Orice structura organizatorica, fie ea publica sau privata, mare, medie sau mica, cuprinde un personal care are misiunea de a realiza obiectivele organizatiei. De calitatea personalului depinde performanta organizatiei si imaginea pe care si-o creeaza in randul opiniei publice. Cand vorbim de calitatea personalului ne gandim, desigur, atat la calitatea profesionala, cat si la calitatea morala. De altfel, valorile etice, morale fac parte, alaturi de celelalte valori, din cultura institutiilor, autoritatilor, serviciilor si constituie instrumente pe baza carora sunt evaluate comportamentele.
Administratia publica, ca subsistem social, este alca- tuita, la randul ei, din oameni, al caror rol este acela de a organiza executarea si de a executa in concret legile si celelalte acte normative, de a adopta sau emite acte administrative, de a presta servicii publice si de a realiza o multitudine de operatiuni administrative si tehnico-materiale. Fie ca vorbim de demnitari publici, de functionari publici sau de personal contractual, toate aceste categorii de personal trebuie sa detina cunostinte profesionale solide, dar si sa impartaseasca un set de valori morale in concordanta cu valorile organizatiei sau institutiei. Administratia publica trebuie privita si din punct de vedere al normelor si regulilor juridice, dar si dupa criterii de ordin moral.
Pe buna dreptate a sustinut un reputat autor ca “a ignora dezvoltarea pe coordonate etice a administratiei, sub pretextul ca este de ajuns aplicarea legii, este tot una cu a ignora faptul ca functionarii publici sunt persoane, nu simpli executanti, ca ei au propriile valori, vin din medii diferite, iar dorinta lor de afirmare ca profesionisti ai administratiei nu se reduce la conformism, datorie pe sarcina, salariu, sanctiune, premiere, ci ca identitatea profesionala devine o componenta a identitatii personale”. Zona etica a administratiei, sustine acelasi autor, este cu atat mai sensibila cu cat scopul vizat este mentinerea increderii publice in functionarea institutiilor.
Importanta intrepatrunderii dimensiunii juridice cu cea deontologica in cazul functionarului public a fost subliniata si de prof. univ. Verginia Vedinas. Autorul amintit apreciaza ca “functionarul public, cu statut general sau special, din structurile puterii legiuitoare sau ale puterii executive, trebuie sa reprezinte o simbioza cat mai aproape de perfectiune, intre dimensiunea juridica si cea deontologica. Zadarnic este un bun profesionist, daca in planul conduitei profesionale si civice este un fiasco absolut. Cele doua componente ale statutului sau nu pot fi rupte una de cealalta”. A respecta legea nu este acelasi lucru cu a te comporta etic, deoarece legea se poate abate de la ceea ce este etic.
Dintre toate resursele aflate la dispozitia administratiei (resurse materiale, financiare, umane), resursele umane sunt cele mai importante. Functionarii sunt oglinda administratiei, fiind un instrument prin care aceasta lucreaza. In categoria functionarilor se evidentiaza functionarul public considerat una din cele mai importante institutii ale dreptului public si un element fundamental al statului de drept. De activitatea functionarului public depinde insasi activitatea institutiei din care face parte si implicit satisfacerea sau nesatisfacerea unui interes public, deoarece o institutie publica, o autoritate sau un serviciu public au misiunea de a sluji interesul general public. Ridicarea unei nevoi sociale la rangul de interes public presupune si o consacrare legislativa care sa precizeze, pe de o parte, nevoia sociala, iar pe de alta parte, limitele de actiune pentru satisfacerea acestei nevoi.
Valorile morale sunt consacrate prin norme scrise sau nescrise si impreuna cu valorile juridice trebuie sa ghideze intreaga conduita a functionarului public. Normele morale, ca si cele juridice, sunt produse si ele prin obisnuinta ori intentie. Tendinta in materia legiferarii acestor valori este aceea ca normele care le consacra sunt cuprinse intr-o reglementare complexa sub forma unui cod sau statut. La nivel european se constata ca diferitele profesii au reglementata activitatea in baza unor statute si coduri. Astfel, exista un cod deontologic al medicilor, profesorilor, notarilor sau un statut al alesilor locali, un statut si un cod al functionarilor publici, un cod deontologic al simplilor salariati. De altfel, regulile de natura deontologica configureaza identitatea unei profesii in raport cu altele din punct de vedere al conduitei celor care o practica.
Daca cetatenii nu mai au incredere in administratie, in functionarii publici, ei nu vor mai apela la administratie pentru a-si rezolva problemele, ci vor utiliza alte metode care pot fi si de natura ilegala sau imorala. Dar si functionarul public este un cetatean, insa nu orice cetatean. Este un cetatean investit legal sa exercite prerogative de putere publica. Tocmai de aceea, doctrina si jurisprudenta au apreciat ca functionarului public trebuie sa ii fie specifice doua categorii de obligatii:
- obligatii legate de exercitarea functiei publice, numite si obligatii profesionale, care privesc indeplinirea, in conformitate cu legea, a atributiilor de serviciu si care au o dimensiune preponderent juridica;
- obligatii care exced functiei pe care o indeplineste, care privesc viata privata a functionarilor publici si care au o dimensiune preponderent etica, dar si juridica.
Aceste obligatii se completeaza cu cele pe care functio- narul public le are in calitate de simplu cetatean.
La baza functionarii organizatiilor, institutiilor, serviciilor publice se afla principiul legalitatii. Functionarul public are obligatia respectarii si aplicarii intocmai a legii. Suprematia legii, egalitatea in continutul legii si in fata legii sunt principii in baza carora trebuie sa se realizeze misiunea administratiei ca activitate de punere in executare a legii si de prestare a serviciilor publice. Functionarul public trebuie sa fie convins de importanta si forta juridica a legii nu pentru ca altfel ar fi sanctionat, ci pentru ca, in interiorul sau, este constient ca este un slujitor al interesului public si al domniei legii. Altfel spus, daca latura obiectiva a deontologiei functionarului public nu se imbina cu latura subiectiva a acesteia, deontologia devine o forma fara continut. Rezulta ca, numai daca sunt intrunite ambele laturi ale deontologiei, suntem in prezenta unei profesiuni care poseda o deontologie reala.
Deontologia functionarului public poate fi definita ca reprezentand totalitatea normelor care guverneaza comportamentul profesional si privat al functionarului public, in virtutea statutului sau detentor al autoritatii publice, aceste norme fiind structurate in functie de relatiile din interiorul sau din afara serviciului public.