Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro:  0745 204 115     

Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783     

Editura Universitara Locul limbii franceze in structura etimologica a lexicului geografic romanesc - Alina Magdalena Jercan-Preda

24,00 Lei

ISBN: 978-973-749-985-1

Anul publicării: 2010

Editia: I

Pagini: 252

Editura: Editura Universitara

Autor: Alina Magdalena Jercan-Preda

Stoc epuizat
Cod Produs: 9789737499851 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Review-uri (0)

Un prim merit al cărţii Alinei Magdalena Jercan – Preda este acela de a valorifica un corpus lexical propriu, selectat după criterii raţionale şi convingătoare, astfel încât analiza să nu reia demersuri similare, pe de o parte, şi să îşi dovedească utilitatea, pe de altă parte. Din cele câteva mii de cuvinte care alcătuiesc lexicul geografic românesc, autoarea alege numai 1500, reprezentând termenii fundamentali ai ştiinţelor geografice, recurenţi în manualele şcolare din învăţământul preuniversitar, aceia care ar trebui să facă parte, în mod ideal, din vocabularul activ (în unele cazuri, măcar din vocabularul pasiv) al oricărui vorbitor de limbă română, absolvent al unor studii medii. În felul acesta, cercetarea vizează un segment reprezentativ de utilizatori ai limbajului de specialitate cu virtualităţi uzuale, adică având numeroase structuri apte oricând să treacă în limba literară standard şi chiar în vorbirea cotidiană. Pe de altă parte, rezultatele cercetării completează demersurile începute în urmă cu mai bine de două decenii de către lingvişti, psihologi, pedagogi, ca Ion Coteanu, Mioara Avram, Tatiana-Slama Cazacu, preocupaţi de invazia termenilor de specialitate în manualele şcolare moderne.
Analizând originile unor asemenea termeni româneşti în domeniul geografiei, cu toate subdiviziunile sale - geografia economică, geografia umană, geologia, mineralogia, meteorologia etc. -, studiate ca atare în învăţământul de cultură generală, autoarea prezintă şi epoca lor de pătrundere în limba română, contextul social-economic şi cultural, gradul de asimilare şi de utilizare în limba literară standard, de unde rezultă, implicit, facilitatea sau, dimpotrivă, dificultatea însuşirii unor termeni de către tineretul studios vorbitor de limbă română.
Din cealaltă perspectivă, pur lingvistică (dacă se poate vorbi despre lingvistică „pură” într-un studiu de lexicologie şi semantică, de terminologie, în special), corpusul selectat îşi dovedeşte din nou buna inspiraţie. Autoarea face o prezentare generală a straturilor etimologice reflectate în terminologia geografică românească şi nu o analiză etimologică propriu-zisă, ceea ce nici nu ar fi fost posibil pe un material lexical atât de bogat şi de divers. Micile comentarii consacrate unor detalii de reconstrucţie etimologică sunt datorate divergenţelor constatate între soluţiile oferite de dicţionarele limbii române cu privire la originea unor cuvinte.
Autoarea cunoaşte bine criteriile încadrării etimologice, dar se limitează să le invoce numai atunci când cuvântul în discuţie îi este binecunoscut din frecventarea textelor geografice. Astfel, în câteva cazuri, ea optează pentru o soluţie sau alta dintre cele  propuse de dicţionarele în uz, în funcţie de criteriul cronologic, adică de prima atestare în limba română, în măsura în care crede că a reuşit să parcurgă textele primelor manuale de geografie traduse în română şi să studieze lucrările de specialitate, listele de cuvinte extrase, precum şi alte documente de lexicologie şi lexicografie consacrate epocii respective (vezi trimiterile la textele datorate unor cărturari ca Amfilohie Hotiniul, Gh. Asachi, V. Aaron, I. Genilie ş. a. ). În rest, autoarea are decenţa de a se păstra departe de discuţiile care presupun o pregătire de specialitate şi un volum de muncă mult peste nivelul cerut în pregătirea unei lucrări ca cea de faţă.
În general, prezentarea surselor etimologice din prima secţiune de analiză propriu-zisă a lexicului geografic pare a avea exclusiv rostul de a oferi termenul de comparaţie pentru cele 775 de cuvinte analizate în a doua mare secţiune a lucrării,  consacrată celor de origine franceză. De data aceasta, studiul este mult mai aprofundat, căci vizează mecanismele contactului lingvistic francez-român, care a avut un impact extrem de puternic asupra formării terminologiei geografice, în contextul general al îmbogăţirii şi modernizării limbii române literare.
Lucrarea detaliază manifestările specifice ale celor trei mari căi de influenţare lingvistică: împrumutul, traducerea şi calcul lingvistic, cu accentul pus pe prima şi pe ultima dintre acestea.
Din lectura atentă a bibliografiei de specialitate în domeniul contactelor lingvistice, ale traductologiei etc., autoarea îşi formează o viziune proprie şi îşi alcătuieşte o grilă de analiză adaptată specificului corpusului lexical studiat. În felul acesta, Alina Preda reuşeşte din nou să păstreze un echilibru stabil între ceea ce a fost deja spus (căci despre relaţia franceză-română s-a vorbit mult în literatura de specialitate) şi ceea ce ar mai fi încă de descoperit.
Aplicând diverse metode de analiză pe un material lexical bine definit, studiul de faţă este în măsură să confirme concluzii la care s-a ajuns prin cercetarea altor arii tematice ale vocabularului românesc, dar şi să aducă noutăţi de detaliu, demne de reţinut în evaluarea importanţei fenomenului în discuţie.
Astfel, se constată că termenii geografici româneşti datoraţi, într-un fel sau altul, limbii franceze reprezintă 51,66% din totalul selectat aici, situându-se la distanţă mare faţă de orice altă sursă externă (şi internă) de formare a lexicului de specialitate în acest domeniu, fapt ce confirmă situaţia din alte domenii ale ştiinţei şi ale activităţii economico-sociale, politice, administrative etc. Dintre acestea, însă, împrumuturile directe „propriu-zise”, cum sunt deseori numite în teză, reprezintă numai 298 de unităţi lexicale, ceea ce înseamnă, cum arată autoarea, 38,40% din totalul influenţelor franceze.
Această cale a transferului lingvistic a acţionat cu preponderenţă în faza de început şi în cea finală a procesului de configurare a limbajului geografic românesc, în măsura în care se poate vorbi despre „finalizare” în evoluţia terminologiilor de specialitate. Evident, autoarea are în vedere cadrul general al constituirii lexicului de specialitate, care continuă să se modifice şi, mai ales, să se îmbogăţească şi astăzi, în conformitate cu noile achiziţii ale ştiinţei şi cu evoluţia gândirii umane. În orice caz, privite din perspectiva diacronică, acestea sunt datele oferite de cercetarea terminologiei fundamentale a acestui domeniu, parte din ceea ce numim „ştiinţe ale pământului”.
Între aceste două epoci, au acţionat masiv toate mecanismele calcului lingvistic, responsabil pentru 362 de unităţi lexicale din totalul termenilor inventariaţi în lucrare, ceea ce reprezintă 46,70% din cuvintele şi structurile frazeologice de origine franceză. Se confirmă, în felul acesta, cu date concrete, extrase dintr-o arie lexicală care reprezintă destul de bine atât terminologia de specialitate, cât şi vocabularul uzual, că fenomenul calcului lingvistic are un impact mult mai mare decât s-a crezut în evoluţia diverselor compartimente ale limbii române literare. Pornind de la cercetările mai vechi ale lui Theodor Hristea, completate cu studii mai recente consacrate unor aspecte de detaliu despre calcul lingvistic, precum lucrarea Mariei Stanciu-Istrate, autoarea exemplifică, prin termeni de specialitate, dintre care unii fac parte şi din vocabularul comun, complexitatea acţiunii