Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115

Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Acasă /
Timp liber /
Cavalerii Crucii - Volumul 1. La portile destinului - Andrei Breaban

Cavalerii Crucii - Volumul 1. La portile destinului - Andrei Breaban

Name: Cavalerii Crucii - Volumul 1. La portile destinului - Andrei Breaban
Brand: Editura Universitara
SKU: 9786062818838
Price: 39.00 RON
Availability: InStock

~~60,00 Lei~~ 39,00 Lei

Editura: Editura Universitara

Autor: Andrei Breaban

Anul publicării: 2024

Editia: I

Pagini: 444

ISBN: 978-606-28-1883-8

DOI: 10.5682/9786062818838

In stoc

Limita stoc

Adauga in cos

Cod Produs: 9786062818838 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357

Adauga la Favorite

Dincolo de reconstituirea epocii si a figurii emblematice a lui Stefan cel Mare, tema-pivot a ciclului romanesc ramane ceea ce autorul insusi numeste Proiectul Dacia. Cele zece romane au, in fapt, trei protagonisti, Iancu de Hunedoara, Vlad Drago si Stefan cel Mare, Andrei Breaban urmarind o sinteza epica a unei epoci si identificarea ideii in jurul careia se vor fi reunit cei trei domnitori din tarile romane: aceasta este Proiectul Dacia pe care il construieste Iancu de Hunedoara, inaintea lui Mihai Viteazul, in sugestia unor scrieri ale vremii sale, pe care le arata lui Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun si tatal lui Stefan cel Mare, pe cand a pribegit in Transilvania...

Cavalerii Crucii. La portile destinului este un roman istoric unde importante sunt faptele, evenimentele, actiunea protagonistilor, intriga nu o data in trama romanului „de actiune” sau, cum se spunea altadata, „de capa si spada”. Din acest punct de vedere, romanul lui Andrei Breaban este impecabil scris, intr-o stransa logica narativa si intr-o documentare fara cusur, in beneficiul, in primul rand, al cititorului amator de romane istorice si de aventuri. Farmecul naratiunii autorului sucevean il da, mai ales, reconstituirea atmosferei epocii, cu parfumul sau special, redescoperit in evocari bine documentate si inspirate. Pare ca Andrei Breaban are o imensa camera de luat vederi care panorameaza vremurile, oamenii si locurile din Moldova secolului al XV-lea, fixand in cadre limpezi nu doar sala tronului, curtea domneasca de la Suceava, Vaslui si Bacau si casa din Borzesti, ci si, de exemplu, unul dintre hanurile de atunci...

Epopeea Stefaniana este, de buna masura, opera unui diac bun, „prezent la timpul potrivit la locul cu pricina”, in frumoasa traditie a cronicarilor moldoveni.

Ioan Holban

Cavalerii Crucii - Volumul 1. La portile destinului - Andrei Breaban
Descarca

ANDREI BREABAN

Prefata – Proiectul Dacia, de Ioan Holban / 5
Capitolul 1 Saraci in Tara bogata / 11
Capitolul 2 Copilul cu parul de aur / 30
Capitolul 3 Dreptatea lui Stefan Voda / 56
Capitolul 4 Familia voievodala a Moldovei / 82
Capitolul 5 Calugarul Aaron / 101
Capitolul 6 Iancu de Hunedoara / 124
Capitolul 7 Sarbatoarea Prorocului Ilie / 149
Capitolul 8 Prorocul Ilie la Curtea Domneasca / 163
Capitolul 9 Zile de doliu in Cetatea de Scaun a Moldovei / 176
Capitolul 10 Pregatiri de razboi / 193
Capitolul 11 Vlad – feciorul lui Drago / 209
Capitolul 12 Olecho, craisorul lesilor / 224
Capitolul 13 De a soarecele si pisica / 237
Capitolul 14 Un drum anevoios / 253
Capitolul 15 Batalia de la Lipovat / 272
Capitolul 16 Negocieri de pace / 284
Capitolul 17 Batalia de la Crasna / 299
Capitolul 18 Sarbatorile de iarna / 319
Capitolul 19 Sarbatorile de Paste la Sambor / 335
Capitolul 20 Intrigi de taina la Cetatea de Scaun / 351
Capitolul 21 Tesaturi de taina la Cetatea Hotinului si la Parczow / 365
Capitolul 22 Toamna peste Tara Moldovei / 386
Capitolul 23 Petrecere de noapte la Reuseni / 399
Capitolul 24 Asasinatul de la Reuseni / 413
Postfata La Portile Destinului – inceput de Epopee, de Marius Chelaru / 435
Bibliografie / 437

