Cromatica legaturilor subtile
De la irizarile transparente ale aripilor de libelula, pana la boabele galbene de porumb cules, sau pana la albul velelor dintr-un port, cartea Paulei Barsan intitulata „Samburi si fructe” este un album integral de imagistica transpusa in cuvinte. Fluiditatea stelara a noptii cu nuante de albastru si negru, sta foarte bine langa solaritatea primara a culorilor.
„Legea soarelui ‒
Infasor inca o data
Cordonul rochiei.”
Este un haiku de dragoste din cartea Paulei Barsan si „cordonul rochiei” este o varianta a unui obi.
In cultura japoneza, obi are o mare insemnatate. Obi este braul lat pentru kimonoul purtat de femei si este un accesoriu obligatoriu. Culoarea, marimea, desenul tesut, materialul din care este facut, sunt in functie de anotimpuri, varsta, ocazia unui eveniment sau a unei plimbari obisnuite... Dar intotdeauna sub el, se ascund 5 pana la 7 cordoane, snururi, simbolizand cele 5‒7 culori solare. Desfacerea lor echivaleaza cu 5‒7 rotiri ale soarelui si are o semnificatie profund intima. Haiku-ul Paulei Barsan citat mai sus, aminteste de o anumita ascultare solara si „cordonul infasurat inca o data” este o noua legatura.
Amintesc in treacat, si numai pentru demersul poetic al unei idei, un haiku celebru de poeta japoneza Hisajo Sugita (1890 - 1946), inclusa in cartea lui Ryu Yotsuya „Istoria Haiku-ului / Zece autori si poezia lor”:
„Dezbrac kimonoul.
Snururile lui impletite
Mi-nconjoara corpul. ”
La distanta de ani, doua poete se intalnesc, vorbind in poemele lor despre acelasi lucru, dar in mod diferit. Obiect de imbracaminte, un obi sau un cordon, au substratul lor poetic.
Poemele haiku ale Paulei Barsan sunt foarte picturale. De altfel coperta cartii, cu suvitele ei de culoare, adevarate snururi poetice, este ca un „ecou pictat” care se propaga in textul cartii, pe tot parcursul ei. O unda de lumina continua, cu meandre sau liniara, se suprapune din cand in cand intr-o „bucla” de timp si nodul temporal astfel format devine un scurt poem, adica un haiku:
„Baloane manunchi ‒
Gandurile vechi se strang
In nodul sforii.”
Temele cartii de haiku „Samburi si fructe,, sunt axate pe timp, culoare si sunet. Vechiul si noul se regasesc usor in imagini, in notele unei melodii, in „cantul sirenei” sau in nostalgia unei partituri de clarinet. Timpul, prin ordinea anotimpurilor ‒ de semanat, de cules ‒, este un flux continuu de lumina, si de la „tipsia de argint a bunicii” pana la tusele de acuarela ale vietii trecatoare, el tine in miscare „ora-vartelnita”.
Nuantele culorilor, legatura dintre ele, cer o privire atenta si o intelegere speciala. Ma intreb cum ar picta cineva acest haiku, cu nuante de gri inchis, abia zarite in negrul noptii, si galbenul recoltei de porumb:
„Capcana goala
Langa porumbul cules ‒
Soareci in noapte.”
Soarecii (gri) nu se pot vedea in noapte (neagra). Se aude doar fosnetul lor ascuns, venind spre recolta adunata in toamna. Nuante de culori, culori de contrast, dar si un contrast intre gol si plin.
Picturale pana la „necuprinsul topit”, culorile germinative din samburi isi arata fructele in aceste haiku-uri. Ele isi pastreaza timpul verbal, actiunea care genereaza „momentul haiku” intact. Este o carte ce declanseaza imaginea si ecoul unei clipe efemere.
Snururile poetice se desfac singure si „moliciunile de stea” dintr-un vas de pamant spart, se revarsa intr-o clipa trecatoare.
Clelia Ifrim