Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Hristologia si Mariologia in gandirea teologica a Sfantului Chiril al Alexandriei - Edvica Popa
![Hristologia si Mariologia in gandirea teologica a Sfantului Chiril al Alexandriei - Edvica Popa [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/popa-edvica_hristologia-si-mariologia-_bt-5648-5346.jpg "Hristologia si Mariologia in gandirea teologica a Sfantului Chiril al Alexandriei - Edvica Popa [1]")
ISBN: 978-606-28-1415-1
DOI: https://doi.org/10.5682/9786062814151
Anul publicării: 2022
Editia: I
Pagini: 336
Editura: Editura Universitara
Autor: Edvica Popa
Cod Produs:
9786062814151
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Unde se gaseste
- Review-uri (0)
Sfantul Chiril al Alexandriei este intai de toate autorul patristic definitoriu pentru hristologia ortodoxa. Niciun alt autor, fie acceptat de Biserica, fie contestat nu a nascut atat de multe intrebari sau nu a oferit atat de multe raspunsuri pe o tema capitala a invataturii crestine. Daca Sfantul Atanasie cel Mare a avut un rol esential in constructia dogmei trinitare, Sfantul Chiril al Alexandriei este cel care a putut trece dincolo de dificultatile intelegerii umane spre sensul tuturor lucrurilor: opera soteriologica a Mantuitorului Iisus Hristos.
Parcurgand scrierile marelui ierarh alexandrin, observam accentul pus pe complementaritatea dogmelor, deodata cu fundamentul hristologic al acestor adevaruri de credinta revelate si pastrate‑explicitate de Biserica in vederea mantuirii. Dogmele Bisericii reprezinta expresia imanenta a gandurilor si ratiunilor transcendente existente din vesnicie in Dumnezeu sau intruparea cuvintelor dumnezeiesti privitoare la sensul si ratiunea de a fi a lumii create.
Unitatea dogmelor nu este generata de vreun principiu abstract; baza unitara a dogmelor nu o constituie un sistem de valori si de idei sau un rationament omenesc, ci Persoana lui Hristos, care uneste in Sine cerul cu pamantul, creatul cu necreatul: «Dogmele crestine sunt multe si totusi una, pentru ca Hristos e unul, dar in El sunt date toate conditiile si toate mijloacele indumnezeirii noastre. Iar, Persoana lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat, si, de aceea, si opera Lui, porneste din Treime spre a readuce pe oameni in comuniune cu Treimea». Hristos este Adevarul Unic sau Sanul absolut al tuturor sensurilor si ratiunilor. Insa, El nu este numai Ratiunea Suprema, ci si Fiul Tatalui, Persoana de Care Tatal Se bucura impreuna cu Duhul. In Hristos, Sfanta Treime Se reveleaza drept Izvorul intreit personal al infierii noastre. Dogma hristologica face evidenta baza trinitara a tuturor adevarurilor de credinta.
Particularitatile teologice ale operei Sfantului Chiril le reprezinta sinteza hristologica, marcata de perspectiva soteriologica, si iconomia trinitara a mantuirii. Hristocentrismul gandirii sale nu este in contrazicere cu teologia Duhului, accentuarea Persoanei lui Hristos fiind concomitenta cu evidentierea intersubiectivitatii treimice atat in plan intratrinitar, cat si in manifestarile iubitoare ad extra ale Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant. Afirmarea hristocentrismului deodata cu marturisirea dimensiunii trinitare a realizarii operei de mantuire pune in evidenta caracterul triadologic al dogmelor sau il arata pe Sfantul Chiril drept «depozitarul prin excelenta al mostenirii duhovnicesti si teologice» a Sfantului Atanasie si a viziunii treimice de sorginte capadociana.
Potrivit Sfantului Chiril, Persoana divino‑umana a lui Hristos reprezinta temelia credintei in Sfanta Treime: «Intrucat a fost asezata mai inainte in noi credinta lipsita de curiozitate, ca o temelie, pe aceasta se cladeste asadar, cunostinta, care ne ridica «la masura varstei» lui Hristos si «la barbatul desavarsit» si duhovnicesc. Pentru aceasta, zice si Dumnezeu undeva: «Iata, Eu voi pune in temeliile Sionului o piatra aleasa, in capul unghiului, de mare pret». Caci Hristos ne este inceput si temelie spre sfintire si dreptate, desigur prin credinta, iar nu altfel. Fiindca asa Se salasluieste intru noi». Credinta in Sfanta Treime este punctul de plecare spre comuniunea cu Tatal in Fiul, prin Sfantul Duh.
Ideea de indumnezeire, ca participare la viata comunionala in iubire a Sfintei Treimi, constituie o alta nota dominanta a gandirii teologice a Sfantului Chiril. A fi in Dumnezeu (indumnezeit) inseamna a fi in comuniune, adica a persista ca persoana. Comuniunea si persistenta ca persoana sunt interdependente si presupun impartasirea de Persoana Suprema sau de comuniunea desavarsita a Persoanelor Sfintei Treimi. Viata dumnezeiasca desavarsita postuleaza concomitenta plenara a unitatii de fiinta si a diversitatii Persoanelor. Baza comuniunii desavarsite o constituie unica natura dumnezeiasca sau ipostazierea aceleiasi firi in mod deplin, prin primirea ei intreaga de la Tatal prin nastere si purcedere. Astfel, comuniunea noastra ca persoane implica participarea prin har la natura dumnezeiasca subzistenta in Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Daca «unitatea neconfundata intre Persoanele divine este asigurata de comunitatea de natura», atat comuniunea cu Dumnezeu cat si cea intre noi presupune imprimarea noastra cu puterile si insusirile dumnezeiesti ale naturii intreit‑ipostaziate. Datorita acestui fapt subliniaza Sfantul Chiril partasia noastra la firea dumnezeiasca.
