Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Reflectii asupra textelor evanghelice. Eseuri, predici si meditatii - Dragos Balan, Nicusor Tuca
![Reflectii asupra textelor evanghelice. Eseuri, predici si meditatii - Dragos Balan, Nicusor Tuca [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/reflectii-asupra-textelor-evanghelice-eseuri-predici-si-meditatii-270074.jpg "Reflectii asupra textelor evanghelice. Eseuri, predici si meditatii - Dragos Balan, Nicusor Tuca [1]")
ISBN: 978-606-28-1495-3
DOI: https://doi.org/10.5682/9786062814953
Anul publicării: 2022
Editia: I
Pagini:
Editura: Editura Universitara
Autor: Dragos Balan, Nicusor Tuca
Cod Produs:
9786062814953
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Oamenii din Rai - Adam si Eva - aveau starea originara lipsita de pacat si cu libertatea aproape deplina, asemenea libertatii depline si firesti a lui Dumnezeu, doar cu cerinta de a-I implini voia Lui.
Dupa ce a zidit ”bune toate”, aflam ca ”Dumnezeu s-a odihnit in ziua a 7-a” (Facere 20, 11), in timp de Sfantul Apostol Pavel, referitor la odihna omului in ”odihna lui Dumnezeu”, adica tihna omului in comuniunea cu Dumnezeu, ii cere omului ”sa intre intru odihna lui Dumnezeu” (Evrei, capitolul 4).
Apostolul motiveaza ca omul care, nemaifiind liber - in sensul ca nu mai sta in libertatea corecta, cea a binelui si a relatiei cu Creatorul - savarseste multe pacate, multe fapte nefiresti, accepta si chiar implineste mult rau si atunci nu mai poate fi in ”odihna lui Dumnezeu” si nici ”nu va intra in odihna lui Dumnezeu” nici aici si nici in vesnicie.
Dupa ce a zidit ”bune toate”, aflam ca ”Dumnezeu s-a odihnit in ziua a 7-a” (Facere 20, 11), in timp de Sfantul Apostol Pavel, referitor la odihna omului in ”odihna lui Dumnezeu”, adica tihna omului in comuniunea cu Dumnezeu, ii cere omului ”sa intre intru odihna lui Dumnezeu” (Evrei, capitolul 4).
Apostolul motiveaza ca omul care, nemaifiind liber - in sensul ca nu mai sta in libertatea corecta, cea a binelui si a relatiei cu Creatorul - savarseste multe pacate, multe fapte nefiresti, accepta si chiar implineste mult rau si atunci nu mai poate fi in ”odihna lui Dumnezeu” si nici ”nu va intra in odihna lui Dumnezeu” nici aici si nici in vesnicie.
-
Reflectii asupra textelor evanghelice. Eseuri, predici si meditatii
Descarca
Pr. DRAGOS BALAN
Pr. NICUSOR TUCA
Pr. NICUSOR TUCA
I. ESEURI
1. Ganduri la inceput de an / 9
2. O lupta a tuturor impotriva…tuturor / 14
3. Orice lupta se castiga cu credinta / 19
4. Iaduri de durere.../ 22
5. Nu cereti nimic in locul iubirii de parinte / 25
6. Intoleranta si urmarile acesteia / 28
7. Suferinta, calea spre desavarsire sau prilej de depresie si deznadejde / 32
8. Oamenii pot fi inselati, nu si Dumnezeu / 36
9. „Sa traiesti inainte sa mori” / 40
10. Totul este o convocare perpetua din partea lui Dumnezeu in relatia cu oamenii / 47
II. PREDICI
11. Cerurile se despica si catapeteasma pacatului este rupta (Botezul Domnului) / 57
12. Sfantul pregatirilor (Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul – 7 ianuarie) / 69
13. Iubirea crestina, expresie a inmultirii darurilor primite (Pilda talantilor – duminica a 16‑a dupa Rusalii) / 78
14. „Slujiti unul altuia prin iubire” (Pilda samarineanului milostiv – duminica a 25‑a dupa Rusalii / 88
15. „Si prin aur curg lacrimile” (Pilda bogatului caruia i‑a rodit tarina – duminica a 26‑a dupa Rusalii) / 98
16. A sti sa ceri inseamna a sti sa oferi (duminica a 5‑a din Postul Pastelui – a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca) / 113
