Editura Universitara Asezarile umane si organizarea spatiului geografic

26,98 Lei

ISBN: 978-606-591-306-6

DOI: 10.5682/9786065913066

Anul publicării: 2011

Editia: I

Pagini: 230

Editura: Editura Universitara

Autor: Elena Bogan, Tamara Simon, Melinda Candea

In stoc
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786065913066 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (2)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)
Conceptul de asezare umana exprima sintetic orice forma de locuire, care poate porni de la un numar minim de gospodarii, locuinte, unitati economice la un numar impresionant, dand nastere unei variate tipologii de asezari urbane si rurale. Aceste forme de locuire sunt determinate de caracteristici demografice, administrative, politice, geografice si fiecare poate avea anumite particularitati specifice.
Dictionarul de geografie umana (1999) defineste asezarea ca locul unde se afla cineva sau ceva, un grup de locuinte, constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana, o realitate complexa care nu poate fi ilustrata decat diferentiat, atat din perspectiva istorica, functiile si aspectul variind in timp, cat si din perspectiva spatiala.
Asezarea umana reprezinta o comunitate umana de orice rang - oras sau sat - indiferent de marime sau functiile indeplinite, care cuprinde populatia, constructiile folosite in diverse scopuri, platformele industriale, pietele si strazile, locurile de odihna si agrement. Asezarile umane sunt rezultatul unui continuu si dinamic fenomen de umanizare a spatiilor geografice naturale, determinat de cerintele societatii umane aflata pe diferite trepte de dezvoltare.
Potrivit opiniilor antropologilor si sociologilor, asezarea umana include totalitatea constructiilor si amenajarilor realizate de oameni in scopul satisfacerii, in mod decent, a cerintelor de locuire, productie si recreere. Fiecare asezare umana exprima, de asemenea, nivelul de adaptabilitate la conditiile naturale existente, la calitatea si cantitatea resurselor exploatabile, la problemele de natura demografica
– populatia fiind factorul cheie in aparitia si dezvoltarea asezarilor umane.
Abordarea geografica a problemelor legate de mediile de locuire aduce in prim plan modul in care a fost modificat spatiul geografic pentru a ajunge la un anume mod de gestionare si echipare a spatiilor geografice, de repartitie pe glob a asezarilor umane. Orice fenomen demografic legat de evolutia numerica, miscarea naturala, migratia si structura populatiei conduce la schimbari in organizarea spatiala si dezvoltarea asezarilor umane, tipologia, dispersia sau concentrarea geografica a acestora.
Fiecare asezare umana cuprinde mai multe subsisteme: un subsistem al populatiei, terenurilor, resurselor, cladirilor, activitatilor economice, cu particularitati si mecanisme de actiune proprii, care pot interfera secvential, dar care impreuna asigura functionalitate acesteia. De asemenea, ea este definita de trei categorii mari de componente - elemente, structuri, relatii - fiecare cu particularitati proprii. Elementele reprezinta tipurile de resurse pe care se sprijina asezarea in existenta sa, structurile explica prezenta unei game diversificate de activitati, profiluri, fizionomii urbanistice, in timp ce relatiile se manifesta cu precadere sub aspect politico-administrativ, demografic, social si economic, infrastructura.

 
  • Asezarile umane si organizarea spatiului geografic

    Descarca
  • Asezarile umane si organizarea spatiului geografic

    Descarca
MELINDA CANDEA 
ELENA BOGAN 
TAMARA SIMON

 

CAPITOLUL I. ASEZARE UMANA, SPATIU GEOGRAFIC, ORGANIZAREA SPATIULUI GEOGRAFIC. CONCEPTE, DEFINITII, CARACTERISTICI  / 9
1.1. Conceptul de asezare umana, habitat uman / 9
1.2.    Teorii ale aparitiei, evolutiei si dezvoltarii asezarilor umane / 12
1.2.1.    Teoriile aparitiei asezarilor umane / 12
1.2.2.    Teoriile evolutiei dinamice ale asezarilor umane / 13
1.2.3.    Teoriile dezvoltarii asezarilor umane / 14
1.3.    Spatiul si timpul - concepte multidisciplinare / 16
1.4.    Spatiul geografic / 22
1.5.    Organizarea spatiului geografic si amenajarea teritoriului / 25
1.5.1.    Amenajarea teritoriului, suport al realizarii unor programe coerente de organizare a spatiului geografic / 27
1.5.2.    Organizarea spatiului geografic si a teritoriului / 29

