Actualul univers al organizatiilor este compus din variabile interdependente si interactive, care, deseori, ofera veritabile surprize, nu intotdeauna placute. Viziunea taylorista asupra organizarii, conform careia organizatia este conceputa rational, aidoma unei masini, in vederea executarii unor sarcini clare intr-un context stabil, s-a nascut intr-o lume dominata de antihazard si certitudine. Ordinea de tip mecanicist avea vocatia sa imblanzeasca si sa structureze dezordinea vietii sociale. Prezentul este caracterizat, insa, prin emergenta unei lumi turbulente si imprevizibile, impunandu-le organizatiilor, tot mai agresiv, conditiile, tendintele si solutiile sale. Toate acestea reprezinta surse de incertitudine, care motiveaza organizatia sa renunte la rigiditatea unui regim mecanicist, protector doar in aparenta, in favoarea supletei si capacitatii de adaptare la dinamica vietii.
Daca in trecut cheia succesului managerial consta in subordonarea organizatiei unei logici a masinii artificiale, in prezent eficienta organizatiei depinde de aptitudinea ei de a se manifesta ca un organism viu, capabil sa abordeze dezordinea realului. Tranzitia de la ordinea inghetata la viata, de la artificial la viu, de la referintele mecaniciste la cele biologice, creeaza o noua terminologie manageriala: organizatii policelulare, inteligente, in retea sau modele metabiologice ale organizarii sau morfogeneza organizatiilor sunt doar cateva termene de acest gen.
A conduce si a organiza in prezent nu mai presupune doar a asigura ordinea, ci tot mai mult inseamna „a crea viata“. Insa viata inseamna metabolism, un schimb activ de energie, resurse si informatie atat in interiorul organismului, cat si intre el si mediu. Aceasta precizare este valabila si pentru organizatii, sugerand necesitatea abandonarii izolationismului si a protectionismului managerial in favoarea ideii de comunicare interfunctionala si deschidere fata de mediu. Se are in vedere trecerea de la politica de constructie organizationala de tipul zonelor manageriale protejate - adevarate feude interne - la politica dezvoltarii fluxurilor transversale de comunicare si interactiune organizationala. Trecerea de la organizatia divizata si discontinua la organizatia fluida si continua, de la organizatia balcanizata la organizatia ce incurajeaza fluxurile, relatiile, sinergiile, complementaritatile si convergentele, reprezinta in sine un enorm avantaj strategic. Aceasta schimbare nu poate fi realizata fara o reconsiderare fundamentala a surselor puterii din cadrul organizatiilor economice, implicand trecerea de la autoritatea formal-legala, primita prin regulamente oficiale, la puterea dobandita. A sosit timpul leadership-ului!
In organizatiile birocratice autoritatea este repartizata ierarhic, managerii de linie (de nivel mediu) dispunand de o putere conferita de statutul formal sau delegata de superiorii ierarhici. Intr-un univers tot mai nestatornic si impredictibil, in care surpriza si aleatorul adesea ofera sau confirma succesul, numai promptitudinea deciziei si actiunii asigura performanta, iar aceasta operativitate este posibila doar prin descentralizare.
Omul de pe teren, de pe linia intai, acolo unde apar si se rezolva problemele sau se intra in contact direct cu clientul, trebuie sa dispuna de putere reala pentru a face fata sarcinilor atribuite. Sursa acestei puteri este leadership-ul autentic.
Noile conditii fac aproape imposibila sau oricum foarte dificila abordarea viitorului firmei numai pe baza unor instrumente de inalta precizie. Dar intr-o lume nesigura oamenii au nevoie mai mult ca oricand de repere stabile. In organizatia postmoderna un asemenea reper este reprezentat de forta si coerenta viziunii liderilor privind evolutia viitoare a organizatiei. Este vorba de un ansamblu de scopuri si valori, care sa aiba suficienta putere motivationala ca sa confere muncii cotidiene un sens, dezvoltand la fiecare manager sau angajat gustul progresului si perfectionarii. Aceste reguli ale jocului, simple si clare, trebuie sa permita integrarea vietii profesionale a fiecarui membru al organizatiei in evolutia ei de ansamblu, incurajand in acelasi timp dezvoltarea personala a indivizilor.
Viziunea asupra viitorului organizatiei, declinata in obiective ambitioase pentru fiecare subunitate, este expresia unor valori care au puterea de a asigura increderea membrilor in perspectivele viitoare. Traducerea lor in politici si practici organizationale, capabile sa guverneze cotidianul, este o conditie care poate conferi sens si vigoare activitatii fiecarui membru al organizatiei, motivandu-l si responsabilizandu-l. Din acest unghi, misiunea de baza a liderilor organizationali nu mai este planificarea strategica, ci cautarea unui sens, a unui raison d'etre al organizatiei.