17. Mironositele femei – „apostolii Apostolilor” (duminica a 3‑a dupa Pasti – a femeilor mironosite) / 126
18. Crucea Domnului si crucile oamenilor (duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci) / 137
19. „Aceasta boala nu este spre moarte, ci este spre slava lui Dumnezeu” (duminica a 6‑a dupa Pasti – a vindecarii orbului din nastere) / 145
20. Sfintii sunt raspunsul pamantului la iubirea lui Dumnezeu (duminica 1‑a dupa Rusalii – a Tuturor Sfintilor) / 162
III. MEDITATII
21. Insemnatatea spirituala a Patimilor si a Invierii Mantuitorului Hristos in viata omului / 179
1) Perioada Triodului / 179
2) Insemnatatea postului / 185
3) Intrarea Domnului in Ierusalim / 189
4) Icoana invierii lui Lazar in biroul lui Dostoievski si in vietile noastre / 197
5) Patimile Mantuitorului / 200
6) Invierea lui Hristos din morti este speranta / 205
1. Ganduri la inceput de an / 9
2. O lupta a tuturor impotriva…tuturor / 14
3. Orice lupta se castiga cu credinta / 19
4. Iaduri de durere.../ 22
5. Nu cereti nimic in locul iubirii de parinte / 25
6. Intoleranta si urmarile acesteia / 28
7. Suferinta, calea spre desavarsire sau prilej de depresie si deznadejde / 32
8. Oamenii pot fi inselati, nu si Dumnezeu / 36
9. „Sa traiesti inainte sa mori” / 40
10. Totul este o convocare perpetua din partea lui Dumnezeu in relatia cu oamenii / 47
II. PREDICI
11. Cerurile se despica si catapeteasma pacatului este rupta (Botezul Domnului) / 57
12. Sfantul pregatirilor (Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul – 7 ianuarie) / 69
13. Iubirea crestina, expresie a inmultirii darurilor primite (Pilda talantilor – duminica a 16‑a dupa Rusalii) / 78
14. „Slujiti unul altuia prin iubire” (Pilda samarineanului milostiv – duminica a 25‑a dupa Rusalii / 88
15. „Si prin aur curg lacrimile” (Pilda bogatului caruia i‑a rodit tarina – duminica a 26‑a dupa Rusalii) / 98
16. A sti sa ceri inseamna a sti sa oferi (duminica a 5‑a din Postul Pastelui – a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca) / 113
17. Mironositele femei – „apostolii Apostolilor” (duminica a 3‑a dupa Pasti – a femeilor mironosite) / 126
18. Crucea Domnului si crucile oamenilor (duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci) / 137
19. „Aceasta boala nu este spre moarte, ci este spre slava lui Dumnezeu” (duminica a 6‑a dupa Pasti – a vindecarii orbului din nastere) / 145
20. Sfintii sunt raspunsul pamantului la iubirea lui Dumnezeu (duminica 1‑a dupa Rusalii – a Tuturor Sfintilor) / 162
III. MEDITATII
21. Insemnatatea spirituala a Patimilor si a Invierii Mantuitorului Hristos in viata omului / 179
1) Perioada Triodului / 179
2) Insemnatatea postului / 185
3) Intrarea Domnului in Ierusalim / 189
4) Icoana invierii lui Lazar in biroul lui Dostoievski si in vietile noastre / 197
5) Patimile Mantuitorului / 200
6) Invierea lui Hristos din morti este speranta / 205
Cand anul se innoieste, rostim cu bucurie urari calde si pline de optimism, insa, in cele mai multe cazuri anii trec, dar noi nu ne schimbam. Gasim aceeasi atmosfera in casele unde sotii traiesc ca doi straini, pentru ca tot straini raman, in timp ce in casele unde sotii se iubesc, se iubesc in continuare, pentru ca vorba lui Lorenzo Marone e mereu actuala: „daca m‑ar arunca pe pamant de alte zece ori, as strabate intotdeauna acelasi drum si m‑as izbi in continuu de aceleasi ziduri. Cea mai mare parte dintre noi suntem ca furnicile, urcam o cale deja trasata”.
