Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
O istorie culturala. Automutilarea. Psyche on the Skin - Sarah Chaney
![O istorie culturala. Automutilarea. Psyche on the Skin - Sarah Chaney [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/o-istorie-culturala-automutilarea-psyche-on-the-skin-sarah-chaney-655784.jpg "O istorie culturala. Automutilarea. Psyche on the Skin - Sarah Chaney [1]")
Editura: Paideia
Autor: Sarah Chaney
Pagini: 362
Anul publicării: 2021
ISBN: 978-606-748-446-5
Cod Produs:
9786067484465
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuvant inainte
- Unde se gaseste
- Review-uri (0)
Propria experienta a autoarei cu diferite cadre medicale care au fost fie ostile – din dorinta de a nu fi manipulate – fie au dorit sa o ajute si sa-i explice starile mintale care il determina pe pacient sa se autovatameze, au ajutat-o sa inteleaga cate prejudecati exista cu privire la „automutilare”. Aceste situatii au determinat-o pe Sarah Chaney sa porneasca intr-o cercetare – la prima vedere neobisnuita – asupra modului in care autovatamarea a fost perceputa in timp.
Incursiunea in istoria practicii de automutilare are un dublu scop: pe de-o parte il familiarizeaza pe cititor cu diferite circumstante istorice, iar de pe alta, ofera o sursa bogata de informatii despre medicina si idealurile culturale.
Analiza sa demonstreaza faptul ca ostilitatea fata de automutilare – atat in prezent, cat si in trecut – a fost si este fondata pe diferite preconceptii: „Prin aceasta abordare, pun sub semnul intrebarii notiunea ca automutilarea poate fi privita ca un comportament omenesc constant si universal, cu un anumit set de semnificatii. Explorez trei epoci si practici diferite ale autovatamarii, fiecare dintre acestea deosebindu-se prin cel putin o trasatura semnificativa de definitiile moderne. Practica pagana si de la inceputurile crestinismului a castrarii religioase a avut un set specific de semnificatii sociale si politice – precum si spirituale. Este important de mentionat ca masculinitatea nu era privita ca intrinsec legata de organele sexuale, asa cum a inceput sa fie privita in anii ulteriori. Intre timp, procesiunile de flagelare din Evul Mediu au reconfigurat mortificarea religioasa timpurie intr-o practica de grup cat se poate de publica. Ca activitate de grup, privita adesea ca avand conotatii pozitive, flagelarea religioasa din Evul Mediu nu are nicio legatura cu presupozitia moderna ca autovatamarea este o activitate personala si privata. In cele din urma, vatamarile autoprovocate au o legatura importanta cu istoria practicii medicale prin conceptul „lasarii de sange”.
Definitiile automutilarii din secolul al XIX-lea, autotaierea abia daca era mentionata – astazi a devenit un arhetip al autovatamarii – insa pentru medicii si pacientii victorieni, autotaierea era mult mai apropiata de autotratare decat alte forme de autovatamare, deoarece lasarea de sange a fost o practica medicala cu utilizare ampla mai bine de doua mii de ani”.
Care este rolul tatuajului in largul peisaj al automutilarii si al manipularii celuilalt? Veti afla citind aceasta carte!
Incursiunea in istoria practicii de automutilare are un dublu scop: pe de-o parte il familiarizeaza pe cititor cu diferite circumstante istorice, iar de pe alta, ofera o sursa bogata de informatii despre medicina si idealurile culturale.
Analiza sa demonstreaza faptul ca ostilitatea fata de automutilare – atat in prezent, cat si in trecut – a fost si este fondata pe diferite preconceptii: „Prin aceasta abordare, pun sub semnul intrebarii notiunea ca automutilarea poate fi privita ca un comportament omenesc constant si universal, cu un anumit set de semnificatii. Explorez trei epoci si practici diferite ale autovatamarii, fiecare dintre acestea deosebindu-se prin cel putin o trasatura semnificativa de definitiile moderne. Practica pagana si de la inceputurile crestinismului a castrarii religioase a avut un set specific de semnificatii sociale si politice – precum si spirituale. Este important de mentionat ca masculinitatea nu era privita ca intrinsec legata de organele sexuale, asa cum a inceput sa fie privita in anii ulteriori. Intre timp, procesiunile de flagelare din Evul Mediu au reconfigurat mortificarea religioasa timpurie intr-o practica de grup cat se poate de publica. Ca activitate de grup, privita adesea ca avand conotatii pozitive, flagelarea religioasa din Evul Mediu nu are nicio legatura cu presupozitia moderna ca autovatamarea este o activitate personala si privata. In cele din urma, vatamarile autoprovocate au o legatura importanta cu istoria practicii medicale prin conceptul „lasarii de sange”.
Definitiile automutilarii din secolul al XIX-lea, autotaierea abia daca era mentionata – astazi a devenit un arhetip al autovatamarii – insa pentru medicii si pacientii victorieni, autotaierea era mult mai apropiata de autotratare decat alte forme de autovatamare, deoarece lasarea de sange a fost o practica medicala cu utilizare ampla mai bine de doua mii de ani”.
Care este rolul tatuajului in largul peisaj al automutilarii si al manipularii celuilalt? Veti afla citind aceasta carte!
-
O istorie culturala. Automutilarea. Psyche on the Skin - Sarah Chaney
Descarca
Sarah Chaney este cercetator – cu jumatate de norma – in cadrul proiectului „Living With Feeling”, la Centrul pentru Istoria Emotiilor. Si-a terminat doctoratul la UCL, in 2013, concentrandu-se pe subiectul autovatamarii in azilurile victoriene tarzii. Sarah Chaney este, de asemenea, manager de expozitii si evenimente la Royal College of Nursing.
In aceasta carte, explorez modelele psihiatrice ale autovatamarii, dar nu incep cu ele. Astfel, sper sa evit cateva dintre deosebirile artificiale pe care o concentrare pe descrierile autovatamarii ca patologie le-ar putea impune. Chiar daca, in principiu, nu acopar modificarile corporale, mutilarea ritualica sau actele artistice, nu consider ca exista o deosebire evidenta intre comportamentul autovatamator descris in context psihiatric si instante mai ample ale vatamarii corporale autoprovocate. In acest scop, incep cu un soi de „preistorie” a autovatamarii, inainte de a fi privita in context psihiatric, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Prin aceasta abordare, pun sub semnul intrebarii notiunea ca automutilarea poate fi privita ca un comportament omenesc constant si universal, cu un anumit set de semnificatii. Explorez trei epoci si practici diferite ale autovatamarii, fiecare dintre acestea deosebindu-se prin cel putin o trasatura semnificativa de definitiile moderne. Practica pagana si de la inceputurile crestinismului a castrarii religioase a avut un set specific de semnificatii sociale si politice – precum si spirituale. Este important de mentionat ca masculinitatea nu era privita ca intrinsec legata de organele sexuale, asa cum a inceput sa fie privita in anii ulteriori. Intre timp, procesiunile de flagelare din Evul Mediu au reconfigurat mortificarea religioasa timpurie intr-o practica de grup cat se poate de publica. Ca activitate de grup, privita adesea ca avand conotatii pozitive, flagelarea religioasa din Evul Mediu nu are nicio legatura cu presupozitia moderna ca autovatamarea este o activitate personala si privata. In cele din urma, vatamarile autoprovocate au o legatura importanta cu istoria practicii medicale prin conceptul „lasarii de sange”.
Definitiile automutilarii din secolul al XIX-lea, autotaierea abia daca era mentionata – astazi a devenit un arhetip al autovatamarii – insa pentru medicii si pacientii victorieni, autotaierea era mult mai apropiata de autotratare decat alte forme de autovatamare, deoarece lasarea de sange a fost o practica medicala cu utilizare ampla mai bine de doua mii de ani.
In aceasta carte, explorez modelele psihiatrice ale autovatamarii, dar nu incep cu ele. Astfel, sper sa evit cateva dintre deosebirile artificiale pe care o concentrare pe descrierile autovatamarii ca patologie le-ar putea impune. Chiar daca, in principiu, nu acopar modificarile corporale, mutilarea ritualica sau actele artistice, nu consider ca exista o deosebire evidenta intre comportamentul autovatamator descris in context psihiatric si instante mai ample ale vatamarii corporale autoprovocate. In acest scop, incep cu un soi de „preistorie” a autovatamarii, inainte de a fi privita in context psihiatric, la sfarsitul secolului al XIX-lea. Prin aceasta abordare, pun sub semnul intrebarii notiunea ca automutilarea poate fi privita ca un comportament omenesc constant si universal, cu un anumit set de semnificatii. Explorez trei epoci si practici diferite ale autovatamarii, fiecare dintre acestea deosebindu-se prin cel putin o trasatura semnificativa de definitiile moderne. Practica pagana si de la inceputurile crestinismului a castrarii religioase a avut un set specific de semnificatii sociale si politice – precum si spirituale. Este important de mentionat ca masculinitatea nu era privita ca intrinsec legata de organele sexuale, asa cum a inceput sa fie privita in anii ulteriori. Intre timp, procesiunile de flagelare din Evul Mediu au reconfigurat mortificarea religioasa timpurie intr-o practica de grup cat se poate de publica. Ca activitate de grup, privita adesea ca avand conotatii pozitive, flagelarea religioasa din Evul Mediu nu are nicio legatura cu presupozitia moderna ca autovatamarea este o activitate personala si privata. In cele din urma, vatamarile autoprovocate au o legatura importanta cu istoria practicii medicale prin conceptul „lasarii de sange”.
Definitiile automutilarii din secolul al XIX-lea, autotaierea abia daca era mentionata – astazi a devenit un arhetip al autovatamarii – insa pentru medicii si pacientii victorieni, autotaierea era mult mai apropiata de autotratare decat alte forme de autovatamare, deoarece lasarea de sange a fost o practica medicala cu utilizare ampla mai bine de doua mii de ani.
In acest volum, Sarah Chaney exploreaza modelele psihiatrice ale autovatamarii (castrarea, practica lasarii de sange, practica tatuarii, flagelarea comunitara etc.) de la preistoria acestei practici pana in zilele noastre – fara a urma, insa, o cronologie liniara – si avand ca scop reinterpretarea autovatamarii, ca o categorie medicala universala.
www.editurauniversitara.ro
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Consiliere psihologica
Tulburarile de personalitate. Modalitati de diagnostic si tratament
Evaluare clinica si psihoterapie. Studii de caz - Steliana Rizeanu
Supervizarea in psihoterapie. Modele aplicative - George Oancea
Psihoterapie si consiliere. Studii de caz
Psihologia personalitatii - Eugen Avram
Fundamentele psihologiei - Mihai Anitei
Strategii de coping la copii, parinti si profesori. Programe de interventie
Creativitatea copiilor. O abordare psihopedagogica - Eugenia Enachescu
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro