Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Critica ratiunii practice - Immanuel Kant
![Critica ratiunii practice - Immanuel Kant [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/critica-ratiunii-practice-immanuel-kant-869945.jpg "Critica ratiunii practice - Immanuel Kant [1]")
Editura: Paideia
Autor: Immanuel Kant
Pagini: 164
Anul publicării: 2020
ISBN: 978-606-748-360-4
Cod Produs:
9786067483604
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Critica ratiunii practice este a doua dintre cele trei critici ale lui Immanuel Kant si a fost publicata prima data in anul 1788, la trei ani dupa aparitia Intemeierii metafizicii moravurilor. A exercitat o influenta decisiva asupra dezvoltarii ulterioare a domeniului eticii si filosofiei morale, incepand cu Doctrina stiintei lui Fichte si devenind, in secolul al XX-lea, principalul punct de referinta pentru filozofia morala deontologica.
Critica ratiunii practice cuprinde trei sectiuni: Analitica, Dialectica si Metodologia ratiunii practice. Analitica defineste principiul moral suprem, imperativul categoric si sustine ca a-l asculta inseamna a-ti exercita libertatea. Dialectica face presupunerea ca nemurirea si Dumnezeu exista, argumentand ca ratiunea practica pura cade in eroare atunci cand asteapta perfectiunea in aceasta lume; de fapt oamenii ar trebui sa astepte gasirea perfectiunii in lumea cealalta, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sectiunea finala, Metodologia ratiunii practice, ofera sugestii in educarea oamenilor in utilizarea ratiunii practice.
Fara indoiala ca doctrina morala expusa anterior in Intemeiere a trezit o vie opozitie. Nici teologii, dar nici filosofii nu puteau fi multumiti cu rezolvarea data de Kant problemelor morale. Teologii nu puteau fi multumiti din cauza ca religia nu poate renunta sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului, iar filosofii ar fi dorit, poate, ca filosofia sa dovedeasca inexistenta lui Dumnezeu. Pe langa acestea, eliminarea completa a sentimentului ca factor determinant al moralitatii pare a fi injusta si impotriva naturii omenesti. De aceea, in Critica ratiunii practice, Kant nazuieste sa imprastie orice nedumerire si sa dea doctrinei sale o forma definitiva, sistematica. El face incercarea de a fundamenta morala in acelasi mod cum asigurase temeliile stiintei in Critica ratiunii pure. Dovedirea acestei intaietati a moralei il preocupa pe Kant in primul rand in Critica ratiunii practice deoarece stiinta n-are valoare pentru sine, ci numai in masura in care serveste la perfectiunea morala a omului.
„Teoria morala descopera izvoarele moralitatii si arata conditiile in care moralitatea se dezvolta la individ si in cursul istoriei omenirii. „Imperativul categoric” nu e o porunca pe care o formuleaza teoria etica, ci o porunca pe care i-o da omului constiinta sa proprie. Teoria morala kantiana nu este nici „rigida”, nici „formalista”, ci ea este o teorie obiectiva, stiintifica. ”
Traian Braineanu, traducator
„Nu litera filosofiei kantiene, ci spiritul ei trebuie sa patrunda in mintea noastra. Nu interpretarea scolastica a textului, ci insufletirea pentru idealurile propuse de Kant trebuie sa fie tinta filosofarii ce se adapa la izvoarele idealismului critic. Filosofia lui Kant, si mai ales teoria sa morala, trebuie pusa in legatura cu viata, cu trairea de toate zilele, cu marile probleme sociale si politice, ca sa-si dea toate roadele de care e capabila.
Caci important este sa traim dupa principii lamurite prin filosofie, sa ne dam seama de scopurile pe care le urmarim in viata, sa stim ca viata unei natiuni, puterea ei, stralucirea ei in istorie, atarna de faptele membrilor ei, de spiritul ce domneste in comunitatea nationala, de ideologia care sta la temelia educatiei tineretului.
De la Kant invatam ca filosofia nu e o distractie, ci ea este un indreptar pentru viata individuala si viata popoarelor.”