De aceea, marea intrebare este: cum putem si noi sa ne innoim odata cu anii? Pentru ca anii se innoiesc, dar daca nu suntem atenti la innoirea vietii noastre, nu se va intampla nimic; toti anii vor trece si noi vom ramane la fel, ca in urma cu multi ani. Neavand dorinta bucuriei vietii noastre, nerealizand ca e nevoie sa ne schimbam modul de a trai, de a fi, vom concluziona asemenea unuia dintre personajele lui Vladimir Nabokov: „Sleptov miji ochii si pentru o clipa avu impresia ca viata pamanteasca ii era cat se poate de clara, dezgolita si comprehensibila – trista pana la oroare, umilitor de lipsita de noima, zadarnica, fara miracole...”.
Ne putem innoi, pocaindu‑ne, pentru ca marele poet Robert Frost caracterizeaza pocainta, ca fiind „revolutia unui om” – o revolutie nu impotriva lumii sau a altor oameni, ci impotriva raului din noi. Cu acest strigat al pocaintei incepe si biserica noul an, pentru ca in prima duminica din noul an calendaristic, care este si duminica dinaintea Botezului Domnului, primim indemnul Sfantului Ioan Botezatorul: „Pocaiti‑va, ca s‑a apropiat imparatia cerurilor!” (Matei 3, 2) .
Insa, cand lansam indemnul de a ne pocai asezam prea putine metode practice spre a implini acest lucru; suntem indemnati sa ne rugam, sa postim, dar noi nu stim cum sa ne pocaim. Ma gandesc ca acesta este marele succes al practicilor de meditatie din alte culturi, acela de a avea practici concrete recomandate, care iti spun foarte clar ceea ce trebuie sa faci.
In cazul nostru metoda pe care am gandit‑o pentru a ne schimba, pentru a ne innoi, pentru a ne pocai pleaca de la ceea ce spunem intr‑una din rugaciunile pe care le rostim in clipa in care ne impartasim: „iarta‑mi, Doamne greselile pe care le‑am savarsit cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul”. Adevarata pocainta consta in „a lucra in aceste trei domenii”. Sa ne pocaim presupune parerea de rau si putinta de a ne ierta pentru ca noi nu stim sa ne iertam si spun aceasta pentru ca atunci cand gresim ne tot asezam in spate povara pacatului nostru, ne acuzam, ne invinovatim, ca si cand nu am avea niciodata voie sa gresim si sa avem posibilitatea sa recunoastem ca am gresit. In clipa in care vom ajunge sa facem acest lucru, ajungem sa ne iertam si sa ne pocaim. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa gresim intentionat, dar cand facem greseli de care nu ne dam seama pe moment sa le asumam si sa le indreptam. De curand am avut o discutie cu o tanara care imi spunea ca a fost atat de mult „dadacita”, cand era copil, sa mearga in biserica ca atunci cand a crescut si a avut posibilitatea de a alege, a facut tocmai inversul in aceasta privinta. De aceea, ne trebuie o mare atentie in a intelege sufletul celui de langa noi.
