Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Educatia diferentiata la Aristotel si in dezbaterea contemporana – Gheorghe Vladutescu, Mircea Dumitru, Vasile Morar, Ion Bansoiu
![Educatia diferentiata la Aristotel si in dezbaterea contemporana – Gheorghe Vladutescu, Mircea Dumitru, Vasile Morar, Ion Bansoiu [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/educatia-diferentiata-la-aristotel-si-in-dezbaterea-contemporana-gheorghe-vladutescu-mircea-dumitru-vasile-morar-ion-bansoiu-201243.jpg "Educatia diferentiata la Aristotel si in dezbaterea contemporana – Gheorghe Vladutescu, Mircea Dumitru, Vasile Morar, Ion Bansoiu [1]")
Editura: Paideia
Autor: Gheorghe Vladutescu, Mircea Dumitru, Vasile Morar, Ion Bansoiu
Pagini: 448
Anul publicării: 2022
ISBN: 978-606-748-692-6
Cod Produs:
9786067486926
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Autori
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Revenim la Aristotel pentru ca el a fost un teoretician al globalizarii paideice a lumii grecesti, atat de diversa si de contradictorie la randul ei, si ne intrebam de ce nu ar fi si pentru noi, in situatia indecisa in care se afla omenirea, un punct de sprijin si o posibila indrumare catre viitor. In aceasta lumina, volumul urmareste patru directii esentiale pentru evolutiile actuale: educatia cetateneasca, educatia politica, educatia morala, educatia stiintifica, educatia estetica.
Aristotel se ocupa cu predilectie de fiecare tema in lucrari dedicate, dar texte de referinta gasim si in alte scrieri. Acesta este motivul pentru care, in afara studiilor care trateaza subiectele, in ordine sistematica si critica, cu privire la problemele educatiei si a formarii omului azi, sunt inserate si texte de comentariu, analizate multidisciplinar si multidirectional.
Problemele si temele care incita azi la reflectie sunt aduse in atentie cu acuitate de fenomenele legate de natura diferita a conectivitatii intre oameni in contextele legate de globalizare, de formarea intelectuala in conditiile unor revolutii tehnologice fara precedent. Formele pe care le ia educatia politica si cetateneasca sub aceste presiuni, conceptul de instruire stiintifica si tehnologica raportat la noile realitati sociale si culturale.
Mintea limpede a lui Aristotel, contributiile lui fondatoare re-analizate stiintific din perspectiva vectorului educatiei, pot reprezenta o exceptionala de indrumare in fata alegerilor pe care trebuie sa le facem, principial si contextual, azi.
Tematica complicata si plina de dificultati in abordare contemporana este tratata de profesori ai Universitatii din Bucuresti, deosebit de avizati, asa cum urmeaza:
Educatia cetateneasca si politica, prof.univ.dr. Gheorghe Vladutescu, membru al Academiei Romane;
Educatia stiintifica, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, membru al Academiei Romane;
Educatia morala, prof. univ. dr. Vasile Morar;
Educatia estetica, prof. univ. dr. Ion Bansoiu, Universitatea din Bucuresti.
Volumul reprezinta o lucrare de mari dimensiuni, care cuprinde si textele de referinta analizate, dar si referinte filosofice despre situatia si viitorul educatiei in faza interconectivitatii globale. Autorii folosesc traduceri atat din limbile clasice, cat si din textele de referinta din limbile moderne.
Aristotel se ocupa cu predilectie de fiecare tema in lucrari dedicate, dar texte de referinta gasim si in alte scrieri. Acesta este motivul pentru care, in afara studiilor care trateaza subiectele, in ordine sistematica si critica, cu privire la problemele educatiei si a formarii omului azi, sunt inserate si texte de comentariu, analizate multidisciplinar si multidirectional.
Problemele si temele care incita azi la reflectie sunt aduse in atentie cu acuitate de fenomenele legate de natura diferita a conectivitatii intre oameni in contextele legate de globalizare, de formarea intelectuala in conditiile unor revolutii tehnologice fara precedent. Formele pe care le ia educatia politica si cetateneasca sub aceste presiuni, conceptul de instruire stiintifica si tehnologica raportat la noile realitati sociale si culturale.
Mintea limpede a lui Aristotel, contributiile lui fondatoare re-analizate stiintific din perspectiva vectorului educatiei, pot reprezenta o exceptionala de indrumare in fata alegerilor pe care trebuie sa le facem, principial si contextual, azi.
Tematica complicata si plina de dificultati in abordare contemporana este tratata de profesori ai Universitatii din Bucuresti, deosebit de avizati, asa cum urmeaza:
Educatia cetateneasca si politica, prof.univ.dr. Gheorghe Vladutescu, membru al Academiei Romane;
Educatia stiintifica, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, membru al Academiei Romane;
Educatia morala, prof. univ. dr. Vasile Morar;
Educatia estetica, prof. univ. dr. Ion Bansoiu, Universitatea din Bucuresti.
Volumul reprezinta o lucrare de mari dimensiuni, care cuprinde si textele de referinta analizate, dar si referinte filosofice despre situatia si viitorul educatiei in faza interconectivitatii globale. Autorii folosesc traduceri atat din limbile clasice, cat si din textele de referinta din limbile moderne.
Acad. Gheorghe Vlăduțescu (n. 1937) este doctor în filosofie al Universității din București din anul 1971, cu o teză despre inducția aristotelică. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. În prezent, predă un curs masteral de istoria filosofiei grecești şi romane. Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române.
Prof. univ. dr. Mircea Dumitru (n. 1960) este un filosof român, profesor de logică la Facultatea de Filosofie și rector (2011‒2019) al Universității din București. Este membru corespondent al Academiei Române (din 2014). În perioada iulie 2016–ianuarie 2017 a fost Ministru al educației.
