George Panu, promotor al modernizarii. Discursuri in Senatul Romaniei (1892-1895)

-27%
30,00 Lei   21,90 Lei

ISBN: 978-606-28-0483-1

DOI: 10.5682/9786062804831

Anul publicării: 2016

Editia: I

Pagini: 210

Editura: Editura Universitara

Autor: Nicolae Isar

In stoc
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062804831 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Wishlist Cere informatii
  • Descriere
  • Download
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)

Lucrarea de fata, cum indica si titlul, nu este o monografie dedicata vietii si activitatii acestui remarcabil om politic si de cultura care a fost G. Panu, figura pitoreasca in peisajul societatii romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si de la inceputul secolului XX.
Lucrarea se refera numai la una dintre ipostazele omului politic, aceea de parlamentar, senator in rastimpul celei mai importante guvernari conservatoare din decembrie 1891 – octombrie 1895. A fost un al doilea interval de activitate parlamentara dupa acela, anterior, de deputat. Acest mandat de senator a fost acela in care reputatul om politic, mai mult ca oricand, si-a pus in valoare, ca orator, calitatea lui exceptionala de „semanator de idei”.
Aceasta semnificativa definire, in cateva cuvinte, a personalitatii si meritelor lui G. Panu a fost consemnata mai intai pe soclul bustului sau din Gradina „Cismigiu” ridicat prin subscriptie publica si efectuat de un sculptor putin cunoscut astazi, Gh. Horvath (acelasi care a facut si statuia lui Vasile Lascar).
Ulterior, aceasta potrivita caracterizare a fost pusa in circulatie intr-un studiu din anul 1933, apartinand unui scriitor din cercul apropiatilor sai, G.D. Anghel (G. Panu, Semanatorul de idei, publicat in revista „Libertatea”, apoi si separat).
Or, in lucrarea de fata, reproducand principalele discursuri in calitate de senator din anii 1892-1895, ne propunem sa punem in evidenta ipostaza lui G. Panu de semanator de idei in ceea ce priveste modernizarea societatii romanesti, pe multiple planuri, pentru care el a pledat neobosit, cu talent si ardoare patriotica, in acesti ani, transformand tribuna Parlamentului roman intr-un mijloc de iradiere a ideilor in viata publica.
Dar Panu nu a fost numai un om politic important, recunoscut ca atare de contemporanii sai, ci s-a remarcat si sub alte aspecte: de gazetar, plin de verva si spirit polemic, de jurist, de mare reputatie, de scriitor si critic literar, cunoscut ca principal autor al „Amintirilor” de la Junimea, in sfarsit, de istoric, domeniu in care, e drept, nu a reusit pe deplin.
Cu o personalitate complexa, cu o energie nestavilita, raspandita intr-o sumedenie de activitati, biografia lui G. Panu, de-a lungul timpului, pana astazi, nu a putut fi reconstituita decat partial, studiile care i-au fost consacrate, de obicei, mergand pe aspecte sau laturi ale activitatii si personalitatii sale. Exista totusi, o lucrare mai ampla, la origine teza de doctorat, care a fost publicata in anul 1987, intitulata Gh. Panu si radicalismul romanesc la sfarsitul secolului al XIX-lea, avand ca autor pe Corneliu Mateescu.
Pentru reconstituirea vietii si activitatii lui G. Panu raman utile, fara indoiala, si alte contributii de dimensiuni mai mici sau mai mari, unele dintre ele fiind amintiri, apartinand unor apropiati ai sai. Pe langa C.D. Anghel, citat deja, ar fi de trimis aici la Const. Bacalbasa, Calistrat Hogas, Gr. Tocilescu, Caroni-Chilom s.a.; dintre autorii mai apropiati in timp, ar fi de amintit aici Marin Radulescu, Al. Sandulescu, Alex. Leon, Paraschiva Cancea, Ion Bulei s.a. De asemenea, interesante sunt analizele punctuale sau trimiterile la G. Panu din monografiile sau sintezele privind viata politica sau istoria Parlamentului, apartinand unor istorici specialisti in istora moderna a Romaniei, precum Anastase Iordache, Paraschiva Cancea, I. Bulei, M. Iosa, N. Isar s.a.
Chiar daca, asa cum am mentionat, o lucrare ampla de analiza asupra vietii si personalitatii lui G. Panu ramane inca de asteptat, cum observam, exista totusi o bibliografie minima asupra lui G. Panu, pe care cei interesati o pot consulta.

