Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115

Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783

Acasă /
Timp liber /
neConvenţional

neConvenţional

Name: neConvenţional
Brand: CIȘMIGIU books
SKU: 9786062821920
Price: 37 RON
Availability: InStock

37,00 Lei

Editura: Editura Universitară

Autor: Paula Bârsan

Ediția: I

Pagini: 128

Anul publicării: 2026

ISBN: 978-606-28-2192-0

În stoc

Limită stoc

Adaugă în coș

Cod Produs: 9786062821920 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 357

Adaugă la Wishlist

Paula Bârsan nici nu are cum fi altfel decât neConvenţională, spiritul său creator este rob al [re]imaginării lumii dintr-o perspectivă solid hrănită din abstract şi metaforă. S-a observat lesne că vine stilistic dinspre George Bacovia şi Ion Barbu, jocul de gol şi plin din retorica sa fiind eminamente provocator, voit incomod tocmai pentru a dezvolta realităţi aparent ascunse spiritului comun. De fapt, ea scrie despre viaţa de zi cu zi, care însă ascunde sub rutina cotidiană mai mult suferinţă decât bucurie, mai mult abandon decât angajare. Paula Bârsan se revoltă şi scrie, căci „nevoia de a salva ascunde nevoia de a stăpâni”. Textele sale, fundamental reflexive, te acaparează şi te chemă să te aşezi acolo, înlăuntrul lor, să călătoreşti alături de autoare pe meleaguri reale şi imaginare şi să descoperi sensuri ce păreau greu de aflat la o privire superficială. Iar autoarea pare de fiecare dată alta, joacă diverse roluri spre a te desprinde din mrejele convenţiei. Este aici o carte de recitit, de păstrat pe noptieră, cu riscul, desigur, de a-ţi provoca adesea faste insomnii. „Puterea poate orice când e peşteră pentru muza sleită de pe sofa…” – zice Paula Bârsan şi, zău, chiar are dreptate!

Florin DOCHIA

neConvenţional
Descarcă

Ironia tragică sau masca ca formă
de existență și de supraviețuire

Motto:
„Semn evident de structură morală universală: omul se complace în a purta o mască. Mai mult, el are nevoie de ea, ca formă de existență și de apărare în marele Teatru al lumii” (Baltasar Gracian)