Epopeea Stefaniana a lui Andrei Breaban a ajuns la cartea cu numarul opt, Urmasii lui Huniade, aparuta recent. In acest punct, prozatorul se intoarce la primele romane din ciclu pentru a le rescrie partial, in perspectiva liniilor de forta ale intregii serii narative, retiparind, iata, prima carte, Cavalerii Crucii. La portile destinului. Dincolo de reconstituirea epocii si a figurii emblematice a lui Stefan cel Mare, tema‑pivot a ciclului romanesc ramane ceea ce autorul insusi numeste Proiectul Dacia. Cele opt romane au, in fapt, trei protagonisti, Iancu de Hunedoara, Vlad Drago si Stefan cel Mare, Andrei Breaban urmarind o sinteza epica a unei epoci si identificarea ideii in jurul careia se vor fi reunit cei trei domnitori din tarile romane: aceasta este Proiectul Dacia pe care il construieste Iancu de Hunedoara, inaintea lui Mihai Viteazul, in sugestia unor scrieri ale vremii sale, pe care le arata lui Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun si tatal lui Stefan cel Mare, pe cand a pribegit in Transilvania: „Din discutiile pe care le‑a avut cu Iancu cand a pribegit in Transilvania, Bogdan a inteles ca acest mare erou al crestinatatii are planuri mari si indraznete pe care numai el le putea infaptui. Intr‑una din zile i‑a aratat niste insemnari ale lui Pippo de Ozora, care a fost comite de Timisoara pe vremea regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, in care se vorbea despre obarsia comuna a celor trei tari locuite de valahi, care graiesc aceeasi limba, pe care Iancu visa sa le aduca din nou laolalta. A facut mari stradanii sa puna voievozi credinciosi, atat in Tara Romaneasca, cat si in Moldova, care, fiindu‑i supusi, il ascultau ca pe un principe. De aceea l‑a ajutat si pe el sa‑i alunge pe lesi din Moldova, dupa ce Petru s‑a pierdut in batalia de pe Campia Mierlei (...) Numele sau a ajuns pe buzele papei de la Roma care ii oferea conducerea cruciadelor antiotomane, obtinand apoi tot ce si‑a visat, de la titlul de conte de Bistrita la numeroasele mosii primite de la regele Vladislav ca rasplata pentru faptele lui, urcand in pozitia de comandant al banderiilor regale, iar dupa moartea regelui in cruciada de la Varna, este ales de Dieta Regatului guvernator al Regatului Ungariei, pozitie similara unui principe. Tocmai aceasta pozitie ii permite lui Iancu sa schimbe voievozii in cele trei tari romane dupa placul lui, ca prin credinta si ascultarea lor sa le aduca laolalta, incercand astfel sa refaca proiectul vechii Dacii de care a aflat cat a stat la Roma si Milano, stiind ca se bucura de interes si la Sfantul Parinte care a aflat de vitejia valahilor in luptele cu paganii”. Astfel, ratiunile pentru care „Ianas” sustine urcarea si mentinerea pe tronul Moldovei si al Tarii Romanesti a urmasilor lui Alexandru cel Bun si Matei Basarab, Bogdan si Stefan, apoi, a lui Vlad Drago sunt cele de a‑si asigura aliati fideli, puternici in luptele impotriva turcilor, dar si visul secret al vechii Dacii: „Atat pozitia sa de guvernator al Regatului, cat si contextul international si specificul randuielilor feudale ale vremii nu i‑au permis sa mearga mai departe, iar infrangerea de la Campia Mierlei i‑a incurcat si mai mult planurile de punere in aplicare a proiectului Dacia despre care a avut unele discutii cu cardinalul trimis de Inaltul Pontif, care a murit in batalie. Fire energica si increzator in el, Iancu nu renunta la acest proiect, facand un prim pas spre realizarea lui prin impunerea de voievozi care sa asculte de el ca de un stapan sau de un parinte, cum s‑a exprimat Bogdan Voievod in scrisoarea pe care i‑a trimis‑o”. Nu doar Iancu, ci si protejatii sai asuma acest plan; Bogdan il numeste „Maria sa Ianas, Craisorul nostru, al vlahilor”, iar cei doi tineri domnitori, Stefan si Vlad simt la fel cand proiecteaza viitorul („Sa ne bucuram cat ne putem trai prezentul si sa vedem ce putem face pentru viitor, sa ne fie bine noua si tarilor noastre, pe care suntem datori sa le slujim...”, spune Vlad) si in orizontul comun al credintei, in „caldura dragostei lui Hristos”, cum zice Stefan.
