Perfecţionarea managementului în învăţământul superior din perspectiva cerinţelor ergonomice

Prezenta lucrare abordează un subiect de mare actualitate, dacă ţinem seama că învăţământul în general şi învăţământul superior în special caută soluţii în întreaga lume de adecvare şi racordare la cerinţele societăţii cunoaşterii în care omenirea a intrat. Soluţiile de rezolvare a acestei grandioase probleme încercate de ţările cele mai evoluate sunt provizorii, departe de a fi fost verificate sub aspectele variate ale eficienţei. În România, în ciuda unor preocupări şi chiar a unor succese se poate constata existenţa unei crize generalizate, începând cu finanţarea insuficientă şi terminând cu rezultatele, cu produşii învăţământului superior, cu incapacitatea celor mai mulţi absolvenţi de a atinge performanţele pe care le implică teoria şi practica societăţii cunoaşterii. Lucrarea este nu numai de mare actualitate, dar şi de o importanţă aparte. Învăţământul în general şi cel universitar în special reprezintă de departe cea mai de seamă structură a societăţii cunoaşterii. Învăţământului, mai ales astăzi când integrează şi cercetarea ştiinţifică, îi revine sarcina de a asigura resursa de bază, singura capabilă să înfăptuiască creaţia ştiinţifică necesară inovării şi înnobilării activităţii umane, să economisească resursele planetare, să creeze noi resurse, să evite poluarea şi să compatibilizeze legile comportamentului uman cu legile fizicii, ale planetei Pământ şi ale universului în ansamblu. În fine, lucrarea pe lângă actualitate şi importanţă, se dovedeşte a fi şi extrem de utilă prin orientarea ei în abordarea celor mai fierbinţi probleme ale managementului învăţământului superior din ţara noastră. În această privinţă, utilitatea lucrării, criteriul cel mai important pentru preţuirea corectă a acesteia, se dezvăluie prin corelarea şi racordarea problemelor învăţământului românesc cu învăţământul european şi mondial, reuşind să se desluşească cu claritate direcţiile problematice ale perfecţionării radicale a managementului învăţământului superior românesc, ale soluţionării crizei în care se află şi ale înfăptuirii cu adevărat a performanţelor sale de construcţie a societăţii cunoaşterii. Contribuţiile ştiinţifice ale acestei lucrări, vizibile pe diferite planuri, se impun atenţiei în următoarele privinţe: 1. Lucrarea este axată pe cunoaşterea celor mai de seamă componente ergonomice ale managementului învăţământului superior, şi anume: solicitările legate de procesul de predare – învăţare, solicitările determinate de activitatea de examinare, solicitările determinate de activitatea de cercetare ştiinţifică, precum şi solicitările derivate din relaţia studenţilor şi cadrelor didactice cu instituţia de învăţământ superior. 2. Lucrarea constituie un important spor de cunoaştere ştiinţifică deoarece concluziile studiului sunt formulate strict pe baza cauzelor care afectează eficienţa muncii în învăţământul superior, cauze dintre care reţinem atenţiei: alocarea timpului necesar învăţării după criterii aleatoare, exprimarea neclară a obiectivelor învăţării, neintegrarea activităţii de examinare în procesul de predare – învăţare, slaba comunicare dintre cadrele didactice şi studenţi, abordarea cercetării ştiinţifice aproape exclusiv ca o activitate individuală, obiectivele performanţelor cadrelor didactice în cercetarea ştiinţifică sunt nerealiste, neimplicarea studenţilor în activitatea de cercetare, dezamăgirea studenţilor în confruntarea cu posibilităţile reduse de intrare în viaţa activă; lipsa practicilor de selectare şi orientare pe specializări a studenţilor în funcţie de aptitudinile acestora; studenţii nu sunt percepuţi şi nici nu se autopercep ca parteneri ai cadrelor didactice şi ai instituţiei de învăţământ superior; slăbiciuni în stabilirea timpului de muncă necesar cadrelor didactice ş.a. 3. Lucrarea se afirmă ca o contribuţie realmente remarcabilă întrucât cauzele şi concluziile reieşite din analizele efectuate sunt prelucrate la un nivel superior ca direcţii principale de acţiune şi prezentate coerent la final, ca o schiţă a unei strategii de perfecţionare a managementului învăţământului superior. Din rândul acestor componente strategice evidenţiem: aşezarea timpului de învăţare al studenţilor pe baze ştiinţifice; exprimarea într-o manieră clară, măsurabilă şi mobilizatoare a obiectivelor învăţării; evaluarea cunoştinţelor studenţilor să fie corelată cât mai mult cu obiectivele învăţării; activitatea de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice să fie organizată pe colective de cercetare şi în rândul acestora să se realizeze individualizarea pe membri ai echipei; nevoia promovării unei mentalităţi care să încurajeze eforturile psihice deosebit de complexe pe care cercetarea ştiinţifică le impune; implicarea studenţilor în munca de cercetare să se axeze, în primul rând pe nevoia însuşirii deprinderilor de investigare a fenomenelor studiate; promovarea parteneriatului între studenţi şi cadre didactice şi între aceştia şi instituţia de învăţământ superior; orientarea studenţilor în profesie să se întemeieze cât mai mult, dacă nu exclusiv, pe aptitudini; redimensionarea timpului de muncă al cadrelor pe cerinţe complexe ale învăţării active şi ale cercetării ştiinţifice, ca şi pe cele ale menţinerii sănătăţii şi păstrării relaţiilor de familie. Valoarea ştiinţifică a acestor principii – direcţii strategice de acţiune rezultă, aşa cum am spus, atât din faptul că ele sunt extrase din cercetarea realităţilor româneşti din mai multe instituţii de învăţământ superior, cât şi din susţinerea lor cu date şi informaţii provenite din ţările Uniunii Europene care au făcut paşi importanţi în promovarea învăţământului modern capabil să contribuie puternic la realizarea societăţii cunoaşterii şi a economiei durabile. 4. Lucrarea este şi o contribuţie metodologică, un model adecvat de cercetare a problemelor managementului învăţământului superior, prin componentele sale de studiu, prin succesiunea lor logică şi prin metodele de cercetare alese, care o transformă într-un veritabil îndrumar metodologic de cercetare a eficienţei managementului învăţământului superior din România. Acesta poate fi utilizat cu succes şi în alte cercetări ulterioare. Prof. univ. dr. Gheorghe RĂBOACĂ