Traian Braineanu, traducator
„Doua lucruri umplu mintea de o vesnic innoita si sporitã admiratie si veneratie, cu cat mai adesea si mai straduitor se indreapta reflectia asupra lor: cerul instelat deasupra mea si legea moralã in mine.”
Immanuel Kant, Critica ratiunii practice
„Fericirea este totdeauna ceva care este in adevar placut celui ce-o poseda, dar nu este buna numai prin sine in mod absolut si in toate privintele, ci presupune totdeauna ca conditie purtarea morala conforma legii.”
Immanuel Kant, Critica ratiunii practice
„Daca urmarim cu atentie mersul conversatiilor din cercurile amestecate, care nu se compun numai din savanti si pedanti, ci si din oameni de afaceri sau cucoane, observam ca in afara de povesti si glume, mai are loc si o conversatie, anume discutia serioasa: fiindca povestile, daca trebuie sa aiba noutate si cu ea interes, se termina indata, iar glumele devin usor banale. Dar in toate discutiile serioase nu exista nici una care sa provoace ralierea persoanelor, care altfel se plictisesc repede in orice discutii subtile, si care sa aduca in societate o anumita insufletire, decat discutia despre valoarea morala a cutarei sau cutarei actiuni, prin care trebuie sa se constituie caracterul vreunei persoane.”
Immanuel Kant, Critica ratiunii practice
Critica ratiunii practice cuprinde trei sectiuni: Analitica, Dialectica si Metodologia ratiunii practice. Analitica defineste principiul moral suprem, imperativul categoric si sustine ca a-l asculta inseamna a-ti exercita libertatea. Dialectica face presupunerea ca nemurirea si Dumnezeu exista, argumentand ca ratiunea practica pura cade in eroare atunci cand asteapta perfectiunea in aceasta lume; de fapt oamenii ar trebui sa astepte gasirea perfectiunii in lumea cealalta, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sectiunea finala, Metodologia ratiunii practice, ofera sugestii in educarea oamenilor in utilizarea ratiunii practice.
Fara indoiala ca doctrina morala expusa anterior in Intemeiere a trezit o vie opozitie. Nici teologii, dar nici filosofii nu puteau fi multumiti cu rezolvarea data de Kant problemelor morale. Teologii nu puteau fi multumiti din cauza ca religia nu poate renunta sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului, iar filosofii ar fi dorit, poate, ca filosofia sa dovedeasca inexistenta lui Dumnezeu. Pe langa acestea, eliminarea completa a sentimentului ca factor determinant al moralitatii pare a fi injusta si impotriva naturii omenesti. De aceea, in Critica ratiunii practice, Kant nazuieste sa imprastie orice nedumerire si sa dea doctrinei sale o forma definitiva, sistematica. El face incercarea de a fundamenta morala in acelasi mod cum asigurase temeliile stiintei in Critica ratiunii pure. Dovedirea acestei intaietati a moralei il preocupa pe Kant in primul rand in Critica ratiunii practice deoarece stiinta n-are valoare pentru sine, ci numai in masura in care serveste la perfectiunea morala a omului.
„Teoria morala descopera izvoarele moralitatii si arata conditiile in care moralitatea se dezvolta la individ si in cursul istoriei omenirii. „Imperativul categoric” nu e o porunca pe care o formuleaza teoria etica, ci o porunca pe care i-o da omului constiinta sa proprie. Teoria morala kantiana nu este nici „rigida”, nici „formalista”, ci ea este o teorie obiectiva, stiintifica. ”
Traian Braineanu, traducator
„Nu litera filosofiei kantiene, ci spiritul ei trebuie sa patrunda in mintea noastra. Nu interpretarea scolastica a textului, ci insufletirea pentru idealurile propuse de Kant trebuie sa fie tinta filosofarii ce se adapa la izvoarele idealismului critic. Filosofia lui Kant, si mai ales teoria sa morala, trebuie pusa in legatura cu viata, cu trairea de toate zilele, cu marile probleme sociale si politice, ca sa-si dea toate roadele de care e capabila.