Dupa caderea in pacat, indumnezeirea devine si mantuire sau in omenire a unei Persoane din Sfanta Treime pentru restabilirea harica si ontologica a omului: Dumnezeu Se face om pentru ca omul sa fie facut dumnezeu. In Hristos, natura omeneasca ajunge la impartasirea si unirea desavarsita cu firea dumnezeiasca, devenind izvorul comuniunii noastre cu Dumnezeu.
O alta tema predilecta a teologiei chiriliene o reprezinta «numele de Tata» al lui Dumnezeu. Pe numele de Tata al lui Dumnezeu se axeaza de fapt toata teologia sa. Atat creatia, cat si mantuirea sunt opera Sfintei Treimi. Prin crearea omului, cat si prin recrearea mantuitoare a sa, prin Fiul, in Duhul Sfant, Dumnezeu voieste sa‑si extinda iubirea Sa de Tata si in planul existential marginit al fapturilor. Prin crearea omului in Fiul, Tatal isi actualizeaza iubirea de Tata fata de om, pe care a gandit‑o din vesnicie. Iar, prin activitatea rascumparatoare a Mantuitorului, omul este reactualizat in pozitia de fiu, sau Hristos raspunde iubirii Tatalui in chip desavarsit si ca om. La Sfantul Chiril, afirmarea impreuna‑lucrarii creatoare si mantuitoare a Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant, este simultana expunerii prodigioase a relatiilor intratrinitare. Iar acest mod de abordare a problemelor iconomice deodata cu aspectele tainice teologice demonstreaza accentul pe care Sfantul Parinte il pune pe destinatia filiala a omului si pe fericirea intregului cosmos prin cuprinderea in iubirea Preasfintei Treimi, sau pe intrepatrunderea dogmelor triadologica, hristologica, antropologica si cosmologica.
Parcurgand scrierile marelui ierarh alexandrin, observam accentul pus pe complementaritatea dogmelor, deodata cu fundamentul hristologic al acestor adevaruri de credinta revelate si pastrate‑explicitate de Biserica in vederea mantuirii. Dogmele Bisericii reprezinta expresia imanenta a gandurilor si ratiunilor transcendente existente din vesnicie in Dumnezeu sau intruparea cuvintelor dumnezeiesti privitoare la sensul si ratiunea de a fi a lumii create.
Unitatea dogmelor nu este generata de vreun principiu abstract; baza unitara a dogmelor nu o constituie un sistem de valori si de idei sau un rationament omenesc, ci Persoana lui Hristos, care uneste in Sine cerul cu pamantul, creatul cu necreatul: «Dogmele crestine sunt multe si totusi una, pentru ca Hristos e unul, dar in El sunt date toate conditiile si toate mijloacele indumnezeirii noastre. Iar, Persoana lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat, si, de aceea, si opera Lui, porneste din Treime spre a readuce pe oameni in comuniune cu Treimea». Hristos este Adevarul Unic sau Sanul absolut al tuturor sensurilor si ratiunilor. Insa, El nu este numai Ratiunea Suprema, ci si Fiul Tatalui, Persoana de Care Tatal Se bucura impreuna cu Duhul. In Hristos, Sfanta Treime Se reveleaza drept Izvorul intreit personal al infierii noastre. Dogma hristologica face evidenta baza trinitara a tuturor adevarurilor de credinta.
Particularitatile teologice ale operei Sfantului Chiril le reprezinta sinteza hristologica, marcata de perspectiva soteriologica, si iconomia trinitara a mantuirii. Hristocentrismul gandirii sale nu este in contrazicere cu teologia Duhului, accentuarea Persoanei lui Hristos fiind concomitenta cu evidentierea intersubiectivitatii treimice atat in plan intratrinitar, cat si in manifestarile iubitoare ad extra ale Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant. Afirmarea hristocentrismului deodata cu marturisirea dimensiunii trinitare a realizarii operei de mantuire pune in evidenta caracterul triadologic al dogmelor sau il arata pe Sfantul Chiril drept «depozitarul prin excelenta al mostenirii duhovnicesti si teologice» a Sfantului Atanasie si a viziunii treimice de sorginte capadociana.
Potrivit Sfantului Chiril, Persoana divino‑umana a lui Hristos reprezinta temelia credintei in Sfanta Treime: «Intrucat a fost asezata mai inainte in noi credinta lipsita de curiozitate, ca o temelie, pe aceasta se cladeste asadar, cunostinta, care ne ridica «la masura varstei» lui Hristos si «la barbatul desavarsit» si duhovnicesc. Pentru aceasta, zice si Dumnezeu undeva: «Iata, Eu voi pune in temeliile Sionului o piatra aleasa, in capul unghiului, de mare pret». Caci Hristos ne este inceput si temelie spre sfintire si dreptate, desigur prin credinta, iar nu altfel. Fiindca asa Se salasluieste intru noi». Credinta in Sfanta Treime este punctul de plecare spre comuniunea cu Tatal in Fiul, prin Sfantul Duh.
Ideea de indumnezeire, ca participare la viata comunionala in iubire a Sfintei Treimi, constituie o alta nota dominanta a gandirii teologice a Sfantului Chiril. A fi in Dumnezeu (indumnezeit) inseamna a fi in comuniune, adica a persista ca persoana. Comuniunea si persistenta ca persoana sunt interdependente si presupun impartasirea de Persoana Suprema sau de comuniunea desavarsita a Persoanelor Sfintei Treimi. Viata dumnezeiasca desavarsita postuleaza concomitenta plenara a unitatii de fiinta si a diversitatii Persoanelor. Baza comuniunii desavarsite o constituie unica natura dumnezeiasca sau ipostazierea aceleiasi firi in mod deplin, prin primirea ei intreaga de la Tatal prin nastere si purcedere. Astfel, comuniunea noastra ca persoane implica participarea prin har la natura dumnezeiasca subzistenta in Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Daca «unitatea neconfundata intre Persoanele divine este asigurata de comunitatea de natura», atat comuniunea cu Dumnezeu cat si cea intre noi presupune imprimarea noastra cu puterile si insusirile dumnezeiesti ale naturii intreit‑ipostaziate. Datorita acestui fapt subliniaza Sfantul Chiril partasia noastra la firea dumnezeiasca.