În cele peste 60 de interglosse poetico-filosofic‑elegiace, introspective, subiectiv-obiectiv-necovenționale, intuitiv-ubicue, socratic‑ironice (ca ipostază a libertății spiritului), voltairean‑satirice, negații metafizice ireductibile dual‑pluralistic, care afirmă negând și îndoindu‑se de sine, de celălalt, de lume, poeta Paula Bârsan, un autentic ironolog, configurează cu luciditate danbarbiliană – câtă luciditate, atâta ironie; câtă ironie a sorții, atâta dizolvare a conștiinței tragice/ a destinului tragic guvernat de forțe aleatori, atâta dublă negație, dublu adevăr/ efect și tot atâtea multiple argumente în favoarea existenței spiritului critic, paradoxului, melancoliei, singurătății, abisului, amintirii, atâta socratizare atipică. Poeta vede că orice lucru ar putea fi cu ușurință Altul decât este. Mai precis, nimeni nu este ceea ce e. Această corelație aparență – esență dictează haloul trăirilor și arhitectura barocă a volumului neConvențional: o anume bizarerie și îndrăzneală a metaforei, a ideei, „pădurii de simboluri”, interogației imanente, dramatismului interior al gândului rebel, neliniștii și golului bacovian, fervorii romantice, o scrutare interioară de noocrat al sufletului și de analiză psihologică călinescian‑noiciană etc. În ciuda unei estetici premeditat neconvenționale – scriitoarea crede în stereotipia existențială din sintagma eminesciană: Tot ce‑a fost, ori o să fie, în prezent le avem pe toate ‑ , viziunea este cea a vechilor greci presocratici: ironic este ceea ce se relevă ascunzându‑se și se ascunde revelându‑se.
Fiecare interglossă este programat (ne)convențională și plină de cutezanță prin tematica etern‑contemporană, caragialean transfigurată și po(i)etizată în același timp la fel (aceeași gamă) și altfel (alte măști) decât celelalte. Tematica configurează diversitatea și tragic‑absurdul vieții, dictează simularea per contrarium a concesiei (exprimarea neterminată a gândului/ reservatio mentalis) și reconfigurează simfonic (Mahler, Bach, Vivaldi) o tipologie impresionantă, eminescian‑călinesciană ‑ câte tablete, metafore, glosse, satire, paradoxuri, texte și contexte pe care le trăim, sau de care suntem trăite, tot atâtea tipuri infrarealiste/ infocratice de oameni‑idee trecuți sub o tăcere blagiană, într‑o compoziție barocă, voluptos ideatică, tendențios polemică, ce transformă o înțelegere non‑ironică într‑o înțelegere ironic‑satirică, pamfletară uneori.
Se știe, estetica barocului interiorizează spiritualmente și stilistic, dialectica minciunii, a adevărului și a misterului existențial și‑i asigură în Texte și contexte, lucidei și cerebralei autoare, coexistența ironiei ca figură retorică (a spune ceva, pentru a se înțelege altceva, de obicei contrariul), cu ironia socratică – lecție de conservare a libertății spirituale prin via interogativa și spirit critic cât cuprinde, problematizarea deschisă a temelor și motivelor, prin repulsia totală față de concluzia definitivă. Poetul ironolog Paula Bârsan reușește foarte bine – este prima valență vizibilă a volumului ‑ recuperarea funcției morale a ironiei și a râsului divin:
„Dezastre naturale, arșiți devastatoare preced foamea, cer decontări și program guvernamental. Mijloacele mai toate virusează, infestează scopul, așa că Scopul scuză mijloacele, oricât de mozaicat ai gândi și ai simți, a murit demult dar reiterează agonic... Într‑o situație de urgență doar tu contezi, știe mai ales tovarășul, fost membru la județ, unde a învățat diplomația. Te aruncă în lan în plină iarnă ca să nu înțelegi ce vrea de la tine, sigur se amuză, îi studiezi colțul ochiului, elegant te îmbrățișează ca salvator, deși nu ai nevoie, justificându‑și nevoia de tine, de voi, la ureche, șoptit.... apoi, subit se dezice, norul dezvăluie adâncuri moi... Puterea poate orice când e peșteră pentru muza sleită de pe sofa, unde dezmiardă barba albastră a unei clipe cu bor de pălărie de vechi moșier. Corbii urlă la pietre prea poleite, ciocul lung alungă sau adună strigoii... Putem privi în dezmăț piatra cu apa în viețile noastre, uneori aride? Probabil un cuvânt înainte mângâie prefațator statui amorțite în nemișcare, lipsite de pulsul realității... Și nu se trezesc, nu au uși, porți, frontiere, vârtos rătăcește apa spre piatra mult căutată în viață, găsită târziu... sufocă doar exigența primordialul și‑i lasă în pacea lor pe împăcații loviți ...Fisurează decența...”(Ranga)
Cu certitudine, poeta Bacăului literar și artistic, redactor la Revista de cultură 13 Plus, are știința ironologiei. Concurează în acest sens, cu dramaturgul și romancierul Viorel Savin, tot bacăuan, – nu doar cel din distopia Anonimii, dar și cu poetul nonconformist, estetic vorbind, Ion Tudor Iovian. Este suficient să observați varietatea de modalități retorico‑stilistice ale ironiei, jocul maieutic al îndoielii și al interogativității, al lărgirii/ concentrării contextelor adevărului și ale minciunii.