Prof. univ. dr. Vasile Morar (n.1946) este profesor la Universitatea din București, unde predă etica, estetica, violența în istorie (Holocaust și terorism), etica în afaceri și politică. A dezvoltat în cărțile sale conceptul de morală elementară, concept introdus în literatura etică de coordonatorul tezei sale de doctorat, profesorul Niculae Bellu.
.jpg)
Prof. univ. dr. Ion Bănşoiu (n. 1950) şi-a susținut doctoratul în filosofie în cadrul Universității din București în anul 1987 cu o teză de filosofie antică greacă. De-a lungul carierei, interesele sale de cercetare şi predare s-au concentrat în domeniile: filosofia culturii, antropologie, cercetare interdisciplinară a culturilor tradiţionale, originile filosofiei europene. A publicat monografii despre Parmenide, Heraclit, sofişti, Aristotel etc, precum şi numeroase articole în reviste de specialitate, preponderent pe teme de filosofie antică greacă. Prof. univ. dr. Ion Bănşoiu este fondator şi director al Editurii Paideia.
1. Educatia cetateneasca si politica, este subiectul tratat de academicianul Gheorghe Vladutescu in studiul de deschidere a volumului dedicat conditiei cetateanului: moralitatea, practicarea virtutilor, participarea la viata publica a cetatii, respectarea legilor si imperativelor morale.
Aceasta tematica se afla in plina dezbatere contemporana. Problemele par aceleasi, dar contextul social si intreaga cultura postmedievala rastoarna bazele ruraliste si religioase si are evolutii paradoxale spre noi forme de citadinism care consacra libertatea individului si egalitatea de drept a oamenilor. Educatia reprezinta mijlocul iluminist de emancipare si consolidare a noului tip de societate. Principiile aristotelice, consacrate in Etici si Politica, sunt referintele analitice de baza pentru noile dezvoltari. Evolutiile au ajuns insa foarte departe in contemporaneitate, asimilarea produselor stiintei si tehnologiei fiind regasite de societate in toate cutele alcatuirii ei, afectand mentalitatea si tipurile de comportament si formele de organizare sociala la nivel elementar. Preeminenta tehnologiei a corodat antropocentrismul si personalismul, promovat de antici si de umanistii moderni si a contextualizat noi axiologii descentrate, care angajeaza tema conditiei umane in discutii de bioetica.
2. Educatia stiintifica este un subiect tratat de Acad. Mircea Dumitru care porneste de la clasificarea stiintelor la Aristotel si intelegerea gandirii stiintifice ca folosire intensa si controlata a facultatilor intelective. Lucrarile urmate sub titlul Organon (instrumentul) adica despre interpretare, categoriile, analiticile, topicele si respingerile sofistice, care trateaza despre regulile si folosintele gandirii sunt considerate propedeutice, pregatitoare, de initiere, tocmai pentru ca formeaza si constientizeaza nivelul formal al intelectualitatii umane. Rolul formator al logicii ramane esential pentru cunoasterea stiintifica si tehnologica, aduce in discutie tot timpul problema sistematicitatii gandirii. Conversia constiintelor sub presiunea tehnologiilor care schimba major contextele in care oamenii se comporta ca oameni este de asemenea o provocare dramatica pentru pedagogia si epistemologica contemporana.
3.Educatia morala. Prof. univ. dr. Vasile Morar pleaca de la teoriile colportate de „etici” si le confrunta principiile cu noile contexte ale libertatilor individului, cetatean, care este luat ca persoana. Exista o imensa literatura de specialitate in aceasta directie care este pusa in sinteza. Educatia morala si deciziile care vor configura viitorul omenirii este iarasi o tema in plina atentie.
4. Educatia estetica pleaca tot de la clasificarea stiintelor la Aristotel, tinand de „poietica”, de artele practice si de educatia frumosului. Poetica si Retorica sunt cele mai cunoscute referinte in domeniu si sunt redescoperite cu atentie de gandirea estetica din contemporaneitatea recenta. Artele, imbogatite prin formidabile evolutii pana azi maresc mult continutul termenului si precizeaza zone noi de teoretizare. Educatia estetica este mai prezenta ca oricand fiind antrenata in cotidian si avand o functie vitala de mentinere a sensibilitatii si compatibilitatilor umane.
PREFATA
„Istoria educatiei in Antichitate nu poate lasa indiferenta cultura noastra moderna; ea evoca originile directe ale propriei noastre traditii pedagogice. Noi suntem greco-latini: esentialul civilizatiei noastre a izvorat inintregime din civilizatia lor; adevar ce se verifica prin excelenta in sistemul nostru educativ” (H.I. Marrou, Istoria educatiei in Antichitate, I, tr. rom., Ed. Meridiane, p. 12).
Numai istoricist, trecutul ramanand in timpul sau, revenirea este tot una cu intoarcerea. Fenomenologic (in sens hegelian) insa, cum ceea ce este mai inaintein ordinea istoriei este, tot asemenea, siin aceea a sistemului. Asadar, „trecutul” nu este lasat in urma, el intrand in constitutia spiritului, cand este vorba de cultura, mai inainte, elementar fiind, nu este, axiologic, inferior.
Paideia, la treapta zero a semnificatiei, statea pentru „educatia copiilor” (paidion, copil, paideuo, a educa, a instrui). Prin varii resemnificari, avea a numi educatia in genere, instructia, „a forma oamenii” – paideúsin ánthropous (Platon, Protagoras, 257 b). Cum avea sa zica Jaeger, trecea in ansamblul mijloacelor menite sa formeze „caracterul grec” (Paideia I, tr. rom., Ed. Paideia, 2019, p. 7).