Dupa caderea in pacat, indumnezeirea devine si mantuire sau in omenire a unei Persoane din Sfanta Treime pentru restabilirea harica si ontologica a omului: Dumnezeu Se face om pentru ca omul sa fie facut dumnezeu. In Hristos, natura omeneasca ajunge la impartasirea si unirea desavarsita cu firea dumnezeiasca, devenind izvorul comuniunii noastre cu Dumnezeu.
O alta tema predilecta a teologiei chiriliene o reprezinta «numele de Tata» al lui Dumnezeu. Pe numele de Tata al lui Dumnezeu se axeaza de fapt toata teologia sa. Atat creatia, cat si mantuirea sunt opera Sfintei Treimi. Prin crearea omului, cat si prin recrearea mantuitoare a sa, prin Fiul, in Duhul Sfant, Dumnezeu voieste sa‑si extinda iubirea Sa de Tata si in planul existential marginit al fapturilor. Prin crearea omului in Fiul, Tatal isi actualizeaza iubirea de Tata fata de om, pe care a gandit‑o din vesnicie. Iar, prin activitatea rascumparatoare a Mantuitorului, omul este reactualizat in pozitia de fiu, sau Hristos raspunde iubirii Tatalui in chip desavarsit si ca om. La Sfantul Chiril, afirmarea impreuna‑lucrarii creatoare si mantuitoare a Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant, este simultana expunerii prodigioase a relatiilor intratrinitare. Iar acest mod de abordare a problemelor iconomice deodata cu aspectele tainice teologice demonstreaza accentul pe care Sfantul Parinte il pune pe destinatia filiala a omului si pe fericirea intregului cosmos prin cuprinderea in iubirea Preasfintei Treimi, sau pe intrepatrunderea dogmelor triadologica, hristologica, antropologica si cosmologica.
-
Hristologia si Mariologia in gandirea teologica a Sfantului Chiril al Alexandriei
Descarca
EDVICA POPA
LISTA DE ABREVIERI / 7
I. INTRODUCERE / 9
I.1. ARGUMENT / 9
I.2. PERSONALITATEA SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 14
VIATA SI OPERA SA / 14
1.2.3. VIATA SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 15
1.2.2. OPERA SFANTULUI CHIRIL / 17
II. PRELIMINARIILE HRISTOLOGIEI CHIRILIENE. DE LA CADEREA IN PACAT LA RESTAURAREA IN HRISTOS / 20
II.1. PACATUL STRAMOSESC SI CONSECINTELE ACESTUIA / 20
II.1.1. PACATUL STRAMOSESC SI PROBLEMA RAULUI / 21
II.1.2. CONSECINTELE PACATULUI / 37
II.1.3. PACATUL CA BOALA / 56
II.2. RESTAURAREA NATURII UMANE / 79
II.2.1. RESTABILIREA «CHIPULUI» / 79
II.2.2. ASUMAREA REALA A FIRII OMENESTI / 86
ΙΙ.2.3. JERTFA SI RESTAURARE / 113
III. CONCEPTELE CONSTITUTIVE ALE HRISTOLOGIEI SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 143
III.1. IISUS HRISTOS – FIUL LUI DUMNEZEU / 143
III.1.1. IISUS HRISTOS ‑ CUVANTUL INTRUPAT / 143
III.1.2. ASPECTUL DE CHENOZA AL INTRUPARII / 148
III.2. IISUS HRISTOS – FIUL OMULUI / 150
III.2.1. ENIPOSTAZIEREA LA SFANTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 150
III.2.2. FIREA UMANA A MANTUITORULUI IISUS HRISTOS / 154
III.3. RAPORTUL DINTRE FIREA DUMNEZEIASCA SI FIREA OMENEASCA IN PERSOANA LUI IISUS HRISTOS / 156
III.3.1. MODUL UNIRII CELOR DOUA FIRI / 156
III.3.2. DISTINCTIA CELOR DOUA FIRI DUPA UNIREA IPOSTATICA / 162
III.3.3. EXPLICAREA FORMULEI CHIRILIENE: «O SINGURA FIRE INTRUPATA A LUI DUMNEZEU‑CUVANTUL» / 171
III.3.4. CONSECINTELE UNIRII IPOSTATICE / 174
IV. HRISTOLOGIA SFANTULUI CHIRIL IN CONTEXTUL HRISTOLOGIEI SECOLULUI V / 191
IV.1. SIMBOLUL DE UNIRE DIN 433 INTRE SFANTUL CHIRIL SI ANTIOHIENI / 191
IV.2. CARACTERUL CHIRILIAN AL DEFINITIEI DOGMATICE196 DE LA CALCEDON – 451 / 196
IV.3. LIMITELE LIBERTATII UMANE IN TEOLOGIA PATRISTICA RASARITEANA SI APUSEANA: SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI SI FERICITUL AUGUSTIN / 208
V. INFLUENTA MARIOLOGIEI SFANTULUI CHIRIL ASUPRA TEOLOGIEI ORTODOXE / 222
V.2. „PURUREA FECIORIA”‑ (AIPARTHÉNIA) MAICII DOMNULUI / 227
V.3. MAICA DOMNULUI, „NASCATOARE DE DUMNEZEU” (THEOTOKOS) / 238
V.4. MAICA DOMNULUI, „MIJLOCITOAREA” / 247
V.5. EPILOGUL ICONOGRAFIC AL MARIOLOGIEI SFANTULUI CHIRIL / 255
V.6. SARBATORI IN CINSTEA MAICII DOMNULUI / 263
VI. FINALITATEA CHIPULUI HRISTIC / 266
VII. CONCLUZII / 279
BIBLIOGRAFIE / 293
ANEXE / 311
GLOSAR / 315
INDEX / 320
ICONOGRAFIE / 322
I. INTRODUCERE / 9
I.1. ARGUMENT / 9
I.2. PERSONALITATEA SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 14
