Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115

Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Frontiera

Name: Frontiera
Brand: Editura Universitară
SKU: 9786062820589
Price: 50 RON
Availability: InStock

50,00 Lei

Editura: Editura Universitară

Autor: Eduard Dorneanu

Ediția: I

Pagini: 292

Anul publicării: 2025

ISBN: 978-606-28-2058-9

În stoc

Limită stoc

Adaugă în coș

Cod Produs: 9786062820589 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 357

Adaugă la Wishlist

Download (1)
Autori
Cuvânt înainte
Cuprins
Review-uri (0)

Frontiera
Descarcă

Există cărți care seamănă cu obiectele de muzeu, stau cuminți pe raft, frumos legate între coperți, prăfuite de timp și uitare, și există cărți care ard, care respiră și care te prind de mână ca un jurământ, cărți care nu pot fi închise după ultima pagină, pentru că ele continuă să trăiască în tine. Frontiera de Eduard Dorneanu este o astfel de carte, o mărturisire incandescentă, scrisă cu rană și cu lumină, o poveste care nu se citește doar cu ochii, ci se trăiește cu întreaga ființă.
Frontiera, acest cuvânt aparent simplu, administrativ, cu ecou militar și politic, devine la Eduard Dorneanu un simbol viu, o linie de foc și de carne care separă, dar și definește. Frontiera e locul de trecere și de pierdere, locul unde tinerețea își frânge aripile, unde libertatea se confundă cu datoria, unde istoria intră brutal în viața unui tânăr care încă mai visa. În roman, frontiera e granița dintre copilărie și maturitate, dintre lumină și întuneric, dintre speranță și disperare.
Cartea se deschide cu o scenă care rămâne întipărită în memorie, respectiv plecarea tânărului în armată, pe fundalul unei toamne ce pare să fie ultima lui clipă de inocență. „Toamna anului 1989. Eram atât de tânăr încât anotimpul auriu îmi mângâia pașii, visele, cuvintele. Așteptam să se întâmple ceva ieșit din comun” (Frontiera, p. 11).
Această așteptare are ceva profetic. Tot romanul este construit pe tensiunea dintre speranța tânărului că viața îi va aduce experiențe „ieșite din comun” și realitatea dură a frontierei. Așteptarea e încărcată de lumina aurie a tinereții, dar drumul care urmează va aduce cenușa încercărilor și rănile care nu se mai vindecă.
Pe ogor, alături de mama sa, protagonistul adună cartofi atât de mici încât par un simbol al sărăciei și al fragilității. „Două coșărci de barabule mici, asta a fost toată recolta. Vântul de Miazănoapte a început a bate și puful scaieților a plecat către înalt” (Frontiera, p. 14). Din această imagine a ogorului gol și a vântului rece se naște, de fapt, prima frontieră, cea dintre copilăria marcată de lipsuri și drumul inițiatic spre maturitate.
Dar nu doar sărăcia, ci și moștenirea unei memorii dureroase îl marchează pe tânăr. Cămașa tatălui mort devine un simbol al poverii purtate dincolo de copilărie: „Pe atunci nu știam ce înseamnă să porți cămașa unui mort. Fusese a tatălui meu, nu mă gândeam că pot duce mai departe tristețea cuiva plecat înainte de vreme dincolo de albastru” (Frontiera, p. 14). Această frază nu este doar o amintire, ci o metaforă a romanului însuși, scrierea cărții înseamnă purtarea unei cămăși de doliu transformată în poezie.
Romanul surprinde apoi momentul plecării spre unitate militară. Gara devine o scenă colectivă a unei generații. Valizele de lemn, părinții, iubitele, lăutarii și cântecele de despărțire compun un tablou plin de forță, unde fiecare gest e un ritual. „Știam cu toții că după ce vom urca în tren vom lăsa în urmă o parte din inocența vârstei și vom primi în schimb pleoape noi și răni care nu se vor vindeca în veci” (Frontiera, p. 28).
Trecerea dureroasă de la inocență la suferință, de la lumina ochilor la pleoapele grele, de la tinerețea fără griji la maturitatea forțată este una dintre cele mai profunde definiții ale frontierei din roman.
Despărțirea este descrisă ca o poezie a gesturilor: „Din zece vagoane se auzea acel strigăt sfâșietor: «Hai liberaree». Nu m‑am ridicat. Priveam pe geam mormanele de hârtii și oase rămase după ospățul de rămas bun și oamenii care se agitau” (Frontiera, p. 32). Aici, imaginea oaselor rămase pe peron devine imaginea inocenței devorate, a tinereții transformate în sacrificiu.
Instrucția militară, cu toate umilințele și absurditățile ei, e redată în același ton confesiv. Dar peste toate planează sentimentul că fiecare experiență este parte dintr‑un drum inițiatic, care trebuie străbătut cu suferință.
