„Duratele” sunt imanente procesului civil. Dar ele nu mai au demult doar semnificatia imanentei; „orologiul justitiei” reprezinta chiar o conditie fundamentala a actului si faptului de „dreptate”, temporizarea rostirii dreptului fiind, uneori, tot atat de pagubitoare ca si ignorarea lui. Justice delayed, justice denied – spune un adagiu englez – sau justice rétive, justice fautive – cum spune un dicton francez.
Timpul, procedura, judecata si dreptatea nu mai sunt termeni univoci. Procesul, prin ritualul pe care il urmeaza, isi are propria logica temporala; dar, prin scopul pe care il urmareste, procesul este mijlocul restabilirii dreptului si a integritatii lui in timp util, spulberand cat mai repede cu putinta drama asteptarilor si a incertitudinilor. Astfel cum preciza si instanta europeana, termenul rezonabil de rezolvare a unui litigiu este o conditie de credibilitate si de eficacitate a justitiei.
Trebuie respinsa imaginea caricaturala si nefasta a procedurii; ea trebuie intrebuintata nu ca o „arma” la indemana uneia dintre parti, pentru a temporiza deznodamantul judiciar, ci ca o „metoda” de organizare si desfasurare a unui proces. Pe scurt si altfel zis, timpul este dominator intr-un proces, dar el poate si trebuie sa fie dominat. Intre cele doua axiome nu este o relatie de excludere reciproca. Ele sunt compatibile, dar totul depinde de organizarea „legala” a procesului si de „gestionarea” lui concreta de catre judecator. Altfel, celeritatea risca sa devina un principiu enigmatic sau un principiu din arsenalul retoricii juridice, prea putin sau niciodata palpabil.
Fireste, celeritatea nu este singurul imperativ al procesului, fiind absurd sa se aprecieze judecata si hotararile judecatoresti in termeni de „randament orar”. „Calitatea” nu numai ca nu trebuie ignorata, dar ea are categoric intaietate. Totusi, un echilibru intre „calitate” si „celeritate” este necesar si rational: obtinerea „rapida” a unei hotarari „injuste” nu face decat sa-i multiplice acesteia nefastele urmari; obtinerea unei hotarari „juste”, dar dupa o perioada de dramatica asteptare, s‑ar putea sa nu mai procure nicio satisfactie beneficiarului ei, caci timpul omoara uneori mai perfid decat nedreptatea.
Informatii conformitate produs
Gheorghe Buta
Domnul Gheorghe Buta s-a afirmat in cei 37 de ani de activitate in domeniul juridic, atat ca practician de frunte, cat si in calitate de cercetator si teoretician al dreptului, in principal al dreptului civil, comercial si procesual civil.
In ceea ce priveste activitatea sa ca practician al dreptului, este de mentionat ca in cei peste 37 de ani de cariera judiciara a indeplinit atat functia de procuror de procuratura locala si apoi judeteana, cat si, ulterior, pe cea de judecator (23 de ani) la judecatorie, tribunal, curte de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. In aceasta perioada a fost presedinte al Tribunalului Bistrita- Nasaud si al Curtii de Apel Cluj. In toata perioada cat a fost judecator la ICCJ a fost si membru in Colegiul de conducere al acestei instante, iar in ultima parte si presedinte al Sectiei comerciale.
A fost ales si a activat de doua ori ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, contribuind substantial la redactarea legilor privind organizarea si functionarea justitiei. A fost formator la Institutul National al Magistraturii si membru al Colegiului de conducere al Scolii Nationale de Grefieri.
Incepand cu anul 2010, isi desfasoara activitatea ca avocat, coordonand departamentul de litigii si arbitraj al uneia dintre cele mai mari societati de avocati din Romania, iar din anul 2011 este arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Activitatea sa actuala, de avocat, este recunoscuta de catre practicienii dreptului atat la nivel national, cat si international, fiind apreciata de directoarele internationale de evaluare a avocatilor (Chambers Europe, The Lawyer, Global 500), care il includ printre cei mai buni avocati din Romania (Eminent Practitioner) in domeniul litigiilor si arbitrajului in ultimii ani (2013-2017).
In ceea ce priveste calitate de cercetator si teoretician al dreptului, dl Gheorghe Buta a obtinut titlul de doctor in drept cu distinctia Summa Cum Laude la Universitatea Babes- Bolyai cu teza intitulata „Actiunea comerciala”. In perioada 1997-2010, dl Gheorghe Buta a fost cadru didactic la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si, din 2008 pana in prezent, este cercetator stiintific gr. I Emerit, la Institutul de Cercetari Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Romane, devenind si membru titular al Academiei de Stiinte Juridice din Romania.