VIATA SI OPERA SA / 14
1.2.3. VIATA SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 15
1.2.2. OPERA SFANTULUI CHIRIL / 17
II. PRELIMINARIILE HRISTOLOGIEI CHIRILIENE. DE LA CADEREA IN PACAT LA RESTAURAREA IN HRISTOS / 20
II.1. PACATUL STRAMOSESC SI CONSECINTELE ACESTUIA / 20
II.1.1. PACATUL STRAMOSESC SI PROBLEMA RAULUI / 21
II.1.2. CONSECINTELE PACATULUI / 37
II.1.3. PACATUL CA BOALA / 56
II.2. RESTAURAREA NATURII UMANE / 79
II.2.1. RESTABILIREA «CHIPULUI» / 79
II.2.2. ASUMAREA REALA A FIRII OMENESTI / 86
ΙΙ.2.3. JERTFA SI RESTAURARE / 113
III. CONCEPTELE CONSTITUTIVE ALE HRISTOLOGIEI SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 143
III.1. IISUS HRISTOS – FIUL LUI DUMNEZEU / 143
III.1.1. IISUS HRISTOS ‑ CUVANTUL INTRUPAT / 143
III.1.2. ASPECTUL DE CHENOZA AL INTRUPARII / 148
III.2. IISUS HRISTOS – FIUL OMULUI / 150
III.2.1. ENIPOSTAZIEREA LA SFANTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI / 150
III.2.2. FIREA UMANA A MANTUITORULUI IISUS HRISTOS / 154
III.3. RAPORTUL DINTRE FIREA DUMNEZEIASCA SI FIREA OMENEASCA IN PERSOANA LUI IISUS HRISTOS / 156
III.3.1. MODUL UNIRII CELOR DOUA FIRI / 156
III.3.2. DISTINCTIA CELOR DOUA FIRI DUPA UNIREA IPOSTATICA / 162
III.3.3. EXPLICAREA FORMULEI CHIRILIENE: «O SINGURA FIRE INTRUPATA A LUI DUMNEZEU‑CUVANTUL» / 171
III.3.4. CONSECINTELE UNIRII IPOSTATICE / 174
IV. HRISTOLOGIA SFANTULUI CHIRIL IN CONTEXTUL HRISTOLOGIEI SECOLULUI V / 191
IV.1. SIMBOLUL DE UNIRE DIN 433 INTRE SFANTUL CHIRIL SI ANTIOHIENI / 191
IV.2. CARACTERUL CHIRILIAN AL DEFINITIEI DOGMATICE196 DE LA CALCEDON – 451 / 196
IV.3. LIMITELE LIBERTATII UMANE IN TEOLOGIA PATRISTICA RASARITEANA SI APUSEANA: SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI SI FERICITUL AUGUSTIN / 208
V. INFLUENTA MARIOLOGIEI SFANTULUI CHIRIL ASUPRA TEOLOGIEI ORTODOXE / 222
V.2. „PURUREA FECIORIA”‑ (AIPARTHÉNIA) MAICII DOMNULUI / 227
V.3. MAICA DOMNULUI, „NASCATOARE DE DUMNEZEU” (THEOTOKOS) / 238
V.4. MAICA DOMNULUI, „MIJLOCITOAREA” / 247
V.5. EPILOGUL ICONOGRAFIC AL MARIOLOGIEI SFANTULUI CHIRIL / 255
V.6. SARBATORI IN CINSTEA MAICII DOMNULUI / 263
VI. FINALITATEA CHIPULUI HRISTIC / 266
VII. CONCLUZII / 279
BIBLIOGRAFIE / 293
ANEXE / 311
GLOSAR / 315
INDEX / 320
ICONOGRAFIE / 322
Sfantul Chiril al Alexandriei este intai de toate autorul patristic definitoriu pentru hristologia ortodoxa. Niciun alt autor, fie acceptat de Biserica, fie contestat nu a nascut atat de multe intrebari sau nu a oferit atat de multe raspunsuri pe o tema capitala a invataturii crestine. Daca Sfantul Atanasie cel Mare a avut un rol esential in constructia dogmei trinitare, Sfantul Chiril al Alexandriei este cel care a putut trece dincolo de dificultatile intelegerii umane spre sensul tuturor lucrurilor: opera soteriologica a Mantuitorului Iisus Hristos.
Parcurgand scrierile marelui ierarh alexandrin, observam accentul pus pe complementaritatea dogmelor, deodata cu fundamentul hristologic al acestor adevaruri de credinta revelate si pastrate‑explicitate de Biserica in vederea mantuirii. Dogmele Bisericii reprezinta expresia imanenta a gandurilor si ratiunilor transcendente existente din vesnicie in Dumnezeu sau intruparea cuvintelor dumnezeiesti privitoare la sensul si ratiunea de a fi a lumii create.
Unitatea dogmelor nu este generata de vreun principiu abstract; baza unitara a dogmelor nu o constituie un sistem de valori si de idei sau un rationament omenesc, ci Persoana lui Hristos, care uneste in Sine cerul cu pamantul, creatul cu necreatul: «Dogmele crestine sunt multe si totusi una, pentru ca Hristos e unul, dar in El sunt date toate conditiile si toate mijloacele indumnezeirii noastre. Iar, Persoana lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat, si, de aceea, si opera Lui, porneste din Treime spre a readuce pe oameni in comuniune cu Treimea». Hristos este Adevarul Unic sau Sanul absolut al tuturor sensurilor si ratiunilor. Insa, El nu este numai Ratiunea Suprema, ci si Fiul Tatalui, Persoana de Care Tatal Se bucura impreuna cu Duhul. In Hristos, Sfanta Treime Se reveleaza drept Izvorul intreit personal al infierii noastre. Dogma hristologica face evidenta baza trinitara a tuturor adevarurilor de credinta.
Particularitatile teologice ale operei Sfantului Chiril le reprezinta sinteza hristologica, marcata de perspectiva soteriologica, si iconomia trinitara a mantuirii. Hristocentrismul gandirii sale nu este in contrazicere cu teologia Duhului, accentuarea Persoanei lui Hristos fiind concomitenta cu evidentierea intersubiectivitatii treimice atat in plan intratrinitar, cat si in manifestarile iubitoare ad extra ale Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant. Afirmarea hristocentrismului deodata cu marturisirea dimensiunii trinitare a realizarii operei de mantuire pune in evidenta caracterul triadologic al dogmelor sau il arata pe Sfantul Chiril drept «depozitarul prin excelenta al mostenirii duhovnicesti si teologice» a Sfantului Atanasie si a viziunii treimice de sorginte capadociana.
Potrivit Sfantului Chiril, Persoana divino‑umana a lui Hristos reprezinta temelia credintei in Sfanta Treime: «Intrucat a fost asezata mai inainte in noi credinta lipsita de curiozitate, ca o temelie, pe aceasta se cladeste asadar, cunostinta, care ne ridica «la masura varstei» lui Hristos si «la barbatul desavarsit» si duhovnicesc. Pentru aceasta, zice si Dumnezeu undeva: «Iata, Eu voi pune in temeliile Sionului o piatra aleasa, in capul unghiului, de mare pret». Caci Hristos ne este inceput si temelie spre sfintire si dreptate, desigur prin credinta, iar nu altfel. Fiindca asa Se salasluieste intru noi». Credinta in Sfanta Treime este punctul de plecare spre comuniunea cu Tatal in Fiul, prin Sfantul Duh.
Ideea de indumnezeire, ca participare la viata comunionala in iubire a Sfintei Treimi, constituie o alta nota dominanta a gandirii teologice a Sfantului Chiril. A fi in Dumnezeu (indumnezeit) inseamna a fi in comuniune, adica a persista ca persoana. Comuniunea si persistenta ca persoana sunt interdependente si presupun impartasirea de Persoana Suprema sau de comuniunea desavarsita a Persoanelor Sfintei Treimi. Viata dumnezeiasca desavarsita postuleaza concomitenta plenara a unitatii de fiinta si a diversitatii Persoanelor. Baza comuniunii desavarsite o constituie unica natura dumnezeiasca sau ipostazierea aceleiasi firi in mod deplin, prin primirea ei intreaga de la Tatal prin nastere si purcedere. Astfel, comuniunea noastra ca persoane implica participarea prin har la natura dumnezeiasca subzistenta in Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Daca «unitatea neconfundata intre Persoanele divine este asigurata de comunitatea de natura», atat comuniunea cu Dumnezeu cat si cea intre noi presupune imprimarea noastra cu puterile si insusirile dumnezeiesti ale naturii intreit‑ipostaziate. Datorita acestui fapt subliniaza Sfantul Chiril partasia noastra la firea dumnezeiasca.
Dupa caderea in pacat, indumnezeirea devine si mantuire sau in omenire a unei Persoane din Sfanta Treime pentru restabilirea harica si ontologica a omului: Dumnezeu Se face om pentru ca omul sa fie facut dumnezeu. In Hristos, natura omeneasca ajunge la impartasirea si unirea desavarsita cu firea dumnezeiasca, devenind izvorul comuniunii noastre cu Dumnezeu.
O alta tema predilecta a teologiei chiriliene o reprezinta «numele de Tata» al lui Dumnezeu. Pe numele de Tata al lui Dumnezeu se axeaza de fapt toata teologia sa. Atat creatia, cat si mantuirea sunt opera Sfintei Treimi. Prin crearea omului, cat si prin recrearea mantuitoare a sa, prin Fiul, in Duhul Sfant, Dumnezeu voieste sa‑si extinda iubirea Sa de Tata si in planul existential marginit al fapturilor. Prin crearea omului in Fiul, Tatal isi actualizeaza iubirea de Tata fata de om, pe care a gandit‑o din vesnicie. Iar, prin activitatea rascumparatoare a Mantuitorului, omul este reactualizat in pozitia de fiu, sau Hristos raspunde iubirii Tatalui in chip desavarsit si ca om. La Sfantul Chiril, afirmarea impreuna‑lucrarii creatoare si mantuitoare a Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant, este simultana expunerii prodigioase a relatiilor intratrinitare. Iar acest mod de abordare a problemelor iconomice deodata cu aspectele tainice teologice demonstreaza accentul pe care Sfantul Parinte il pune pe destinatia filiala a omului si pe fericirea intregului cosmos prin cuprinderea in iubirea Preasfintei Treimi, sau pe intrepatrunderea dogmelor triadologica, hristologica, antropologica si cosmologica.
Restabilirea si desavarsirea omului ca fiu in Fiul se realizeaza prin Inviere si Inaltare, ca implinire a operei mantuitoare. Astfel, Treimea si Invierea reprezinta «dogmele fundamentale» ale operei Sfantului Chiril.
Invierea constituie spiritualizarea si impartasirea firi omenesti de puterea vietii si a nestricaciunii in mod absolut in Hristos, iar Inaltarea, introducerea acesteia in viata Preasfintei Treimi. Impartasirea de viata divina a Sfintei Treimi este concomitenta restabilirii comuniunii cu Tatal in Fiul, prin Sfantul Duh, deoarece, pe de o parte, plinatatea vietii este expresia iubirii desavarsite, iar, pe de alta parte, Invierea este o fapta a Treimii: «Trupul va vlastari si va fi readus la viata, dar nu fara de Hristos. Intrucat Acesta S‑a facut inceputul invierii noastre si usa fixarii cortului in chip mai adevarat. Aceasta este ceea ce s‑a spus printr‑unul dintre Sfintii Prooroci: «Voi ridica cortul lui David cel cazut». Caci cortul lui Hristos, Care dupa trup provenea din samanta lui David, este primul cort cazut, care a fost ridicat la nestricaciune prin puterea lui Dumnezeu si Tatal». Simultaneitatea impartasirii de viata nestricacioasa si a restabilirii comuniunii cu Sfanta Treime, in Hristos, se vede si prin sublinierea rolului deosebit al Sfantului Duh – Duhul comuniunii si al iubirii Fiului de catre Tatal si a Tatalui de catre Fiul – in actul Invierii.
Totusi, trebuie facuta urmatoarea precizare: in ceilalti oameni, starea de inviere nu presupune, automat, si comuniunea cu Sfanta Treime. Pentru a ne impartasi de Invierea lui Hristos, prin Duhul Sfant, ca stare de infiere a noastra, in Fiul, trebuie sa participam si noi la spiritualizarea trupului nostru. Este vorba de componenta ontologic‑ascetica a mantuirii realizate in Hristos sau de contributia noastra, ajutati de Hristos, prin harul Duhului Sfant, la procesul de induhovnicire, la biruirea pacatului si intarirea spiritului nostru in vederea invierii.
Toate aceste sublinieri ale destinului filial al omului sau a demnitatii sale de partener al dialogului iubirii ca impartasire si participare la firea dumnezeiasca, pun in relief caracterul paradoxal al omului ca persoana creata care participa la viata dumnezeiasca, care este partasa la «insusirile egale celor ce nu sunt de aici »: omul este impreuna‑purtator cu Dumnezeu, in Hristos, al insusirilor si puterilor dumnezeiesti. De asemenea, evidentiaza inca o data temeiul trinitar al dogmelor sau fundamentarea tuturor adevarurilor de credinta pe Adevarul Unic al lui Dumnezeu Tri‑Unul.
Intrepatrunderea adevarurilor de credinta si centrarea lor pe dogma trinitara in teologia Sfantului Chiril, reiese si din analizarea dogmei euharistice in viziunea marelui ierarh alexandrin. Invatatura de credinta cu privire la Taina Sfintei Impartasanii reprezinta pentru Sfantul Chiril o doctrina hristologica aplicata, cu implicatii majore in restabilirea si indumnezeirea omului, opusa hristologiei filosofice, de natura abstracta, a lui Nestorie.
Pentru Sfantul Chiril, teologia nu este un discurs filosofic abstract, ci viata, experienta, impartasire de Cuvant. Dogma, ca adevar dumnezeiesc de credinta, se traieste sau se cunoaste numai prin experiere. Discursul teologic al Sfantului Parinte trimite intotdeauna spre concret sau catre traire. Astfel, dogma are o aplicabilitate vie in experienta mistica si liturgica sau in marturisirea si invatatura adevarurilor de credinta se imbina cu trairea lor in mistica si‑n cultul Bisericii.
Unitatea dogmelor si temeiul lor triadologic confera un caracter tainic sau apofatic tuturor invataturilor de credinta. Dogmele dimensionate trinitar sunt imaginea vorbita a comunitatii negraite in iubire a omului cu Sfanta Treime, in Hristos.
Sfantul Chiril este un teolog al adevarului trait sau al comuniunii, astfel ca in teologia chiriliana dogma antropologica are pronuntate valente participante, iar cea triadologica, un caracter tainic participat. Sfantul Chiril este teologul unitatii lui Hristos si, implicit, al unirii paradoxale sau al iubirii comunionale dintre Dumnezeu si om, cu baza in firea umana ipostaziata in Cuvantul dumnezeiesc.
Metoda Sfantului Chiril este exegetica si teologica, tot timpul raportandu‑se la Sfanta Scriptura. Potrivit marelui ierarh din Alexandria, Sfanta Scriptura este prin excelenta «izvorul cunoasterii celei adevarate». Iar pentru a ne hrani din ea, avem nevoie de credinta. Credinta este efectul inrauririi harului dumnezeiesc asupra noastra. Ea este in stransa legatura cu lucrarea Duhului Sfant, luminatorul mintii noastre si descoperitorul tainelor dumnezeiesti. Credinta cea adevarata si dogmele Bisericii le‑am mostenit de la Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti.
Inchei aceasta expunere introductiva in gandirea teologica a Sfantului Chiril din Alexandria, cu o succinta, dar profunda caracterizare realizata de un mare teolog ortodox al secolului al XX‑lea: «In secolul al cincilea, teologia alexandrina isi gaseste expresia cea mai desavarsita si cea mai ortodoxa in gandirea Sfantului Chiril din Alexandria, dominata de ideea de indumnezeire ca tinta suprema a fapturilor. Traditia Sfantului Atanasie este imbogatita aici de contributiile celor trei mari capadocieni, adica este vorba de teologia alexandrina a indumnezeirii eliberate de orice urma de origenism si de idealul lui spiritual al eliberarii prin contemplatie».
Parcurgand scrierile marelui ierarh alexandrin, observam accentul pus pe complementaritatea dogmelor, deodata cu fundamentul hristologic al acestor adevaruri de credinta revelate si pastrate‑explicitate de Biserica in vederea mantuirii. Dogmele Bisericii reprezinta expresia imanenta a gandurilor si ratiunilor transcendente existente din vesnicie in Dumnezeu sau intruparea cuvintelor dumnezeiesti privitoare la sensul si ratiunea de a fi a lumii create.
