Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115
Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
Vlad Tepes zis Dracula. Marturii, cronici si povestiri prezentate de Radu Lungu - Radu Lungu
![Vlad Tepes zis Dracula. Marturii, cronici si povestiri prezentate de Radu Lungu - Radu Lungu [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/vlad-tepes-zis-dracula-marturii-cronici-si-povestiri-prezentate-de-radu-lungu-radu-lungu-300278.jpg "Vlad Tepes zis Dracula. Marturii, cronici si povestiri prezentate de Radu Lungu - Radu Lungu [1]")
Editura: Paideia
Autor: Radu Lungu
Pagini: 100
Anul publicării: 2022
ISBN: 978-606-748-673-5
Cod Produs:
9786067486735
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 357
- Descriere
- Cuvânt înainte
- Review-uri (0)
Legenda lui Vlad Tepes are inca in zilele noastre un succes urias. Dar cine a fost cu adevarat acest personaj istoric extraordinar si cat este poveste si cat adevar in istorisirile despre faptele sale? Aducand drept marturie cronicile vremii si relatarile contemporanilor, cartea raspunde la aceste intrebari si la multe altele, intr-un stil atragator si concis, fiind imbogatita cu numeroase ilustratii color de epoca.
Latura „legendara” a personalitatii lui Vlad Tepes retine pe domnul Tarii Romanesti exclusiv prin porecla tatalui sau, „fabulatiile” unei literaturi culte, dar si populare, in circulatie in a doua jumatate a secolului al XV-lea, numindu-l pur si simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul sa-l discrediteze au scos in evidenta comportamentul crud si demoniac al voievodului valah, punand cu buna stiinta accentul pe apelativul „Dracul”.
Porecla, care apartinuse tatalui sau, se nascuse de fapt din relatia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, in vremea lui Vlad Tepes, porecla „Dracul” a fost pervertita in mod insidios: prin disimularea sensului sau initial de „dragon” (balaur) si a transcrierilor lui romanesti din acea vreme („Draculea”, „Draculea” etc.); prin punerea in evidenta a intelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului sau neolatin romanesc de drac, care insa, prin evolutie semantica, insemna „diavol” in limba romana. Aceasta asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat actiunile sale „diavolesti” a servit drept instrument politico-diplomatic dusmanilor lui Vlad Tepes.
Radu Lungu
Informatii conformitate produs
Latura „legendara” a personalitatii lui Vlad Tepes retine pe domnul Tarii Romanesti exclusiv prin porecla tatalui sau, „fabulatiile” unei literaturi culte, dar si populare, in circulatie in a doua jumatate a secolului al XV-lea, numindu-l pur si simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul sa-l discrediteze au scos in evidenta comportamentul crud si demoniac al voievodului valah, punand cu buna stiinta accentul pe apelativul „Dracul”.
Porecla, care apartinuse tatalui sau, se nascuse de fapt din relatia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, in vremea lui Vlad Tepes, porecla „Dracul” a fost pervertita in mod insidios: prin disimularea sensului sau initial de „dragon” (balaur) si a transcrierilor lui romanesti din acea vreme („Draculea”, „Draculea” etc.); prin punerea in evidenta a intelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului sau neolatin romanesc de drac, care insa, prin evolutie semantica, insemna „diavol” in limba romana. Aceasta asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat actiunile sale „diavolesti” a servit drept instrument politico-diplomatic dusmanilor lui Vlad Tepes.
Radu Lungu
In 1408, regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei infiinta Ordinul Dragonului, a carui emblema era un balaur incolacit la picioarele crucii crestine. Ordinul era constituit in vederea luptei contra ereziei crestine (mai ales husite), dar si a organizarii luptei cruciate impotriva expansiunii otomane. Vlad – tatal lui Vlad Tepes si pretendent la tronul Tarii Romanesti – a devenit membru al Ordinului in 1431, la Nürnberg, in Germania. Ajuns domn in 1436, Vlad a utilizat in mai multe circumstante semnul Dragonului: fie pe doua emisiuni monetare ale Tarii Romanesti, fie pe sigilii de cancelarie domneasca sau sculptat in piatra (la turnul clopotnita al bisericii Manastirii Adormirea Maicii Domnului de la Curtea de Arges). Un supranume corespunzand apartenentei lui Vlad la Ordinul Dragonului trebuie sa se fi impus inca inainte de urcarea sa pe tronul Tarii Romanesti, din moment ce un document intern, emis in 1436, vorbeste de „voievodul Draculia (sic)” tocmai inscaunat.