calcului lingvistic în relaţia franceză-română. Din perspectivă diacronică, se dovedeşte că acesta a acţionat cu precădere în perioada de mijloc a istoriei formării terminologiei geografice, respectiv între anii 1870-1940. Acţiunea a fost masivă şi eficientă, termenii respectivi dominând cantitativ şi calitativ lexicul geografic românesc. Astăzi, şi în acest domeniu încep să se remarce efectele influenţelor globale ale limbii engleze. Dar, în epocă, chiar şi termenii de origine engleză, germană  au pătruns în română prin intermediari francezi (cf., de exemplu, cargo şi cargobot). Despre traducere, ca procedeu lingvistic, se vorbeşte mai puţin în lucrare, pentru că este mai puţin vizibilă decât celelalte două căi în formarea terminologiei geografice şi pentru că traducerea (literală, în primul rând, mai rar cea liberă,) se întrepătrunde cu calcul lingvistic, în foarte multe dintre formele de manifestare ale acestuia. Prin asemenea analize de amănunt, autoarea creează, aşadar, imaginea complexă şi veridică  a rolului limbii franceze în constituirea lexicului românesc de specialitate.
Dintre observaţiile de detaliu, reţinem rolul francezei ca limbă-vehicul prin transferul şi asimilarea unor termeni de diverse origini. Am dat mai sus exemplul relaţiei engleză-franceză-română. În lucrare se arată că există o serie de termeni care s-au creat în limbile vorbite în zonele unde noţiunea, respectiv realitatea geografică desemnată de acele cuvinte, este specifică: de exemplu, iglu, este un cuvânt din limba eschimoşilor, pentru că semnifică o realitate locală. Asemenea termeni intră în circulaţie universală, făcând parte din terminologia internaţională, mai mult sau mai puţin standardizată, cu adaptările fonomorfologice de rigoare în fiecare limbă beneficiară. Lucrarea Alinei Magdalena Jercan - Preda dovedeşte că atunci când termenii respectivi nu respectă întocmai forma grafică din limba de origine, ci sunt adaptaţi la specificul unei limbi indo-europene, de exemplu, ei au fost asimilaţi în română prin intermediari francezi, dovadă fiind particularităţile fonetice şi morfologice, încadrate în sistemul corespondenţelor generale franceze-române. Este vorba despre cuvinte precum: burg, cirrus, foehn, guano, istm, jet, junglă, loess, pampas, rigolă, savană, tsunami, tundră, ued ş.a.
În legătură cu acest aspect, în prima parte a lucrării se remarcă un interesant paragraf despre terminologia românească referitoare la noţiunea de „ridicătură”, „vârf”, „înălţime”, foarte bogată şi cu multe elemente autohtone, care oglindesc specificul morfologic al scoarţei terestre în arealul românesc.
Sub toate aceste aspecte, conţinutul lucrării este interesant, bine cumpănit între perspectiva semantică şi cea morfo-lexicală, între diacronie şi sincronie, între descriere mecanismelor creaţiilor interne şi diverse forme de împrumut, ca mai sus-amintita detaliere a surselor mixte, reprezentate de calcul lingvistic.
La nivelul formal, conţinutului atent analizat îi corespunde o structurare compoziţională clară, uşor de urmărit, susţinută de o exprimare curată, într-un stil sobru, bazat pe o bună stăpânire a metalimbajului lingvistic şi geografic, deopotrivă. De altfel, întreaga lucrare este rodul pasiunii şi seriozităţii cu care autoarea abordează cele două domenii în care s-a specializat prin studiile universitare - geografia şi limba franceză.
Având în vedere toate aceste calităţi, studiul interdisciplinar propus în paginile cărţii de faţă oferă o lectură pe cât de instructivă, pe atât de plăcută. 

Prof. univ. dr. P. Gh. Bârlea

  • Locul limbii franceze în structura etimologică a lexicului geografic românesc

    Descarca
Alina Magdalena Jercan-Preda

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 vanzari@editurauniversitara.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!