Unitatea dogmelor nu este generata de vreun principiu abstract; baza unitara a dogmelor nu o constituie un sistem de valori si de idei sau un rationament omenesc, ci Persoana lui Hristos, care uneste in Sine cerul cu pamantul, creatul cu necreatul: «Dogmele crestine sunt multe si totusi una, pentru ca Hristos e unul, dar in El sunt date toate conditiile si toate mijloacele indumnezeirii noastre. Iar, Persoana lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu intrupat, si, de aceea, si opera Lui, porneste din Treime spre a readuce pe oameni in comuniune cu Treimea». Hristos este Adevarul Unic sau Sanul absolut al tuturor sensurilor si ratiunilor. Insa, El nu este numai Ratiunea Suprema, ci si Fiul Tatalui, Persoana de Care Tatal Se bucura impreuna cu Duhul. In Hristos, Sfanta Treime Se reveleaza drept Izvorul intreit personal al infierii noastre. Dogma hristologica face evidenta baza trinitara a tuturor adevarurilor de credinta.
Particularitatile teologice ale operei Sfantului Chiril le reprezinta sinteza hristologica, marcata de perspectiva soteriologica, si iconomia trinitara a mantuirii. Hristocentrismul gandirii sale nu este in contrazicere cu teologia Duhului, accentuarea Persoanei lui Hristos fiind concomitenta cu evidentierea intersubiectivitatii treimice atat in plan intratrinitar, cat si in manifestarile iubitoare ad extra ale Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant. Afirmarea hristocentrismului deodata cu marturisirea dimensiunii trinitare a realizarii operei de mantuire pune in evidenta caracterul triadologic al dogmelor sau il arata pe Sfantul Chiril drept «depozitarul prin excelenta al mostenirii duhovnicesti si teologice» a Sfantului Atanasie si a viziunii treimice de sorginte capadociana.
Potrivit Sfantului Chiril, Persoana divino‑umana a lui Hristos reprezinta temelia credintei in Sfanta Treime: «Intrucat a fost asezata mai inainte in noi credinta lipsita de curiozitate, ca o temelie, pe aceasta se cladeste asadar, cunostinta, care ne ridica «la masura varstei» lui Hristos si «la barbatul desavarsit» si duhovnicesc. Pentru aceasta, zice si Dumnezeu undeva: «Iata, Eu voi pune in temeliile Sionului o piatra aleasa, in capul unghiului, de mare pret». Caci Hristos ne este inceput si temelie spre sfintire si dreptate, desigur prin credinta, iar nu altfel. Fiindca asa Se salasluieste intru noi». Credinta in Sfanta Treime este punctul de plecare spre comuniunea cu Tatal in Fiul, prin Sfantul Duh.
Ideea de indumnezeire, ca participare la viata comunionala in iubire a Sfintei Treimi, constituie o alta nota dominanta a gandirii teologice a Sfantului Chiril. A fi in Dumnezeu (indumnezeit) inseamna a fi in comuniune, adica a persista ca persoana. Comuniunea si persistenta ca persoana sunt interdependente si presupun impartasirea de Persoana Suprema sau de comuniunea desavarsita a Persoanelor Sfintei Treimi. Viata dumnezeiasca desavarsita postuleaza concomitenta plenara a unitatii de fiinta si a diversitatii Persoanelor. Baza comuniunii desavarsite o constituie unica natura dumnezeiasca sau ipostazierea aceleiasi firi in mod deplin, prin primirea ei intreaga de la Tatal prin nastere si purcedere. Astfel, comuniunea noastra ca persoane implica participarea prin har la natura dumnezeiasca subzistenta in Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Daca «unitatea neconfundata intre Persoanele divine este asigurata de comunitatea de natura», atat comuniunea cu Dumnezeu cat si cea intre noi presupune imprimarea noastra cu puterile si insusirile dumnezeiesti ale naturii intreit‑ipostaziate. Datorita acestui fapt subliniaza Sfantul Chiril partasia noastra la firea dumnezeiasca.
Dupa caderea in pacat, indumnezeirea devine si mantuire sau in omenire a unei Persoane din Sfanta Treime pentru restabilirea harica si ontologica a omului: Dumnezeu Se face om pentru ca omul sa fie facut dumnezeu. In Hristos, natura omeneasca ajunge la impartasirea si unirea desavarsita cu firea dumnezeiasca, devenind izvorul comuniunii noastre cu Dumnezeu.
O alta tema predilecta a teologiei chiriliene o reprezinta «numele de Tata» al lui Dumnezeu. Pe numele de Tata al lui Dumnezeu se axeaza de fapt toata teologia sa. Atat creatia, cat si mantuirea sunt opera Sfintei Treimi. Prin crearea omului, cat si prin recrearea mantuitoare a sa, prin Fiul, in Duhul Sfant, Dumnezeu voieste sa‑si extinda iubirea Sa de Tata si in planul existential marginit al fapturilor. Prin crearea omului in Fiul, Tatal isi actualizeaza iubirea de Tata fata de om, pe care a gandit‑o din vesnicie. Iar, prin activitatea rascumparatoare a Mantuitorului, omul este reactualizat in pozitia de fiu, sau Hristos raspunde iubirii Tatalui in chip desavarsit si ca om. La Sfantul Chiril, afirmarea impreuna‑lucrarii creatoare si mantuitoare a Tatalui prin Fiul, in Duhul Sfant, este simultana expunerii prodigioase a relatiilor intratrinitare. Iar acest mod de abordare a problemelor iconomice deodata cu aspectele tainice teologice demonstreaza accentul pe care Sfantul Parinte il pune pe destinatia filiala a omului si pe fericirea intregului cosmos prin cuprinderea in iubirea Preasfintei Treimi, sau pe intrepatrunderea dogmelor triadologica, hristologica, antropologica si cosmologica.
Restabilirea si desavarsirea omului ca fiu in Fiul se realizeaza prin Inviere si Inaltare, ca implinire a operei mantuitoare. Astfel, Treimea si Invierea reprezinta «dogmele fundamentale» ale operei Sfantului Chiril.
Invierea constituie spiritualizarea si impartasirea firi omenesti de puterea vietii si a nestricaciunii in mod absolut in Hristos, iar Inaltarea, introducerea acesteia in viata Preasfintei Treimi. Impartasirea de viata divina a Sfintei Treimi este concomitenta restabilirii comuniunii cu Tatal in Fiul, prin Sfantul Duh, deoarece, pe de o parte, plinatatea vietii este expresia iubirii desavarsite, iar, pe de alta parte, Invierea este o fapta a Treimii: «Trupul va vlastari si va fi readus la viata, dar nu fara de Hristos. Intrucat Acesta S‑a facut inceputul invierii noastre si usa fixarii cortului in chip mai adevarat. Aceasta este ceea ce s‑a spus printr‑unul dintre Sfintii Prooroci: «Voi ridica cortul lui David cel cazut». Caci cortul lui Hristos, Care dupa trup provenea din samanta lui David, este primul cort cazut, care a fost ridicat la nestricaciune prin puterea lui Dumnezeu si Tatal». Simultaneitatea impartasirii de viata nestricacioasa si a restabilirii comuniunii cu Sfanta Treime, in Hristos, se vede si prin sublinierea rolului deosebit al Sfantului Duh – Duhul comuniunii si al iubirii Fiului de catre Tatal si a Tatalui de catre Fiul – in actul Invierii.
Totusi, trebuie facuta urmatoarea precizare: in ceilalti oameni, starea de inviere nu presupune, automat, si comuniunea cu Sfanta Treime. Pentru a ne impartasi de Invierea lui Hristos, prin Duhul Sfant, ca stare de infiere a noastra, in Fiul, trebuie sa participam si noi la spiritualizarea trupului nostru. Este vorba de componenta ontologic‑ascetica a mantuirii realizate in Hristos sau de contributia noastra, ajutati de Hristos, prin harul Duhului Sfant, la procesul de induhovnicire, la biruirea pacatului si intarirea spiritului nostru in vederea invierii.
Toate aceste sublinieri ale destinului filial al omului sau a demnitatii sale de partener al dialogului iubirii ca impartasire si participare la firea dumnezeiasca, pun in relief caracterul paradoxal al omului ca persoana creata care participa la viata dumnezeiasca, care este partasa la «insusirile egale celor ce nu sunt de aici »: omul este impreuna‑purtator cu Dumnezeu, in Hristos, al insusirilor si puterilor dumnezeiesti. De asemenea, evidentiaza inca o data temeiul trinitar al dogmelor sau fundamentarea tuturor adevarurilor de credinta pe Adevarul Unic al lui Dumnezeu Tri‑Unul.
Intrepatrunderea adevarurilor de credinta si centrarea lor pe dogma trinitara in teologia Sfantului Chiril, reiese si din analizarea dogmei euharistice in viziunea marelui ierarh alexandrin. Invatatura de credinta cu privire la Taina Sfintei Impartasanii reprezinta pentru Sfantul Chiril o doctrina hristologica aplicata, cu implicatii majore in restabilirea si indumnezeirea omului, opusa hristologiei filosofice, de natura abstracta, a lui Nestorie.
Pentru Sfantul Chiril, teologia nu este un discurs filosofic abstract, ci viata, experienta, impartasire de Cuvant. Dogma, ca adevar dumnezeiesc de credinta, se traieste sau se cunoaste numai prin experiere. Discursul teologic al Sfantului Parinte trimite intotdeauna spre concret sau catre traire. Astfel, dogma are o aplicabilitate vie in experienta mistica si liturgica sau in marturisirea si invatatura adevarurilor de credinta se imbina cu trairea lor in mistica si‑n cultul Bisericii.
Unitatea dogmelor si temeiul lor triadologic confera un caracter tainic sau apofatic tuturor invataturilor de credinta. Dogmele dimensionate trinitar sunt imaginea vorbita a comunitatii negraite in iubire a omului cu Sfanta Treime, in Hristos.
Sfantul Chiril este un teolog al adevarului trait sau al comuniunii, astfel ca in teologia chiriliana dogma antropologica are pronuntate valente participante, iar cea triadologica, un caracter tainic participat. Sfantul Chiril este teologul unitatii lui Hristos si, implicit, al unirii paradoxale sau al iubirii comunionale dintre Dumnezeu si om, cu baza in firea umana ipostaziata in Cuvantul dumnezeiesc.
Metoda Sfantului Chiril este exegetica si teologica, tot timpul raportandu‑se la Sfanta Scriptura. Potrivit marelui ierarh din Alexandria, Sfanta Scriptura este prin excelenta «izvorul cunoasterii celei adevarate». Iar pentru a ne hrani din ea, avem nevoie de credinta. Credinta este efectul inrauririi harului dumnezeiesc asupra noastra. Ea este in stransa legatura cu lucrarea Duhului Sfant, luminatorul mintii noastre si descoperitorul tainelor dumnezeiesti. Credinta cea adevarata si dogmele Bisericii le‑am mostenit de la Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti.
Inchei aceasta expunere introductiva in gandirea teologica a Sfantului Chiril din Alexandria, cu o succinta, dar profunda caracterizare realizata de un mare teolog ortodox al secolului al XX‑lea: «In secolul al cincilea, teologia alexandrina isi gaseste expresia cea mai desavarsita si cea mai ortodoxa in gandirea Sfantului Chiril din Alexandria, dominata de ideea de indumnezeire ca tinta suprema a fapturilor. Traditia Sfantului Atanasie este imbogatita aici de contributiile celor trei mari capadocieni, adica este vorba de teologia alexandrina a indumnezeirii eliberate de orice urma de origenism si de idealul lui spiritual al eliberarii prin contemplatie».
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Despre interpretare - Aristotel
Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii - Leo Frobenius
Despre fericire - Blaise Pascal
Incercare de metafizica eshatologica - Nikolai Berdiaev
De la musuroi la Everest. Ratiune si magie
Limbajul predicii religioase crestine
Filosofia comunicarii - Constantin Stroe
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro