane implicate în activităţi diferite, pe relaţia cu organizaţiile internaţionale şi la dezvoltarea abilităţilor personalului pentru identificarea schimbărilor strategice şi tactice necesare României, în relaţie cu acestea. România are nevoie de experţi profesionişti în managementul afacerilor publice internaţionale, capabili să dezvolte parteneriate viabile şi sustenabile cu organizaţiile internaţionale, iar lucrarea Management public internaţional oferă un sprijin eficient în acest scop.
Profesor universitar Dr. Armenia Androniceanu
Bucureşti, 2010