„Daca primele doua editii le-am scris sub semnul entuziasmului si al framantarilor pe care ni le-a adus anul 2020, aceasta a treia editie s-a aflat sub zodia responsabilitatii. A acumularilor. A nevoii de a patrunde dincolo de continutul textelor, de a prezenta cazuri practice, situatii inedite sau controversate pe care a inceput sa le creeze punerea in aplicare a Codului administrativ. In care am avut ocazia sa ne implicam nu doar prin activitatea academica, dar si ca practician al dreptului. Urmarind, acum si mereu, sa semnalam vulnerabilitati, sa propunem solutii, peste care nadajduim ca nu se va trece cu vederea in viitor, spre a se imbunatati continutul Codului administrativ, activitatea autoritatilor publice care se supun lui, dar si viata beneficiarilor acestei activitati.”
Prof. univ. dr. Verginia Vedinas
Verginia Vedinas
Nascuta in localitatea Robanesti, jud. Dolj, Romania, in 1960.
Doctor in Drept, titlu acordat de Universitatea Bucuresti (1998) si doctor in Filosofie, titlu acordat de Universitatea Bucuresti (2005).
Licentiata in Drept la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti.
Profesor universitar, conducator doctorat la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept.
Absolventa de specializari post-universitare in Luxemburg, Elvetia, Grecia.
Din 1984 pana in 1987 a fost Secretar al Consiliului Popular Balotesti.
Intre 1987 si 1991 a fost Secretar al Consiliului Popular Tamadaul Mare, Calarasi.
In perioada 1991-1994 si-a desfasurat activitatea ca asistent universitar in cadrul Facultatii de Drept a Universitatii Ecologice. Din 1994 pana in prezent a fost succesiv lector, conferentiar si profesor universitar la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.
Intre 2001 si 2003 a detinut functia de Secretar de Stat, fiind presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. In anul 2003 a fost Subsecretar de Stat, director general adjunct al Institutului National de Administratie.
In perioada 2004-2008 a fost Senator in Parlamentul Romaniei, secretar al Comisiei Juridice de numiri, disciplina si imunitati, membru al Comisiei de Afaceri Europene - Comisie permanenta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, membru in Comisia comuna de Elaborare a Codului Electoral al Romaniei – secretar; vicepresedinte al Comisiei de Administratie Publica, Urbanism si Amenajarea Teritoriului.
Uniunea Juristilor din Romania i-a decernat in anul 2007 premiul Uniunii Juristilor pentru lucrarea “Deontologia vietii publice”, iar in 2008 i-a acordat diploma de excelenta pentru colaborarea la lucrarea „Constitutia Romaniei, comentariu pe articole”, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008.
Doi ani de administratie codificata / 9
Codul administrativ – legea-legilor pentru administratie – Cuvant-inainte la editia a II-a a lucrarii / 13
Cuvant-inainte la editia I a lucrarii / 17
Abrevieri / 21
ORDONANTA DE URGENTA A GUVERNULUI NR. 57/2019 PRIVIND CODUL ADMINISTRATIV / 23
PARTEA I. DISPOZITII GENERALE / 25
Titlul I. Dispozitii generale / 25
Reglementarea anterioara / 25
Structura. Elemente de noutate / 25
Titlul II. Definitii generale aplicabile administratiei publice / 30
Reglementarea anterioara / 33
Structura. Elemente de noutate / 33
Titlul III. Principiile generale aplicabile administratiei publice / 37
Reglementarea anterioara / 38
Structura. Elemente de noutate / 38
PARTEA A II-A. ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA / 42
Titlul I. Guvernul / 42
Capitolul I. Rolul si functiile Guvernului / 42
Reglementarea anterioara / 42
Structura. Elemente de noutate / 43
Capitolul II. Organizarea Guvernului / 46
Sectiunea 1. Dispozitii generale / 46
Sectiunea a 2-a. Aparatul de lucru al Guvernului / 46
Reglementarea anterioara / 48
Structura. Elemente de noutate / 48
Capitolul III. Functionarea Guvernului / 54
