Povestea mea poate purta oricare dintre titlurile următoare: Viața și imperfecțiunile ei; Fragilitatea vieții; Între viață și boală; Viața după boala secolului; Cancerul, subiect tabu; Bună dimineața, viață! Eu mă regăsesc în fiecare dintre ele.
Când am vrut să scriu primele rânduri ale acestei cărți, mi‑am dat seama că nu știam cu ce să încep și cum să‑mi structurez ideile. Apoi, pe măsură ce‑mi aşterneam amintirile pe foaia albă, m‑au cuprins stări de furie, neputință, dar și de eliberare. Motivul acestor stări contradictorii era că, în momentul rememorării, retrăiam durerea şi disperarea unui timp depășit, dar resimțit ca prezent. Astăzi, sunt mândră că am rămas puternică în fața acelor provocări.
Poate cuvintele mele nu denotă modestie, însă prin provocări înțeleg lucruri precum investigațiile, radioterapia, chimioterapia și operațiile chirurgicale. Doar cei care trec prin asemenea întâmplări pot înțelege frenezia sentimentului de biruinţă asupra amenințării necunoscutului.
Am început enumerarea încercărilor cu investigațiile, pentru că acestea reprezintă prima și cea mai ușoară parte. Singura obligație este de a sta nemișcat de la cincisprezece minute până la două ore, ascultând indicații despre cum și când poți respira, și suportând înțepăturile pe care le impune introducerea substanței de contrast.
Radioterapia și chimioterapia, în schimb, provoacă stări ce nu sunt ușor de uitat. Abia atunci îţi dai seama cât de neputincios începi să fii și cât de grele devin cele mai banale lucruri.
Făcând o analiză a protocolului pe care l‑am urmat și care m‑a ajutat să obțin vindecarea, îmi dau seama că operațiile au fost cele mai grele din tot acest proces.
Eu am trecut prin două operații care m‑au făcut să simt, mai ales a doua, cea de reintegrare a colonului, că am depășit o amenințare cumplită, dar că viața mea va căpăta armonia dorită.
Acum, regândind lucrurile în linişte şi echilibru, constat că nimic nu este mai greu de suportat decât nesiguranța. Nu știi ce se va întâmpla cu tine, cum va reacționa corpul la tratamentele la care este supus și, mai ales, cum reacționezi tu la dezinformarea de care, vrând‑nevrând, ai parte.
Fiind în această situație incertă, devii foarte vulnerabil din cauza povestioarelor de viaţă similare, care îți sunt relatate ca neavând un final fericit. Și, astfel, din cauza cuvintelor necumpănite ale unora și altora, constaţi că ești mult mai receptiv la sugestii negative și tot mai îngrijorat în legătură cu șansa deplinei tale vindecări.
În tot acest timp, este firesc să fii curios, însă nu trebuie să te informezi din surse nesigure, deoarece acestea pot spori anxietatea și stresul, care sunt defavorabile vindecării și te pot afecta într‑un mod foarte primejdios.
Cel mai bine pentru oamenii care trec printr‑o astfel de situație este să se limiteze la discuțiile cu medicul. Acesta este cel mai în măsură să vă răspundă la întrebările cele mai intime, deoarece doar el vă cunoaște dosarul medical.
Prezentarea gândurilor care m‑au încercat de‑a lungul trecerii prin această experiență a fost ca mersul la psiholog, unde te deschizi și lași sentimentele copleșitoare să iasă la iveală. Aceste sentimente apar din cauza situației noi la care ești expus, dar și a tratamentului medical pe care trebuie să‑l urmezi cu strictețe pe întreaga perioadă.
Am început să scriu această carte pentru că am convingerea că timpul îmi va șterge o parte din amintiri, pe care vreau totuși să mi le păstrez vii pentru că, trecând prin această situație, am înțeles că mai nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat, însă trebuie să existe și motivația, dar și acțiunile necesare.
De cele mai multe ori, viața nu este un colț de rai sau o carte cu povești; ai de înfruntat multe probleme, care pot fi grave sau nu, dar trebuie să fii puternic, să‑ți stăpânești lacrimile, să‑ți reprimi durerea, să depășești neputința. Să mergi înainte cu multă voință și încredere.
Nu știu dacă biografia mea poate fi luată ca o lecție de viață, nici dacă eu pot fi considerată un model de urmat. Vă asigur însă că această carte prezintă întâmplări reale din viața mea, într‑un procent de sută la sută, lucru ce se poate observa și cu ajutorul ilustrațiilor inserate în fiecare capitol.
Menționez că numele unor persoane (cadrele medicale), precum și denumirile clinicilor și ale spitalelor prin care am trecut sunt modificate.
Acestea sunt amintirile mele, ale unei persoane de 32 de ani, supuse unor întâmplări din care a învățat că viața poate merge mai departe, în pofida unor încercări oricât de dramatice.