Caci important este sa traim dupa principii lamurite prin filosofie, sa ne dam seama de scopurile pe care le urmarim in viata, sa stim ca viata unei natiuni, puterea ei, stralucirea ei in istorie, atarna de faptele membrilor ei, de spiritul ce domneste in comunitatea nationala, de ideologia care sta la temelia educatiei tineretului.
De la Kant invatam ca filosofia nu e o distractie, ci ea este un indreptar pentru viata individuala si viata popoarelor.”
Traian Braineanu, traducator
„Doua lucruri umplu mintea de o vesnic innoita si sporitã admiratie si veneratie, cu cat mai adesea si mai straduitor se indreapta reflectia asupra lor: cerul instelat deasupra mea si legea moralã in mine.”
Immanuel Kant, Critica ratiunii practice
„Fericirea este totdeauna ceva care este in adevar placut celui ce-o poseda, dar nu este buna numai prin sine in mod absolut si in toate privintele, ci presupune totdeauna ca conditie purtarea morala conforma legii.”
Immanuel Kant, Critica ratiunii practice
„Daca urmarim cu atentie mersul conversatiilor din cercurile amestecate, care nu se compun numai din savanti si pedanti, ci si din oameni de afaceri sau cucoane, observam ca in afara de povesti si glume, mai are loc si o conversatie, anume discutia serioasa: fiindca povestile, daca trebuie sa aiba noutate si cu ea interes, se termina indata, iar glumele devin usor banale. Dar in toate discutiile serioase nu exista nici una care sa provoace ralierea persoanelor, care altfel se plictisesc repede in orice discutii subtile, si care sa aduca in societate o anumita insufletire, decat discutia despre valoarea morala a cutarei sau cutarei actiuni, prin care trebuie sa se constituie caracterul vreunei persoane.”
Immanuel Kant, Critica ratiunii practice
-
Critica ratiunii practice - Immanuel Kant
Descarca
Immanuel Kant (1724-1804) a fost unul dintre cei mai influenti filosofi din toate timpurile. Gandirea sa cuprinzatoare si profunda asupra esteticii, eticii si stiintei a avut un impact imens asupra intregii filosofii ulterioare.
Immanuel Kant s-a nascut la 22 aprilie 1724 la Königsberg in Prusia Orientala intr-o familie modesta cu 9 copii, dintre care el era al patrulea. Mama sa era Anna Regina Reuter, care avea o buna educatie neformala, iar tatal sau, Johann Georg Kant era selar. Se spune ca bunicul sau patern provenea din Scotia si isi ortografia numele conform exigentelor limbii engleze: Cant. Familia Kant facea parte din comunitatea pietista, bazata pe credinta lutherana, care se reflecta in puritate a inimii, comportament moral si stradanie in munca, intr-o masura mai mare decat pe serviciul divin organizat expres. In acest spirit moral-pietist au fost educati copiii familiei Kant si el este raspunzator de orientarea morala a filosofului. In anul 1732, Kant intra la scoala pietista din oras, numita Collegium Fridericianum, condus de F.A. Schulz, pietist si rationalist, care l-a influentat pe micul elev. Pentru cei 500 de elevi pe care ii avea, scoala dispunea de o sectiune in limba germana si de o sectiune in limba latina. In afara de partea placuta a deprinderii de a scrie si citi bine in limba latina si de a putea citi in original autori clasici, scoala i-a dezvaluit si partea neplacuta a unor practici religioase, straine de religiozitatea deprinsa in familie, cum ar fi ore nesfarsite de rugaciune, meditatie, confesiune, cantare de imnuri, catehizare, nepotrivite pentru asteptarile unui copil de opt ani. Aici a ramas Kant pana in anul 1740; intre timp, in anul 1737, la varsta de 13 ani isi pierde mama. In anul 1740, Kant intra la Universitatea din Königsberg, unde contrar reglementarilor in vigoare, el nu se inscrie ca student la una dintre cele opt facultati spre a se pregati pentru o profesie, ci din curiozitate intelectuala a audiat cursuri la toate facultatile (dupa cum va face in secolul urmator si Eminescu la Universitatea din Viena), in special filosofie (cu profesorul Martin Knutzen), teologie (cu profesorul Franz Albert Schultz), matematici, fizica si medicina (unde asista chiar la unele operatii). Studiile sale universitare se prelungesc pana in anul 1746, cand isi va fi luat gradele universitare. Dintre toate disciplinele si profesorii cu care le-a parcurs, filosofia l-a atras in masura cea mai mare, predata de discipolul lui Wolff, Martin Knutzen, pe atunci profesor extraordinarius, care i-a acordat prietenia si accesul la biblioteca sa. In afara de doctrina lui Wolff, Knutzen ii mai preda filosofia lui Leibniz, fizica lui Newton, matematica si astronomie. In anul 1746 Kant isi prezinta prima disertatie, pe care o va publica in anul urmator.
