📦 TRANSPORT GRATUIT PESTE 120 LEI
Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
Propuneri manuscrise: [email protected] : 0745 204 115
În urma procesului de evaluare a editurilor științifice, Editura Universitară a fost reacreditată categoria B de către Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) pentru domeniile FILOLOGIE, TEOLOGIE, ISTORIE ȘI STUDII CULTURALE.
De asemenea, Editura Universitară este inclusă de CNATDCU în rândul editurilor cu prestigiu recunoscut. Conform Ordinului Ministerului Educației nr. 3019 din 13 ianuarie 2025 pentru aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlului de conferențiar și a celui de profesor din învățământul superior, precum și a atestatului de abilitare, lucrările publicate sub egida Editurii Universitare sunt eligibile pentru 29 de domenii, între care: Psihologie, Științele educației, Economie, Drept, Medicină, Inginerie și alte domenii științifice.
Editura Universitară s-a bucurat în anul 2006 de acreditarea CNCSIS, reconfirmată în perioada 2006-2011, menținută apoi în 2012 și 2020, respectiv în 2026, când editura a fost acreditată și reacreditată de către CNCS.
Prin parteneriatul cu CROSSREF, acordăm lucrărilor editate de noi DOI (10.5682).
Respectarea riguroasă a fiecărei etape din procesul de editare - de la evaluare, redactare, tehnoredactare până la tipărirea cărții în condiții deosebite - este o valoare esențială a editurii, pe care o punem în practică în relația cu fiecare autor.
Recunoașterea primită din partea CNCS și CNATDCU și demonstrată în toți acești ani prin paleta vastă și distinsă a aparițiilor noastre editoriale, ne determină să menținem la aceleași standarde exigența și rigurozitatea. Iar acest fapt este confirmat și de numărul constant al lucrărilor de cercetare, al tezelor de doctorat sau al cursurilor pe care le primim spre editare și de un colectiv deosebit de autori și de referenți care ne sunt alături.
De aceste aprecieri se bucură un număr foarte restrâns de edituri, iar includerea Editurii Universitare ca editură științifică în lista celor acreditate și recunoscute, ne bucură și ne onorează. Ne așteptăm ca, în anii următori, să editam mai multe cărți din aceste domenii, dacă ne gândim că este firească și necesară o concretizare a activității științifice și a dedicării cadrelor didactice.
Mulțumim pe această cale tuturor coordonatorilor de colecții, referenților și cadrelor didactice care au sprijinit efortul nostru în realizarea acestui demers!