Dreptul muncii reprezinta o ramura a dreptului cu o dinamica extraordinara, cauzata atat de factori obiectivi, dar mai ales de factori subiectivi, piata muncii fiind cea care decide regulile jocului, iar legislatia muncii modificandu-se, astfel, substantial in ultima perioada.
In prezent, dreptul muncii se afla la o rascruce de drumuri, modificarile survenite la nivel european, prin noile directive, atat cu privire la conditiile de munca, dar mai ales in materia salarizarii, schimband viziunea asupra acestei materii.
In acelasi timp, jurisprudenta europeana in materie sociala a condus si ea la modificarea si completarea legislatiei nationale, deciziile CJUE in materia sanatatii si securitatii in munca, precum si in domeniul organizarii muncii fiind concludente.
Cuprinsul lucrarii:
Aceasta lucrare abordeaza toate institutiile fundamentale ale dreptului muncii, pe de o parte, punand accent pe latura practica, cuprinzand studii de caz de actualitate, atat din jurisprudenta interna, cat si din cea a Uniunii Europene, modele de formulare necesare profesionistilor in solutionarea litigiilor de munca, iar, pe de alta parte, adresandu-se studentilor, masteranzilor, doctoranzilor, cercetatorilor in domeniu, membrilor de sindicat, precum si celor care lucreaza in domeniul resurselor umane. Aceasta urmareste doctrina relevanta, dar mai ales legislatia interna si europeana, la zi.
Puncte forte:
Structura clara si organizata a capitolelor, corelata cu trimiteri la legislatia interna si internationala, o transforma intr-un instrument de studiu si de lucru valoros pentru intelegerea profunda a domeniului.
Public tinta:
Cartea se adreseaza in principal studentilor la drept, practicienilor din domeniul juridic, reprezentantilor HR si tuturor specialistilor interesati de legislatia muncii. De asemenea, reprezinta o resursa utila si pentru cei care doresc sa se informeze cu privire la drepturile si obligatiile din raporturile de munca.
Informatii conformitate produs
Educatie si formare: studii universitare de doctorat in domeniul Dreptul muncii, absolvite in anul 2004, in cadrul ASE Bucuresti; studii universitare de masterat, absolvite in cadrul SNSPA Bucuresti, Facultatea de Administratie Publica, in 2002; studii universitare, absolvite in cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept, in 2000.
Experienta profesionala: profesor in cadrul Facultatii de Administratie Publica, SNSPA (din 2002 pana in prezent); profesor asociat in cadrul Facultatii de Drept din Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir (2003-2017); lector in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor (2004 pana in prezent); formator in cadrul Institutului National de Administratie (INA) in perioada 2004-2010; avocat specializat in Dreptul muncii in cadrul Baroului Bucuresti, din 2001 pana in prezent.
Activitate de cercetare stiintifica: Dreptul european al muncii. Legislatie, doctrina, jurisprudenta, Ed. Hamangiu, Bucuresti (3 editii din 2019-2022); Dreptul muncii. Legislatie interna si internationala. Doctrina. Jurisprudenta, Ed. Universul Juridic, Bucuresti (2 editii 2015-2016); Dreptul muncii, curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucuresti (4 editii 2011-2014); Transpunerea Directivelor U.E. in legislatia muncii din Romania (coautor), Bucuresti, 2011; Ghid de integritate in administrarea sistemului judiciar (coautor), Transparency International Romania, Bucuresti, Ed. Afir, 2008; Dreptul penal al muncii, ed. a II-a, revazuta si adaugita, Ed. Wolters Kluwer, Bucuresti, 2008; Elemente de drept penal, curs universitar, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008; Eutanasia, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2002.
Alte detalii: visiting professor in cadrul unor prestigioase institutii si universitati europene: ERA, Trier (2008-prezent), Caledonian Glasgow University (2013), University of Castilla La Mancha (UCLM) (2014), Azrieli College of Engineering, Jerusalem (2018); peste 60 de articole in reviste de specialitate; Membru in Societatea Romana de Drept European (din 2013); Membru fondator Asociatia pentru Studiul Relatiilor Profesionale de Munca (din 2017).