Sectiunea 1. Principalele atributii ale Guvernului / 54
Sectiunea a 2-a. Rolul si atributiile prim-ministrului / 55
Sectiunea a 3-a. Sedintele Guvernului / 56
Sectiunea a 4-a. Actele Guvernului / 56
Reglementarea anterioara / 57
Structura. Elemente de noutate / 57
Capitolul IV. Exercitarea mandatului de membru al Guvernului / 68
Reglementarea anterioara / 70
Structura. Elemente de noutate / 70
Capitolul V. Raspunderea Guvernului / 74
Reglementarea anterioara / 74
Structura. Elemente de noutate / 75
Titlul II. Administratia publica centrala de specialitate / 79
Capitolul I. Dispozitii generale / 79
Reglementarea anterioara / 79
Structura. Elemente de noutate / 79
Capitolul II. Conducerea ministerelor / 82
Reglementarea anterioara / 84
Structura. Elemente de noutate / 84
Capitolul III. Organizarea si functionarea ministerelor / 90
Reglementarea anterioara / 91
Structura. Elemente de noutate / 91
Capitolul IV. Alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale / 93
Reglementarea anterioara / 93
Structura. Elemente de noutate / 94
Titlul III. Autoritatile administrative autonome / 96
Reglementarea anterioara / 97
Structura. Elemente de noutate / 97
PARTEA A III-A. ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA / 102
Titlul I. Dispozitii generale / 102
Reglementarea anterioara / 102
Structura. Elemente de noutate / 103
Titlul II. Descentralizarea / 109
Capitolul I. Dispozitii generale / 109
Reglementarea anterioara / 112
Structura. Elemente de noutate / 112
Capitolul II. Cadrul institutional al procesului de descentralizare / 116
Reglementarea anterioara / 117
Structura. Elemente de noutate / 117
Titlul III. Regimul general al autonomiei locale / 119
Reglementarea anterioara / 123
Structura. Elemente de noutate / 124
Titlul IV. Unitatile administrativ-teritoriale in Romania / 134
Reglementarea anterioara / 137
Structura. Elemente de noutate / 138
Titlul V. Autoritatile administratiei publice locale / 142
Capitolul I. Dispozitii generale / 142
Reglementarea anterioara / 143
Structura. Elemente de noutate / 143
Capitolul II. Competentele autoritatilor administratiei publice locale / 147
Reglementarea anterioara / 147
Structura. Elemente de noutate / 147
Capitolul III. Consiliul local / 148
Sectiunea 1. Constituirea consiliului local / 148
Sectiunea a 2-a. Organizarea consiliului local / 154
Sectiunea a 3-a. Mandatul, rolul si atributiile consiliului local / 156
Sectiunea a 4-a. Functionarea consiliului local / 159
Sectiunea a 5-a. Dizolvarea consiliului local / 166
Reglementarea anterioara / 167
Structura. Elemente de noutate / 167
Capitolul IV. Primarul / 182
Sectiunea 1. Dispozitii generale / 182
Sectiunea a 2-a. Rolul si atributiile primarului / 184
Sectiunea a 3-a. Suspendarea si incetarea mandatului primarului / 186
Reglementarea anterioara / 189
Structura. Elemente de noutate / 189
Capitolul V. Administratia publica a municipiului Bucuresti / 198
Reglementarea anterioara / 201
Structura. Elemente de noutate / 201
Capitolul VI. Consiliul judetean / 204
Sectiunea 1. Constituirea consiliului judetean / 204
Sectiunea a 2-a. Functionarea consiliului judetean / 207
Sectiunea a 3-a. Dizolvarea consiliului judetean / 208
Reglementarea anterioara / 209
Structura. Elemente de noutate / 209
Capitolul VII. Presedintele si vicepresedintii consiliului judetean / 213
Sectiunea 1. Dispozitii generale / 213
Sectiunea a 2-a. Rolul si atributiile presedintelui consiliului judetean / 214
Sectiunea a 3-a. Alte dispozitii aplicabile presedintelui si vicepresedintelui consiliului judetean / 216
Reglementarea anterioara / 216
Structura. Elemente de noutate / 216
Capitolul VIII. Actele autoritatilor administratiei publice locale / 220
Reglementarea anterioara / 222
Structura. Elemente de noutate / 222
Titlul VI. Mandatul de ales local / 227
Capitolul I. Dispozitii generale / 227