  • George Panu, promotor al modernizarii. Discursuri in Senatul Romaniei (1892-1895)

    Descarca



Prof. univ. dr. NICOLAE ISAR s-a nascut in anul 1937, in orasul Slanic-Prahova. Absolvent al Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti in anul 1962, apoi cadru didactic in aceasta facultate, parcurgand toate treptele universitare, de la preparator la profesor titular (in 1995). Doctor in istorie din 1973, conducator de doctorate din 1997. Profesor consultant din octombrie 2007.
Specialist in istoria moderna a romanilor, avand ca directii prioritare de cercetare istoria invatamantului si culturii, istoria institutiilor etc.
Este laureat a doua premii stiintifice ale Academiei Romane: „N. Iorga”, 1985;  „N. Balcescu”, 1993.
A publicat de-a lungul timpului peste 50 de carti si peste 100 de studii in reviste de specialitate. Dintre carti amintim:
-    Publicistii francezi si cauza romana (1834-1859), 1991 (Premiul „N. Balcescu” al Academiei Romane pe anul 1993);
-    Scoala nationala de la Sf. Sava si spiritul epocii (1818-1859), 1994;
-    Principatele Romane in epoca Luminilor (1770-1830), 1999 si 2005;
-    Sub semnul romantismului. De la domnitorul Gh. Bibescu la scriitorul Simeon Marcovici, 2003;
-    Cultura nationala si spirit european. De la scoala lui Gheorghe Lazar la Universitatea din Bucuresti (1818-1864), 2004, 2014;
-    Marturii si preocupari franceze privitoare la romani. Secolele XVIII-XIX, 2005;
-    Din istoria generatiei de la 1848. Revolutie, exil, destin istoric, 2006;
-    Istoria moderna a romanilor (1774/1784-1918), 2006;
-    Sub semnul Luminilor. Figuri din epoca de la 1821
, 2006;
-    Doctrina si legislatia junimist-conservatoare in dezbaterile Parlamentului roman (1891-1895), 2007;
-    Nicolae Iorga in apararea memoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza, 2007;
-    Revolutia de la 1848 in Tarile Romane. Cu un studiu privind personalitatea lui N. Balcescu in viziunea lui N. Iorga, 2008;
-    Din istoria politica a Principatelor Romane. De la Fanarioti la Domniile nationale (1774-1829), 2008;
-    De la ortodoxie la redesteptare nationala. Viata si opera lui Eufrosin Poteca (1787-1858), 2008;
-    Mari romani in viziunea lui Nicolae Iorga, 2009;
-    Romania sub semnul modernizarii. De la Alexandru Ioan Cuza la Carol I (1859-1914), 2010, 2017;
-    Memoria exilului pasoptist. Alexandru Christofi in corespondenta cu Christian Tell (1852-1856), 2010;
-    O istorie a Principatele Romane. De la emancipare politica la Unire (1769-1859), 2010, 2016;
-    Educatie si morala crestina. Viata si opera lui Simeon Marcovici (1802-1877), 2010;
-    Emancipare si modernizare la romani (1848-1918). Studii si lecturi istorice, 2012;
-    Scoala si Biserica in societatea romaneasca (1800-1914) – Studii, 2012.
-    1848 in Tarile Romane. – Studii, 2013;
-    1821. Revolutia si spiritul epocii. Sinteza si studii, 2013;
-    Din istoria gandirii social-politice romanesti (Sec. XVII-XIX). Studii, 2013;
-    Biserica-Stat-Societate in Romania moderna (1821-1914) - Sinteza si culegere de documente, 2014;
-    Fondatorii scolii romane de drept. Cuvantari si scrieri premergatoare Unirii Principatelor (1851–1859), 2016;
-    De la Eminescu la Nicolae Iorga. In apararea memoriei domnitorului Al. I. Cuza si a lui M. Kogalniceanu, 2016;
-    Gheorghe Panu, promotor al modernizarii. Discursuri in Senatul Romaniei (1892-1895), 2016;
-    Domnitorul Gh. Bibescu – Calatorii si „vizite de lucru”, 2016;
-    Epoca pasoptista in marturii franceze. Studii, 2017;
-    Modelul  apostolatului. Dascali de la „Sf. Sava”, 2017;
-    Relatii si interferente romano-franceze in epoca Luminilor (1769-1834).  Studii, 2017;
-    Evocari istorice. 1821-1918, 2018;
-    Gheorghe Lazar si scoala sa in evocari memorabile, 2018;
-    Nicolae Balcescu - Evolutia spirituala a unui mare roman - cu comentarii privind corespondenta si scrierile sale, 2019. 
-    Personalitati de seama in viziunea lui Nicolae Iorga. De la Gheorghe Lazar la Mihail Kogalniceanu, 2019.

