Abordarea managementului ca stiinta, este de data recenta si s-a conturat in urma eforturilor depuse de specialistii si practicienii din intreaga lume, ca raspuns la necesitatile practicii sociale.
Definitia clasica a managementului ca activitate, data de Henry Fayol, in cartea sa Administration industrielle et generale, publicata in 1916 mentiona ca: „a administra inseamna a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla”. Enuntul sau general asupra managementului ramane inca valabil din multe puncte de vedere, chiar si dupa aproape un secol acesta fiind adaptat de a lungul timpului de abordari mai recente.
Astfel in 1957 E.F.L Brech defineste managementul ca un proces social: „managementul este un proces social...., iar procesul consta din planificare, control, coordonare si motivatie.”
Tot ca un proces este definit si de Mackensie in 1969: „procesul in care managerul opereaza cu trei elemente fundamentale - idei, lucruri si oameni - realizand prin altii obiectivele propuse”
In deceniul 9 al secolului XX doi autori americani recunoscuti in domeniul managementului definesc astfel: „managementul este un proces operational, care poate fi in prima faza cel mai bine cercetat prin analiza functiilor manageriale... Cele cinci functii manageriale esentiale sunt: planificarea, organizarea, angajarea personalului, indrumarea si conducerea, precum si controlul.”
Definitiile propuse de autorii citati reprezinta, in fapt, mai mult schimbari de accent decat de principiu. De exemplu termenul „a comanda” folosit de Fayol, a fost abandonat in detrimentul celui de „motivatie” (Brech) sau de „indrumare si conducere” (Koontz si O’Donnell). Trebuie sa evidentiem faptul ca definitiile mentionate mai sus sunt foarte generale, acestea subliniind de fapt, ca „managementul” este un proces care permite organizatiilor sa-si stabileasca obiectivele si sa le atinga prin planificarea, organizarea si controlul resurselor lor.
De asemenea, trebuie sa facem precizarea ca ne referim la managementul organizatiei, ca fiind abordarea stiintifica de baza atat in lucrarile clasicilor domeniului cat si in abordarile actuale.
Sintetizand opiniile exprimate in literatura de specialitate consideram ca o definitie care acopera exigentele delimitarii teoretice si practice ale managementului organizatiei este urmatoarea:
„Managementul organizatiei, ca stiinta, studiaza procesul de management si relatiile generate de acesta pentru a identifica, sistematiza si generaliza legi, principii, reguli, concepte pe baza carora se pot concepe noi metode si tehnici capabile sa asigure cresterea eficientei si eficacitatii activitatilor desfasurate.”
Ca disciplina stiintifica, managementul organizatiei dispune de propriul obiect de studiu, propriul limbaj si instrumentar stiintific.
Cunoasterea obiectului de studiu al managementului organizatiei prezinta o deosebita importanta pentru delimitarea de alte discipline ca si pentru clarificarea locului si rolului disciplinei in ansamblul cunoasterii umane.
„Obiectul specific de studiu al stiintei managementului organizatiei este reprezentat de relatiile umane aparute in organizatie – indiferent de natura sau dimensiunea activitatii – prin derularea proceselor de management”
Exercitarea proceselor de management implica un tip aparte de relatii intre oamenii din organizatie, respectiv:
„Relatiile de management reprezinta, raporturile care se stabilesc intre componentii unui sistem (organizatie) si intre acestia si componentii altor sisteme (organizatii) in procesele previzionarii, organizarii, antrenarii si evaluarii activitatilor desfasurate”
Relatiile de management prezinta cateva caracteristici importante:
1. apar ca urmare a desfasurarii proceselor de management;
2. sunt determinante de dimensiunea si forma de manifestare a unor factori de influenta:
• dimensiunea organizatiei;
• complexitatea produselor sau lucrarilor efectuate in cadrul organizatiei;
• nivelul dotarii tehnice a organizatiei;
• gradul de specializare si cooperare a resurselor umane din cadrul organizatiei;
• dispersia teritoriala a subunitatilor ce compun organizatia;
Conform studiilor de specialitate, analiza factorilor care conditioneaza caracteristicile relatiilor de management in cadrul organizatiilor prezinta o tripla determinare:
socio-economica, este explicata prin dependenta relatiilor de management de natura proprietatii. Prin aceasta determinare se asigura aceleasi caracteristici economico-sociale esentiale organizatiilor bazate pe acelasi tip de proprietate.
tehnico-materiala, consta in dependenta relatiilor de management de caracteristicile dotarilor tehnice ale organizatiei (masini, utilaje, etc.), de suportul tehnico-material care sta la baza apartenentei la o anumita ramura de activitate.
socio-umana, reflecta modul in care factorul uman isi pune amprenta asupra relatiilor de management. Aceasta determinanta releva diferenta dintre rezultatele obtinute de organizatii din acelasi domeniu de activitate, cu dotari asemanatoare, dar cu un potential uman diferit.
Ca disciplina de sine statatoare, cu un obiect de studiu specific, cu o evolutie marcata de contributia numerosilor autori, proveniti din diferite zone ale activitatii umane, dedicat cresterii eficientei muncii individuale si de echipa, managementul organizatiei se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi:
este o stiinta economica de sinteza. Prin insasi scopul pe care si-l propune – cresterea eficientei si eficacitatii activitatilor desfasurate – managementul organizatiei presupune alocarea si utilizarea resurselor organizatiei in spiritul rationamentului economic. Realizarea scopului respectiv solicita utilizarea cunostintelor apar- tinand diferitelor discipline economice: micro si macroeconomice, contabilitate, finante, analiza economico – financiara, statistica;
are un puternic caracter interdisciplinar. Abordarea procesului de management si a relatiilor pe care acesta le genereaza, atat in interiorul cat si in afara organizatiei, reclama prezenta si utilizarea cunostintelor si tehnicilor apartinand diverselor stiinte: matematica, informatica, psihologie, sociologie, etc.
are un puternic caracter aplicativ. Prin instrumentarul pus la dispozitia managerilor, diversificat dar congruent din perspectivul scopului urmarit, stiinta managementului serveste la rezolvarea problemelor complexe cu care se confrunta prezentul dar, mai ales, perspectiva functionarii eficiente a organizatiei.
este o stiinta centrata asupra omului organizational. Omul, indiferent de ipostaza sa – manager sau executant, individ sau component al echipei – ramane un subiect major al preocuparilor stiintei managementului. Privit din perspectiva diverselor abordari care se regasesc in caracterul sau multidisciplinar rezulta ca in cele din urma acestea converg spre incontestabila concluzie: omul este resursa de baza a organizatiei iar managementul se practica prin oameni, cu oameni, pentru oameni.