CAPITOLUL II. EVOLUTIA ASEZARILOR UMANE / 33
2.1.    Aparitia si evolutia asezarilor umane / 33
2.1.1.    Perioada preistorica / 34
2.1.2.    Perioada antica / 35
2.1.3.    Perioada medievala / 37
2.1.4.    Perioada premoderna / 38
2.1.5.    Perioada contemporana / 39
2.2.    Sisteme de ierarhizare si elemente de organizare ale asezarilor umane / 41

CAPITOLUL III. ASEZARILE URBANE, SPATIU URBAN, ORGANIZAREA SPATIULUI URBAN / 43
3.1.    Asezarile urbane / 43
3.1.1.    Concepte, caracteristici / 43
3.1.2.    Modalitati de dezvoltare urbana / 47
3.1.3.    Generatii de orase / 48
3.1.4.    Forme teritoriale de organizare a oraselor si tipuri morfostructurale de orase / 50
3.1.5.    Marile aglomeratii urbane / 55
3.1.6.    Caracteristicile urbanizarii / 58
3.2.    Spatiul urban / 59
3.2.1.    Natura si caracteristicile spatiului urban / 59
3.2.2.    Componentele si structura spatiului urban / 60
3.3.    Organizarea spatiului urban / 64
3.3.1.    Modele, metode si teorii utilizate în analiza oraselor / 65
3.3.2.    Teorii de baza privind organizarea interna a spatiului urban / 72
3.3.3.    Urbanismul si organizarea spatiului urban / 74
3.3.4.    Zonarea functionala a spatiului urban / 77

CAPITOLUL IV. ASEZARILE RURALE, SPATIUL RURAL, ORGANIZAREA SPATIULUI RURAL / 80
4.1.    Asezarile rurale / 80
4.1.1.    Concepte, definitii / 80
4.1.2.    Componentele asezarilor rurale / 84
4.1.3.    Tipologia asezarilor rurale / 85
4.1.3    1. Tipuri de asezari rurale dupa marimea demografica / 86
4.1.3.2.    Tipuri morfostructurale de asezari rurale / 87
4.1.3.3.    Tipuri de sate dupa situl acestora / 93
4.1.3.4.    Tipologia functionala a asezarilor / 94
4.1.4.    Caracteristicile asezarilor rurale în profil continental / 97
4.1.5.    Dispersia asezarilor rurale / 99
4.2.    Tipuri genetice de sate si forme de organizare sociala în România / 101
4.3.    Spatiul rural – concept, caracteristici, componente / 106
4.3.1.    Conceptul de spatiu rural / 106
4.3.2.    Clasificarea spatiilor rurale / 113
4.3.3.    Metode de analiza a spatiilor rurale / 115

CAPITOLUL V. ORGANIZAREA SPATIULUI AGRICOL - COMPONENTA PRINCIPALA A SPATIULUI RURAL / 120
5.1.    Factori de favorabilitate si restrictivitate în dezvoltarea agriculturii si extinderea spatiului agricol / 121
5.2.    Spatiul agricol – extindere, caracteristici, restructurare / 124
5.3.    Modalitatile de organizare, amenajare si optimizare a spatiului agricol / 127
5.3.1.    Amenajarea teritoriului – instrument principal în organizarea spatiului agricol / 127
5.3.2.    Optimizarea componentelor restrictive ale spatiului agricol prin lucrari agro-pedo-hidroameliorative / 136
5.3.3.    Organizarea terenului agricol / 137
5.3.4.    Organizarea si amenajarea pasunilor naturale si cultivate / 140
5.3.5.    Organizarea si amenajarea terenului în cazul plantatiilor pomi- viticole si de hamei / 141

CAPITOLUL VI. ASEZARILE OMENESTI – INDUSTRIA SI ORGANIZAREA SPATIULUI / 143
6.1.    Conceptul de spatiu industrial / 143
6.2.    Factorii de localizare a spatiului industrial / 145
6.3.    Tipologia spatiilor industriale / 150
6.4.    Noi tipuri de spatii industriale / 152
6.5.    Industria si organizarea spatiului geografic / 153
6.5.1.    Noi forme de organizare a spatiului industrial / 154
6.5.2.    Unitatea industriala si platforma industriala – „celule” de baza ale spatiului industrial / 156
6.5.2.1.    Unitatea industriala / 156
6.5.2.2.    Platforma industriala / 157

CAPITOLUL VII. SPATIUL VERDE / 159
7.1.    Spatiul forestier / 159
7.1.1.    Evolutia conceptului de organizare si amenajare a fondului forestier în România / 161
7.1.2.    Actiuni, amenajari si principii ce definesc organizarea optima a spatiului forestier / 164
7.2.    Spatii verzi intraurbane si periurbane. / 165
7.2.1.    Concepte, caracteristici / 165
7.2.2.    Spatii verzi intraurbane / 167
7.2.2.1.    Sisteme de spatii verzi urbane / 168
7.2.2.2.    Principalele tipuri de spatii verzi urbane / 169
7.2.2.3.    Organizarea spatiilor verzi intravilane (intraurbane) / 172
7.2.2.4.    Evolutia si organizarea spatiilor verzi urbane în România / 174
7.2.3.    Spatii verzi periurbane / 177

CAPITOLUL VIII. TURISMUL SI ORGANIZAREA SPATIILOR URBANE SI RURALE / 180
8.1.    Spatii turistice balnear-litorale / 180
8.2.    Spatii turistice balnear-termale / 189
8.3.    Spatiile turistice balneoclimaterice specializate / 191
8.4.    Conceptii si strategii de amenajare si de dezvoltare a asezarilor pentru turism montan / 192

CAPITOLUL IX. SPATIUL PERIURBAN / 200
9.1.    Conceptul de spatiu periurban / 200
9.2.    Factorii periurbanizarii / 202
9.3.    Delimitarea spatiului periurban / 204
9.4.    Elemente de organizare a spatiului periurban si functiile acestuia / 206
9.4.1.    Analiza componentelor spatiului periurban – etapa de diagnoza / 206
9.4.2.    Functiile si organizarea spatiului periurban / 210
9.4.2.1.    Crearea sistemului recreativ al orasului / 210
9.4.2.2.    Organizarea spatiului agricol si zonarea productiei agricole în periurban / 212
9.4.2.3.    Functia comerciala si organizarea „comertului periferic” 215 9.4.2.4. Organizarea retelei de asezari / 217
9.4.2.5. Organizarea transportului periurban / 218

BIBLIOGRAFIE / 221

 