Dacă decodificarea ironiei ca antifrază, ca exprimare per contrarium, ca inversiune semantică este la îndemâna fiecărui cititor, lucrurile se complică când ironia încetează să mai fie o figură retorică și devine un element de poetică – în sensul de artă a construcției estetice întru semnificație Este și cazul vol. Mozaic venețian. Este titlul pe care l‑aș fi dat eu, dacă aș fi scris această carte. Nu neConvențional ... De ce/ pentru ce? Pentru artisticitatea barocă a întregului vieții, rafinamentul estetic oximoronic de tipul „curat‑murdar, Coane Fănică”, pentru farmecul metaforico‑cromatico‑muzical, pentru longevitatea promisă, morala cioranian paradoxală, simulacrul generalizat al spectacolului, hiperealitatea profano‑sacră, voința de a afirma un adevăr creat, tot atâtea atribute care‑mi amintesc de sfinții vizualizați, de sacralitatea profan înveșnicită în mozaic la Catedrala Neamului/ Națională, dar și de eternitatea „mesajelor” amalgamate și cutezătoare din Mozaicurile Romei/ Veneției etc. ‑ utile nu doar arheologilor, istoricilor, antropologilor și politologilor... Sau poate, de ce nu, influențat de gândurile agresiv „mozaicate” polisemantic ale ironiei bârsaniene – primul semn al duplicității și al inteligenței poetice. Ironia ca element de poetică (folosită, vă amintiți, de scriitori, precum Cervantes, Rabelais, Swift, Caragiale, Eminescu, Creangă, Cioran, Joyce, George Bălăiță, Bacovia etc), în sensul de artă a compoziției estetice întru semnificație, face ca scriitura să fie simultan constituient al satiricului, parodicului, umoristicului, comicului, burlescului, paradoxului. Ironologul Paula Bârsan mizează pe poetica ambiguității, pe conciziune (semn al gândirii appolinice) și pe colaborarea lectorului, coautor al scriiturii. Ironia volumului neConvențional este configurată precum o sferă (existențială) din golul ei ‑ „iar lumea‑ncearcă în zadar din goluri a se naște” (e opinia lui Eminescu, desigur potențată și de golul istoric bacovian ‑, dar nu ambiguitatea este ironia, precum nici golul sferei nu este sfera:
„Loialitatea are întotdeauna început dar nesfârșită spre infinit, aceasta devine sinucidere. Cum florile sunt adorate pentru că ofilesc în splendoare așa și loialitatea te aruncă în vârf de sabie ca să‑i dovedești ascuțimea. Apoi, tot ea înalță perdea de ploaie suspendată în a sa formă de libertate căci atunci când ni se clatină pământul ne ține doar cerul, agățați de sforile clopotniței ce urlă a viață. Captivă, în lanțuri încătușată, scurta aripă a loialității, volatilizează uleiurile esențiale ale statorniciei, o dezleagă afundând‑o‑n tăișul adevărului iar ea se răsfață catifelând filigran în borna tocită de ploi, solitară aromă. Vrea lanul de maci ce caută îmbrățișarea fluturelui, nu mimează sinceritatea ca tine, atunci când refuzi o amabilitate perfidă, târzie răsplată a unei nevederi de faptă. Neputința nevăzătorului, fără de Braille e inima sa. (Mâna Fatimei)
Cititorul va fi observat că ironia – ubicuu‑melancolică – nu este nici conținut, nici formă, ci o atitudine de revoltă romantică împotriva inerției, dogmatismului, duplicității, imposturii, ipocriziei, simulacrului generalizat și a prejudecăților. De aici nevoia acută a personajelor‑idee ale scriiturii ‑ semne, simboluri ‑ de a se ascunde sub o pluralitate de măști și de a reveni la (i)realitatea vieții, sub semnul întrebării și al îndoielii exclamative. Meditațiile Paulei B. lasă impresia că lumea vrea să fie înșelată, iluzionată, încât ajungem, volens‑nolens, toți să ne considerăm niște vinovați fără vină resemnați. Așa se explică ubicuitatea ironiei tragice; ‑ imanentă destinului individual, dar și celui colectiv. Nu suntem noi urmașii păcatului originar? Ironia și fatalitatea tragică sunt omniprezente în filosofia imaginarului. Citez la întâmplare dintr‑un text cuminte, plângător ca mielul lui Abel:
„Cândva, demult, i‑a declarat că‑i e viitor, viață în veșnicie. Sclavia propriilor obsesii îi aduce renunțarea la numele purtat de propriul copil născut și făcut cu acel cuceritor așteptat ca îmbrățișarea petalei de soare. După decenii în care devenirea a autointitulat‑o floare și prezentat‑o rază de foc cu prenumele pruncului și numele lui, ambii plecați, târziu reaflă divinul ce‑l cheamă seară de seară, meditând la curgerea rostului. Din marginal spre concentric pe prispa iubirii, eșafodajul senectuții salvează cerurile. Plânge tristețea ca mielul lui Abel. Hotărăște târziu și ad‑hoc, ca biruitoare de balaur ce este, să rămână sub cerul familiei, doar amintirea părinților, fraților și pruncului cu numele rupt brutal de cel al omului iubit în rod. Nu este nici împăcare, nu este nici detașare și nici putere, doar amarul amintirii ce revine periodic acasă, la fereastră, spre firmitura iertării, stafidit pesmet de anaforă ce interoghează iubirea. Zgârâie vinilul, Poți renunța la ce nu ai avut?” (Familie)
Poeta se vrea și e o căutătoare de adevăr; a „adevărului” care figurează drumul spre adevăr. Această căutare sisific‑eroică configurează polivalența estetică a volumului și pluralitatea semantică a conceptului de (auto)ironie care unicizează scriitura și‑i impune o personalitate baroc‑atipică în care coexistă ironia socratică, etica aristotelică a măsurii, (cumpătării, modestiei), ironia ca figură retorică, ca păcat sau potențial păcat, ironia clasic‑romantică, carnavalescă, sofistică; coexistă formele și modalitățile de distanțare poetică a autoarei față de propriul ei text, de eul auctorial: strategii metaliterare, discurs despre discurs, paranteze și parafraze livrești ori ludice, ambiguitate/ ambiguizare, schimbări de poziții naratoriale, conotații axiologice, dialectica propriei libertăți etc.
Conștiința artistic‑ironică a poetei Paula Bârsan, „pesmet de anaforă” inimitabilă, este un semn distinct al modernității și al socratismului auctorial. „Curat/neConvenționalul”, îmi șoptește Nenea Iancu convins de reabilitarea spiritului triunghiului filosofic Socrate‑Platon‑Aristotel ce împărățește și azi Lumea și care va fi venit demult din moment ce nu mai venea, îi asigură poetei voința de a fi ea însăși. Personalitatea estetică a scriitoarei care interglosează ironic „pe marginea existenței”, cu sine și cu Lumea, cum ar spune Cioran, se află în știința și arta de a se apăra de „primejdiile înțelepciunii”, adică de a nu se înstrăina în „asfixia devenirii”, de a evita căderea în abisul melancoliei, al manierismului și al epigonismului. E o mare cucerire. Nu mă credeți? Recitiți‑i și volumele anterioare. Desigur, dacă ...

Petre ISACHI

Prefață - profesor, critic, Petre Isachi/7
1.           Meditația/16
2.           Caleidoscop/17
3.           Tablou de bord/19
4.           Lumina/20
5.           Banalul simplu ..../22
6.           Mâna Fatimei /23
7.           Puritatea/24
8.           Storși/26
9.           Armonia/28
10. Ploua/30
11. Ah fors” e lui!/32
12. Predestinat/34
13. O altă femeie a nisipurilor/36
14. Iluzia/38
15. Scurtimea jupei și mitul nudului/39
16. Oameni mici și oameni mari/41
17. Virtual /43
18. Cere și vei fi ucis/45
19. Protecția muncii și amprenta de carbon/47
20. Anduranța/49
21. Branding/51
22. Fărașul/53
23. Camuflaj/55
24. Revelionul.../56
25. Agheasma/58
26. Fără răspuns/59
27. Întunericul/61
28. Metafizica/63
29. Capcana ..../65
30. Diatribă/67
31. Originalitate .../69
32. Albul murdar/71
33. Evident de absent/73
34. Punctul critic, dai tonul/74
35. Se poate trăi fără.../76
36. Suspectul ieftin/78
37. Instalații sanitare/80
38. Pândarul sau pânditul/82
39. Ranga /84
40. Un leu/86
41. Când învățăm să fim?/88
42. Degringoladă/90
43. Amin/92
44. Familie/93
45. Nimeni te va asculta, înseamnă ceva/95
46. Bergamotă/97
47. Cireșar spre Brumar/99
48. Regizorul în hub ul de vise/101
49. Supradoză/103
50. Inevitabilitate.../105
51. Să dai cu gheața de pământ.../107
52. Convergențe de 33/108
53. Optimizator de putere ..../110
54. Desprindere/111
55. El/113
56. 25 ul magic/115
57. Pârjolitor/117
58. Rafinament/119
59. Libertate..../121
60. Trezirea/123

Dacă dorești să iți exprimi părerea despre acest produs poți adăuga un review.

Scrie un review