Prin urmare, primul exercitiu pe care Ortodoxia ni‑l propune in mod practic pentru a ne innoi este acela de a ne innoi vorba. Sa avem o pocainta a cuvantului, in sensul ca trebuie sa fim atenti asupra tuturor cuvintelor pe care le rostim. Este un exercitiu care trebuie sa plece din casa, pentru ca asa cum ii vorbesc celuilalt – sotului, sotiei, copilului, mamei, matusii – asa vorbim si in societate. De cele mai multe ori, spre exemplu, cand cerem ceva, o spunem poruncitor: „da‑mi asta!”. Daca am cere acelasi lucru, dar intr‑un alt fel, am arata dorinta de a avea bucuria dialogului in raport cu cel de langa noi: „draga mea, ai putea sa‑mi dai si mie acest lucru?”. De cele mai multe ori, cand gresim nu ne cerem scuze pentru ca avem impresia ca scuzele ii servesc celui care le primeste mai mult ca sa‑si consolideze opiniile decat pentru a pune o piatra deasupra.
Insa, un exemplu de pocainta spirituala a cuvantului este acela de a nu judeca pe ceilalti; judecam pe toti din jurul nostru, fara a gandi ca gresim, ca ranim: judecam pe fratele nostru de sange, pe nora, pe ginerele nostru, pe preot, pe seful nostru.
Doar dupa ce vom corecta acest mucegai asezat pe mintea noastra, pe chipul nostru chiar, putem lucra la urmatorul nivel, la gandurile noastre. De aceea, este necesara o pocainta a gandului. Cand suntem in biserica la slujba unde ne este gandul? Ne gandim oare la slava lui Dumnezeu sau la o grija imediata a noastra sau la vestimentatia celui de langa noi? Ne gandim oare la ce daruri mari primim in biserica? Si aceasta pentru ca ne adunam in biserica ca sa schimbam daruri cu Dumnezeu; noi le ducem pe ale noastre, muritoare si neputincioase si Dumnezeu ni le da pe cele nemuritoare. Nicolae Steinhardt spune sugestiv in acest sens: „Dumnezeu e un mare boier; El nu daruieste asa cum dam noi, cu zgarcenie”.
Pocainta sincera si curata inseamna asadar sa descoperi in interiorul tau acele locuri unde trebuie facut curat, asa cum ne ingrijim de casele noastre, de hainele noastre etc. Degeaba se innoiesc anii, daca nu se innoiesc oamenii. Daca suntem atenti, in fapt, acesta este mesajul care strabate ca un fir rosu intreaga Sfanta Scriptura: innoirea omului, faptura cea noua care trebuie sa inteleaga ca oricat de jos ar fi, oricat de in intuneric s‑ar afla se poate ridica si poate darui bucurie si astfel poate ajunge la pace. A darui bucurie si bunatate este, in fapt, pocainta faptei, cea de‑a treia etapa, cel de‑al treilea exercitiu pe care este firesc sa‑l implinim pentru a ne innoi, pentru a putea sa ne impacam cu noi insine. In momentul in care te impaci cu tine, ai facut pace cu tot universul si astfel Dumnezeu si oamenii (cerul si pamantul) se impaca cu tine.
Astfel, realizam ca implinind aceste trepte ale pocaintei: a cuvantului, a gandului si a faptei aratam atentie constanta manifestarilor noastre in relatia cu Dumnezeu si cu oamenii. De aceea, spune Olivier Clement: „Pocainta este atentia intregii noastre fiinte fata de bucuria iubirii Lui”; iar a acorda suficienta atentie acestor manifestari ale noastre inseamna a acorda atentie Invierii, care prin primirea Tainei Sfantului Botez a devenit a noastra.
Cand vom implini cele enumerate, facand din ele un program duhovnicesc pentru anul care se innoieste, vom simti si o „dulceata si o bucurie”, care reprezinta un nou mod de viata, altfel „iti petreci viata crezand ca intr‑o buna zi se va intampla ceea ce speri, numai ca ajungi sa‑ti dai seama ca realitatea e putin mai romantica decat crezi. E adevarat, uneori visele se prezinta la usa ta, dar numai daca ai avut grija sa le inviti. Altfel, poti fi sigur ca vei petrece seara singur”.
