„CE NOROC PE CAPUL MEU!“
SPUNEA CALUTUL DE LEMN,
CARE ERA GROZAV DE FERICIT
Cand papusarul trece prin clipe grele in viata, calutul lui de lemn trebuie sa plece singur in lume ca sa-si caute norocul. Pe drum are parte de cateva aventuri extraordinare: trage o caleasca regala, ajuta un pirat sa gaseasca o comoara si chiar merge pe sarma, la circ. Insa, credincios stapanului sau mult-iubit, calutul de lemn are o singura dorinta: sa se intoarca acasa.
O poveste nemuritoare, despre a iubi si a fi iubit, perfecta pentru lectura cu glas tare!
Pe cand erau mici, Ursula Moray Williams si sora ei geamana, Barbara, erau trimise la culcare foarte devreme, de aceea aveau obiceiul sa-si spuna povesti pana le venea somnul. Dupa ce mama le-a invatat sa citeasca si sa scrie, au inceput sa-si faca propriile carti cu povesti noi, pe care le ilustrau cu desene colorate si le faceau cadou una celeilalte de Craciun sau de ziua lor de nastere. Au facut asemenea „carti aniversare“ an de an, pana cand au devenit adolescente. La varsta maturitatii, Ursula a devenit scriitoare, iar Barbara – pictorita, si au avut o relatie apropiata, desi Ursula locuia in Anglia si sora ei – tocmai in Islanda. Ambele surori s-au inscris la Colegiul de Arta Winchester, dar in timp ce Barbara se descurca de minune, Ursula a abandonat studiile dupa doar un an si s-a hotarat sa stea acasa si sa se dedice scrisului. A fost incurajata de unchiul ei, Stanley Unwin (renumitul editor al cartii Hobbitul), si, in 1931, i-a fost publicata prima carte, ilustrata chiar de ea, intitulata Jean-Pierre, o poveste care se petrece in muntii din Annecy. In 1935, Ursula s-a casatorit cu Conrad Southey John (caruia ii spunea Peter dupa casatorie), stra-stranepot al poetului Robert Southey. Lui i-a dedicat cunoscuta sa poveste Aventurile calutului de lemn (1938), scrisa in timp ce astepta primul copil, pe Andrew. Apoi a mai avut inca trei baieti, pe Hugh, Robin si Jamie. Dupa-amiaza, cei patru baieti erau dusi la plimbare timp de doua ore pe zi, pentru ca Ursula sa se poata concentra asupra scrisului, si aceea a fost perioada in care a scris cartea Gobbolino, pisoiul vrajitoarei (1942). Ursula a continuat sa scrie peste saptezeci de carti pentru copii. Ea marturisea: „Scriu pentru ca nu ma pot abtine. A murit in octombrie 2006.
„CE NOROC PE CAPUL MEU!“
SPUNEA CALUTUL DE LEMN,
CARE ERA GROZAV DE FERICIT
Cand papusarul trece prin clipe grele in viata, calutul lui de lemn trebuie sa plece singur in lume ca sa-si caute norocul. Pe drum are parte de cateva aventuri extraordinare: trage o caleasca regala, ajuta un pirat sa gaseasca o comoara si chiar merge pe sarma, la circ. Insa, credincios stapanului sau mult-iubit, calutul de lemn are o singura dorinta: sa se intoarca acasa.
O poveste nemuritoare, despre a iubi si a fi iubit, perfecta pentru lectura cu glas tare!
www.editurauniversitara.ro