Spre a-si putea continua investigatiile filosofice si a se intretine, Kant intra ca preceptor la diferite familii pana in anul 1755. Aceasta noua pozitie de Hofmeister i-a dat ocazia sa intalneasca oameni din inalta societate, in contact cu care si-a rafinat gusturile vestimentare si culinare, a deprins arta conversatiei, mai ales in limba franceza, si galanteria fata de doamne, pentru care era cunoscut drept der galante Magister; a invatat sa joace carti si a dobandit o oarecare abilitate la jocul de biliard. Alaturi de avantajele pe care le-a deprins Kant pentru viata in societate, avantaje intalnim si de partea invataceilor, dintre care unii ii vor deveni studenti. Este de mentionat si influenta pe care a exercitat-o Kant asupra formarii fratilor von Hülsen, care au fost intre primii nobili din Prusia ce au abolit iobagia. Numai in aceasta perioada Kant a fost nevoit sa isi paraseasca orasul natal, pe care ulterior nu il va mai parasi decat pentru scurte deplasari in imprejurimi.
In 1770, Kant este in fine numit profesor titular la catedra de logica si metafizica cu a sa Disertatie asupra formei si principiilor lumii sensibile si ale lumii inteligibile. Este prima schita a unei filozofii propriu-zis kantiene. In timpul primelor cursuri de iarna va preda logica, metafizica, stiintele naturii si matematici, iar mai apoi cursuri de geografie fizica, de etica si de mecanica. Cursurile sale atrag rapid un numeros auditoriu. Pana atunci, Kant publicase intens. Va inceta sa publice vreme de zece ani, timp in care isi va elabora opera cu caracter enciclopedic; Kant se intereseaza de tot: frumosul, stiinta, politica, Revolutia franceza, dreptul, cutremurul de la Lisabona si maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, in aproape toate disciplinele.
Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din „somnul dogmatic” de lectura cartii lui David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc. Va analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe „drumul drept” si ii provoaca o „revolutie in reflectie”. Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta, ci in spirit, in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, ideea ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba, iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea 57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.
Kant va ramane profesor pana in 1797. Pentru echitatea sa, marea stiinta si schimburile agreabile de idei, Kant castiga stima concetatenilor sai, a Universitatii, a auditorilor si a fostilor sai elevi. Reputatia sa e atat de mare, incat se va constitui catre 1790 o adevarata industrie a copistilor pentru a satisface, contra cost, numeroasele cereri de a detine cursurile sale procurate prin intermediul copiilor realizate de studenti.
In 1797, slabit de varsta, renunta la invatamant si isi petrece ultimii ani din viata intr-o retragere studioasa, dar solitara. Moare la 12 februarie 1804, dupa o lunga perioada de slabiciune fizica si intelectuala, in varsta de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut” („[Totul] e bine”).
La 21 noiembrie 1880, ramasitele pamantesti sunt transferate intr-o capela gotica din preajma catedralei din Königsberg (astazi, Kaliningrad), iar mormantul sau, ornat cu un bust sculptat de Schadow si o copie a Scolii de la Atena a lui Rafael, poarta inscriptionata fraza celebra din Critica ratiunii practice: „Doua lucruri umplu sufletul de o admiratie si o veneratie mereu crescanda si noua, in masura in care reflectia si le intipareste si se ataseaza de ele: cerul instelat deasupra mea si legea morala din mine”
Immanuel Kant s-a nascut la 22 aprilie 1724 la Königsberg in Prusia Orientala intr-o familie modesta cu 9 copii, dintre care el era al patrulea. Mama sa era Anna Regina Reuter, care avea o buna educatie neformala, iar tatal sau, Johann Georg Kant era selar. Se spune ca bunicul sau patern provenea din Scotia si isi ortografia numele conform exigentelor limbii engleze: Cant. Familia Kant facea parte din comunitatea pietista, bazata pe credinta lutherana, care se reflecta in puritate a inimii, comportament moral si stradanie in munca, intr-o masura mai mare decat pe serviciul divin organizat expres. In acest spirit moral-pietist au fost educati copiii familiei Kant si el este raspunzator de orientarea morala a filosofului. In anul 1732, Kant intra la scoala pietista din oras, numita Collegium Fridericianum, condus de F.A. Schulz, pietist si rationalist, care l-a influentat pe micul elev. Pentru cei 500 de elevi pe care ii avea, scoala dispunea de o sectiune in limba germana si de o sectiune in limba latina. In afara de partea placuta a deprinderii de a scrie si citi bine in limba latina si de a putea citi in original autori clasici, scoala i-a dezvaluit si partea neplacuta a unor practici religioase, straine de religiozitatea deprinsa in familie, cum ar fi ore nesfarsite de rugaciune, meditatie, confesiune, cantare de imnuri, catehizare, nepotrivite pentru asteptarile unui copil de opt ani. Aici a ramas Kant pana in anul 1740; intre timp, in anul 1737, la varsta de 13 ani isi pierde mama. In anul 1740, Kant intra la Universitatea din Königsberg, unde contrar reglementarilor in vigoare, el nu se inscrie ca student la una dintre cele opt facultati spre a se pregati pentru o profesie, ci din curiozitate intelectuala a audiat cursuri la toate facultatile (dupa cum va face in secolul urmator si Eminescu la Universitatea din Viena), in special filosofie (cu profesorul Martin Knutzen), teologie (cu profesorul Franz Albert Schultz), matematici, fizica si medicina (unde asista chiar la unele operatii). Studiile sale universitare se prelungesc pana in anul 1746, cand isi va fi luat gradele universitare. Dintre toate disciplinele si profesorii cu care le-a parcurs, filosofia l-a atras in masura cea mai mare, predata de discipolul lui Wolff, Martin Knutzen, pe atunci profesor extraordinarius, care i-a acordat prietenia si accesul la biblioteca sa. In afara de doctrina lui Wolff, Knutzen ii mai preda filosofia lui Leibniz, fizica lui Newton, matematica si astronomie. In anul 1746 Kant isi prezinta prima disertatie, pe care o va publica in anul urmator.
Spre a-si putea continua investigatiile filosofice si a se intretine, Kant intra ca preceptor la diferite familii pana in anul 1755. Aceasta noua pozitie de Hofmeister i-a dat ocazia sa intalneasca oameni din inalta societate, in contact cu care si-a rafinat gusturile vestimentare si culinare, a deprins arta conversatiei, mai ales in limba franceza, si galanteria fata de doamne, pentru care era cunoscut drept der galante Magister; a invatat sa joace carti si a dobandit o oarecare abilitate la jocul de biliard. Alaturi de avantajele pe care le-a deprins Kant pentru viata in societate, avantaje intalnim si de partea invataceilor, dintre care unii ii vor deveni studenti. Este de mentionat si influenta pe care a exercitat-o Kant asupra formarii fratilor von Hülsen, care au fost intre primii nobili din Prusia ce au abolit iobagia. Numai in aceasta perioada Kant a fost nevoit sa isi paraseasca orasul natal, pe care ulterior nu il va mai parasi decat pentru scurte deplasari in imprejurimi.