Remarcam faptul ca in perioada 1431-1436, in asteptarea unei ocazii favorabile, pretendentul Vlad locuise cea mai mare parte a timpului in Transilvania, cu siguranta la Sighisoara (Schässburg), in zona germanofona (saseasca), ori cuvantul german Drache se traduce prin „dragon”. Un document din 1452 emis la Buda de Iancu de Hunedoara in latina medievala – una din limbile de cultura ale vremii alaturi de slavona (slava veche) – pomeneste pe Vlad (viitorul domn Vlad Tepes), fiul raposatului voievod „Dracwl” (Dracul), cuvantul latin draco traducandu-se prin „dragon”, „balaur”.
Semnalam, in sfarsit, faptul ca apelativul „Dracul” a fost utilizat de catre unele izvoare ale vremii pentru a desemna pe urmasii lui Vlad Dracul, precum Radu „cel Frumos”, „celalalt Draculea (sic)” (cf. cronicarilor Chalcocondil, Bonfini), Vlad Tepes insusi numindu-se pur si simplu „Drakulya” in 1475. Documentele romanesti – hrisoave de cancelarie (acte domnesti) si cronici – posterioare
domniilor lui Vlad si ale omonimului sau fiu, pentru a-i distinge, ii vor semnala pe tronul Tarii Romanesti oficializandu-le poreclele deja in circulatie, aceea de „Dracul” pentru primul, de „Tepes” pentru al doilea („cel care trage in teapa”). In ceea ce-i priveste, cei doi domni au utilizat titulatura simpla de „Vlad” in documentele oficiale de cancelarie emise in timpul domniei lor.
Latura „legendara” a personalitatii lui Vlad Tepes retine pe domnul Tarii Romanesti exclusiv prin porecla tatalui sau, „fabulatiile” unei literaturi culte, dar si populare, in circulatie in a doua jumatate a secolului al XV-lea numindu-l pur si simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul sa-l discrediteze, fie „refugiatii politici” din sudul Transilvaniei (pretendenti sau boieri), fie orasele sasesti Brasovul si Sibiul, fie anturajul lui Mathias Corvin, au scos in evidenta comportamentul crud si demoniac al voievodului valah, punand cu buna stiinta accentul pe apelativul „Dracul”. Porecla, care apartinuse tatalui sau, se nascuse, asa cum s-a subliniat, din relatia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, in vremea lui Vlad Tepes, porecla „Dracul” a fost pervertita in mod insidios: prin disimularea sensului sau initial de „dragon” (balaur) si a transcrierilor lui romanesti din acea vreme („Draculea”, „Draculea”, „Draculia” etc.); prin punerea in evidenta a intelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului sau neolatin romanesc de drac, care insa prin evolutie semantica insemna (ca si astazi de altfel) „diavol” in limba romana. Aceasta asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat actiunile sale „diavolesti” a servit drept instrument politico-diplomatic dusmanilor lui Vlad Tepes.
...
cronicari munteni
radu popescu
Intre 1728-1729, cronicarul muntean Radu Popescu a sfarsit redactarea Istoriei domnilor Tarai
Romanesti (de la descalecat pana la 1728). Acest fiu al Mariei Baleanu, ajuns mare vornic (mare dregator cu sarcini judecatoresti) in vremea fanariotului Nicolae Mavrocordat (februarie-noiembrie 1716, 1719-1730), scrie in spirit partizan balenesc, anti-cantacuzinesc. Istoria lui Radu Popescu este
ultima din genul cronisticii medievale muntene. Precum „anonimul cantacuzinesc” (Stoica Ludescu), pentru veacurile de inceput ale istoriei Valahiei, Radu Popescu se folosestesi el de o varianta a vechiului letopiset oficial al Tarii Romanesti, redactat in secolul al XVI-lea si compilat pe vremea lui Matei Basarab. Radu Popescu intentiona insa sa dea o replica pozitiilor exprimate in „Letopisetul Cantacuzinesc”, adaugand numeroase alte surse documentare, precum Letopisetul Tarii Moldovei al lui Grigore Ureche (cca 1590-1647), cronici grecesti si sasesti, un izvor turcesc utilizat ulterior si de Dimitrie Cantemir (1673-1723); aceste „adausuri” confera noii redactari amplitudine documentara, volum si perspectiva unei istorii a Tarii Romanesti „deschisa” istoriei celorlalte doua tari romane.
In ceea ce priviste domnia lui Vlad Tepes, Radu Popescu, precum „anonimul cantacuzinesc”, abia il mentioneaza pe crudul domn, folosind aceeasi sursa documentara, o varianta de secol XVII a vechii cronici oficiale a Tarii Romanesti.
„Domnia lui Vlad-voda, leat 6920 <1412!>:
Dupa moartea Mircii-voda, au luat domniia Vlad-voda, carele s-au poriclit Tepes. Acesta au facut manastirea Snagovului si cetatea de la Poienari. Facut-au targovistenilor mare pedeapsa, pentru o vina ce avusese, ca facuse unui frate al lui Vladului-voda un necaz. Pentru aceia au trimis slujitori, si, in zioa da Paste lovindu-i, au prinsu si pe barbati, si pa muieri, si feciorii, si fetele, ampodobiti fiind, i-au dus la cetatea Poienerii, de au lucrat pana li s-au spart hainele” (Cronicari munteni, editie ingrijita de Mihail Gregorian, studiu introductiv de Eugen Stanescu, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1961, vol. I, p. 242-243).
dracula in universul popular german
povestiri despre voievodul dracula
Prima difuzare (sub forma de copie manuscrisa sau de tiparitura) a pamfletului anonim menit sa-l discrediteze pe Vlad „Tepes” in fata Europei centrale si occidentale, text numit Povestire despre voievodul Dracula (Geschichte Dracole Waide), trebuie sa fi avut loc in cursul anului 1463, imediat dupa „depunerea” lui Vlad Tepes. O a doua perioada de difuzare a „versiunii occidentale” in limba germana a naratiunii despre voievodul Dracula corespunde celor paisprezece brosuri (editii) in 4-8 foi despre „istoria voievodului Dracula” (Die Geschichte Dracole Waide), tiparite (gratie inventiei lui Gutenberg), intre anul 1488 si mijlocul secolului al XVI-lea, in orasele germane Nürnberg, Lübeck, Bamberg, Leipzig, Augsburg, Strassburg, Hamburg. Ele se adresau unui public german larg (un fel de „best-seller” in epoca), de unde caracterul lor de carte populara. Traducerea de fata in limba romana apartine Adelei Perju, bibliotecar principal la sectia de manuscrise si carte rara a Bibliotecii Academiei Romane; talmacirea a fost facuta dupa ultimul incunabul al relatarilor germane despre Dracula, tiparit sub forma de brosura la Strassburg, in 1500, de catre Mathias Hupfuff (apud Radu Florescu, Raymond McNally, In cautarea lui Dracula, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1992, pp. 153-161). (Incunabulum, „leagan”, se spune despre o lucrare tiparita, anterioara anului 1500.) Aceasta versiune de la 1500 a naratiunii despre Dracole Waide pare sa fie cea mai completa „editie” in limba germana (incunabulul de la 1500este reprodus, impreuna cu studiul lui Constantin I. Karadja, „Incunabulele povestind despre cruzimilelui Vlad Tepes”, in volumul Inchinare lui Nicolae lorga, cu prilejul implinirii varstei de 60 de ani, Cluj,Editura Institutului de Istorie Universala, 1931, p. 202-206).