Conceptul de asezare umana exprima sintetic orice forma de locuire, care poate porni de la un numar minim de gospodarii, locuinte, unitati economice la un numar impresionant, dand nastere unei variate tipologii de asezari urbane si rurale. Aceste forme de locuire sunt determinate de caracteristici demografice, administrative, politice, geografice si fiecare poate avea anumite particularitati specifice.
Dictionarul de geografie umana (1999) defineste asezarea ca locul unde se afla cineva sau ceva, un grup de locuinte, constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana, o realitate complexa care nu poate fi ilustrata decat diferentiat, atat din perspectiva istorica, functiile si aspectul variind in timp, cat si din perspectiva spatiala.
Asezarea umana reprezinta o comunitate umana de orice rang - oras sau sat - indiferent de marime sau functiile indeplinite, care cuprinde populatia, constructiile folosite in diverse scopuri, platformele industriale, pietele si strazile, locurile de odihna si agrement. Asezarile umane sunt rezultatul unui continuu si dinamic fenomen de umanizare a spatiilor geografice naturale, determinat de cerintele societatii umane aflata pe diferite trepte de dezvoltare.
Potrivit opiniilor antropologilor si sociologilor, asezarea umana include totalitatea constructiilor si amenajarilor realizate de oameni in scopul satisfacerii, in mod decent, a cerintelor de locuire, productie si recreere. Fiecare asezare umana exprima, de asemenea, nivelul de adaptabilitate la conditiile naturale existente, la calitatea si cantitatea resurselor exploatabile, la problemele de natura demografica
– populatia fiind factorul cheie in aparitia si dezvoltarea asezarilor umane.
Abordarea geografica a problemelor legate de mediile de locuire aduce in prim plan modul in care a fost modificat spatiul geografic pentru a ajunge la un anume mod de gestionare si echipare a spatiilor geografice, de repartitie pe glob a asezarilor umane. Orice fenomen demografic legat de evolutia numerica, miscarea naturala, migratia si structura populatiei conduce la schimbari in organizarea spatiala si dezvoltarea asezarilor umane, tipologia, dispersia sau concentrarea geografica a acestora.
Fiecare asezare umana cuprinde mai multe subsisteme: un subsistem al populatiei, terenurilor, resurselor, cladirilor, activitatilor economice, cu particularitati si mecanisme de actiune proprii, care pot interfera secvential, dar care impreuna asigura functionalitate acesteia. De asemenea, ea este definita de trei categorii mari de componente - elemente, structuri, relatii - fiecare cu particularitati proprii. Elementele reprezinta tipurile de resurse pe care se sprijina asezarea in existenta sa, structurile explica prezenta unei game diversificate de activitati, profiluri, fizionomii urbanistice, in timp ce relatiile se manifesta cu precadere sub aspect politico-administrativ, demografic, social si economic, infrastructura.
Aparitia si evolutia oricarei asezari umane este data de valorificarea resurselor naturale existente, de satisfacerea cerintelor de locuire si de munca, de identitatea culturala si religioasa. Dupa specificul si ponderea activitatilor economice dominante, dupa marimea demografica, structura fondului construit, echiparea cu infrastructura, comunitatile umane se prezinta sub doua forme de organizare spatiala principale:
 Satul (asezarea rurala) - cea mai veche forma de locuire umana, avand anumite caracteristici istorice, etnografice, economice, sociale, edilitare;
 Orasul (asezarea urbana) - definit de Fr. Ratzel prin existenta a trei elemente de baza: numarul de locuitori, activitatile profesionale dominante, concentrarea mai mare a locuintelor. Fiecare are o multitudine de forme de manifestare, ca urmare a marii diversitati calitative si cantitative a conditiilor cadrului natural si antropic.
Termenul de habitat defineste, in sens general, un spatiu geografic determinat de conditiile naturale in care un individ, un grup social, o comunitate umana se adaposteste si isi poate desfasura normal activitatile esentiale pentru viata. Habitatul uman reprezinta teritoriul amenajat in care se desfasoara activitatile vitale, economice si sociale, ale omului. El depaseste limitele perimetrului construibil al localitatilor, incluzand si importante suprafete in care se desfasoara activitati de munca, recreere sau circulatie, situate in afara acestuia (Dictionar de geografie umana,1999).
Cercetarile geografice si urbanistice efectuate in timp si spatiu evidentiaza existenta a doua categorii de medii sociale de viata: habitatul urban si cel rural. Aceste doua forme de habitat uman au cateva elemente fundamentale, care exprima relatia lor directa cu mediul geografic in care au aparut si s-au dezvoltat:
- spatiul geografic locuit - denumit si vatra sau intravilan - desemneaza, in general, teritoriul pe care il detine orice asezare umana, care poate avea continuitate sau nu pentru etapele istorice parcurse;
- populatia (privita in dinamica si structura sa) - prin caracteristicile demografice inregistrate in timp si spatiu a contribuit la dezvoltarea oricarui tip de asezare umana;
- activitatile economico-sociale - care au loc intr-un spatiu geografic bine delimitat, denumit mosie sau extravilan, ce detine o mare gama de resurse naturale si antropice, menita sa deserveasca zonele locuite, permitand in timp si extinderea acestora;
- componentele circulante - elemente aflate in continua rulare, sub aspectul unor circuite continue, care asigura buna functionare a asezarilor umane; aici pot fi integrate toate resursele financiare; mijloacele de transport; toate tipurile de energie folosite – electrica, termica, alternativa; majoritatea serviciilor publice si private, etc.
Prezentarea si analiza celor doua tipuri de habitat se poate face in diferite maniere:
- maniera descriptiva - axata pe o prezentare simpla a fizionomiei si structurii asezarilor umane, prin ceea ce se poate deduce din teren, sau din imagini fotografice, video, satelitare, materiale cartografice;
- maniera explicativa - se sprijina pe explicarea cauzelor, factorilor de influenta ce stau la baza aparitiei, dezvoltarii asezarilor si care argumenteaza prezenta functiilor in relatie cu repartitia lor spatiala; prin explicatii de detaliu se pot intelege fenomenele de evolutie ascendenta sau de involutie a unor asezari;
- maniera interpretativa - are drept scop analiza mai in detaliu a relatiilor directe si indirecte dintre componentele naturale si antropice, influentele lor reciproce, permite elaborarea de prognoze pe termen mediu si lung; in acest context se pot face analogii intre modul de aparitie si dezvoltare a multor asezari despre care nu avem date arheologice, istorice, economice, culturale suficiente;
- maniera holistica - prin care prezentarea generala a asezarilor umane se face din perspectiva ideii ca sistemul lor de functionare si evolutie are influenta directa asupra partilor componente; astfel, interpretarea se face in mod integrat si nu pentru fiecare componenta separat. Aceasta metoda este cel mai mult utilizata in analiza fenomenelor geografice, deoarece ofera o viziune mult mai completa asupra acestora.
Intre habitatul urban si rural exista un complex de interactiuni. Astfel, consolidarea caracteristicilor specifice mediului urban, la nivelul multor asezari umane, a generat fenomenul de urbanizare. Treptat, nevoia de extindere spatiala, dezvoltarea economica si demografica au determinat fenomenul de suburbanizare. In acest context, orasul castiga tot mai mult din zonele invecinate rurale, pe care treptat le inglobeaza in structura sa.
De asemenea, aparitia in jurul marilor aglomeratii urbane a unor orase mici, care sa preia o parte din functiile economice si sociale ale marelui oras, a condus la aparitia fenomenului de periurbanizare. In marile aglomeratii urbane, procesul de revitalizare demografica, sociala, economica a centrelor istorice vechi, prin acordarea de noi functii economice, culturale, turistice si prin inlocuirea populatiei in varsta, cu venituri de reduse, de o alta, mai tanara si cu venituri importante, a condus la aparitia fenomenului de gentrificare urbana.
Schimbarile politice si economice din tari europene ce au detinut economii socialiste au condus la modificari importante in reteaua de asezari urbane si rurale. In acest sens se constata ca multe orase mono-industriale, cu statut de localitati defavorizate, au tendinta de a reveni la conditia de asezare rurala, mai ales daca trecerea in categoria oraselor s-a facut pe baza unor decizii politice si administrative. Astfel, se contureaza fenomenul de dezurbanizare, de rururbanizare.
In conditiile in care administrarea si gestionarea spatiilor rurale si urbane inregistreaza aspecte negative, apar deseori rupturi functionale. Acestea se manifesta mai ales in cazul asezarilor urbane si se pot desfasura la nivel macrostructural si microstructural, in relatie directa cu dimensiunile spatiale si functionale. Ele pot apare la nivel teritorial, prin modul de alternare a zonelor functionale, dar si prin mari contraste de ordin ambiental si arhitectural, ce distrug individualitatea si unicitatea asezarii.

www.editurauniversitara.ro

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!