Filosofia inainteaza ca in metafora lui Bergson, zapada in bulgarele de zapada. Daca, totusi, ramane in urma (intr-un timp determinant) ceva, este ceea ce tine, platonician, de prima scufundare. Nu apa lui Thales, nici focul lui Heraclit, strict nominal, deveneau ci, in alta ordine, in aceea a scufundarii secunde, ca metasemne. Prin ceea ce semnifica, prin deschidere, adica. Asa fiind, metasemnele, de la apa lui Thales la idéa platoniciana sau la fiinta ca fiinta (tó ón he oń), aristoteliciana, cu cele doua principii-cauza: forma si materia, de la acestea la Unul plotinian ori la acela proclean cu sistemul henadelor, dincolo de toate acestea, acelasi „x”, pe cat mai eflorescent pe atat mai aproape, dinspre noi, ca adevar.
Ca orice forma a culturii, ca artele, ca stiintele, chiar ca religiile (teologiile indeosebi) si filosofia este deschisa la provocarile timpului, dand si primind. Dialogurile platoniciene, bunaoara, sunt martorul cel mai complet si mai esentializant al Greciei vremii sale, de la evenimentele si comportamentele politice, la cultura stiintifica, la religie, la morala, nu in ultimul rand la filosofie. Dar cat o priveste pe aceasta, nu evenimential.
Ce este filosofia, ramane o enigma. Platon, ca si Aristotel, la vremea sa, deschis la noile experiente, in primul rand gandea, pentru filosofia sa, cu celelalte filosofii.
Mai incantatoare comparatia facuta de Bacon, filosofia ca albina, care aduna si prelucreaza.
Parmenides (istoric) si „Parmenides” (platonician) si tot astfel Zenon, Cratylos, Protagoras..., sunt „vieti paralele” nu ca acelea ale lui Plutarch, dar in sugestia titlului celei mai citite carti ale lui. Platonician, sunt „paralele”, intrucat una este in ordinea realului si alta in aceea a imaginarului. In „durata lunga” insa prima este absorbita de cea de a doua.
Gandita mai demult, o „schita” de numai 21 de pagini si doar despre Parmenides, Cratylos, Protagoras, Prodicos, Gorgias, Thrasymachus, Cebes si Simmias cu ambele „vieti” alaturate, cartea a fost imbogatita pentru a cuprinde majoritatea marilor filosofi greci.
Prof. univ. dr. Gheorghe Vladutescu (n. 1937) este doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti din anul 1971, cu o teza despre inductia aristotelica. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antica (ontologie, metafizica, etica), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum si filosofie romaneasca. In prezent, tine un curs masteral de istoria filosofiei grecesti si romane. Prof. univ. dr. Gheorghe Vladutescu este Profesor Emerit, conducator de doctorat la Facultatea de Filosofie si membru al Academiei Romane
Filosofia inainteaza ca in metafora lui Bergson, zapada in bulgarele de zapada. Daca, totusi, ramane in urma (intr-un timp determinant) ceva, este ceea ce tine, platonician, de prima scufundare. Nu apa lui Thales, nici focul lui Heraclit, strict nominal, deveneau ci, in alta ordine, in aceea a scufundarii secunde, ca metasemne. Prin ceea ce semnifica, prin deschidere, adica. Asa fiind, metasemnele, de la apa lui Thales la idéa platoniciana sau la fiinta ca fiinta (tó ón he oń), aristoteliciana, cu cele doua principii-cauza: forma si materia, de la acestea la Unul plotinian ori la acela proclean cu sistemul henadelor, dincolo de toate acestea, acelasi „x”, pe cat mai eflorescent pe atat mai aproape, dinspre noi, ca adevar.
Ca orice forma a culturii, ca artele, ca stiintele, chiar ca religiile (teologiile indeosebi) si filosofia este deschisa la provocarile timpului, dand si primind. Dialogurile platoniciene, bunaoara, sunt martorul cel mai complet si mai esentializant al Greciei vremii sale, de la evenimentele si comportamentele politice, la cultura stiintifica, la religie, la morala, nu in ultimul rand la filosofie. Dar cat o priveste pe aceasta, nu evenimential.
Ce este filosofia, ramane o enigma. Platon, ca si Aristotel, la vremea sa, deschis la noile experiente, in primul rand gandea, pentru filosofia sa, cu celelalte filosofii.
Mai incantatoare comparatia facuta de Bacon, filosofia ca albina, care aduna si prelucreaza.
Parmenides (istoric) si „Parmenides” (platonician) si tot astfel Zenon, Cratylos, Protagoras..., sunt „vieti paralele” nu ca acelea ale lui Plutarch, dar in sugestia titlului celei mai citite carti ale lui. Platonician, sunt „paralele”, intrucat una este in ordinea realului si alta in aceea a imaginarului. In „durata lunga” insa prima este absorbita de cea de a doua.
Gandita mai demult, o „schita” de numai 21 de pagini si doar despre Parmenides, Cratylos, Protagoras, Prodicos, Gorgias, Thrasymachus, Cebes si Simmias cu ambele „vieti” alaturate, cartea a fost imbogatita pentru a cuprinde majoritatea marilor filosofi greci.
www.editurauniversitara.ro
Scrie un review