De aceea, marea intrebare este: cum putem si noi sa ne innoim odata cu anii? Pentru ca anii se innoiesc, dar daca nu suntem atenti la innoirea vietii noastre, nu se va intampla nimic; toti anii vor trece si noi vom ramane la fel, ca in urma cu multi ani. Neavand dorinta bucuriei vietii noastre, nerealizand ca e nevoie sa ne schimbam modul de a trai, de a fi, vom concluziona asemenea unuia dintre personajele lui Vladimir Nabokov: „Sleptov miji ochii si pentru o clipa avu impresia ca viata pamanteasca ii era cat se poate de clara, dezgolita si comprehensibila – trista pana la oroare, umilitor de lipsita de noima, zadarnica, fara miracole...”.
Ne putem innoi, pocaindu‑ne, pentru ca marele poet Robert Frost caracterizeaza pocainta, ca fiind „revolutia unui om” – o revolutie nu impotriva lumii sau a altor oameni, ci impotriva raului din noi. Cu acest strigat al pocaintei incepe si biserica noul an, pentru ca in prima duminica din noul an calendaristic, care este si duminica dinaintea Botezului Domnului, primim indemnul Sfantului Ioan Botezatorul: „Pocaiti‑va, ca s‑a apropiat imparatia cerurilor!” (Matei 3, 2) .
Insa, cand lansam indemnul de a ne pocai asezam prea putine metode practice spre a implini acest lucru; suntem indemnati sa ne rugam, sa postim, dar noi nu stim cum sa ne pocaim. Ma gandesc ca acesta este marele succes al practicilor de meditatie din alte culturi, acela de a avea practici concrete recomandate, care iti spun foarte clar ceea ce trebuie sa faci.
In cazul nostru metoda pe care am gandit‑o pentru a ne schimba, pentru a ne innoi, pentru a ne pocai pleaca de la ceea ce spunem intr‑una din rugaciunile pe care le rostim in clipa in care ne impartasim: „iarta‑mi, Doamne greselile pe care le‑am savarsit cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul”. Adevarata pocainta consta in „a lucra in aceste trei domenii”. Sa ne pocaim presupune parerea de rau si putinta de a ne ierta pentru ca noi nu stim sa ne iertam si spun aceasta pentru ca atunci cand gresim ne tot asezam in spate povara pacatului nostru, ne acuzam, ne invinovatim, ca si cand nu am avea niciodata voie sa gresim si sa avem posibilitatea sa recunoastem ca am gresit. In clipa in care vom ajunge sa facem acest lucru, ajungem sa ne iertam si sa ne pocaim. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa gresim intentionat, dar cand facem greseli de care nu ne dam seama pe moment sa le asumam si sa le indreptam. De curand am avut o discutie cu o tanara care imi spunea ca a fost atat de mult „dadacita”, cand era copil, sa mearga in biserica ca atunci cand a crescut si a avut posibilitatea de a alege, a facut tocmai inversul in aceasta privinta. De aceea, ne trebuie o mare atentie in a intelege sufletul celui de langa noi.
Prin urmare, primul exercitiu pe care Ortodoxia ni‑l propune in mod practic pentru a ne innoi este acela de a ne innoi vorba. Sa avem o pocainta a cuvantului, in sensul ca trebuie sa fim atenti asupra tuturor cuvintelor pe care le rostim. Este un exercitiu care trebuie sa plece din casa, pentru ca asa cum ii vorbesc celuilalt – sotului, sotiei, copilului, mamei, matusii – asa vorbim si in societate. De cele mai multe ori, spre exemplu, cand cerem ceva, o spunem poruncitor: „da‑mi asta!”. Daca am cere acelasi lucru, dar intr‑un alt fel, am arata dorinta de a avea bucuria dialogului in raport cu cel de langa noi: „draga mea, ai putea sa‑mi dai si mie acest lucru?”. De cele mai multe ori, cand gresim nu ne cerem scuze pentru ca avem impresia ca scuzele ii servesc celui care le primeste mai mult ca sa‑si consolideze opiniile decat pentru a pune o piatra deasupra.