In 1770, Kant este in fine numit profesor titular la catedra de logica si metafizica cu a sa Disertatie asupra formei si principiilor lumii sensibile si ale lumii inteligibile. Este prima schita a unei filozofii propriu-zis kantiene. In timpul primelor cursuri de iarna va preda logica, metafizica, stiintele naturii si matematici, iar mai apoi cursuri de geografie fizica, de etica si de mecanica. Cursurile sale atrag rapid un numeros auditoriu. Pana atunci, Kant publicase intens. Va inceta sa publice vreme de zece ani, timp in care isi va elabora opera cu caracter enciclopedic; Kant se intereseaza de tot: frumosul, stiinta, politica, Revolutia franceza, dreptul, cutremurul de la Lisabona si maladiile cerebrale. Va preda, de altfel, in aproape toate disciplinele.
Asa cum o va spune in Prolegomene, a fost desteptat din „somnul dogmatic” de lectura cartii lui David Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc. Va analiza operele lui Newton, Hume si mai ales Rousseau, care, dupa propriile-i cuvinte, il aduc pe „drumul drept” si ii provoaca o „revolutie in reflectie”. Kant crezuse pana atunci ca sursele cunoasterii nu se afla in experienta, ci in spirit, in ratiune. Aceasta era teoria intelectualista sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotriva, toate cunostintele noastre sunt ivite din experienta. Originalitatea filozofiei kantiene, sprijinita pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, ideea ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia fara concept e oarba, iar conceptul fara intuitie este vid. Ceea ce cauta Kant e inainte de toate un fundament pentru uzul ratiunii, ceea ce implica recunoasterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintai mari opere kantiene (scrisa in patru luni), Critica ratiunii pure, a carei prima editie dateaza din 1781. Kant avea 57 de ani si era deja celebru prin ceea ce publicase anterior, dar adevarata sa opera abia incepe.
Kant va ramane profesor pana in 1797. Pentru echitatea sa, marea stiinta si schimburile agreabile de idei, Kant castiga stima concetatenilor sai, a Universitatii, a auditorilor si a fostilor sai elevi. Reputatia sa e atat de mare, incat se va constitui catre 1790 o adevarata industrie a copistilor pentru a satisface, contra cost, numeroasele cereri de a detine cursurile sale procurate prin intermediul copiilor realizate de studenti.
In 1797, slabit de varsta, renunta la invatamant si isi petrece ultimii ani din viata intr-o retragere studioasa, dar solitara. Moare la 12 februarie 1804, dupa o lunga perioada de slabiciune fizica si intelectuala, in varsta de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut” („[Totul] e bine”).
La 21 noiembrie 1880, ramasitele pamantesti sunt transferate intr-o capela gotica din preajma catedralei din Königsberg (astazi, Kaliningrad), iar mormantul sau, ornat cu un bust sculptat de Schadow si o copie a Scolii de la Atena a lui Rafael, poarta inscriptionata fraza celebra din Critica ratiunii practice: „Doua lucruri umplu sufletul de o admiratie si o veneratie mereu crescanda si noua, in masura in care reflectia si le intipareste si se ataseaza de ele: cerul instelat deasupra mea si legea morala din mine”
Critica ratiunii practice este una dintre lucrarile majore ale lui Kant asupra teoriei morale si un text esential in istoria eticii. Kant nazuieste sa imprastie orice nedumerire si sa dea doctrinei sale o forma definitiva, sistematica. El face incercarea de a fundamenta morala in acelasi mod cum asigurase temeliile stiintei in Critica ratiunii pure.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Despre interpretare - Aristotel
Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii - Leo Frobenius
Despre fericire - Blaise Pascal
Incercare de metafizica eshatologica - Nikolai Berdiaev
De la musuroi la Everest. Ratiune si magie
Limbajul predicii religioase crestine
Filosofia comunicarii - Constantin Stroe
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro