Cartea lui Tudor Pamfile grupeaza 30 de naratiuni, in centrul sau la periferia carora se afla Diavolul, in cateva din ipostazele sale posibile ca intruchipare a raului. In calitatea lui de Nefrate („Nefartatul”), diavolul participa la crearea lumii, la facerea pamantului, conlucrand cu Bunul Dumnezeu. In spatiul legendelor cosmogonice romanesti, Diavolul (Satana, Nefartatul) e partas la viata lumii, incepand chiar de la creatie. Aici el nu are misiunea distructiva din Biblie, ci tot una de creatie, dar de creatie negativa prin imperfectiunile ei si prin modul in care contrazice armonia divina. Uneori gestul dumnezeiesc intervine si integreaza lucrul mainilor Diavolului in armonia cosmica, dandu-i si lui armonie. Cu totul alta este pozitia diavolului in basm, unde el joaca un rol „cu totul nevoias si e adesea pacalit sau redus la neputinta prin propria sa imbecilitate”. Tot intr-o zona de granita se situeaza si povestirile despre femeia cea rea, care ii face viata amara diavolului insusi. Cand barbatul isi recupereaza nevasta, scapandu-l pe diavol de ea, acesta, drept recompensa, il imbogateste: intra in fiica unui imparat si iese la porunca omului, iar cand refuza sa-l mai slujeasca pe salvatorul sau, acesta il ameninta cu aducerea femeii cicalitoare.
Legende medievale, parabole biblice, povestiri moralizatoare sau hazlii, naratiunile adunate in acest volum ilustreaza o data in plus calitatea de capatai a autorului – aceea de culegator. Desi pornirea teoretica si polemica din primele pagini se stinge treptat, lasand cititorului de atunci si de acum placerea lecturii literare a textelor – unele transcriind cu destula fidelitate graiul si formulele locale, altele usor „indreptate” urmand modelul greu de atins al genialului humulestean, altele prelucrari ale unor scriitori populari precum Anton Pann si Petre Dulfu – cartea de fata nu se impotriveste unei lecturi etnologice/antropologice, ba chiar o stimuleaza.
Tudor Pamfile (n. 11 iunie 1883, comuna Tepu, judetul Tecuci, in prezent judetul Galati – d. 21 octombrie 1921, Chisinau) a fost un scriitor, etnolog si folclorist roman, laureat al premiul„Neuschotz” al Academiei Romane in anul 1909.
A urmat la Tecuci cursurile ultimelor doua clase primare, precum si studiile gimnaziale. Studiile liceale le-a realizat la Scoala fiilor de militari (Liceul Militar) din Iasi (1899-1904) dupa care a urmat Scoala de ofiteri de infanterie si cavalerie din Bucuresti (1904-1906).
Dupa terminarea Scolii de Ofiteri, a fost repartizat la Regimentul 3 Rosiori din Barlad. Aici a scos revistele Ion Creanga si Miron Costin. A sprijinit indeaproape aparitia revistei Freamatul, care a aparut la Tecuci in anul 1911, dupa care, din lipsa de colaboratori, i-a mutat redactia la Barlad. Numai culegerile si studiile aparute sub egida Academiei Romane insumeaza peste 4.200 pagini.
In 1915, un grup de trei intelectuali barladeni format din Tudor Pamfile, poetul George Tutoveanu si preotul Toma Chiricuta a decis infiintarea unei societati culturale pe care au numit-o „Academia Barladeana”.
Incepand cu anul 1918 Tudor Pamfile se stabileste la Chisinau si conduce, pana in anul 1920, publicatia Cuvantul Moldovei.
Numarandu-se printre primii culegatori de folclor ai secolului al XX-lea, Tudor Pamfile este una dintre personalitatile care au stiut sa exploateze si sa puna in valoare stravechile traditii ale poporului roman. Autodidact, intelectual cu suflet de taran, inzestrat cu o putere de munca neobisnuita, Tudor Pamfile a fost cel care a incercat constituirea unui ciclu de scrieri despre mitologia romaneasca, adunand la un loc „credintele poporului roman” despre facerea lumii, cerul si podoabele lui, vazduhul, dusmanii si prietenii omului si sfarsitul lumii. Calauzit de entuziasmul descoperitorului de comori, Tudor Pamfile s-a aflat intr-o permanenta cautare a „documentelor vii”, a acelor „firisoare de aur” (dupa cum ii placea sa le numeasca) ce contribuie la cunoasterea poporului roman si care formeaza „arhiva vie a sufletului romanesc”. Culegerile lui Tudor Pamfile, bazate pe informatie si observatie personala, sunt astazi considerate documente de autenticitate incontestabila in studierea folclorului si etnografiei romanesti.
Tudor Pamfile si Arthur Gorovei, au fost creditati ca fiind primii carturari care au adunat povesti populare romanesti autentice.
Istoria literaturii romane si in special folcloristica i-au conferit lui Tudor Pamfile un loc binemeritat in evolutia culturii romane. Galatenii ii pastreaza memoria vie, reinviind traditiile populare in fiecare an, cu prilejul Festivalului de Datini si Obiceiuri de Craciun si Anul Nou „Tudor Pamfile”, atunci cand, in preajma sarbatorilor de iarna, costumele si obiceiurile traditionale devin subiectul unui spectacol autentic.
Cartea lui Tudor Pamfile grupeaza 30 de naratiuni, in centrul sau la periferia carora se afla Diavolul, in cateva din ipostazele sale posibile ca intruchipare a raului. In calitatea lui de Nefrate („Nefartatul”), diavolul participa la crearea lumii, la facerea pamantului, conlucrand cu Bunul Dumnezeu. In spatiul legendelor cosmogonice romanesti, Diavolul (Satana, Nefartatul) e partas la viata lumii, incepand chiar de la creatie. Aici el nu are misiunea distructiva din Biblie, ci tot una de creatie, dar de creatie negativa prin imperfectiunile ei si prin modul in care contrazice armonia divina. Uneori gestul dumnezeiesc intervine si integreaza lucrul mainilor Diavolului in armonia cosmica, dandu-i si lui armonie. Cu totul alta este pozitia diavolului in basm, unde el joaca un rol „cu totul nevoias si e adesea pacalit sau redus la neputinta prin propria sa imbecilitate”. Tot intr-o zona de granita se situeaza si povestirile despre femeia cea rea, care ii face viata amara diavolului insusi. Cand barbatul isi recupereaza nevasta, scapandu-l pe diavol de ea, acesta, drept recompensa, il imbogateste: intra in fiica unui imparat si iese la porunca omului, iar cand refuza sa-l mai slujeasca pe salvatorul sau, acesta il ameninta cu aducerea femeii cicalitoare.
Legende medievale, parabole biblice, povestiri moralizatoare sau hazlii, naratiunile adunate in acest volum ilustreaza o data in plus calitatea de capatai a autorului – aceea de culegator. Desi pornirea teoretica si polemica din primele pagini se stinge treptat, lasand cititorului de atunci si de acum placerea lecturii literare a textelor – unele transcriind cu destula fidelitate graiul si formulele locale, altele usor „indreptate” urmand modelul greu de atins al genialului humulestean, altele prelucrari ale unor scriitori populari precum Anton Pann si Petre Dulfu – cartea de fata nu se impotriveste unei lecturi etnologice/antropologice, ba chiar o stimuleaza.
www.editurauniversitara.ro