Daca te-as intreba unde locuiesc zanele, ce ai spune? Crezi ca ele nu exista, ca sunt doar plasmuiri, sau le-ai cauta spre zarile copilariei, aflandu-le pe taramuri indepartate, acolo unde omul nu le poate vedea, dar le poate simti prezenta fermecata?
Intr-o lume in care totul este posibil, scriitorul Nestor Urechia ne face cunostinta, intr-o maniera inedita, cu zanele din Valea Cerbului. Desi construieste un tinut de poveste, autorul il aduce foarte aproape de taramul nostru: incantatoarele fapturi vietuiesc in localitati cunoscute din tara noastra, astfel ca lectura se aseamana cu o plimbare pe trasee montane, familiare, ori cu o vacanta petrecuta la bunici.
Fiind cea mai cunoscuta si indragita lucrare a lui Nestor Urechia, volumul de fata cuprinde povestiri calde, pline de poezie, cu iz de basm si mult haz.
Informatii conformitate produs
Nestor Urechia (1866–1931), nascut intr-o familie de intelectuali, a urmat studii de inginerie in tara si in Franta, unde a fost student al unor institutii prestigioase, precum École Polytechnique si École nationale des ponts et chaussées din Paris.
Viata il poarta catre munte, astfel se stabileste la Busteni, caci, din 1898 pana in 1916, raspunde de intretinerea drumului national Campina-Predeal. Aceasta este perioada in care publica cea mai mare parte dintre lucrarile sale literare, articole sau ghiduri turistice.
Din 1917 pana in 1920, a fost director in Ministerul Lucrarilor Publice, conducand apoi, pana in 1929, Scoala pentru directorii de lucrari publice. Doi ani mai tarziu, Nestor Urechia se stinge la Bucuresti, la varsta de 65 de ani.
Povestiri calde, pline de poezie, cu iz de basm si mult haz.