Evaluarea este prezenta in orice domeniu de activitate, ea avand un important rol in eficientizarea activitatilor de orice tip. Invatamantul este un domeniu de maxima importanta sociala in care evaluarea este una dintre componentele de baza. Astfel, odata cu schimbarile aparute de-a lungul timpului in procesul educativ si conceptul de evaluare a cunoscut semnificative transformari. La inceput evaluarea era perceputa strict ca masurarea rezultatelor elevilor. Apoi, evaluarea a fost abordata din perspectiva obiectivelor educationale. In zilele noastre, evaluarea este privita dintr-o perspectiva moderna, existand o multitudine de definitii ale evaluarii. Evaluarea este un „act didactic complex, integrat intregului proces de invatamant” care pune accent atat pe cantitatea cat si pe calitatea cunostintelor dobandite de elev (Bontas, 2001), este „un sistem de conceptii, principii si tehnici referitoare la masurarea si aprecierea rezultatelor scolare” (Radu, 1995), este „un proces” prin care se obtin informatii utile ce „permit luarea unor decizii ulterioare” (Cucos, 2008b), este „un proces complex” de comparare a rezultatelor cu obiectivele planificate si cu resursele utilizate (Jinga, 1998) sau este „o activitate prin care se emit judecati de valoare despre procesul si produsul invatarii elevului pe baza unor criterii calitative prestabilite in vederea luarii unor decizii de reglare, ameliorare, selectie etc” (Manolescu, 2010). Diversitatea aceasta de definiri ale conceptului de evaluare, la prima vedere ne poate duce cu gandul la faptul ca in prezent nu exista un model unitar, o coerenta, un consens cu privire la teoria evaluarii. Cu toate acestea insa, exista o nota comuna in multitudinea de abordari ale conceptului de evaluare si anume „ideea potrivit careia evaluarea face parte integranta dintr‑un tot si nu trebuie tratata izolat, ci in stransa legatura cu (...) predarea si invatarea.” (Manolescu, 2010)
Asadar, in ultimii ani, evaluarea a cunoscut o serie de modificari semnificative care au marcat trecerea de la o evaluare de tip traditional la o evaluare moderna. Spre exemplu, in sens clasic evaluarea era perceputa ca „verificare”, „control”, „examinare”, pe cand, din perspectiva moderna, evaluarea este perceputa ca o „activitate evaluativa” care insoteste pas cu pas procesul de predare-invatare. De asemenea, remarcam introducerea conceptelor de evaluare formativa, evaluare formatoare, coresponsabilizarea celui care invata, centrarea pe competente etc.
Interactivitatea face parte din sfera conceptelor noi, moderne de abordare a intregului proces educativ. Aceasta presupune comunicare, colaborare, confruntare de idei, opinii si argumente, creeaza situatii de invatare centrate pe disponibilitatea si dorinta de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directa si activa si totodata presupune un cumul de calitati si disponibilitati din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinta de autoperfectionare, gandire reflexiva si moderna, creativitate, inteligenta de a accepta noul si o mare flexibilitate in conceptii.
Vorbim despre interactivitate in clasa atunci cand exista relationare intre elevi sau intre elev si profesor, relatii inter si intragrupale, relatii in care subiectii se cunosc, in care „profesorul trebuie sa cunoasca si sa organizeze bine materialul de studiu, sa‑si imagineze solutii diverse la reactiile/ raspunsurile elevilor si sa conceapa trasee de invatare diferentiata, adaptate elevilor potentiali.” (Oprea, 2007).
Interactivitatea unei strategii de evaluare este data de interrelationarea si colaborarea dintre profesor si elev precum si de extinderea gamei metodelor de evaluare folosite de cadrul didactic la clasa, de la metodele clasice la metodele moderne. „Evaluarea interactiva are in vedere aprecierea, dezvoltarea, perfectionarea continua, controlul, imputernicirea educatului cu capacitati menite sa‑l faca capabil sa‑si sustina si sa‑si controleze (autoevalueze) procesele de invatare, dialogul permanent intre parteneri fiind bazat pe incredere reciproca si pe responsabilitate.” (Oprea, 2007).
Privita din punctul de vedere al interactivitatii, evaluarea devine un instrument aflat in mainile elevului care il ajuta sa constientizeze ceea ce a dobandit (cunostinte, priceperi, deprinderi, structuri cognitive, abilitati etc) fiind interesat de procesele care ii usureaza invatarea si ii permit reglarea si ameliorarea acesteia. Cu alte cuvinte devine un instrument prin care elevul invata sa invete. In acest sens, profesorul trebuie sa il ajute pe elev sa isi dezvolte abilitatile de autocunoastere si de autoevaluare.
Asadar, parcursul pe care l‑a avut conceptul de evaluare, de‑a lungul timpului, precum si faptul ca in prezent inca exista numeroase abordari ale evaluarii, m‑au determinat sa elaborez aceasta lucrare, incercand sa demonstrez, pana la final, faptul ca evaluarea nu este „raul necesar al sistemului educational” ci este „un necesar” al sistemului educational.