 

I. George Panu, „SEMANATORUL DE IDEI” – un promotor al modernizarii Romaniei / 5
[Studiu introductiv] / 5

II. Legislatia conservatoare in dezbaterile Parlamentului roman (1892-1895) / 16
1. Dezbateri privind organizarea scolii si bisericii (1893) / 16
2. Dezbateri in  domeniul  organizarii  administratiei (1892- 1894) / 24
3. Dezbateri privind problema agrara (1892-1893) / 32
4. Problematica dezvoltarii industriei; dezbateri privind Legea minelor (1895-1893) / 39

III. Discursuri ale lui G. Panu pe marginea proiectelor de legi conservatoare(1892-1895) / 47
1. Discurs la Legea invatamantului primar si  primar-normal (1893) / 47
2. Discurs la Legea clerului mirean si a seminariilor (1893) / 70
3. Discurs privind modificarea legii Consiliilor judetene / 90
4. Discurs privind organizarea comunelor urbane (1893) / 122
5. Discurs la Legea privind  modificarea  vanzarii  bunurilor statului la tarani (1892) / 147
6. Discurs privind  modificarea  legii  tocmelilor  agricole (Ianuarie 1893) / 158
7. Discurs la Legea creditului agricol (1892) / 175
8a. Extras din discursul la Legea minelor – (1895) [partea de inceput] / 191
8.b Extras din discursul la Legea minelor [partea finala] / 197

Addenda
George Panu, SUFRAGIUL UNIVERSAL, [Bucuresti, 1893] / 209

Nascut in martie 1848 in Iasi, G. Panu, in copilaria si adolescenta sa, a beneficiat de atmosfera culturala a orasului, de valorile intelectuale ale acestuia. Si-a facut scoala primara la Trei Ierarhi, cursul liceal la Academia Mihaileana, apoi Facultatea de Litere in recenta infiintata Universitate din Iasi pe care a absolvit-o in anul 1869, de la aceasta data dedicandu-se unei cariere didactice (ca profesor la liceul „Alexandru cel Bun”).
Interesante sunt pentru analisti optiunile lui politice din acesti ani, ca elev si student, ca si alti tineri de aceeasi varsta, fiind atras cu   deosebire de curentul barnautean, promovat de „Fractiunea libera si independenta”, condusa de prof. Nicolae Ionescu. Se desprinde la un moment dat, cat de cat, de atmosfera acestui curent, care, intre altele, se ridica impotriva ideii domnului strain, apropiindu-se de cercul „Junimii”, atras de reputatia patronilor acesteia, in frunte cu Titu Maiorescu si P.P. Carp. Desi structural, greu de influentat, aici, cunoaste roadele participarii la sedintele „Junimii”, publicand in paginile revistei „Convorbiri literare”, in anii 1872-1874, primele sale studii – studii de istorie – spre care s-au indreptat pentru inceput optiunile lui stiintifice (mai intai, Studii asupra atarnarii sau neatarnarii politice a romanilor in deosebite timpuri, apoi, Studiul istoriei la romani). Erau incercari istorice cu sageti critice la adresa operei lui B.P. Hasdeu
– carturar celebru in epoca – care dovedeau curajul si spiritul critic al tanarului Panu, conferind acestuia, in acelasi timp, un inceput de notorietate in viata publica.
Intr-o noua etapa intra biografia lui Panu odata cu trimiterea lui la studii in Occident, la recomandarea lui Titu Maiorescu, devenit ministru al Cultelor si Instructiunii Publice (1874-1876). Ajuns la Paris, in 1875, urmeaza cursurile de la École de Hautes Études, pe care nu le finalizeaza, pentru a se deplasa la Bruxelles, urmand aici cursurile Facultatii de Drept, pe care le finalizeaza cu o teza de doctorat in drept.
In Occident in acesti ani de studii, 1875-1879, G. Panu a fost receptiv la curentele social-politice care vizau largirea democratiei si, totodata, interesul pentru clasele de jos ale societatii (in acest sens, s-ar explica discutata afiliere a lui la Internationala I socialista).
In orice caz, din acesti ani dateaza si apropierea lui de fruntasul liberal-democrat C.A. Rosetti, aflat un timp la Paris, in ajunul Razboiului de Independenta. Republicanismul fruntasului liberal – ulterior infirmat din motive de oportunitate politica –, ca si radicalismul ideilor sale, optiunea pentru reforme profunde in sens democratic, mergeau la inima lui G. Panu, si aveau sa se transforme in elemente constante de-a lungul activitatii lui politice.
Revenit in tara in 1879, cu aceasta orientare, definitiva, spre un radicalism care se va plasa in stanga vietii politice din Romania
– dar care nu va merge atat de departe incat sa se confunde cu programul cercurilor socialiste, care incepeau sa se afirme –, prin intermediul lui C.A. Rosetti, G. Panu stabileste legaturi cu I.C. Bratianu, in acelasi timp indepartandu-se si mai mult de „Junimea” si de conducatorii acesteia, desi, moral, ramane indatorat lui Titu Maiorescu.
Urmarile Razboiului de Independenta – in rastimpul caruia Panu se aflase in strainatate – marcau o serie de innoiri in viata publica din Romania, incepand cu cele de ordin politic: Partidul National Liberal, intemeiat in 1875, se instaleaza la putere pentru o indelungata perioada de timp (pana in 1888); conservatorii, dupa iesirea de la guvernare (1871-1876), se definesc ca partid politic pregatindu-se pentru opozitie; monarhia se consolideaza in 1881, Romania devenind Regat.
Pentru un rastimp de mai bine de un an (aprilie 1880 – iunie 1881) cu recomandarea guvernului liberal, aflat la putere, G. Panu devine prim-procuror in Iasi; in acelasi timp, odata cu aparitia ziarului „Liberalul”, in noiembrie 1880, face parte din conducerea redactiei si devine un colaborator al acestuia. Era o orientare incurajata si de stransele lui legaturi cu filosoful Vasile Conta, devenit ministru in guvernul condus de I.C. Bratianu (1880).
Este usor explicabila, in acest context, stransa lui colaborare cu C.A. Rosetti, al carui sef de cabinet devine, odata cu intrarea acestuia in guvern in calitate de ministru de Interne (1881). A sprijinit initiativele acestuia in directia largirii democratiei in Romania, din 1883 devenind deputat in Camera de revizuire a Constitutiei si intrand in disidenta rosettista impotriva lui I.C. Bratianu, care se dovedea pornit pe calea autoritarismului si a unui liberalism moderat, inacceptabil, nici pentru C.A. Rosetti, nici pentru G. Panu. In 1884, isi da demisia din Camera, odata cu esecul propunerilor de reforme democratice ale grupului rosettist (in primul rand, colegiul electoral unic).
De la aceasta data o ia constant pe calea opozitiei fata de guvernul liberal condus de I.C. Bratianu, incercand sa-si defineasca un drum propriu sub semnul unui radicalism democratic, mai ales ca in curand C.A. Roseti va inceta din viata (1885).
In actiunea sa, un rol important urma sa-l aiba ziarul „Lupta”, intemeiat la Iasi, in iulie 1884, devenit principal organ al opozitiei, mai ales dupa ce, in 1886, redactia lui este mutata la Bucuresti.
Pe aceasta cale, Panu devine unul dintre principalii factori ai „opozitiei unite”, care grupa disidenti liberali in frunte cu Dumitru Bratianu, fratele mai mare al primului ministru, dar si „tineri liberali”, ca N. Fleva, Take Ionescu (acesta din urma, curand avea sa treaca la conservatori!), precum si pe conservatori de mai multe nuante, adversari de drept ai guvernului liberal.
In plina campanie de rasturnare a guvernului liberal, survine incidentul care va marca evolutia vietii si carierei politice a lui G. Panu, anume publicarea in ziarul „Lupta”, fara semnatura sa, a articolului „Omul periculos” (1 aprilie 1887), cu injurii la adresa regelui Carol I, actiune care se inseria pe linia vechilor lui convingeri republicane. Articolul a fost insotit, chiar dupa deschiderea procesului care i-a fost intentat, de alte cateva articole de acest gen („Un exploatator”, „Regalitatea” etc.). Un element comun al acestor articole trimitea, de fapt, la protestul sau anterior, din 1884, cand guvernul liberal, apoi Parlamentul, acordasera regelui asa zisele „domenii ale Coroanei” (un teritoriu apreciabil din trupul tarii!).
Cum se stie, procesul de „les majestate” (aprilie 1887) a dus la condamnarea autorului la doi ani de inchisoare. Or, sfatuit si de amici – unii rau intentionati! – G. Panu nu a acceptat executarea sentintei si a fugit la Paris, urmand a reveni in tara la inceputul anului urmator, in februarie 1888, dupa ce este ales deputat in Colegiul II de Iasi. Cum se stie, cu prilejul validarii mandatelor, si sub influenta lui P.P. Carp, Camera a votat suspendarea sentintei, in paralel survenind si gratierea din partea regelui. In orice caz, fuga la Paris, sustragandu-se executarii unei sentinte judecatoresti, cum am mai mentionat, va ramane in constiinta publica a vremii si mai ales a regelui Carol I, care, asa cum s-a scris adesea, „nu i-a iertat aceasta lasitate” (Vezi Corneliu Mateescu, op. cit., p. 73).
Trebuie spus ca indelungata guvernare liberala in frunte cu I.C. Bratianu era imposibil sa nu se rodeze, nu numai mentalitatea publica, ci, intr-un fel, chiar spiritul constitutional reclamand alternanta la putere. Era evident ca regele il transformase pe I.C. Bratianu intr-un colaborator apropiat mai ales dupa ce, in 1883, acesta incheiase alianta secreta cu Puterile Centrale. Or, pornirea opozitiei impotriva guvernului liberal atingea si persoana regelui, care il sustinea.
In cele din urma, framantarile ample ale opozitiei, cu miscari de strada care puteau duce la o stare de dezordine si anarhie, greu de stopat, au impus regelui decizia de inlaturare a guvernului liberal si chemarea la putere a conservatorilor. Intr-un fel, suveranul a fost obligat sa tina seama de „glasul” opiniei publice, chiar daca in rastimpul anilor din urma, de „vizirat” al lui I.C. Bratianu, fusesera adoptate cele mai importante reforme social- economice ale marii guvernari liberale: inaugurarea unui tarif vamal protectionist, in 1886, adoptarea legii de protejare si incurajare a industriei nationale, in 1887, completand seria reformelor deschise in 1880 cu infiintarea Bancii nationale, si care se inscriau pe linia doctrinei „prin noi insine”, promovata de I.C. Bratianu si adeptii sai.
Prin urmare, in martie 1888, s-a constituit un nou guvern conservator, in frunte cu Theodor Rosetti. Cum opozitia care impusese inlaturarea guvernului liberal fusese eterogena (la ea participand, pe langa conservatori, si numeroase grupari disidente liberale), intelegerea in sanul noilor beneficiari ai puterii se dovedeste dificila, ceea ce explica un nou interval de instabilitate guvernamentala, pana la sfarsitul anului 1891; guvernul condus de Th. Rosetti nu se poate mentine la putere decat pentru un an, acestuia succedandu-i, pana in noiembrie 1891, alte trei guverne cu compozitie eterogena (conduse succesiv, de Lascar Catargiu, generalul Manu si generalul I. Em. Florescu). In sfarsit, la capatul acestui interval de timp se instaleaza la putere o noua guvernare in structura careia intra conservatorii „puri”, adepti ai lui Lascar Catargiu, precum si junimistii in frunte cu P.P. Carp. Acesta este al doilea guvern conservator din istora Romaniei, durand timp de aproape patru ani (decembrie 1891 – octombrie 1895) si avand la conducerea sa pe L. Catargiu, programul acestuia fiind dat insa de gruparea junimista (de aici si numele de guvern „L. Catargiu – P.P. Carp”).
In mod normal, aceste schimbari in vita politica nu puteau sa nu se rasfranga si asupra lui G. Panu, pe care il vedem activ in valtoarea acestor evenimente, pe linia incercarii de constituire a unui partid politic propriu, radical-democrat, anticipat programatic in 1888, cu un material publicat in ziarul „Lupta”, dar conturat ca atare, in anii urmatori, mai ales dupa instalarea la putere a guvernului conservator L. Catargiu – P.P. Carp. Un moment important pe calea radicalismului lui G. Panu l-a constituit discursul sau in Adunarea Deputatilor, - al carui membru devenise – din 21 noiembrie 1888, in care a vorbit despre cauzele rascoalei taranilor din acest an. 
Aceasta linie politica vizand constituirea unui partid politic radical odata cu adoptarea unui program de reforme privind modernizarea Romaniei in plan politic, dar si social-economic, s-a afirmat cu pregnanta mai ales, dupa instalarea la putere a guvernului L. Catargiu – P.P. Carp. In urma alegerilor din februarie 1892, Adunarea Deputatilor si Senatul aveau sa-si deschida lucrarile la 24 februarie, prin citirea Mesajului regal
Adunarea Deputatilor a ales ca presedinte pe generalul Manu, care avea sa ramana in aceasta functie in toata perioada legislaturii conservatoare, iar Senatul pe Gh.Gr. Cantacuzino, care se va mentine si el in aceasta functie in tot cursul guvernarii conservatoare.
Cum vom vedea intr-un capitol separat – capitolul urmator – criticile la adresa initiativelor legislative conservatoare vor prilejui lui G. Panu afirmarea pozitiei sale fata de principalele probleme ale epocii. Pledoaria sa din acesti ani pentru modernizarea societatii romanesti in plan social-economic si politic a fost remarcabila, ea conjugandu-se cu activitatea de gazetar, ziarul „Lupta”, pentru inca un timp, servindu-i pe deplin ideile.
Aici vor apare numeroase articole care se inscriu in viziunea sa democrat-radicala asupra dezvoltarii societatii romanesti, cum a fost, intre altele, articolul – de fapt un adevarat studiu – intitulat Sufragiul universal, pe care il vedem publicat in anul 1893 si in brosura (pe care il reproducem in Addenda de la sfarsitul acestui volum).
Din anii 1892-1894, apropierea lui Panu de Partidul Conservator este evidenta, in reformele social-economice promovate de ministrul Domeniilor, P.P. Carp, el afland motivatia acestei apropieri; gasea in acestea, daca nu o identitate cu convingerile sale, cel putin o tendinta spre modernizare, pe care, in acesti ani, dupa opiniile sale, nu o gasea la liberali, aflati in opozitie. Pe linia acestei apropieri el va ajunge in cele din urma, in 1897, la fuziunea cu conservatorii, dupa ce, in prealabil, in decembrie 1895, ziarul „Lupta”, care fusese ca ziar de opozitie stindardul radicalismului sau, isi inceta existenta, Panu incepand colaborarea sa la ziarul conservator „Epoca”, condus de Nicolae Filipescu.
Cum se stie, din pacate, aspiratia sa de a ajunge ministru cu ajutorul conservatorilor, in aceasta ipostaza dorind sa-si puna in practica ideile sale, avea sa esueze in anii 1899-1900, cand, cu prilejul constituirii, succesiv, a celor doua guverne conservatoare, el s-a vazut sters de pe listele de propuneri – fie datorita opozitiei regelui Carol I, fie datorita unor fruntasi conservatori, precum P.P. Carp sau Tale Ionescu, care, desi ii apeciau competenta, anticipau dificultatea colaborarii cu un om politic cu idei inacceptabile din punct de vedere conservator (mai corect, un esec explicabil din ambele unghiuri de vedere).
A urmat, treptat, din 1901, mai ales odata cu intemeierea unui nou ziar, „Saptamana”, reintoarcerea sa in Partidul National Liberal.
Este schimbarea care i-a adus reputatia de „traseist”, chiar un simbol al fenomenului, cum a scris nu demult cunoscutul istoric, Ion Bulei.
Mai corect, esecul lui de a ajunge ministru, de a realiza o aspiratie pe drept justificata, trebuie explicata prin trimitere la structura vietii politice din Romania la sfarsitul secolului al XIX- lea si inceputul secolului XX, care era dominata de existenta celor doua mari partide, Conservator si National Liberal, reprezentand, clasele suprapuse ale societatii – o structura care, pe de alta parte, corespundea vederilor regelui si era sprijinita in acest sens. In asemenea conditii ascensiunea la putere a unor formatiuni politice – precum Partidul Radical al lui G. Panu – reprezentand alte interese sociale nu era posibila; ele nu-si gaseau locul in aceasta structura, nu venise inca vremea lor.
G. Panu nu aspira la putere dintr-un interes material personal, cum era cazul multor politicieni ai timpului, ci voia, cum am subliniat, sa-si asigure o platforma de promovare a ideilor sale. in acord cu o competenta pe care o dovedise din plin. Sub raportul acestei aspiratii, revenit in sanul liberalilor, el incearca o noua dezamagire, nereusind sa ajunga ministru.
In ultimi ani de viata, isi va potoli amaraciunea in paginile revistei „Saptamana”, unde apar numeroase si diverse materiale atestand caracterul enciclopedic al culturii sale; aici, intre altele, a publicat in serie amintirile sale de la „Junimea”, ulterior, acestea alcatuind doua volume, fiind cele mai importante relatari de acest gen despre renumita societate cultural-politica.
Dupa o indelungata suferinta va inceta din viata la 6 noiembrie 1910, la o varsta cand inca ar fi putut servi cu mare folos politica timpului.
Dupa disparitia sa, daca nu acte de guvernamant, ramaneau ideile sale, viziunea lui asupra unei societati moderne care urma sa apartina viitorului.
Dintre contemporanii sai apropiati, C.D. Anghel avea sa-i faca un binemeritat portret.
„Firul vietii acestui barbat nu prea a fost rectiliniu, dar toate aceste tribulatiuni politice n-au fost datorate inconsecventei, nici vreunei ambitii nesatisfacute de a ajunge la putere.
Era mai degraba neastamparul unei firi superioare, stanjenite intr-un cadru prea stramt; zbuciumul unui vultur, inchis in zabrelele unei custi de oratenii. Nu este adevarat ca Panu ar fi fost ahtiat dupa minister, dar e netagaduit ca ar fi ravnit la un portofoliu. Ce ar fi de mirat?
Era omul constient de valoarea lui si era firesc, in definitiv sa voiasca sa dea la carma masura destoiniciei sale”.
Nici intr-o lucrare mai apropiata in timp, din anii comunismului, autorul, Corneliu Mateescu, nu putea decat sa sublinieze – in limitele cenzurii vremii – valoarea operei si personalitatii lui G. Panu, scriind:
„Dincolo de inconsecventele sale de multe ori contradictorii, de toate oscilatiile unei cariere politice de peste trei decenii, ceea ce nu i se poate contesta lui Panu este democratismul ideilor, dorinta de a contribui la propasirea tarii. Insasi dorinta de a accede pe banca guvernamentala suntem convinsi ca trebuie pusa in legatura cu dezideratul sincer de a-si aduce o contributie concreta in aceasta directie” (op. cit., 1987, p. 188).