Cavalerii Crucii. La portile destinului este un roman istoric unde importante sunt faptele, evenimentele, actiunea protagonistilor, intriga nu o data in trama romanului „de actiune” sau, cum se spunea altadata, „de capa si spada”. Din acest punct de vedere, romanul lui Andrei Breaban este impecabil scris, intr‑o stransa logica narativa si intr‑o documentare fara cusur, in beneficiul, in primul rand, al cititorului amator de romane istorice si de aventuri. Farmecul naratiunii autorului sucevean il da, mai ales, reconstituirea atmosferei epocii, cu parfumul sau special, redescoperit in evocari bine documentate si inspirate. Pare ca Andrei Breaban are o imensa camera de luat vederi care panorameaza vremurile, oamenii si locurile din Moldova secolului al XV‑lea, fixand in cadre limpezi nu doar sala tronului, curtea domneasca de la Suceava, Vaslui si Bacau si casa din Borzesti, ci si, de exemplu, unul dintre hanurile de atunci: „Curtea larga a hanului La Hotara era plina de lume. Cei mai multi erau negustori si calareti aflati in trecere prin Hotin, targ de hotare care facea tranzitul prin Tara Leseasca in Moldova sau invers. Cunoscut ca unul dintre cele mai bune hanuri din Hotin pentru mancarurile gustoase care se faceau, era asaltat zilnic de zeci de clienti care se opreau sa‑si ogoiasca foamea sa poata porni mai departe la drum. La intrarea in han erau intampinati de o sluga care le lua caii in primire sa‑i adape si sa le ostoiasca si lor foamea ca degeaba or fi satui stapanii, daca niste animale care ii cara in spinare erau nemancate. Oaspetii se asezau la mesele care nu erau ocupate, oranduite de hangiu pe timp de vara in curte, iar, daca grupul era mai mare, uneau doua sau trei mese intre ele, sa fie toti gramada, sa se inteleaga intre ei. Asa, mancarea parea mai gustoasa, sa nu mai pomenim de bautura pe care hangiul o trimitea cu galeata, dupa ce oferea la inceput o carafa de vin rece pentru degustare, proaspat scos din butoaiele pe care le tinea in pivnitele adanci ale hanului. O fi avand el o sursa de vin bun, ca toti cei care gustau din el cereau sa le aduca pana isi faceau plinul. Ori poate ca era de vina doar caldura zilelor de vara, care s‑au grabit sa vina in acest an ceva mai repede ca de obicei”. Petrecerile, cu obiceiurile, azi, uitate, precum vergelitul: „Cand toti au gatit de aruncat, chicotind si aruncand ocheade sa vada care ce pune, tiganca se asaza pe un scaun in fata cazanului de vergelit, isi acopera bine capul cu o patura adusa de gazde, ia in mana dreapta vergeaua adusa anume de ea, cu care amesteca obiectele in apa, bolborosind tot felul de farmece. Continuand sa bolboroseasca si sa invoce zeii pagani, scoate pe rand fiecare obiect din apa si vesteste stapanului sau, ce prevestiri ii fac zeii pentru viitor. Tinerii rad si se veselesc, incercand sa ghiceasca cui apartine obiectul cu pricina. Pe masura ce ghicea, sanul tigancusii se umfla cu monezile pe care i le puneau cei care primeau vesti bune. Iar ea avea grija ca toti sa primeasca astfel de proorociri, ca nu cumva vreunul sa plece suparat de la petrecere si, in anul care vine, gazda sa n‑o mai invite cu ghicitul. Urmau boierii cei mari, curiosi sa afle ce vesti le da vergelul”. Inspirata, pentru ca foarte apropiata prozatorului sucevean este reconstituirea vietii muntenilor de la obcinele bucovinene: „Crescatorii de animale vindeau cas si alte produse obtinute de la oi, capre sau vaci in targul Campulungului, apoi cumparau de la taranii de la ses grau, mei sau alte produse care nu se faceau in satele de la munte. De la negustori isi procurau uneltele de tot felul, oale de lut de diferite dimensiuni, vane, putini sau butoaie din lemn, linguri si polonice pentru mestecat laptele, hamuri pentru cai si pentru boi, carute si cai pentru a transporta fan sau lemne, dar si straie frumoase, mai ales pentru jupanese si jupanite. Astfel de marfuri erau aduse mai ales de negustorii din Transilvania, care veneau in Moldova prin Bistrita si plateau vama mica in satul care a primit numele Vama, aflat nu departe de Campulung (...) Oierii adunau lana tunsa si o vindeau in targuri, aceasta fiind cumparata de negustori care o duceau la mesteri priceputi sa faca din ea straie calduroase, pe care apoi le vindeau in tara, intre cumparatori fiind si muntenii. In afara de lana, se foloseau si blanurile oilor si carlanilor sacrificati pentru carne, care erau mai intai dubite pentru a se pastra vreme indelungata. Erau renumite blanurile frumoase cu care se imbracau iarna boieroaicele din Moldova sau din tarile vecine, dar si boierii, care le luau la petreceri sau la drumuri lungi, cand mergeau cu trasura. Moldova era cunoscuta pentru exportul de pergament, piei de oi sau de vitel anume dubite pentru a se putea folosi la scris. Multi negustori aveau obiceiul sa treaca prin sate si sa adune care pline cu piei, pe care apoi la vindeau la pret bun in pietele din Venetia, Roma sau Milano. Cam asta era in acele zile ocupatia oamenilor care traiau in Moldovita si in satele din jur, ale caror gospodine isi spalau de zor rufele murdare in apele reci si limpezi ale raului Moldova, ale carei lacrimi continua sa se verse si azi dupa catelusa voievodului Dragos, care si‑a lasat sangele in apele ei”.
Sunt, apoi, targurile care nu se mai recunosc, azi, multe, in oraselele scufundate intr‑o arhitectura si un peisaj compromise de „inovatii” ce apartin Estului, in Moldova, Transilvania, Bucovina, Cernauti, Podolia, Camenita si in Polonia Craiului Cazimir. Iata, Hotin, un targ de la hotar, cu profilul sau multicultural, cum se spune azi: „Fiind un important targ de hotare, Hotinul era locuit de lume pestrita, adunata aici de prin toate colturile lumii. In afara de valahi, intalneai lesi, rusi, armeni, evrei, unguri, nemti, greci si chiar tatari, ramasi din vremurile Hoardei de Aur. O catedrala catolica isi inalta turla cat mai aproape de cer, luandu‑se la intrecere cu biserica greceasca de pe strada vecina, ca ceva mai incolo sa se intrezareasca o cruce asezata de mesteri cu multa grija deasupra naosului unei bisericute moldovenesti lucrate din lemn. Daca apucai sa bati ulitele inguste, prin care cu greu se strecurau doua calesti deodata, intalneai uneori seara sau duminica dupa slujba, inchizitori sau papistasi franciscani care vindeau tot felul de amulete, concurand intre ei prin afuriseniile cu care le biciuiau pe vrajitoare si necredinciosi, dar mai ales prin iscusinta cu care predicau apropierea sfarsitului lumii, laudandu‑se care mai de care ca au auzit trambitele ingerilor Domnului care vesteau cele ce or sa vina inainte ca pamantul sa piara (...) Nu departe de orasul care se rasfira pe valea larga si intinsa a Nistrului, se ridica maiestuoasa, scaldata de apele tumultuoase ale raului, stravechea cetate zidita de Petru Musat care strajuia hotarele de nord ale Moldovei, iar acum si ale Tarii Lesesti, de navalirile tatarilor de pe Volga care nu au uitat holdele bogate ale pamanturilor Podoliei, Galitiei si ale Moldovei si isi trimiteau toamna hoardele de pradalnici sa le puna in care si sa le duca in partile lor”. Cu aceeasi marca multiculturala, dar si cu un apasat accent medieval pe care il da mostenirea cavalerilor teutoni, Brasov: „In frumoasa depresiune a Brasovului, scaldata cu darnicie de raurile Olt si Timis, care strang in albiile lor flamande sumedenie de paraie ce se aduna din muntii Piatra Mare si Postavarul, care o cuprind cu dragoste in bratele lui puternice, se ridica semeata una din cele mai frumoase si fortificate cetati ale vremii, in jurul careia s‑a dezvoltat un puternic oras medieval ale carui obarsii veneau inca din vremea dacilor. Orasul era frumos oranduit in jurul Muntelui Tampa, cu formele lui rotunjite ca un san de jupanita ajunsa in floarea varstei, usor prelungite spre masivul Postavarul, din care s‑a desprins in chip misterios. Salas al zeilor din vechime, unde romanii isi serbau saturnaliile cu orgiile si petrecerile lor salbatice, unde sfidau uneori si cele mai crude fiare, ca mai tarziu teutonii sa ridice pe piscul infipt cu varful in nori o cetate semeata si de necucerit, inconjurata din trei parti de prapastii, legata printr‑un drum larg si frumos pavat cu piatra, numit pe atunci Drumul Cavalerilor, de zona scheiana din vale numita cutun, cea mai veche asezare din oras, locuita inca din vremuri stravechi de romani. Ramasa in paragina dupa alungarea teutonilor din Tara Barsei, unde acestia au vrut sa‑si faca un regat al lor, din porunca lui Iancu de Hunedoara, Cetatea Teutonilor de pe Muntele Tampa a inceput sa fie demolata, piatra desfacuta cu grija fiind folosita pentru fortificarea unei cetati mult mai puternice si mult mai intinse, numite initial de localnici Cetatea Corona, dupa numele dat odinioara de romani asezarii si castrului construit de ei (...) O simbioza a mai multor natii care traiau in buna intelegere si pace cu toate restrictiile puse pentru romani dupa intelegerea de la Capalna, cand sunt socotiti drept natiune tolerata la ei acasa. Desi nu le era permis sa circule pe anumite strazi sau locuri din oras, sa vanda sau sa cumpere doar din unele piete, romanii s‑au adaptat si isi duceau viata linistiti, straduindu‑se sa convietuiasca cu cei care isi dadeau aere de stapani, desi erau veniti de putina vreme in acele locuri ce au apartinut localnicilor romani.” La reconstituirea atmosferei din aceste targuri, prozatorul foloseste limbajul, arhaismele si regionalismele care dau culoarea inconfundabila a epocii; oamenii vremii si, pe urma lor, prozatorul de azi spun / scriu maji si majari, darabani, zamci, ocini, roate, staroste, castelan, porusnic, hiclean, chisleag etc. Pentru explicarea multora dintre acesti termeni ramasi in cronicele colbuite, Andrei Breaban plaseaza note in subsolul paginii si, apoi, glosare care amplifica farmecul naratiunii sale.
Moldova lui Bogdan Voda traieste, inca, in nostalgia vremii lui Alexandru cel Bun („Moldova era o Tara frumoasa, puternica si bogata pe vremea raposatului voievod Alexandru... Ce a mai ramas din ea acum? Doar umbra maretiei ei de altadata, ruine, tradari, crime si talharii ...”, spune cu amaraciune unul dintre boierii apropiati lui Bogdan), fiind nevoiti sa suporte conflictele cu lesii. La 1450, luptele pentru domnie dintre Bogdan, Alexandrel si Petru Aron, naruita in intrigile pentru putere ale boierilor impartiti in tabere ostile, urmarite atent de prozator, intrigile de la Suceava, de la Hotin si