Reglementarea anterioara / 227
Structura. Elemente de noutate / 227
Capitolul II. Suspendarea si incetarea mandatului de ales local / 229
Reglementarea anterioara / 232
Structura. Elemente de noutate / 232
Capitolul III. Drepturile si obligatiile alesilor locali / 235
Sectiunea 1. Drepturile alesilor locali / 235
Sectiunea a 2-a. Obligatiile alesilor locali / 240
Reglementarea anterioara / 241
Structura. Elemente de noutate / 241
Capitolul IV. Incompatibilitatile alesilor locali si conflictul de interese / 247
Reglementarea anterioara / 248
Structura. Elemente de noutate / 248
Capitolul V. Raspunderea alesilor locali / 250
Reglementarea anterioara / 253
Structura. Elemente de noutate / 253
Titlul VII. Alte dispozitii aplicabile administratiei publice locale / 259
Capitolul I. Secretarul general al unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale / 259
Reglementarea anterioara / 261
Structura. Elemente de noutate / 262
Capitolul II. Administratorul public / 266
Reglementarea anterioara / 267
Structura. Elemente de noutate / 267
Capitolul III. Initiativa cetateneasca si adunarile cetatenesti / 270
Reglementarea anterioara / 271
Structura. Elemente de noutate / 271
PARTEA A IV-A. PREFECTUL, INSTITUTIA PREFECTULUI SI SERVICIILE PUBLICE DECONCENTRATE / 273
Titlul I. Prefectul si subprefectul / 273
Capitolul I. Dispozitii generale / 273
Reglementarea anterioara / 274
Structura. Elemente de noutate / 274
Capitolul II. Atributiile prefectului si subprefectului / 278
Reglementarea anterioara / 281
Structura. Elemente de noutate / 281
Capitolul III. Raporturile cu alte autoritati si institutii publice / 284
Reglementarea anterioara / 284
Structura. Elemente de noutate / 284
Capitolul IV. Structuri functionale / 286
Reglementarea anterioara / 287
Structura. Elemente de noutate / 288
Capitolul V. Drepturi si indatoriri ale prefectilor / 289
Sectiunea 1. Drepturile prefectilor / 289
Sectiunea a 2-a. Indatoriri si interdictii ale prefectilor / 290
Reglementarea anterioara / 290
Structura. Elemente de noutate / 290
Capitolul VI. Actele si raspunderea prefectului / 291
Reglementarea anterioara / 292
Structura. Elemente de noutate / 292
Titlul II. Serviciile publice deconcentrate / 294
Capitolul I. Dispozitii generale / 294
Reglementarea anterioara / 295
Structura. Elemente de noutate / 295
Capitolul II. Conducerea serviciilor publice deconcentrate / 295
Reglementarea anterioara / 297
Structura. Elemente de noutate / 297
PARTEA A V-A. REGULI SPECIFICE PRIVIND PROPRIETATEA PUBLICA SI PRIVATA A STATULUI SAU A UNITATILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE / 300
Titlul I. Exercitarea dreptului de proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale / 300
Capitolul I. Dispozitii generale / 300
Reglementarea anterioara / 303
Structura. Elemente de noutate / 304
Capitolul II. Trecerea bunurilor in domeniul public / 310
Reglementarea anterioara / 313
Structura. Elemente de noutate / 313
Capitolul III. Modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale / 316
Sectiunea 1. Dispozitii generale / 316
Sectiunea a 2-a. Darea in administrare a bunurilor proprietate publica / 316
Sectiunea a 3-a. Concesionarea bunurilor proprietate publica / 317
Sectiunea a 4-a. Inchirierea bunurilor proprietate publica / 332
Sectiunea a 5-a. Darea in folosinta gratuita a bunurilor proprietate publica / 340
Reglementarea anterioara / 341
Structura. Elemente de noutate / 341
Titlul II. Exercitarea dreptului de proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale / 364
Capitolul I. Dispozitii generale / 364
Reglementarea anterioara / 365
Structura. Elemente de noutate / 365
Capitolul II. Trecerea bunurilor in domeniul privat / 368
Reglementarea anterioara / 369
Structura. Elemente de noutate / 369
Capitolul III. Unele reguli privind exercitarea dreptului de proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale / 371
Reglementarea anterioara / 372
Structura. Elemente de noutate / 372
PARTEA A VI-A. STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI, PREVEDERI APLICABILE PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN ADMINISTRATIA PUBLICA SI EVIDENTA PERSONALULUI PLATIT DIN FONDURI PUBLICE / 375
Titlul I. Dispozitii generale / 375
Reglementarea anterioara / 376
Structura. Elemente de noutate / 376
Titlul II. Statutul functionarilor publici / 379
Capitolul I. Dispozitii generale / 379
Reglementarea anterioara / 383
Structura. Elemente de noutate / 383
Capitolul II. Clasificarea functiilor publice. Categorii de functionari publici / 389
Reglementarea anterioara / 392
Structura. Elemente de noutate / 392
Capitolul III. Categoria inaltilor functionari publici / 396
Reglementarea anterioara / 398
Structura. Elemente de noutate / 399
Capitolul IV. Managementul functiei publice si al functionarilor publici si Sistemul
electronic national de evidenta a ocuparii in sectorul public / 402
Sectiunea 1. Managementul functiilor publice si al functionarilor publici / 402
Sectiunea a 2-a. Structura de posturi si structura de functii publice / 405
Sectiunea a 3-a. Dosarul profesional al functionarilor publici din cadrul autoritatilor si institutiilor publice / 405
Sectiunea a 4-a. Evidenta personalului platit din fonduri publice. Sistemul electronic national de evidenta a ocuparii in sectorul public / 406
Reglementarea anterioara / 407
Structura. Elemente de noutate / 407
Capitolul V. Drepturi si indatoriri / 412
Sectiunea 1. Drepturile functionarilor publici / 412
Sectiunea a 2-a. Indatoririle functionarilor publici / 415
Sectiunea a 3-a. Consilierea etica a functionarilor publici si asigurarea informarii si a raportarii cu privire la normele de conduita / 421
Sectiunea a 4-a. Formarea si perfectionarea profesionala a functionarilor publici / 424
Sectiunea a 5-a. Regimul incompatibilitatilor si conflictului de interese in exercitarea functiilor publice / 425
Reglementarea anterioara / 426
Structura. Elemente de noutate / 426
Capitolul VI. Cariera functionarilor publici / 441
Sectiunea 1. Recrutarea functionarilor publici / 441
Sectiunea a 2-a. Numirea functionarilor publici / 445
Sectiunea a 3-a. Promovarea functionarilor publici si evaluarea performantelor
profesionale / 446
Reglementarea anterioara / 449
Structura. Elemente de noutate / 449
Capitolul VII. Acorduri colective. Comisii paritare / 457
Reglementarea anterioara / 458
Structura. Elemente de noutate / 458
Capitolul VIII. Sanctiunile disciplinare si raspunderea functionarilor publici / 460
Reglementarea anterioara / 465
Structura. Elemente de noutate / 465
Capitolul IX. Modificarea, suspendarea si incetarea raporturilor de serviciu / 471
Sectiunea 1. Modificarea raportului de serviciu / 471
Sectiunea a 2-a. Suspendarea raportului de serviciu / 477
Sectiunea a 3-a. Incetarea raportului de serviciu / 479
Reglementarea anterioara / 484
Structura. Elemente de noutate / 484
Capitolul X. Actele administrative privind nasterea, modificarea, suspendarea, sanctionarea si incetarea raporturilor de serviciu si actele administrative de sanctionare disciplinara / 496
Sectiunea 1. Dispozitii comune / 496
Sectiunea a 2-a. Tipuri de acte administrative / 497
Sectiunea a 3-a. Nulitatea actelor administrative si competenta de solutionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public / 499
Sectiunea a 4-a. Contraventii si sanctiuni / 499
Reglementarea anterioara / 499
Structura. Elemente de noutate / 500
Titlul III. Personalul contractual din autoritatile si institutiile publice / 504
Capitolul I. Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritatile si institutiile publice / 504
Reglementarea anterioara / 506
Structura. Elemente de noutate / 506
Capitolul II. Personalul contractual incadrat la cabinetul demnitarilor si alesilor locali si la cancelaria prefectului / 508
Reglementarea anterioara / 510
Structura. Elemente de noutate / 510
Capitolul III. Drepturi si obligatii ale personalului contractual din administratia publica,
precum si raspunderea acestuia / 511
Reglementarea anterioara / 512
Structura. Elemente de noutate / 512
Capitolul IV. Incadrarea si promovarea personalului contractual / 513
Reglementarea anterioara / 514
Structura. Elemente de noutate / 515
Capitolul V. Managementul personalului contractual din administratia publica si
gestiunea raporturilor juridice / 517
Reglementarea anterioara / 518
Structura. Elemente de noutate / 518
PARTEA A VII-A. RASPUNDEREA ADMINISTRATIVA / 520
Titlul I. Dispozitii generale / 520
Reglementarea anterioara / 520
Structura. Elemente de noutate / 521
Titlul II. Raspunderea administrativ-disciplinara / 525
Reglementarea anterioara / 525
Structura. Elemente de noutate / 526
Titlul III. Raspunderea administrativ-contraventionala / 529
Reglementarea anterioara / 529
Structura. Elemente de noutate / 529
Titlul IV. Raspunderea administrativ-patrimoniala / 530
Reglementarea anterioara / 531
Structura. Elemente de noutate / 531
PARTEA A VIII-A. SERVICII PUBLICE / 539
Titlul I. Principiile si clasificarea serviciilor publice / 539
Reglementarea anterioara / 540
Structura. Elemente de noutate / 540
Titlul II. Reglementarea si infiintarea serviciilor publice / 544
Reglementarea anterioara / 545
Structura. Elemente de noutate / 545
Titlul III. Gestiunea serviciilor publice / 546
Reglementarea anterioara / 547
Structura. Elemente de noutate / 548
Titlul IV. Desfiintarea serviciilor publice / 550
Reglementarea anterioara / 550
Structura. Elemente de noutate / 550
PARTEA A IX-A. DISPOZITII TRANZITORII SI FINALE / 552
Reglementarea anterioara / 563
Structura. Elemente de noutate / 563
PARTEA A X-A. MODIFICARI SI COMPLETARI ADUSE ALTOR ACTE NORMATIVE / 568
Reglementarea anterioara / 571
Structura. Elemente de noutate / 571
Anexa nr. 1 – Procedura de organizare si publicare a monitoarelor oficiale ale unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, in format electronic / 573
Anexa nr. 2 – Lista cuprinzand unele bunuri care apartin domeniului public al statului / 575
Anexa nr. 3 – Lista cuprinzand unele bunuri care apartin domeniului public al judetului / 576
Anexa nr. 4 – Lista cuprinzand unele bunuri care apartin domeniului public al comunei, al orasului sau al municipiului / 576
Anexa nr. 5 – Lista cuprinzand functiile publice / 577
Anexa nr. 6 – Metodologia pentru realizarea procesului de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici aplicabila pentru activitatea desfasurata incepand cu 1 ianuarie 2020, precum si pentru realizarea procesului de evaluare a activitatii functionarilor publici debutanti numiti in functia publica ulterior datei de 1 ianuarie 2020 / 579
Reglementarea anterioara / 594
Structura. Elemente de noutate / 595
Bibliografie / 599
Index / 613
„Daca primele doua editii le-am scris sub semnul entuziasmului si al framantarilor pe care ni le-a adus anul 2020, aceasta a treia editie s-a aflat sub zodia responsabilitatii. A acumularilor. A nevoii de a patrunde dincolo de continutul textelor, de a prezenta cazuri practice, situatii inedite sau controversate pe care a inceput sa le creeze punerea in aplicare a Codului administrativ. In care am avut ocazia sa ne implicam nu doar prin activitatea academica, dar si ca practician al dreptului. Urmarind, acum si mereu, sa semnalam vulnerabilitati, sa propunem solutii, peste care nadajduim ca nu se va trece cu vederea in viitor, spre a se imbunatati continutul Codului administrativ, activitatea autoritatilor publice care se supun lui, dar si viata beneficiarilor acestei activitati.”
Prof. univ. dr. Verginia Vedinas
www.editurauniversitara.ro
Scrie un review