Remarcam faptul ca in perioada 1431-1436, in asteptarea unei ocazii favorabile, pretendentul Vlad locuise cea mai mare parte a timpului in Transilvania, cu siguranta la Sighisoara (Schässburg), in zona germanofona (saseasca), ori cuvantul german Drache se traduce prin „dragon”. Un document din 1452 emis la Buda de Iancu de Hunedoara in latina medievala – una din limbile de cultura ale vremii alaturi de slavona (slava veche) – pomeneste pe Vlad (viitorul domn Vlad Tepes), fiul raposatului voievod „Dracwl” (Dracul), cuvantul latin draco traducandu-se prin „dragon”, „balaur”.
Semnalam, in sfarsit, faptul ca apelativul „Dracul” a fost utilizat de catre unele izvoare ale vremii pentru a desemna pe urmasii lui Vlad Dracul, precum Radu „cel Frumos”, „celalalt Draculea (sic)” (cf. cronicarilor Chalcocondil, Bonfini), Vlad Tepes insusi numindu-se pur si simplu „Drakulya” in 1475. Documentele romanesti – hrisoave de cancelarie (acte domnesti) si cronici – posterioare
domniilor lui Vlad si ale omonimului sau fiu, pentru a-i distinge, ii vor semnala pe tronul Tarii Romanesti oficializandu-le poreclele deja in circulatie, aceea de „Dracul” pentru primul, de „Tepes” pentru al doilea („cel care trage in teapa”). In ceea ce-i priveste, cei doi domni au utilizat titulatura simpla de „Vlad” in documentele oficiale de cancelarie emise in timpul domniei lor.
Latura „legendara” a personalitatii lui Vlad Tepes retine pe domnul Tarii Romanesti exclusiv prin porecla tatalui sau, „fabulatiile” unei literaturi culte, dar si populare, in circulatie in a doua jumatate a secolului al XV-lea numindu-l pur si simplu „Dracula”. Cei care aveau interesul sa-l discrediteze, fie „refugiatii politici” din sudul Transilvaniei (pretendenti sau boieri), fie orasele sasesti Brasovul si Sibiul, fie anturajul lui Mathias Corvin, au scos in evidenta comportamentul crud si demoniac al voievodului valah, punand cu buna stiinta accentul pe apelativul „Dracul”. Porecla, care apartinuse tatalui sau, se nascuse, asa cum s-a subliniat, din relatia cu imaginea „dragonului” (balaurului). Or, in vremea lui Vlad Tepes, porecla „Dracul” a fost pervertita in mod insidios: prin disimularea sensului sau initial de „dragon” (balaur) si a transcrierilor lui romanesti din acea vreme („Draculea”, „Draculea”, „Draculia” etc.); prin punerea in evidenta a intelesului (sensului strict lingvistic) al omonimului sau neolatin romanesc de drac, care insa prin evolutie semantica insemna (ca si astazi de altfel) „diavol” in limba romana. Aceasta asociere a poreclei paterne de „Dracul” cu teroarea ce ar fi inspirat actiunile sale „diavolesti” a servit drept instrument politico-diplomatic dusmanilor lui Vlad Tepes.
...
cronicari munteni
radu popescu
Intre 1728-1729, cronicarul muntean Radu Popescu a sfarsit redactarea Istoriei domnilor Tarai
Romanesti (de la descalecat pana la 1728). Acest fiu al Mariei Baleanu, ajuns mare vornic (mare dregator cu sarcini judecatoresti) in vremea fanariotului Nicolae Mavrocordat (februarie-noiembrie 1716, 1719-1730), scrie in spirit partizan balenesc, anti-cantacuzinesc. Istoria lui Radu Popescu este
ultima din genul cronisticii medievale muntene. Precum „anonimul cantacuzinesc” (Stoica Ludescu), pentru veacurile de inceput ale istoriei Valahiei, Radu Popescu se folosestesi el de o varianta a vechiului letopiset oficial al Tarii Romanesti, redactat in secolul al XVI-lea si compilat pe vremea lui Matei Basarab. Radu Popescu intentiona insa sa dea o replica pozitiilor exprimate in „Letopisetul Cantacuzinesc”, adaugand numeroase alte surse documentare, precum Letopisetul Tarii Moldovei al lui Grigore Ureche (cca 1590-1647), cronici grecesti si sasesti, un izvor turcesc utilizat ulterior si de Dimitrie Cantemir (1673-1723); aceste „adausuri” confera noii redactari amplitudine documentara, volum si perspectiva unei istorii a Tarii Romanesti „deschisa” istoriei celorlalte doua tari romane.
In ceea ce priviste domnia lui Vlad Tepes, Radu Popescu, precum „anonimul cantacuzinesc”, abia il mentioneaza pe crudul domn, folosind aceeasi sursa documentara, o varianta de secol XVII a vechii cronici oficiale a Tarii Romanesti.
„Domnia lui Vlad-voda, leat 6920 <1412!>:
Dupa moartea Mircii-voda, au luat domniia Vlad-voda, carele s-au poriclit Tepes. Acesta au facut manastirea Snagovului si cetatea de la Poienari. Facut-au targovistenilor mare pedeapsa, pentru o vina ce avusese, ca facuse unui frate al lui Vladului-voda un necaz. Pentru aceia au trimis slujitori, si, in zioa da Paste lovindu-i, au prinsu si pe barbati, si pa muieri, si feciorii, si fetele, ampodobiti fiind, i-au dus la cetatea Poienerii, de au lucrat pana li s-au spart hainele” (Cronicari munteni, editie ingrijita de Mihail Gregorian, studiu introductiv de Eugen Stanescu, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1961, vol. I, p. 242-243).
dracula in universul popular german
povestiri despre voievodul dracula
Prima difuzare (sub forma de copie manuscrisa sau de tiparitura) a pamfletului anonim menit sa-l discrediteze pe Vlad „Tepes” in fata Europei centrale si occidentale, text numit Povestire despre voievodul Dracula (Geschichte Dracole Waide), trebuie sa fi avut loc in cursul anului 1463, imediat dupa „depunerea” lui Vlad Tepes. O a doua perioada de difuzare a „versiunii occidentale” in limba germana a naratiunii despre voievodul Dracula corespunde celor paisprezece brosuri (editii) in 4-8 foi despre „istoria voievodului Dracula” (Die Geschichte Dracole Waide), tiparite (gratie inventiei lui Gutenberg), intre anul 1488 si mijlocul secolului al XVI-lea, in orasele germane Nürnberg, Lübeck, Bamberg, Leipzig, Augsburg, Strassburg, Hamburg. Ele se adresau unui public german larg (un fel de „best-seller” in epoca), de unde caracterul lor de carte populara. Traducerea de fata in limba romana apartine Adelei Perju, bibliotecar principal la sectia de manuscrise si carte rara a Bibliotecii Academiei Romane; talmacirea a fost facuta dupa ultimul incunabul al relatarilor germane despre Dracula, tiparit sub forma de brosura la Strassburg, in 1500, de catre Mathias Hupfuff (apud Radu Florescu, Raymond McNally, In cautarea lui Dracula, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1992, pp. 153-161). (Incunabulum, „leagan”, se spune despre o lucrare tiparita, anterioara anului 1500.) Aceasta versiune de la 1500 a naratiunii despre Dracole Waide pare sa fie cea mai completa „editie” in limba germana (incunabulul de la 1500este reprodus, impreuna cu studiul lui Constantin I. Karadja, „Incunabulele povestind despre cruzimilelui Vlad Tepes”, in volumul Inchinare lui Nicolae lorga, cu prilejul implinirii varstei de 60 de ani, Cluj,Editura Institutului de Istorie Universala, 1931, p. 202-206).
Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.
Scrie un review
Produse similare
Joimarita - Lacramioara Stoenescu
Dezmugurire
Anul lupilor
Brandușa numărul șase
Tinerete fara batranete. Plante medicinale anti-imbatranire - Virginia Ciocan
Pachet - Seria Arsene Lupin
Povesti despre cum esti - Andreea Ionescu
Apa. Medicament natural - Virginia Ciocan
Jocuri creative si recreative - Otilia Clipa
Cartea Junglei. Carte de colorat