De la Homer si Hesiod la cei sapteintelepti, intre ei, indeosebi cu Solon, „creatorul culturii politice ateniene”, de la acestia la primii filosofi, la tragedieni, la sofisti, la Platon, paideia, ca intr-o metafora bergsoniana, sporea ca bulgarele de zapada, in avalansa (Jaeger, op. cit., p. 173). Dar numai incepand cu Aristotel „si generatia ce i-a urmat a devenit ea insasi cu adevarat, a parvenit la forma sa clasica si, in fine, definitiva” (Marrou, op cit., p. 157).
Fenomen de sinteza, ca oricare mare creator, in mai toate orizonturile (nu s-a aplicat doar matematicilor, ii scria Leibniz unui corespondent, insa a gandit in spirit matematic), innoitor pe masura, Aristotel, urmand traditia, isi instrumenta stiinta, paideic. Nu doar informativ, ci si, in primul rand, fiind telul, formativ.
Cunoasterea este de tot necesara, dar scopul este „actiunea” – praxis (Aristotel, Etica nicomahica A2, 1095 a5). Instructia este mijloc, scopul, cu alt termen, de organizare in antropologia de inventie greaca, prin phronesis, intelepciunea practica: „actul specific sufletului omului este activitatea conforma cu ratiunea” – katà lógon (A, 7, 1098 a7). Paideia si phrónesis se leaga, parafrazand o vorba a lui Kant, prima fiind oarba fara cealalta, iar aceasta goala fara aceea. Toate acestea in variile forme – functii: educatia civica (politica), educatia morala, educatia stiintifica, educatia estetica. Poate siin epoca, in alte spatii de cultura, si educatia religioasa, dar in cetatile grecesti, cu precadere in Athena, aceasta era parte a comportamentului civic.
Educatia cetateneasca si politica
Gheorghe Vladutescu
Intrucat omul este prin natura fiinta sociala – ánthropos phýsei politikon zoon, „politica” – hé politiké, in arhitectonica aristoteliciana a stiintelor, cea mai de sus, intre cele practice, „se serveste de celelalte [etica si economica] si stabileste prin legi – ce trebuie facut si ce nu, se poate spune ca scopul ei le circumscrie atat de cuprinzator pe acelea ale celorlalte, astfel incat el pare a fi chiar binele omenesc” – téanthrópinon ágathon (A2, 1094 b2).
Cum paideia era deopotriva educatie si cultura sau educatie prin cultura si cultura prin educatie sociala si individuala, toate exercitiile mintii coparticipau. Ceea ce le facea sa fie una era chiar natura (conditia) omului, aceea de a fi intreg si parte. Ca intreg este fiinta comunitara, ca oikia, kome si polis (familie – gospodarie, sat – neam / ethnos, cetate): fara de acestea omul ar fi orice altceva, mai prejos ori mai presus, nu insa cel ce este, protagorian, masura a tuturor lucrurilor, platonician, ánthropos, de la anathron ha opope, care examineaza si judeca si aristotelician, zoon politikon (Aristotel, Politica, 1253a, Protagoros B1 A.K., Platon, Cratylos 399 c). Ca parte, apoi, desi intregul este „anterior” – proteron in sens metafizic, iar nu fizic, genetic si cronologic, numai individualul este subiect: „nici nu se enunta despre un subiect, nici nu este intr-un subiect” (Aristotel, Categorii 2911). Numai subiect, individualul nu are a fi mai mult sau mai putin decat ceea ce este in esenta. „Daca, de exemplu, substanta [individualul] este om, atunci nici om comparat cu alt om nu va fi mai mult si mai putin om” (3b35). Unul fata cu altul, cu altii poate sa fie mai mult sau mai putin prin educatie – cultura, prin avutie sau pozitie sociala, ca om „fiinta sociala”, insa nu. Paideia, spornica fiind, face ca oricine participa la ea, dupa masura, poate sa fie ca educatie – cultura mai mult sau mai putin. Aceasta insa actual. Virtual insa toti pot sa participe. Cum ar fi zis Rousseau, oamenii sunt egali de la natura, de societate depinde insa implinirea a ceea ce este doar potential, ea fiind „mai inainte” si astfel determinanta.
Cum intregul ca universal este anterior fata cu partea, in ordinea umanului, „prin natura – polïs – cetatea este ceva anterior gospodariei [familiei] si fiecaruia dintre noi…” ca, de altfel si comunitatii de neam (gentilice). „Daca se suprima intregul nu va mai fi nici picior, nici mana, decat cu numele. Toate se definesc prin functia si puterea lor; cand nu mai sunt in felul respectiv, nu mai este de spus ca sunt aceleasi, ci doar ca poarta acelasi nume. Asadar, cetatea exista prin natura si este totdeodata anterioara individului. Odata ce fiecare, izolat fiind, nu este de sine statator, va fi fata cu intregul, in aceeasi stare ca si celelalte parti; cel care datorita suficientei de sine este inca incapabil ori fara nici o nevoie de trai comun comunitar, nu este nicidecum parte a cetatii, asa ca este ori o fiara ori un zeu. Prin natura, asadar, exista in mai toti imboldul spre o astfel de comunitate” (Pol. 1253 a19).
Educatia stiintifica
Mircea Dumitru
Expunem in spatiul restrans al acestui eseu elementele de baza ale conceptiei lui Aristotel despre cunoasterea stiintifica. Modelul general al stiintei (deductive) este acela al unei teorii axiomatizate. In virtutea acestei imagini generale despre stiinta, conceptele care asigura structura de rezistenta a viziunii aristotelice sunt acelea de definitie si de demonstratie. Principalele tratate de logica care alcatuiesc Organonul, Analiticile prime si Analiticile secunde, dezvolta o conceptie pe deplin inchegata despre natura stiintei axiomatizate deductive. Importanta ei nu numai istorica, ci si in ordinea sistemului cunoasterii, este atestata de actualitatea neo-aristotelismului, conceptie foarte influenta in filosofia contemporana – in metafizica, ontologie, filosofia logicii, filosofia biologiei si filosofia mintii, dar si in etica sau stiintele politice.
Teoria logica a silogismului asertoric si respectiv aceea a silogismului modal (constructie conceptuala epocala si monumentala a lui Aristotel), prezentate (aproape) fara nici o fisura in Analiticile prime, prezinta pentru prima oara modelul deductiei teoremelor unei stiinte oarecare din axiome. Studiul sistematic al naturii demonstratiei in stiinta deductiva, rolul axiomelor si forma generala a unei stiinte deductive axiomatizate (ca model integrativ al stiintei apodictice), toate acestea fac obiectul de studiu al Analiticilor secunde. Pe scurt, teoria logica a inferentelor deductive silogistice si natura unei stiinte demonstrative axiomatizate sunt titlul la universalitatea absoluta, profund originala si perena a conceptiei despre cunoastere a lui Aristotel. Selectia de texte care suplimenteaza acest eseu vorbeste de la sine, cu puterea unei filosofii care nu-si poate pierde valabilitatea, despre cat de importanta, de fapt esentiala, a fost contributia lui Aristotel la explicarea conceptului de stiinta demonstrativa.
Eseul de fata face, de asemenea, o incursiune sistematica, din perspectiva logicii contemporane si in domeniul sofismelor si al paralogismelor, domeniu initiat tot de catre filosoful grec intr-un alt tratat al Organonului, anume in Respingerile sofistice, in care obiectul de studiu este „patologia” rationarii. Prin inventarierea si explicarea mecanismelor argumentative care conduc la esecul unei rationari corecte, se arata, prin contrast, care sunt standardele si normele unei argumentari corecte – atat in sensul validitatii rationamentelor deductive, cat si in sensul, mai larg, al corectitudinii argumentarii inductive sau informale/non-formale.
Educatia morala
Vasile Morar
1. Teoria virtutii si educatia pentru virtuti
Cand Aristotel ofera umanitatii o Etica (Gheorghe Vladutescu) si propune prin aceasta si o teorie asupra educatiei morale pentru cetatea greceasca, el s-a inscrisin una dintre cele doua moduri de viata pe care mintea omeneasca le-a putut descoperi si imagina. Iar a gandi despre cum se cuvine sau trebuie sa ne traim viata, a dus in prim plan o constatare, oarecum, surprinzatoare: Etica „nu este o serie lipsita de sens de lucruri diferite, pentru oameni diferiti, in timpuri si locuri diferite; mai degraba, pe fundalul unor abordari diverse istoric si cultural… gradul de convergenta este uimitor; [fiindca] „natura umana are constantele ei si exista un numar limitat de moduri in care fiintele umane pot convietui si progresa”. Astfel, s-au conturat, inca de la inceputul reflectiei etice, din Antichitatea greco-latina si iudeo-crestina doua perspective asupra raspunsurilor posibile si necesare care se pot da acestei interogatii fundamentale. In conformitate cu prima dintre ele, exista un telos, un scop suprem al omului, care, la Aristotel va fi eudaimonia, fericirea, viata traita in conformitate cu virtutea. Este, deja, unanim recunoscut, ca acest fel de a aborda tema majora a eticii, a deschis larg usa pentru directia eticilor teleologice. Cealalta linie de gandire sustine, in esenta, ca modul de viata (pe deplin moral) nu este dat de atingerea fericirii (Kant, va spune, in Metafizica Moravurilor, „ca fericirea este un concept destul de indeterminat”), ci, de acordul si respectul mintii si vointei omenesti fata de un principiu aprioric absolut (Legea Morala) care se traduce in viata prin indeplinirea unor datorii neconditionate. In fapt, avem de-a face, in acest caz, cu punctul de plecare al tuturor variantelor de etici deontologice.
Indubitabil, Aristotel apartine primei incadrari, si, in acest sens, el este un deschizator de drumuri, pentru urmatoarele teorii filosofice ale virtutii, si, deopotriva, pentru eticile virtutii post-aristotelice. Dar, aceasta taxonomie nu este suficienta. Se cuvine sa se arate ca etica Stagiritului apartine teleologismului, dar se deosebeste, destul de net, de pilda, de teleologismul reprezentat de utilitarism. Astfel, daca teleologismul in toate variantele sale, pune accentul pe consecinte si fericire, in Etica Nicomahica, accentul cade, nu pe consecintele actiunilor care conduc spre fericirea celui mai mare numar de oameni, ci pe caracterul moral, caci, „fericirea, se pare, este actiunea conforma cu virtutea”. Mai exact: etica teleologica a lui Aristotel este o teorie care nu porneste de la consecinte si de la un „calcul rational al fericirii”, cum se intampla lucrurile pentru utilitaristi, ci de la stabilirea unei definitii generale a virtutii, a descrierii virtutilor particulare si de la creionarea modelului de om virtuos.
Tocmai de aceea, etica lui Aristotel este considerata, pe drept cuvant, ca fiind un teleologism non-consecintionalist.
In fapt, pentru a se atinge scopul acestui capitol, poate ca cea mai adecvata cale ar fi aceea de a urmari, sintetic, demersul autorului Eticii Nicomahice. Astfel, in structura si continutul acesteia putem vedea intrepatrunderea indisolubila, in cazul lui, dintre ceea ce „etica recomanda” si „morala comanda”: ajutata, evident, de teorie sa devina, prin educatie, virtute in actiune.