de la curtea Craiului Cazimir pentru a‑l aseza pe tron pe Alexandrel, apoi, ale boierului Bratu pentru a‑l impune pe Aron Voda, pana la asasinatul de la Reuseni, contureaza un intreg hatis de relatii si conexiuni pe care Andrei Breaban le desluseste cu abilitate, gasind aici portile destinului protagonistului sau, de la copilaria petrecuta la Borzesti, pana la asocierea la tron, la 15 ani si uciderea tatalui sau de catre Petru Aron si boierii care comploteaza pentru acesta. Foarte inspirate in economia naratiunii sunt portretele si scenele de lupta, in care exceleaza Andrei Breaban. Astfel, alaturi de Stefan, Iancu, Vlad, Aron, calugarul misterios de la Moldovita si ucigasul lui Bogdan, regasim portrete foarte expresive ale „anonimilor” care fac, in fond, istoria insasi: „In sala intra cei doi impricinati. Isi face aparitia pe usa mai intai camatarul, un barbat inalt si bine asezat, cu parul negru si scurt, usor dat intr‑o parte, avand un nas lung si noduros la capat, iar privirile reci si taioase iti ajungeau pana la mate daca treceau prin tine. Era imbracat in straie frumoase si subtiri de vara, o bluza de matase adusa de peste mari, pantaloni largi de culoare alba, iar pe piept ii atarna o cruce mare de aur, prinsa intr‑un lant de aur la fel de gros. A intrat tantos si plin de sine dupa ce a fost anuntat de strajer, cu chipul radiind de bucurie, taindu‑si drum cu pieptul inainte. In urma lui, cu capul plecat in pamant si ochii plini de lacrimi, venea abia tarand picioarele dupa el un om mai inaintat in ani, ori imbatranit de necazuri inainte de vreme. Picioarele goale erau innegrite de tarana intrata adanc, pana sub piele, fiind acoperite pana la glezne de niste itari carpiti in mai multe locuri, din care iesea pe deasupra o camesa de canepa si ea cusuta pe spate si la una din maneci. In loc de cingatoare, cum avea camatarul, pantalonii razesului erau prinsi la mijloc cu o sfoara legata bine undeva intr‑o parte, s‑o poata da jos cu usurinta la nevoie”. Sunt, apoi, in romanul lui Andrei Breaban, remarcabile, prin dinamism si coerenta a descrierii si succesiunea cinematografica a imaginilor, scene de lupta, precum cele dintre moldovenii lui Bogdan si lesii Craiului lesesc, la Prut si Crasna si peisaje de identificare, marcate de ceea ce as numi avertizori narativi, ca la Reuseni, inainte de asasinatul lui Bogdan Voda: „Odata cu venirea zilei de sambata, cerul a luat foc deasupra Reusenilor unde boierii petreceau si se veseleau fara neveste, pentru a marca astfel inceputurile lumii, parca vrand dinadins sa arate ca barbatii pot petrece si singuri, fara sa aiba neaparat nevoie de neveste. Sau poate mai degraba sa arate ca barbatul fara femei nu poate trai... Nouri negri si tulburi se aduna tot mai grosi pe cer, in timp ce fulgere si tunete trosnesc peste tot, luandu‑se la intrecere intre ele parca dinadins, straduindu‑se sa arate care este mai puternic si mai luminos dintre ele. Stejarii din padurea de pe celalalt mal al paraului isi apleaca posomorati fruntile lovite de vantoase care s‑au abatut peste ei, in timp ce pasarile agatate pe crengile inca bogate in frunze le strang zdravan cu ghearele lor ascutite, ca sa nu fie luate pe sus si aruncate in valtoarea furtunii. Ici‑colo, cate un copac mai batran trosnea zgomotos din incheieturi, scotand cate un suierat care te baga in sperieti daca te nimereai cumva pe aproape de el”.
Epopeea Stefaniana este, de buna masura, opera unui diac bun, „prezent la timpul potrivit la locul cu pricina”, in frumoasa traditie a cronicarilor moldoveni.

Ioan Holban

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Scrie un review