Activitatea de cercetare stiintifica s-a concretizat in numeroase studii si articole publicate in mare parte in revista Institutului, Studii si Cercetari Juridice, dar si in alte reviste si in volume colective, printre care „Noul Cod civil. Comentarii” (3 editii) si „Noul Cod civil. Studii si comentarii” (4 volume).
Este autor de peste 100 de studii, articole, comunicari si comentarii publicate in lucrari colective si in reviste de specialitate sau prezentate la congrese si conferinte in domeniile dreptului civil, procesual civil, comercial si penal. A coordonat si a colaborat la publicarea a 13 culegeri de jurisprudenta a Curtii de Apel Cluj si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Din 2010 este directorul Revistei Romane de Jurisprudenta si face, sau a facut, parte din colegiul de redactie si al altor reviste juridice importante.
Lucrarile publicate de dl Gheorghe Buta, ca autor sau coautor, au fost premiate de Uniunea Juristilor din Romania cu premiile „Istrate Micescu” (Jurisdictia comerciala), „I.L. Georgescu” (Procedura somatiei de plata), „Andrei Radulescu”(Noul Cod civil. Studii si comentarii), cu Diploma de onoare (Codul de procedura civila – comentat si adnotat), iar pentru studiile si cercetarile sale in domeniul stiintei juridice a primit premiul „Mihai Eminescu” din partea Academiei Internationale „Mihai Eminescu”.
Ioana Veronica Varga
Educatie si formare: studii universitare de doctorat, Facultatea de Drept „Simion Barnutiu”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2010-2013), absolvite cu distinctia magna cum laude; studii universitare de masterat, Facultatea de Drept, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (2005-2006); absolventa a Facultatii de Drept, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (2000-2004).
Experienta profesionala: colaborator, respectiv asistent universitar, activitate de seminarizare la materia Drept civil (contracte si succesiuni), Facultatea de Drept, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (octombrie 2006-iunie 2009; februarie 2012-septembrie 2020); lector universitar la materia Drept procesual civil, Facultatea de Drept, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca; activitate de seminarizare la materia Drept civil (contracte si succesiuni), Facultatea de Drept, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (octombrie 2020-prezent); avocat in Baroul Cluj (2006-prezent); lector in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – Centrul teritorial Cluj, consilier in cadrul Consiliului Baroului Cluj (2022-prezent); lector in cadrul INPPA – Centrul teritorial Cluj, consilier in cadrul Consiliului Baroului Cluj (2022-prezent).
Activitate de cercetare stiintifica: Carti si capitole in carti: Fise de procedura civila, ed. a XI-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2024 (coautor); „Teste-grila pentru examenele de admitere in profesiile juridice. Drept procesual civil”, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2024, (coord.: E. Oprina) (coautor); Legislatia privind taxele judiciare de timbru. Solutii. Argumente. Explicatii. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2016 (coautor); Chestiunea prejudiciala in procesul civil, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2019. Articole: Generated or degenerated by Artificial Intelligence, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 3/2023; Instrumente de unificare a practicii judiciare in materia cauzelor de ineficacitate a actului juridic civil, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 3/2023; Inadmisibilitate, exceptii si nulitati – concepte procesuale distincte, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 4/2022; Aspecte particulare privind admisibilitatea actiunilor in contenciosul administrativ, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 1/2023; Interpretarea si sfera de aplicare a dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 2/2022; Efectele lucrului judecat – intinderea efectului pozitiv al autoritatii lucrului judecat – Les effets de la chose jugée. L'étendue de l’effet positif, in Revista Studii si Cercetari Juridice nr. 1/2020 (coautor alaturi de dr. Gh. Buta); Unele prevederi procedurale in reglementarea Codului civil in materia contractului de vanzare-cumparare, in „In honorem Dan Chirica. Intre dogmatica dreptului si ratiunea practica”, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2018; Conflict negativ de competenta. Regulator de competenta. Aprecieri privind fondul cauzei, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 3/2016; Actiunea penala, chestiune prejudiciala in procesul civil, in Medimond International Proceedings, Monduzi Editore International Procedings Division, Bologna (Italy), 2015; Concurrent Enforcement of the New Romanian Civil Code Provisions Regarding the Company Agreements and the Special Dispositions of Law no. 31/1990, in Medimond International Proceedings, Monduzi Editore International Procedings Division, Bologna (Italy), 2013; Aspecte privind procedura trimiterii preliminare la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in Revista Romana de Jurisprudenta nr. 2/2013.