Proclamarea statului national-legionar, in 6 septembrie 1940, nu a fost rezultatul vreunei victorii a „revolutiei fasciste” in Romania si nici al presiunii exercitate de Ion Antonescu asupra regelui Carol al II-lea, ci consecinta esecului total in materie de politica externa a regimului carlist. In noul sistem politic, in care generalul Antonescu era Conducator al Statului, iar Horia Sima, vicepresedinte al guvernului, s-au confruntat doua conceptii diferite: conservator-autoritarista a elementelor antonesciene si dinamic-revolutionara a adeptilor radicalismului fascist-legionar. Cele cinci luni de existenta ale acestui adevarat „stat dual” au fost presarate cu numeroase violente si infractiuni ale membrilor Miscarii Legionare, care au atins punctul culminant prin Asasinatele de la Jilava, Snagov si Strejnicul, in 26–27 noiembrie 1940. Cu arbitrajul celui de-Al Treilea Reich, conflictul a fost transat in 1941, cand Armata a invins rebeliunea declansata de „camasile verzi”. Din acel moment, Miscarea Legionara a iesit definitiv de pe scena istorica activa a Romaniei.
Informatii conformitate produs
O analiza inedita asupra statului national-legionar, din perspectiva conceptelor de „stat dual” si „regim comisarial”.