Educatia estetica
Ion Bansoiu
Introducere. Termenul de educatie are nenumarate sensuri care se pot incurcaintre ele sau atunci cand sunt afectate de alte cuvinte inrudite. Este o rascruce nodala cu directii ce definesc diferit viitorul omului si societatii. Framantarea cea mai adanca este legata de proiectul omului nou, de viziunea in care se poate face educatie formativa imbinand traditii ramase puternice cu vectorii trasati de stiintesi tehnologii, mediul informatic, reformarea societatiiin structurile ei de baza, tipul nou de spiritualitate capabil sa inlocuiascaa functia culturala a religiei si asezarea valorilor datorata umanismului si iluminismului.
Inchipuirea omului nou este un proces complicat siin mare masura imprevizibil, care pana nu ajunge sa fie istorie culturala, va ramane misterios. Mai multe curente care speculeaza mutatiile deja evidente in viata oamenilor, cum este transumanismul, de pilda, configureaza fictionar un om inter-regn tehnologizat neural, plin de caracteristici care deocamdata nu sunt intuitive. Dincolo de inchipuiri, preocuparea este, de fapt, enorma si factorul care impinge pe moment este nevoia adaptarii educatiei institutionale, a instructiei prin forme de invatamant, a formarii civice, la marile transformari social-economice si culturale pe care le induce asa-numita revolutie tenhologica. Institutii stravechi, cum este cea a discipolatului, isi pierd sustinerea si utilitatea odata cu suspendarea autoritatii celor care stau la catedra. Toate formele de invatamant sunt puse in discutie, toate modalitatile formative, in familie, in grupuri sociale, sunt marcate de imperative si sugestii nesigure...
Cultura si civilizatia noastra vestica, desi in expansiune inca, este obosita.
Ea ar fi, in fapt, o constructie fondata in Grecia arhaica, refacuta din ce in ce mai complicat de culturile urmatoare aflate in rezonanta cu modelul initial identificat ca fiind clasic. Problema cea mai mare este ca modelele de spiritualitate cu aceasta sursa pierd azi din substanta, se destructureaza sau cu un cuvant mai pretios se denatureaza. Ceea ce era in nuce ideal si aspiratie s-a epuizat in mare masura prin realizarea istorica. Cu alte cuvinte s-a facut loc pentru un nou elan paideic, avem de asteptat ca un nou model sa devina vibrant pentru viitoarele tipuri de societate. Nu stim cum va arata. El se va arata in framantarile indelungate ale unei lumi intregi, in configurarea unor idealuri care sa o priveasca asa cum este ea acum, si cum va fi ea intreaga, plina si diversa. Formarea inseamnain mare masura proiectivitate, vointa si edificare.
Acum 3000 de ani lumea era o lume de lumi in miscare, in care unele le dislocau pe altele... asezarile erau efemere..., dar aderenta la soluri devenea din ce in ce mai ferma siinrauritoare, oamenii se uitau la ceruri nu de pe cal, ci dintre lanuri de mei sau dintre ziduri de aparare ale cetatilor-orase. Marturia celui mai vechi proces cultural formativ pentru lumea noastra este purtata de poezia epica, de epopeile homerice; este o marturie plina de detalii ale unei lumi eroice care entuziasmeaza.
Este foarte posibil ca reformarea idealului de cultura umana sa se faca in timpurile noastre in cu totul alte temeiuri.
Aceasta tematica se afla in plina dezbatere contemporana. Problemele par aceleasi, dar contextul social si intreaga cultura postmedievala rastoarna bazele ruraliste si religioase si are evolutii paradoxale spre noi forme de citadinism care consacra libertatea individului si egalitatea de drept a oamenilor. Educatia reprezinta mijlocul iluminist de emancipare si consolidare a noului tip de societate. Principiile aristotelice, consacrate in Etici si Politica, sunt referintele analitice de baza pentru noile dezvoltari. Evolutiile au ajuns insa foarte departe in contemporaneitate, asimilarea produselor stiintei si tehnologiei fiind regasite de societate in toate cutele alcatuirii ei, afectand mentalitatea si tipurile de comportament si formele de organizare sociala la nivel elementar. Preeminenta tehnologiei a corodat antropocentrismul si personalismul, promovat de antici si de umanistii moderni si a contextualizat noi axiologii descentrate, care angajeaza tema conditiei umane in discutii de bioetica.
2. Educatia stiintifica este un subiect tratat de Acad. Mircea Dumitru care porneste de la clasificarea stiintelor la Aristotel si intelegerea gandirii stiintifice ca folosire intensa si controlata a facultatilor intelective. Lucrarile urmate sub titlul Organon (instrumentul) adica despre interpretare, categoriile, analiticile, topicele si respingerile sofistice, care trateaza despre regulile si folosintele gandirii sunt considerate propedeutice, pregatitoare, de initiere, tocmai pentru ca formeaza si constientizeaza nivelul formal al intelectualitatii umane. Rolul formator al logicii ramane esential pentru cunoasterea stiintifica si tehnologica, aduce in discutie tot timpul problema sistematicitatii gandirii. Conversia constiintelor sub presiunea tehnologiilor care schimba major contextele in care oamenii se comporta ca oameni este de asemenea o provocare dramatica pentru pedagogia si epistemologica contemporana.
3.Educatia morala. Prof. univ. dr. Vasile Morar pleaca de la teoriile colportate de „etici” si le confrunta principiile cu noile contexte ale libertatilor individului, cetatean, care este luat ca persoana. Exista o imensa literatura de specialitate in aceasta directie care este pusa in sinteza. Educatia morala si deciziile care vor configura viitorul omenirii este iarasi o tema in plina atentie.