* * * 

Dupa cum am aratat, calitatea lui G. Panu de senator in guvernul conservator L. Catargiu – P.P. Carp, in anii 1892-1895, a fost aceea care a pus in lumina, inainte de toate, conceptia lui privind modernizarea societatii romanesti in plan socio-economic si politic. Discursurile lui din acesti ani alcatuiesc un adevarat tezaur ideologic, se constituie intr-o contributie remarcabila la istoria gandirii social-politice si economice romanesti, care merita sa fie relevata.
Reproducem aici, in interesul cercetatorilor, dar si al altor cititori avizati, o parte dintre aceste discursuri, grupate pe patru categorii de probleme: scoala si biserica; administratia; problema agrara; legislatia miniera.
Discursurile lui G. Panu, vizand aceste domenii ale evolutiei societatii romanesti, reproduse in volumul de fata, –- discursuri prilejuite de proiectele de legi conservatoare, apartinand unor oameni politici ca P.P. Carp sau Take Ionescu –, in prealabil, sunt comentate de noi pornind de la o serie de lucrari privind viata parlamentara din Romania aparute cu un timp in urma (Vezi Istoria Parlamentului si a vietii parlamentare din Romania pana la 1918, Edit. Academiei Romane, Bucuresti, 1983; de asemenea, lucrarea noastra, Doctrina si legislatia junimist-conservatoare in dezbaterile Parlamentului roman. 1891-1895, Edit. Universitatii din Bucuresti, 2007.)

www.editurauniversitara.ro

Scrie un review


Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!

A fost sters din wishlist!