Deschiderea organizatiei catre mediu este conditia de fond a supravietuirii ei. Organizatia economica, din pradatoare si profitoare, trebuie sa se transforme in partener, care stie ca interesul sau pe termen lung o determina sa dea clientilor sau altor actori din afara ei mai mult decat ii dicteaza interesul economic imediat. In acest context, personalul nu mai poate fi tratat ca un factor de productie oarecare, care trebuie administrat eficient pe baza unor criterii strict economice. Personalul devine capital uman, transformandu-se in partener. Performanta economica nu se obtine doar cu ajutorul unui personal motivat (ce simplu ar fi!), ci cu ajutorul unor personalitati. A trece de la administrarea personalului la valorizarea persoanelor inseamna a recunoaste singularitatea si importanta fiecarui om al organizatiei. De fapt, aceasta insemna ca batalia purtata pe „frontul“ inovatiei si calitatii nu poate fi castigata decat atunci cand fiecare angajat, oricat de modesta ar fi pozitia sa in cadrul organizatiei, va dori sa faca totul mai bine. Responsabilitatea centrala a liderilor nu consta in a da ordine sau a oferi stimulente, ci in a crea, pentru fiecare subordonat, in functie de sarcinile individuale care ii revin, conditiile necesare incat acesta sa poata opta pentru o implicare mai puternica si progres personal. Dincolo de simpla responsabilizare, aceasta mai inseamna si „imputernicirea“ oamenilor, prin care fiecare devine autorul si actorul propriei aventuri in cadrul evolutiei organizatiei.
Compensarea pierderii de ordine prin castigarea in dinamism poate fi realizata inlocuind principiul delegarii autoritatii cu principiul subsidiaritatii, comunicarea verticala cu comunicarea transversala, centralismul cu structuri „pluricelulare“. Construirea avantajelor unei organizatii „vii“, inovative, dar in acelasi timp exigente, presupune acceptarea contradictiilor ireductibile ce caracterizeaza mediul intern si extern al organizatiei. In prezent, arta leadership-ului consta in a sti sa conciliem, fara a reduce vreodata, termenii acestor contradictii: constrangerile cotidiene si necesitatile viitorului, „piramida ierarhica“ si subsidiaritatea, necesitatea coerentei interne si cautarea diversitatii, unitatea conducerii si autonomia actorilor organizationali, soliditatea organizatiei si flexibilitatea elementelor ce o compun, stabilitatea si actiunea, specializarea si interdisciplinaritatea, planurile globale ale organizatiei si planurile individuale ale membrilor ei, calitatea totala prin imbunatatiri continue si inovatiile de ruptura, rigoarea si pasiunea etc.
Leadership-ul este o arta a balansarii, a echilibrului compensat care produce miscare, dezvoltare: un arbitraj, mereu reconsiderat, intre ordine si dezordine, care permite atingerea unor performante inalte intr-o lume in care schimbarea a devenit o regula, iar stabilitatea o exceptie. Organizatia inceteaza sa mai fie dirijata, ea capata viata, renuntand la logica obedientei si imbratisand logica responsabilitatii. Sunt potentate urmatoarele caracteristici ale organizatiei:
finalitatea, toti oamenii actionand in aceiasi directie (proiectul organizatiei), gasind in ea propriile valori si asteptari;
mobilizarea, realizata prin descentralizare si participare, care elibereaza talentele, imbogatindu-i si solidarizandu-i pe membrii organizatiei;
comunicarea, concretizata in preponderenta interactiunilor orizontale, interfunctionale si in ameliorarea continua a competentelor organizationale generatoare de calitate si inovatie.
Cultura unei organizatii este sustinuta de sistemele sale de gestiune. Rezulta ca este inutila proclamarea, in cadrul unui proiect al organizatiei, a unor valori noi, daca sistemele de gestiune raman neschimbate si continua sa incurajeze motivatiile, competentele si comportamentele vechi. Atunci cand sunt declarate orientari noi in ideologia organizationala trebuie revazute si sistemele prin intermediul carora vor fi monitorizati si coordonati oamenii, astfel incat noile valori si principii sa fie compatibile cu mecanismele administrative, care au functia de a le transpune in cotidian, in rutina de zi cu zi. Adesea, superbe si costisitoare programe de dezvoltare organizationala se dovedesc a fi inoperabile deoarece managerii ignora sperantele si valorile reale ale oamenilor. Personalul este alcatuit nu din unitati umane standard, ci din personalitati. Prin aceste personalitati, cu fiecare si impreuna, se plazmuieste performanta organizatiei. Membrii organizatiei vor fi utili numai atunci cand ea ii va oferi fiecaruia ocazia de a-si satisface nevoile specifice de securitate, autorealizare, socializare si recunoastere.
Pentru a-si mentine competitivitatea, organizatia moderna nu poate sa-si permita sa faca economii de reflectie etica si sa ignore rolul sau in mediul de functionare sau impactul modului sau de actiune. Caci, asa cum am precizat, viata inseamna co-existenta, comunicare si schimb. Liderii sunt cei care transforma masinaria organizationala in colectivitate umana implicata si responsabilizata.