O POETICA A „PRIVIRII DINAUNTRU”
pentru o alta logica a sentimentelor
Poezia scrisa de Paula Barsan e rezultatul unui proces constient ce tine de o „logica a sentimentelor/ starilor” trecute printr-o rece si sistemica ordonare, ceea ce o incadreaza pe autoare intr-o categorie mai putin numeroasa a creatorilor lirici si cu atat mai meritorie. De mici dimensiuni, poemele sale reprezinta atatea provocari textuale, cat si efuziuni ale unui suflet plin, bine temperate insa de un discurs poetic aproape cerebralizat si lipsite de obisnuitele riscuri asumate de poezia de dragoste sau de poezia starilor existentiale, in general. Trimitand spre un titlu celebru, se poate spune ca volumul ei (Semiotica. Aveam nevoie de noaptea mea solitara, cu o pre-cuvantare semnata de Clelia Ifrim, Cismigiu Books, 2023) este o replica asumata la acele cunoscute „noduri si semne”, deoarece, dincolo de trimiterea explicita din titlul cartii, Paula Barsan reuseste performanta de a asocia esafodajul care tine de „castelul de gheata, gandirea”, cu acele imagini subtil elaborate, uneori chiar de mare substanta lirica, venind dintr-o viziune sui generis a sentimentelor.
Ordonat asa cum o cere logica titlului, volumul cuprinde multe poeme care, adunate, ar putea sa configureze o anume arta poetica, lasand insa suficienta libertate si celorlalte texte sa contribuie in acest sens. Chiar primul poem, cu marca evident nichitastanesciana, Nerostirea este semnificativ din acest punct de vedere, desi lasa loc si unei scrutari extrem-orientale de calitate: „Balcoanele cerului/ Vor randuneaua/ Prinsa in zborul/ De dinauntru privit.” Dincolo de concentrarea de factura sapiential-orientala si de aluzia nichitastanesciana, descoperim in acest mic catrena o prima jalonare a unui program trimitand spre o poetica a „privirii dinauntru”, cea care poate surprinde si fixa, altminteri, frenezia zborului impetuos dar, mai seama, favorizeaza un alt tip de discurs, original si provocator, de altfel. In Siaj, accentul e deplasat spre o imbinare sugestiva si foarte bine articulata, in aceeasi logica a concentrarii, a „tacerilor” cu sentimentul pur, descatusat, perceput ca semn major al vitalitatii. Ca si in alte versuri ale autoarei, erosul e doar un pre-text, mereu exploatat profitabil, in beneficiul propriei arte, care inseamna si imagini neasteptate, alaturari de cuvinte neasteptate, o cadenta a gravitatii care stie: „E atata desavarsire in viata mea,/ Inlantui iubirea cu bratele noastre,/ Statui amortite-n iertari/ Imbratisari de lumina, pe azi.” O viziune poetica a esentei (element definitoriu pentru caracterizarea poeziei Paulei Barsan) gasim in poezia ce poarta chiar acest titlu, care incepe cu un vers deosebit de profund si de frumos si continua in aceeasi sugestiva deschidere metaforica, intr-un reusit cadru al clipei si al iluziei: „Dumnezeu plange cu lacrima noastra/ Porumbeii aduna ciuturi de vis netrimis prin casuta postala./ Iluzia clipei invie neputincioasa mieii, Zburdalnice, moi clipe spre uger se intind.” O mini-poetica a „contradictiilor” vedem in poemul intitulat Nefirescul: „Nastem pamantul/ Nastem verdele/ Nastem amiaza albastra/ Nastem fantana dorului/ Murim omorandu-ne visul,/ Fidelitati in contradictie.” Textul care ofera si titlul si subtitlul volumului este o reusita acumulare si o demonstratie de virtuozitate poetica, deoarece trimite spre semnele majore care sustin esafodajul liric din aceasta carte: noaptea, solitudinea, regresia, obsesiile, inchiderea in scoica, fericirea extrasa din intuneric, verdele, steaua, albul curat (neaua). Desigur, trimiterea spre semiotica poate fi receptata in cel putin doua registre. Dar ceea ce este de retinut, este faptul ca si fara acest titlu care obliga, felul in care scrie poezie Paula Barsan obliga la o asemenea constatare. E fastuos dominanta o anume rigoare ascunsa in spatele unor imagini deseori de factura lirica asumata, o concentrare ce aminteste de canoanele poeziei cu forma fixa, reinventate in discurs postmodern. Si in Desir vedem o continuare a unui program enuntat lapidar, inlantuind puterea de geneza a cuvantului cu o anume percepere a iubirii: „Lupta eul cuvantului,/ Mugea erotismul candorii in scoica,/ Ravasea seara-n seductii...” Iar un poem dinspre finalul volumului se intituleaza Meta zapezi si permite asocieri neasteptate („mogula iarna”, „fisura de dor” etc.) care probeaza o mare apetenta a autoarei de a valoriza resurse banuite si nebanuite ale limbajului, configurand imagini de forta.
