Fiecare gand iti modifica fizic creierul. Se intampla oricum, in fiecare secunda – singura intrebare e cine da directia.
Cand a ajuns la capatul a tot ce stia, un neurochirurg cu 25 de ani in sala de operatie a construit metoda prin care sa preiei tu comanda: 15 proceduri clinice cu pasi numerotati, aplicabile direct pe durerea ta, indiferent de unde pornesti.
Si cand ai o prefata semnata de dr. Daniel Amen, psihiatrul care a examinat peste 300.000 de scanari cerebrale, poti sa fii sigur ca ai in fata un protocol care functioneaza.
Creierul tau se schimba chiar acum. Intrebarea e cine conduce operatia.
Ai peste sase mii de ganduri pe zi. Cele mai multe sunt automate, o buna parte sunt neadevarate, iar unele dintre ele iti conduc deciziile fara sa le fi verificat vreodata.
Dr. W. Lee Warren e neurochirurg. A operat peste doua sute de creiere in o suta douazeci si cinci de zile, intr-un spital de campanie din Irak, si a crezut ca devenise imun la suferinta. In 2013 a aflat ca nu. Nimic din ce stia nu l-a mai ajutat — nici bisturiul, nici anii de spital, nici cartile citite. A trebuit sa-si construiasca altceva, de la zero.
Cum functioneaza
Un gand nu e o abstractie. E un impuls electric care trece printr-un circuit, iar de fiecare data cand trece pe acelasi drum, drumul se largeste. Fa asta de zece mii de ori si ai un traseu batatorit. De-asta „gandeste pozitiv" nu tine: un drum nu se construieste dorindu-ti-l.
Warren a luat procedura din sala de operatie si a mutat-o aici. Intai pui diagnosticul — nu tratezi ce ti se pare, tratezi ce ai verificat. Procedura de baza se numeste Biopsia Gandurilor si incape in trei intrebari: E adevarat? Daca nu e? Daca totusi e? Dureaza cincisprezece secunde si, de cele mai multe ori, gandul nu ajunge la a treia.
Nu trebuie citita cap-coada
Prima parte te invata metoda. Dupa aceea, cartea functioneaza ca un index: cauti in cuprins problema cu care ai venit si citesti paginile aferente.
Esti trist si n-ai un motiv anume. → Microinterventie pentru starea de spirit
Traiesti cu o boala care nu trece → Paliativ pentru o problema persistenta
Esti anxios de prea multa vreme → Grefa recunostintei
Te simti blocat → Operatia de deblocare
Te-ai saturat sa te multumesti cu putin → Tranzitia catre a te multumi cu mai mult
Te doare fizic, de luni sau de ani → Redefinirea durerii
Vocea din capul tau nu te lasa in pace → Modificarea monologului interior
Incepi sa banuiesti ca problema esti tu → Schimbarea de mentalitate „Poate ca eu sunt de vina"
Te duci cu gandul mereu la ce e mai rau → Refocalizarea filtrului
Te simti singur, chiar si intre oameni → Ligatura Singuratatii
Suferi si nu stii ce sa faci cu asta → Substitutia suferintei
Te intorci la un obicei de care voiai sa scapi → Incremenirea de cinci minute
Ai pierdut pe cineva → Firul care ne calauzeste prin suferinta
Te cuprinde panica fara avertisment → Ablatia anxietatii
Te simti jignit mai des decat ai vrea → Obliterarea ofensei
21 de proceduri · 115 pasi · 15 interventii pe probleme · 4 formulare · 10 principii
Ce nu promite
Nu promite ca trece pana diseara si nu inlocuieste terapia — patru dintre proceduri au avertismente scrise de autor, care te trimit la un specialist. Warren scrie limpede: „poate ca astazi suntem cu 10% mai fericiti, insa maine vom fi cu 11% mai convinsi ca schimbarea autentica este imposibila."
Despre credinta
Warren e neurochirurg si om credincios si nu ascunde niciuna dintre cele doua. Dar cititorul isi alege singur nivelul: daca nu esti credincios, autorul iti spune din primele pagini ca poti sari peste versete si rugaciuni, iar metoda ramane intreaga si fara ele.
Dr. W. Lee Warren are douazeci si cinci de ani de neurochirurgie si doua brevete de inventie. A scris trei carti anterioare, doua dintre ele premiate, iar podcastul lui e ascultat saptamanal in peste 150 de tari. Aceasta este prima lui carte tradusa in romana. Prefata editiei e semnata de dr. Daniel Amen, psihiatru si autorul cartii bestseller Creier sanatos, minte sanatoasa.