Se spune că „schița” este piatra de încercare pentru un prozator. La fel, cred că poemul într-un vers, alături de poemul haiku, este o piatră de încercare a aurului, touchstone, pentru un poet.
Cartea „Ireductibil / Irreducible” de Paula Bârsan are toate şansele de a fi socotită piatră de încercare în poetica sa. O carte de aproape 400 de pagini, cu un conținut bogat al mesajului şi cu un titlul amintind de fracțiile matematice sau chimice, este pusă sub semnul acestei formule.
Ireductibil are şi acest sens de limită, de unde nu se mai poate reduce nimic.
Poemul într-un vers este un produs autohton, pur românesc. Ştefan G. Theodoru, scriitor româno/ american, în cartea sa „Freamăt / Rustle” îl numeşte „liniarul românesc”:
„Doresc să reamintesc cititorilor că poemul românesc într-un un vers, cu toată asemănarea sa cu haiku-ul, este cu totul diferit de el.(...) În linii mari, dacă haiku-ul este percepția în hotarele unei secunde, poemul românesc într-un vers se naşte din scânteia unui gând privind lumea înconjurătoare, cât şi / sau, lumea interioară a poetului.”
Cartea Paulei Bârsan, pusă sub un motto din romanul science-fiction ,,Soarele gol” de Isaac Asimov, are o arhitectură a rămășițelor de gând, coagulate în dorințe şi trăiri mai vechi.
„Singurătatea avea cizme lungi, unghii roşii.” spune autoarea în poemul într-un vers cu titlul ,,Resturile ambiguității”.
Poemele sale într-un vers se pot citi, şi înțelege, prin grila nuanțelor unor definiții lapidare şi trăiri iluzorii. „Aurim hexagoane” spune în alt poem şi asta înseamnă a te supune unui limbaj, uneori tehnic ‒ compas, busolă, hidraulic, nonasecundă ‒, încercând să-l adaptezi la emoția iubirii sau a lucrurilor naturale.
În „Blanc” definițiile emoționale ating pragul alb al nerostirii:
„Frăgezimile dimineților, alb de morfină.”
De la politica monetară până la doină, de la ,,rochia cu petunii roşii până la traficul de erezii”, şi exemplele pot continua, tehnologia imaginii, uneori „păgână” denotă o predispoziție a autoarei, o înclinație poetică pentru derularea unui film despre alchimia iubirii. Alegerea unui motto dintr-o carte de science-fiction trimite pe tot parcursul cărții Paulei Bârsan la această alchimie care instrumentează iubirea. Printr-un artificiu poetic „Scrisoarea sosită, hidraulic zvântă un nor.”
Poemele din partea a doua a cărții „Ireductibil / Irreducible”, esențializate într-o formă mai lejeră decât cea a poemului într-un vers, păstrează aceleaşi teme iubirea, trecerea timpului, nostalgia, viața cotidiană...
Este o esențializare odihnitoare când imaginea de fond se lasă developată.
Ritmul sacadat, cadența verbală din prima parte a cărții scade din intensitate, şi îşi face loc o undă de dorință lăsată liberă. „Palma plină de cuie”, ca simbol al inimii celuilalt, al celui iubit, devine o referință de autocunoaştere, o referință a întrebărilor deschise:
„(...)Priviri reci topesc cuburi.
E pierdută busola
Te cauți pe drum,
În chilii de sărut
Nu e albastru.”
Clelia Ifrim