Analiza economico-financiara. Repere teoretice si practice
Lucrarea trateaza probleme ale analizei economico-financiare intalnite la nivel microeconomic atat din punct de vedere teoretic cat si practic, fiind un excelent suport pentru cei care patrund in „tainele” acestei discipline sau celor care vor sa exploreze aceasta stiinta.
Lucrarea de fata are un caracter metodologic punand accent pe teorii, concepte, principii si modelele analizei economico-financiare.
Structura cartii permite intelegerea si asimilarea graduala a cunostintelor prezentate, intrucat prima parte a acesteia ofera explicatii privind calculul principalilor indicatori economico-financiari intalniti in modelele de analiza folosite in cea de a doua parte a cartii, ceea ce face ca procesul de invatare sa fie mult mai facil.
Analitic – pe specificul „studiilor de caz” si avand ca obiect al investigarii o serie de indicatori economico-financiari utilizati in activitatea practica – au fost concepute secventele aplicative inserate in cadrul fiecarui capitol al lucrarii, insistandu-se pe latura sistemica a diagnosticarii si reglarii corespunzatoare a diverselor situatii constatate.
Analiza economico-financiara ofera cadrul conceptual cat si metodologico-aplicativ al identificarii si folosirii resurselor umane, materiale si financiare prin care pot fi evidentiate aspecte ale activitatii de productie si comercializare, gestionarea potentialului intern al intreprinderii, costuri, rentabilitate, analiza situatiei financiar-patrimoniala, etc. probleme de interes deosebit pentru activitatea practica.
Lucrarea prezentata se adreseaza studentilor de la facultatile cu profil economic, specialistilor din unitatile economice, managerilor, precum si utilizatorilor externi.
Multumim anticipat studentilor si specialistilor care vor veni cu observatii si noi sugestii asupra continutului lucrarii pentru ca, la viitoarea editie, aceasta sa apara imbunatatita.
in finalul acestor randuri, gandurile noastre pline de recunostinta se indreapta spre cei care au pus suflet in formarea multor specialisti din zona analizei economico-financiare si care ne-au oferit sprijinul generos intoate demersurile noastre profesionale: Prof. univ. dr. Constantin Stanescu, Prof. univ. dr. Constantin C. Cojocaru.
Autorii
Analiza economico-financiara. Teste grila
Lucrarea de fata are un caracter aplicativ, constituind o completare a cursului „Analiza economico-financiara. Repere teoretice si practice”, ce contine 160 de aplicatii tip grila, rezolvate de autoare si 200 de aplicatii propuse spre rezolvare.
Aceasta lucrare ofera posibilitatea celui care parcurge aplicatiile rezolvate si apoi pe cele propuse, sa-si fixeze cunostintele insusite pe baza cursului teoretic, cu privire la diversele aspecte ale analizei echilibrului financiar, analiza performantelor intreprinderii, analiza situatiei financiar-patrimoniale, rentabilitate, costuri, etc.
Lucrarea este destinata tuturor studentilor care se pregatesc in acest domeniu vast al analizei economico-financiare sau oricui doreste sa beneficieze de cunostintele practice ale acestei discipline.
in vederea imbunatatirii continutului unei viitoare editii, ne manifestam intreaga disponibilitate pentru observatii si sugestii din partea cititorilor.
Autorii