Intr-o atat de mare concentrare ideatica oferita de volumul Paulei Barsan, semnele trimit spre noduri, apoi si invers, aceasta fiind o alta fateta a intelegerii discursului poetic. Zborul si privirea, avatarul si clipa, visul si scoica, linistea si vantul, lacrima si porumbeii, abisul si dansul, neantul si iubirea, clipa si steaua, zambetul si amurgul, pleoapa si roza vanturilor, tacerea si cuvantul, luna amara si estuarele de foc, regresia si fericirea, pergamentul si copilaria, primenirea si infinitul, fetele tinere si cimitirele, vesnicia si framantarea...(si multe altele) intra in afinitati si contradictii, construind si deconstruind necontenit si creator, totodata, intr-o suta de permutari si combinari surprinzatoare si producatoare de imagini puternice. Practic, textura e sustinuta puternic de aceste relatii, ca o matrice special elaborata astfel.
Desigur, putem citi volumul si din perspectiva temelor/ imaginilor care apar in texte, in incidente deliberat nespectaculoase si, tocmai pentru aceasta, cu atat mai producatoare de semnificatie (ne referim, cum altfel, la acel invocat „ce gasim in poezia sa”). Sunt fixate (pentru ca poezia lumii se repeta tematic, diferenta fiind facuta de expresie adaptata de epoca/ loc/ cultura/ talent) acele spatii, motive despre care se poate spune ca se aduna intr-un larg imaginar poetic: zborul, iubirea, timpul, viata, visul, cosmosul, Orientul, amintirea, comunicarea umana, iluziile, copilaria, matematica, dorul, efemerul. Imaginile aferente se lasa insa descoperite, nu chiar simplu, dupa o logica impusa ce caracterizeaza intreg volumul, deseori surprinzatoare si pline de re-semantizari necesare si benefice la nivelul discursului poetic: „Statui amortite-n iertari/ Imbratisari de lumina, pe azi”, „Clasoarele vantului ofilesc vami”, „Dumnezeu plange cu lacrima noastra”, „kimonouri de branduse„, „toamna cu coada paun”, „obsesii de scoica in iarna”, „logaritm functiei tale de zare”, „trupul lunii deschide decolteuri de soare adanc”.
Mult mai nuantat este insa acel „cum” scrie Paula Barsan. Si pentru aceasta, ne vom opri, intr-o scurta analiza, asupra a trei poeme din acest volum, spre a surprinde cate ceva din laboratorul autoarei care, uneori, se lasa atrasa inclusiv de fascinatia secreta a inventiilor lingvistice, de genul „geruiri”, „capalne”, „dezoua” etc.) In Afinitati, acel „cum” (adica planul expresiei explicite) e vizibil atat la nivel iconic („poarta de suflet, cu trei picioare si acoperis”), cat si la nivel de elipsa (marca a concentrarii extreme): „caraus pe destin”, „caruta cu coviltir in parada”. Se poate, de altfel, mult vorbi de aceasta sincopare dusa de autoare la un adevarat rafinament stilistic. E o sincopare si o restrangere a comunicarii, pana la limita admisa de necesitati semantice, pe care o gasim si in alte texte, precum in Orologiu, unde se poate ajunge chiar la o ambiguizare si la aparent nonsens, marca a discursului extrem elaborat: „Astmatica-i mangiierea, de soapta,/ Te cere lastun.” Iar in Sedila (ca si in alte poeme, de altfel) vedem cum se intersecteaza, in buna continuitate danbarbiliana, discursul stiintific (de esenta matematica, in primul rand) cu acel impregnat de semnele poeticitatii: „Duzi algebrici,/ Iezi alegorici sting foamea/ De cifre banale,/ Respiri o chemeare/ De mare adanc.”
Poezia scrisa de Paula Barsan reprezinta, cu siguranta, un element de noutate in planul expresiei poetice contemporane, un castig evident, pe care autoarea il va aditiona de la un volum la altul.
Si nu e, cu siguranta, putin lucru. Pentru ca, daca ea isi va continua acest program, vom auzi lucruri bune in continuare si vom vedea alte volume care vor atrage atentia iubitorilor/ cunoscatorilor de poezie.
Constantin DRAM