4. Educatia estetica pleaca tot de la clasificarea stiintelor la Aristotel, tinand de „poietica”, de artele practice si de educatia frumosului. Poetica si Retorica sunt cele mai cunoscute referinte in domeniu si sunt redescoperite cu atentie de gandirea estetica din contemporaneitatea recenta. Artele, imbogatite prin formidabile evolutii pana azi maresc mult continutul termenului si precizeaza zone noi de teoretizare. Educatia estetica este mai prezenta ca oricand fiind antrenata in cotidian si avand o functie vitala de mentinere a sensibilitatii si compatibilitatilor umane.
PREFATA
„Istoria educatiei in Antichitate nu poate lasa indiferenta cultura noastra moderna; ea evoca originile directe ale propriei noastre traditii pedagogice. Noi suntem greco-latini: esentialul civilizatiei noastre a izvorat inintregime din civilizatia lor; adevar ce se verifica prin excelenta in sistemul nostru educativ” (H.I. Marrou, Istoria educatiei in Antichitate, I, tr. rom., Ed. Meridiane, p. 12).
Numai istoricist, trecutul ramanand in timpul sau, revenirea este tot una cu intoarcerea. Fenomenologic (in sens hegelian) insa, cum ceea ce este mai inaintein ordinea istoriei este, tot asemenea, siin aceea a sistemului. Asadar, „trecutul” nu este lasat in urma, el intrand in constitutia spiritului, cand este vorba de cultura, mai inainte, elementar fiind, nu este, axiologic, inferior.
Paideia, la treapta zero a semnificatiei, statea pentru „educatia copiilor” (paidion, copil, paideuo, a educa, a instrui). Prin varii resemnificari, avea a numi educatia in genere, instructia, „a forma oamenii” – paideúsin ánthropous (Platon, Protagoras, 257 b). Cum avea sa zica Jaeger, trecea in ansamblul mijloacelor menite sa formeze „caracterul grec” (Paideia I, tr. rom., Ed. Paideia, 2019, p. 7).
De la Homer si Hesiod la cei sapteintelepti, intre ei, indeosebi cu Solon, „creatorul culturii politice ateniene”, de la acestia la primii filosofi, la tragedieni, la sofisti, la Platon, paideia, ca intr-o metafora bergsoniana, sporea ca bulgarele de zapada, in avalansa (Jaeger, op. cit., p. 173). Dar numai incepand cu Aristotel „si generatia ce i-a urmat a devenit ea insasi cu adevarat, a parvenit la forma sa clasica si, in fine, definitiva” (Marrou, op cit., p. 157).
Fenomen de sinteza, ca oricare mare creator, in mai toate orizonturile (nu s-a aplicat doar matematicilor, ii scria Leibniz unui corespondent, insa a gandit in spirit matematic), innoitor pe masura, Aristotel, urmand traditia, isi instrumenta stiinta, paideic. Nu doar informativ, ci si, in primul rand, fiind telul, formativ.
Cunoasterea este de tot necesara, dar scopul este „actiunea” – praxis (Aristotel, Etica nicomahica A2, 1095 a5). Instructia este mijloc, scopul, cu alt termen, de organizare in antropologia de inventie greaca, prin phronesis, intelepciunea practica: „actul specific sufletului omului este activitatea conforma cu ratiunea” – katà lógon (A, 7, 1098 a7). Paideia si phrónesis se leaga, parafrazand o vorba a lui Kant, prima fiind oarba fara cealalta, iar aceasta goala fara aceea. Toate acestea in variile forme – functii: educatia civica (politica), educatia morala, educatia stiintifica, educatia estetica. Poate siin epoca, in alte spatii de cultura, si educatia religioasa, dar in cetatile grecesti, cu precadere in Athena, aceasta era parte a comportamentului civic.
Educatia cetateneasca si politica
Gheorghe Vladutescu
Intrucat omul este prin natura fiinta sociala – ánthropos phýsei politikon zoon, „politica” – hé politiké, in arhitectonica aristoteliciana a stiintelor, cea mai de sus, intre cele practice, „se serveste de celelalte [etica si economica] si stabileste prin legi – ce trebuie facut si ce nu, se poate spune ca scopul ei le circumscrie atat de cuprinzator pe acelea ale celorlalte, astfel incat el pare a fi chiar binele omenesc” – téanthrópinon ágathon (A2, 1094 b2).
Cum paideia era deopotriva educatie si cultura sau educatie prin cultura si cultura prin educatie sociala si individuala, toate exercitiile mintii coparticipau. Ceea ce le facea sa fie una era chiar natura (conditia) omului, aceea de a fi intreg si parte. Ca intreg este fiinta comunitara, ca oikia, kome si polis (familie – gospodarie, sat – neam / ethnos, cetate): fara de acestea omul ar fi orice altceva, mai prejos ori mai presus, nu insa cel ce este, protagorian, masura a tuturor lucrurilor, platonician, ánthropos, de la anathron ha opope, care examineaza si judeca si aristotelician, zoon politikon (Aristotel, Politica, 1253a, Protagoros B1 A.K., Platon, Cratylos 399 c). Ca parte, apoi, desi intregul este „anterior” – proteron in sens metafizic, iar nu fizic, genetic si cronologic, numai individualul este subiect: „nici nu se enunta despre un subiect, nici nu este intr-un subiect” (Aristotel, Categorii 2911). Numai subiect, individualul nu are a fi mai mult sau mai putin decat ceea ce este in esenta. „Daca, de exemplu, substanta [individualul] este om, atunci nici om comparat cu alt om nu va fi mai mult si mai putin om” (3b35). Unul fata cu altul, cu altii poate sa fie mai mult sau mai putin prin educatie – cultura, prin avutie sau pozitie sociala, ca om „fiinta sociala”, insa nu. Paideia, spornica fiind, face ca oricine participa la ea, dupa masura, poate sa fie ca educatie – cultura mai mult sau mai putin. Aceasta insa actual. Virtual insa toti pot sa participe. Cum ar fi zis Rousseau, oamenii sunt egali de la natura, de societate depinde insa implinirea a ceea ce este doar potential, ea fiind „mai inainte” si astfel determinanta.
Cum intregul ca universal este anterior fata cu partea, in ordinea umanului, „prin natura – polïs – cetatea este ceva anterior gospodariei [familiei] si fiecaruia dintre noi…” ca, de altfel si comunitatii de neam (gentilice). „Daca se suprima intregul nu va mai fi nici picior, nici mana, decat cu numele. Toate se definesc prin functia si puterea lor; cand nu mai sunt in felul respectiv, nu mai este de spus ca sunt aceleasi, ci doar ca poarta acelasi nume. Asadar, cetatea exista prin natura si este totdeodata anterioara individului. Odata ce fiecare, izolat fiind, nu este de sine statator, va fi fata cu intregul, in aceeasi stare ca si celelalte parti; cel care datorita suficientei de sine este inca incapabil ori fara nici o nevoie de trai comun comunitar, nu este nicidecum parte a cetatii, asa ca este ori o fiara ori un zeu. Prin natura, asadar, exista in mai toti imboldul spre o astfel de comunitate” (Pol. 1253 a19).
Educatia stiintifica
Mircea Dumitru
Expunem in spatiul restrans al acestui eseu elementele de baza ale conceptiei lui Aristotel despre cunoasterea stiintifica. Modelul general al stiintei (deductive) este acela al unei teorii axiomatizate. In virtutea acestei imagini generale despre stiinta, conceptele care asigura structura de rezistenta a viziunii aristotelice sunt acelea de definitie si de demonstratie. Principalele tratate de logica care alcatuiesc Organonul, Analiticile prime si Analiticile secunde, dezvolta o conceptie pe deplin inchegata despre natura stiintei axiomatizate deductive. Importanta ei nu numai istorica, ci si in ordinea sistemului cunoasterii, este atestata de actualitatea neo-aristotelismului, conceptie foarte influenta in filosofia contemporana – in metafizica, ontologie, filosofia logicii, filosofia biologiei si filosofia mintii, dar si in etica sau stiintele politice.
Teoria logica a silogismului asertoric si respectiv aceea a silogismului modal (constructie conceptuala epocala si monumentala a lui Aristotel), prezentate (aproape) fara nici o fisura in Analiticile prime, prezinta pentru prima oara modelul deductiei teoremelor unei stiinte oarecare din axiome. Studiul sistematic al naturii demonstratiei in stiinta deductiva, rolul axiomelor si forma generala a unei stiinte deductive axiomatizate (ca model integrativ al stiintei apodictice), toate acestea fac obiectul de studiu al Analiticilor secunde. Pe scurt, teoria logica a inferentelor deductive silogistice si natura unei stiinte demonstrative axiomatizate sunt titlul la universalitatea absoluta, profund originala si perena a conceptiei despre cunoastere a lui Aristotel. Selectia de texte care suplimenteaza acest eseu vorbeste de la sine, cu puterea unei filosofii care nu-si poate pierde valabilitatea, despre cat de importanta, de fapt esentiala, a fost contributia lui Aristotel la explicarea conceptului de stiinta demonstrativa.
Eseul de fata face, de asemenea, o incursiune sistematica, din perspectiva logicii contemporane si in domeniul sofismelor si al paralogismelor, domeniu initiat tot de catre filosoful grec intr-un alt tratat al Organonului, anume in Respingerile sofistice, in care obiectul de studiu este „patologia” rationarii. Prin inventarierea si explicarea mecanismelor argumentative care conduc la esecul unei rationari corecte, se arata, prin contrast, care sunt standardele si normele unei argumentari corecte – atat in sensul validitatii rationamentelor deductive, cat si in sensul, mai larg, al corectitudinii argumentarii inductive sau informale/non-formale.
Educatia morala
Vasile Morar
1. Teoria virtutii si educatia pentru virtuti
Cand Aristotel ofera umanitatii o Etica (Gheorghe Vladutescu) si propune prin aceasta si o teorie asupra educatiei morale pentru cetatea greceasca, el s-a inscrisin una dintre cele doua moduri de viata pe care mintea omeneasca le-a putut descoperi si imagina. Iar a gandi despre cum se cuvine sau trebuie sa ne traim viata, a dus in prim plan o constatare, oarecum, surprinzatoare: Etica „nu este o serie lipsita de sens de lucruri diferite, pentru oameni diferiti, in timpuri si locuri diferite; mai degraba, pe fundalul unor abordari diverse istoric si cultural… gradul de convergenta este uimitor; [fiindca] „natura umana are constantele ei si exista un numar limitat de moduri in care fiintele umane pot convietui si progresa”. Astfel, s-au conturat, inca de la inceputul reflectiei etice, din Antichitatea greco-latina si iudeo-crestina doua perspective asupra raspunsurilor posibile si necesare care se pot da acestei interogatii fundamentale. In conformitate cu prima dintre ele, exista un telos, un scop suprem al omului, care, la Aristotel va fi eudaimonia, fericirea, viata traita in conformitate cu virtutea. Este, deja, unanim recunoscut, ca acest fel de a aborda tema majora a eticii, a deschis larg usa pentru directia eticilor teleologice. Cealalta linie de gandire sustine, in esenta, ca modul de viata (pe deplin moral) nu este dat de atingerea fericirii (Kant, va spune, in Metafizica Moravurilor, „ca fericirea este un concept destul de indeterminat”), ci, de acordul si respectul mintii si vointei omenesti fata de un principiu aprioric absolut (Legea Morala) care se traduce in viata prin indeplinirea unor datorii neconditionate. In fapt, avem de-a face, in acest caz, cu punctul de plecare al tuturor variantelor de etici deontologice.
Indubitabil, Aristotel apartine primei incadrari, si, in acest sens, el este un deschizator de drumuri, pentru urmatoarele teorii filosofice ale virtutii, si, deopotriva, pentru eticile virtutii post-aristotelice. Dar, aceasta taxonomie nu este suficienta. Se cuvine sa se arate ca etica Stagiritului apartine teleologismului, dar se deosebeste, destul de net, de pilda, de teleologismul reprezentat de utilitarism. Astfel, daca teleologismul in toate variantele sale, pune accentul pe consecinte si fericire, in Etica Nicomahica, accentul cade, nu pe consecintele actiunilor care conduc spre fericirea celui mai mare numar de oameni, ci pe caracterul moral, caci, „fericirea, se pare, este actiunea conforma cu virtutea”. Mai exact: etica teleologica a lui Aristotel este o teorie care nu porneste de la consecinte si de la un „calcul rational al fericirii”, cum se intampla lucrurile pentru utilitaristi, ci de la stabilirea unei definitii generale a virtutii, a descrierii virtutilor particulare si de la creionarea modelului de om virtuos.
Tocmai de aceea, etica lui Aristotel este considerata, pe drept cuvant, ca fiind un teleologism non-consecintionalist.
In fapt, pentru a se atinge scopul acestui capitol, poate ca cea mai adecvata cale ar fi aceea de a urmari, sintetic, demersul autorului Eticii Nicomahice. Astfel, in structura si continutul acesteia putem vedea intrepatrunderea indisolubila, in cazul lui, dintre ceea ce „etica recomanda” si „morala comanda”: ajutata, evident, de teorie sa devina, prin educatie, virtute in actiune.
Educatia estetica
Ion Bansoiu
Introducere. Termenul de educatie are nenumarate sensuri care se pot incurcaintre ele sau atunci cand sunt afectate de alte cuvinte inrudite. Este o rascruce nodala cu directii ce definesc diferit viitorul omului si societatii. Framantarea cea mai adanca este legata de proiectul omului nou, de viziunea in care se poate face educatie formativa imbinand traditii ramase puternice cu vectorii trasati de stiintesi tehnologii, mediul informatic, reformarea societatiiin structurile ei de baza, tipul nou de spiritualitate capabil sa inlocuiascaa functia culturala a religiei si asezarea valorilor datorata umanismului si iluminismului.
Inchipuirea omului nou este un proces complicat siin mare masura imprevizibil, care pana nu ajunge sa fie istorie culturala, va ramane misterios. Mai multe curente care speculeaza mutatiile deja evidente in viata oamenilor, cum este transumanismul, de pilda, configureaza fictionar un om inter-regn tehnologizat neural, plin de caracteristici care deocamdata nu sunt intuitive. Dincolo de inchipuiri, preocuparea este, de fapt, enorma si factorul care impinge pe moment este nevoia adaptarii educatiei institutionale, a instructiei prin forme de invatamant, a formarii civice, la marile transformari social-economice si culturale pe care le induce asa-numita revolutie tenhologica. Institutii stravechi, cum este cea a discipolatului, isi pierd sustinerea si utilitatea odata cu suspendarea autoritatii celor care stau la catedra. Toate formele de invatamant sunt puse in discutie, toate modalitatile formative, in familie, in grupuri sociale, sunt marcate de imperative si sugestii nesigure...
Cultura si civilizatia noastra vestica, desi in expansiune inca, este obosita.
Ea ar fi, in fapt, o constructie fondata in Grecia arhaica, refacuta din ce in ce mai complicat de culturile urmatoare aflate in rezonanta cu modelul initial identificat ca fiind clasic. Problema cea mai mare este ca modelele de spiritualitate cu aceasta sursa pierd azi din substanta, se destructureaza sau cu un cuvant mai pretios se denatureaza. Ceea ce era in nuce ideal si aspiratie s-a epuizat in mare masura prin realizarea istorica. Cu alte cuvinte s-a facut loc pentru un nou elan paideic, avem de asteptat ca un nou model sa devina vibrant pentru viitoarele tipuri de societate. Nu stim cum va arata. El se va arata in framantarile indelungate ale unei lumi intregi, in configurarea unor idealuri care sa o priveasca asa cum este ea acum, si cum va fi ea intreaga, plina si diversa. Formarea inseamnain mare masura proiectivitate, vointa si edificare.
Acum 3000 de ani lumea era o lume de lumi in miscare, in care unele le dislocau pe altele... asezarile erau efemere..., dar aderenta la soluri devenea din ce in ce mai ferma siinrauritoare, oamenii se uitau la ceruri nu de pe cal, ci dintre lanuri de mei sau dintre ziduri de aparare ale cetatilor-orase. Marturia celui mai vechi proces cultural formativ pentru lumea noastra este purtata de poezia epica, de epopeile homerice; este o marturie plina de detalii ale unei lumi eroice care entuziasmeaza.
Este foarte posibil ca reformarea idealului de cultura umana sa se faca in timpurile noastre in cu totul alte temeiuri.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Critica ratiunii pure - Immanuel Kant
Filosofia comunicarii - Constantin Stroe
Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii - Leo Frobenius
Despre fericire - Blaise Pascal
Incercare de metafizica eshatologica - Nikolai Berdiaev
De la musuroi la Everest. Ratiune si magie
Limbajul predicii religioase crestine
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro