Modelarea competitiei de piata - Tatiana Corina Dosescu

1. COMPETIŢIA  DE  PIAŢĂ

Laureatul premiului Nobel pentru economie din 2002, V.L.Smith, afirma că pieţele reprezintă creaţia umanităţii cea mai semnificativă şi cu evoluţia cea mai spectaculoasă.
Această afirmaţie explică marele interes acordat studiului pieţelor de către ştiinţa economică, de oamenii de afaceri şi în general, de societatea umană.
Se poate spune că orice economie reprezintă un sistem de pieţe interconectate, în care agenţii economici desfăşoară activităţi de producţie, de consum şi de schimb.
Competiţia de piaţă este un tip de competiţie, care presupune concurenţa între agenţii economici în cadrul oferit de piaţă şi care este reglementată pe baza unor reguli, care au forma unor reglementări juridice sau acte normative, a căror încălcare este sancţionată prin intermediul organismelor abilitate prin lege să o supravegheze şi să aplice măsurile punitive.
Ca urmare, modelarea competiţiei de piaţă revine la modelarea concurenţei într-o economie de piaţă.

Concurenţa constă într-o competiţie loială şi liberă între agenţii economici, care manifestă un comportament competitiv.
Ca mod de comportament al agenţilor economici, în sistemul economiei de piaţă, concurenţa semnifică o rivalitate, adică o confruntare, dar şi o cooperare între ei, în vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de achiziţie a bunurilor de consum, de efectuare a operaţiilor băneşti, valutare, financiare ş.a.m.d. . Este o întrecere pentru a obţine avantaje sau măcar pentru a diminua probabilitatea producerii riscurilor, inerente mediului economic.
In această competiţie, în sistemul de relaţii pe care-l presupune concurenţa, fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul „aleargă” pentru a găsi acei furnizori, care practică cele mai mici preţuri pentru bunuri de calitate, care oferă cele mai bune condiţii de livrare, etc. . Furnizorii se întrec între ei pentru „banul clientului”, pentru a atrage cumpărători cât mai mulţi, cu forţă financiară ridicată, stabili în achiziţii, receptivi la preţ şi alte oportunităţi. Din această competiţie, în mod normal şi ca regulă, ies învingători cei mai buni, deşi aceştia nu sunt mereu aceiaşi pe termen lung.
Premisa existenţei competiţiei este libertatea formării preţului unui bun pe baza raportului dintre cerere şi ofertă. Amploarea concurenţei este influenţată de numeroase împrejurări, cum ar fi:
- gradul de diferenţiere a ofertei şi a preferinţei;
- gradul de transparenţă a pieţei;
- măsura în care societatea, mediul economic, social, politic şi cultural sunt capabile să stimuleze iniţiativa, creativitatea, apetitul pentru risc, spiritul de competiţie, dar şi capacitatea de cooperare;
- reglementările privind intrare/ieşirea de pe o anumită piaţă;
- gradul de substituire şi de complementaritate a bunurilor;
- mărimea veniturilor şi mecanismele prin care acestea se obţin;
- nivelul de dezvoltare economică, cultural-spirituală şi morală a membrilor societăţii.

În măsura în care este deschisă, loială, reglementată, supravegheată şi bazată pe formarea liberă a preţurilor, concurenţa îndeplineşte mai multe funcţii:
a)Stimulează progresul economic, în sensul că ea obligă sau incită la inovaţie şi creativitate, fenomene care favorizează creşterea eficienţei, dezvoltarea  activităţii de economisire şi în final, satisfacerea cât mai deplină a nevoilor individuale sau sociale.
b) Diferenţiază agenţii economici, în sensul că pe de o parte favorizează pe cei capabili de un efort creativ susţinut, abili, întreprinzători, iar pe de altă parte, îi elimină sau îi obligă, să se reorienteze spre alte domenii de activitate, pe acei agenţi care nu se pot adapta rapid la cerinţele pieţei, care manifestă conservatorism şi în acest fel se produce un fel de „salubrizare” a vieţii economice.
c) Diversifică oferta, sporeşte calitatea ei, reduce costurile de fabricaţie şi chiar reduce preţurile de vânzare.
d) Permite cumpărătorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai bună şi mai ieftină şi îi stimulează sau îi constrânge pe producători, să găsească soluţii spre a-şi lărgi piaţa de desfacere.
e) Când este necorespunzător reglementată sau nu intervin la momentul oportun organismele de supraveghere, cum ar fi oficiul pentru protecţia consumatorului, concurenţa poate genera şi fenomene nocive, ca de exemplu risipa de resurse, concentrarea exagerată a forţei economice, defavorizarea consumatorului sau chiar deprecierea calităţii mărfurilor.
 

În desfăşurarea procesului de competiţie se utilizează diverse instrumente economice, cum ar fi reducerea costurilor de producţie, creşterea calităţii, diversificare şi reînnoirea sortimentelor, publicitatea, acordarea unor avantaje cumpărătorilor, iar în unele situaţii chiar reducerea preţurilor sub cele ale concurenţilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, se utilizează şi instrumente neeconomice, ca de exemplu, obţinerea de informaţii privind activitatea concurenţilor, sponsorizarea unor activităţi social-culturale, spionajul economic, însoţit în situaţii limită şi de corupţie, şantaj, boicot sau chiar violenţă fizică.

2. TIPURI  DE  COMPETIŢIE

Teoretic, există două forme de concurenţă şi, respectiv, de piaţă: concurenţa pură sau perfectă şi concurenţa imperfectă.

Concurenţa perfectă se prezintă ca un model teoretic a unei situaţii ideale, imaginată de şcoala clasică de microeconomie, având ca reprezentanţi de seamă pe V. Pareto şi L. Walras. Acest tip de concurenţă este caracterizată, în principal,de ipoteza că toate firmele producătoare vând toată producţia la preţul pieţei, fără a-l influenţa în vreun fel, iar toţi cumpărătorii achiziţionează bunurile la preţul existent şi atât cât doresc.

Alte ipoteze care asigură unei pieţe, respectiv unei concurenţe, caracterul de perfectă sunt:

1. Ipoteza atomicităţii participanţilor.
O consecinţă importantă a acestei ipoteze cere ca să existe un număr foarte mare de participanţi la tranzacţiile ce se desfăşoară pe piaţa perfectă, fiind inadmisibilă existenţa unor coaliţii sau a monopolurilor.

2. Ipoteza omogenităţii bunurilor.

3. Ipoteza liberului acces pe piaţă.

4. Ipoteza fluidităţii ofertei şi a cererii în raport cu  preţul.

5. Ipoteza transparenţei totale a pieţei.
Această ipoteză asigură accesul la informaţie, în mod egal, a tuturor participanţilor, astfel că fiecare participant poate lua decizia cea mai convenabilă.

În condiţiile unei concurenţe perfecte, preţul unui produs se stabileşte în punctul de echilibru, aflat la intersecţia dintre curba cererii şi curba ofertei acelui produs, care exprimă egalitatea dintre cantitatea cerută şi cantitatea oferită din acel produs.

Comparând realitatea economică cu modelul de concurenţă perfectă, ce se manifestă într-o piaţă perfectă, se constată o serie de discrepanţe. Astfel, atomicitatea participanţilor este un fenomen extrem de rar întâlnit, mai ales în marea industrie. Cel mai adesea, un număr restrâns de firme exercită o influenţă dominantă asupra ofertei unui produs, intrarea liberă pe piaţă a unui nou întreprinzător are un caracter de deziderat, mai ales în domenii care presupun tehnică de vârf. Nici ipotezele referitoare la comportamentul participanţilor nu sunt întotdeauna respectate, iar informaţiile cu privire la preţuri şi cantităţi nu sunt nici pe departe suficiente.

Ca o concluzie finală, se poate spune că studierea modelului de concurenţă perfectă, respectiv de piaţă perfectă, este necesară pentru înţelegerea iniţială a mecanismelor ce guvernează concurenţa economică reală, manifestată în condiţiile deosebit de complexe ale realităţii de ultim moment. Există şi unele segmente ale pieţei reale în care se manifestă o concurenţă perfectă, ca de exemplu: bursa de valori, pieţele ţărăneşti, etc. 

Concurenţa imperfectă, cea care este opusă, din punctul de vedere logic, concurenţei perfecte, este cea mai răspândită formă de concurenţă în realitatea economică contemporană. Astfel, pieţelor reale, efective, cele care se întâlnesc în ţările cu  economii de piaţă funcţionale, le este caracteristică concurenţa imperfectă. Se apreciază că într-un segment de piaţă, ca de exemplu o ramură economică, există o concurenţă imperfectă, dacă vânzătorii, respectiv cumpărătorii, fixează ei înşişi nivelul preţurilor sau exercită influenţe individuale asupra nivelurilor preţurilor la oferta lor sau la cererea pe care doresc să şi-o satisfacă. Capacitatea de a fixa sau de a influenţa nivelul preţului – adică de a exercita presiuni asupra preţului – depinde de puterea economică a fiecărui participant sau agent economic, de trăsăturile pieţei în care acţionează agenţii şi se exercită în cadrul unor raporturi de rivalitate între agenţi.

Trebuie subliniat că, simultan cu fixarea sau influenţarea nivelului preţurilor din cadrul unui segment de piaţă, fiecare agent este preocupat să-şi mărească cota de piaţă, adică procentul din oferta satisfăcută a cererii manifestate în segmentului de piaţă respectiv, ca o premisă pentru maximizarea profitului total şi a utilităţii totale.

În realitatea economică nu există o concurenţă total imperfectă, ci există diverse grade de imperfecţiune a concurenţei. Din această cauză, în funcţie de felul abaterii de la concurenţa perfectă există mai multe forme de manifestare a concurenţei imperfecte, care sunt studiate de literatura economică, ca de exemplu: concurenţa de oligopol, concurenţa de oligopson, cea de monopol sau cea monopolistică, etc..

INTRODUCERE / 7

1.    COMPETIŢIA  DE  PIAŢĂ / 7
2.    TIPURI  DE  COMPETIŢIE / 9
3.    ECHILIBRUL  CONCURENŢIAL / 10
       3.a.   MODEL, MODELARE, MODELARE ECONOMICĂ, MODELARE MICROECONOMICĂ / 11
       3.b.   ECHILIBRUL CONCURENŢIAL PE PIAŢA CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ / 15
       3.c.   ECHILIBRUL PARETO PE PIAŢA COMPETITIVĂ / 21
4.    INEFICACITATEA  COMPETIŢIEI  DE  PIAŢĂ / 21

CAPITOLUL I
Mecanisme revelatorii Şi principiul revelaţiei / 24
I.A. Asimetria informaţională Şi teoria licitaţiilor / 24
      1. Modelul simetric / 27
          a. Licitaţii la al doilea preţ / 28
          b. Licitaţii la primul preţ / 29
      2. Comparaţia după venit / 31
      3. Preţurile inverse / 33
I.B. MECANISME REVELATORII / 35
      1. Prezentare generală / 35
      2. Exemplu de mecanism revelatoriu: licitaţiile / 37
      3. Problematica mecanismelor revelatorii / 41
      4. Principiul revelaţiei / 43
      5. Mecanisme cu un singur agent / 44
      6. Mecanisme cu mai mulţi agenţi / 58
      7. Alte situaţii în mecanismele revelatorii / 75

CAPITOLUL II
REGLEMENTAREA INCITATIVĂ PENTRU ASIGURAREA CALITĂŢII / 84
II.1. MODELUL CU UN BUN CĂUTAT / 85
       1. Incitări pentru furnizarea calităţii / 85
       2. Incitaţii pentru calitate şi reducerea costurilor / 89
II.2. REGLEMENTAREA OPTIMĂ ÎN CAZUL ASIMETRIEI INFORMAŢIONALE / 92
II.3. IMPLEMENTAREA MECANISMULUI REGLEMENTATOR OPTIM  /  97
II.4. PREOCUPAREA PENTRU CALITATE ŞI PUTEREA SCHEMELOR INCITATIVE / 100
II.5. MODELUL CU UN BUN EXPERIMENT / 102

CAPITOLUL III
ABORDAREA PRIN PRISMA EXTERNALITĂŢILOR / 107
III.1. NIVELE OPTIME ALE EXTERNALITĂŢILOR CÂND NUMAI FIRMELE SUNT AFECTATE DE EXTERNALITĂŢI / 107
        1. Internalizarea externalităţilor / 108
        2. Mai mulţi consumatori şi firme în analiza unui echilibru parţial / 113|
        3. Tehnologia de control a poluării / 114
        4. Producţia optimă de bunuri publice / 116 
        5. Efecte de venit şi de producţie optimă pentru un bun public / 122
III.2. EXTERNALITĂŢI ŞI BUNURI PUBLICE PE PIEŢE COMPETITIVE / 123
        1. Taxele Pigouviene şi preţurile Lindahl / 125
        2. Probleme cu implementarea taxelor optimale / 128
        3. Mecanismul de tatonare al lui Lindahl / 128
III.3. NEGOCIEREA COASIANĂ / 132
        1. Motive pentru eşuarea negocierii / 141
        2. Mecanisme cu alocaţii compatibile incitativ / 142
        3. Taxa Clarke / 142
III.4. ROLUL PUBLICITĂŢII / 147

CAPITOLUL IV
APLICAŢIE / 152

Bibliografie / 178

www.editurauniversitara.ro