Unul dintre marile câștiguri ale romanului este surprinderea camaraderiei. În mijlocul absurdului, al instrucției dure și al sărăciei, tinerii găsesc resurse de umor, de solidaritate și chiar de poezie.
Într‑un moment de revelație colectivă, naratorul spune: „Aici, împreună, suntem ca doisprezece apostoli infantili care străbat cu un car de foc tărâmul umbrelor și al himerelor. […] Doisprezece miniapostoli ai tinereții risipite. Cu nume și vise” (Frontiera, p. 35). Camaraderia e transformată în mit, iar tinerii recruți devin personaje arhetipale, apostoli ai unei tinereți sacrificată.
Totodată, experiența e însoțită de lacrimi și de o durere comună: „Atunci când ești aproape bărbat, iminenta apropiere a necunoscutului doare foarte mult. Tinerețea se așază în genunchi și așteaptă să primească poveri și bici împletit” (Frontiera, p. 29). Aici, fraza are o simplitate tăioasă, dar și o forță poetică care transformă realitatea în meditație existențială.
Dincolo de realismul experienței, romanul atinge și dimensiuni metafizice. Autorul introduce reflecții filosofice și simbolice, în care frontiera devine metaforă pentru condiția umană.
„Frontiera clădește castele de nisip între oameni, între popoare, între ceea ce unii numesc a fi istorie, iar alții, nu” (Frontiera, p. 282). Această propoziție depășește cadrul experienței militare și transformă romanul într‑o meditație asupra destinului colectiv, asupra granițelor dintre națiuni și asupra fragilității istoriei. Cea mai puternică imagine a acestei dimensiuni este aceea a cântecului Frontierei: „Cântecul Frontierei este la fel de frumos ca tainica chemare a iubitei. E divin și pământean. Te înalță și te țintuiește de pământ. E Frontiera” (Frontiera, p. 178). Această definiție a frontierei ca muzică și rugăciune este, probabil, una dintre cele mai frumoase pagini ale romanului.
Romanul se încheie cu o rugăciune, un fel de testament pentru cei care au trecut prin frontiera armatei și a vieții. „Te rog să ai grijă de toți. […] Și mai ales să păzești România, aici, la fruntarii, în locul nostru” (Frontiera, p. 287) este o frază care concentrează toată durerea și toată speranța unei generații.
În această rugăciune, personalul se împletește cu colectivul, grija pentru camarazi devine grija pentru țară, iar sacrificiul personal capătă sens prin memoria comunității.
Frontiera este un roman‑confesiune, o frescă a unei tinereți risipite între vise și constrângeri, între poezie și durere. Eduard Dorneanu scrie cu sinceritatea celui care a trăit ceea ce povestește și cu forța poetică a celui care transformă amintirea în literatură.
Cititorul care deschide această carte nu va găsi doar o poveste despre armată, ci un text despre frontierele vieții, despre granițele dintre oameni, despre linia fragilă care separă libertatea de constrângere și tinerețea de maturitate. Frontiera este o carte care se citește ca o confesiune și se reține ca o mărturie.
Eduard Dorneanu a transformat propria‑i rană în literatură, iar din această transfigurare s‑a născut o operă ce atinge universalul. Această carte nu este doar mărturia unui destin, ci oglinda unei generații și, poate, chiar a unei țări întregi. Frontiera este chemare și răspuns, despărțire și regăsire, suferință și mântuire, este un roman care se citește cu lacrimi și se reține cu rugăciune, și tocmai de aceea, va rămâne nu doar în literatura noastră, ci și în conștiința celor care îi vor trece pragul.
Îl felicit pe Eduard Dorneanu pentru curajul de a transforma suferința în cuvânt și memoria în literatură. Frontiera nu este doar romanul său, ci oglinda unei generații. Vă invit, dragi cititori, să deschideți aceste pagini cu sufletul pregătit pentru adevăr și emoție. Veți descoperi nu doar povestea unui tânăr grănicer, ci propria voastră frontieră lăuntrică.

Lector universitar doctor
Roxana Gavrilă

Prefaţă /5

Capitolul 1
Tinerețe și trenuri de noapte/11

Capitolul 2
Sărutul străzii care nu a lăcrimat/43

Capitolul 3
Cadență, vis mutilat și candoare cazonă/58

Capitolul 4
Cântecul armelor și țintele fără chip/89

Capitolul 5
Biscuiți simpli, magi agramați și permisii/116

Capitolul 6
Promisiuni neonorate și numărul protector/137

Capitolul 7
Prima misiune/152

Capitolul 8
Iisus/178

Capitolul 9
Marile daruri/205

Capitolul 10
Cătușele/219

Capitolul 11
Eduarzii/249

Capitolul 12
Cântecul Frontierei/267

Capitolul 13
Decembrie/273

Capitolul 14
Fără de Tristețe/287

Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.

Scrie un review