Insa, un exemplu de pocainta spirituala a cuvantului este acela de a nu judeca pe ceilalti; judecam pe toti din jurul nostru, fara a gandi ca gresim, ca ranim: judecam pe fratele nostru de sange, pe nora, pe ginerele nostru, pe preot, pe seful nostru.
Doar dupa ce vom corecta acest mucegai asezat pe mintea noastra, pe chipul nostru chiar, putem lucra la urmatorul nivel, la gandurile noastre. De aceea, este necesara o pocainta a gandului. Cand suntem in biserica la slujba unde ne este gandul? Ne gandim oare la slava lui Dumnezeu sau la o grija imediata a noastra sau la vestimentatia celui de langa noi? Ne gandim oare la ce daruri mari primim in biserica? Si aceasta pentru ca ne adunam in biserica ca sa schimbam daruri cu Dumnezeu; noi le ducem pe ale noastre, muritoare si neputincioase si Dumnezeu ni le da pe cele nemuritoare. Nicolae Steinhardt spune sugestiv in acest sens: „Dumnezeu e un mare boier; El nu daruieste asa cum dam noi, cu zgarcenie”.
Pocainta sincera si curata inseamna asadar sa descoperi in interiorul tau acele locuri unde trebuie facut curat, asa cum ne ingrijim de casele noastre, de hainele noastre etc. Degeaba se innoiesc anii, daca nu se innoiesc oamenii. Daca suntem atenti, in fapt, acesta este mesajul care strabate ca un fir rosu intreaga Sfanta Scriptura: innoirea omului, faptura cea noua care trebuie sa inteleaga ca oricat de jos ar fi, oricat de in intuneric s‑ar afla se poate ridica si poate darui bucurie si astfel poate ajunge la pace. A darui bucurie si bunatate este, in fapt, pocainta faptei, cea de‑a treia etapa, cel de‑al treilea exercitiu pe care este firesc sa‑l implinim pentru a ne innoi, pentru a putea sa ne impacam cu noi insine. In momentul in care te impaci cu tine, ai facut pace cu tot universul si astfel Dumnezeu si oamenii (cerul si pamantul) se impaca cu tine.
Astfel, realizam ca implinind aceste trepte ale pocaintei: a cuvantului, a gandului si a faptei aratam atentie constanta manifestarilor noastre in relatia cu Dumnezeu si cu oamenii. De aceea, spune Olivier Clement: „Pocainta este atentia intregii noastre fiinte fata de bucuria iubirii Lui”; iar a acorda suficienta atentie acestor manifestari ale noastre inseamna a acorda atentie Invierii, care prin primirea Tainei Sfantului Botez a devenit a noastra.
Cand vom implini cele enumerate, facand din ele un program duhovnicesc pentru anul care se innoieste, vom simti si o „dulceata si o bucurie”, care reprezinta un nou mod de viata, altfel „iti petreci viata crezand ca intr‑o buna zi se va intampla ceea ce speri, numai ca ajungi sa‑ti dai seama ca realitatea e putin mai romantica decat crezi. E adevarat, uneori visele se prezinta la usa ta, dar numai daca ai avut grija sa le inviti. Altfel, poti fi sigur ca vei petrece seara singur”.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Despre interpretare - Aristotel
Expunere despre metoda – René Descartes
Paideuma. Schita a unei filosofii a culturii - Leo Frobenius
Despre fericire - Blaise Pascal
Despre cer – Aristotel
Despre libertatea vointei - Arthur Schopenhauer
Incercare de metafizica eshatologica - Nikolai Berdiaev
De la musuroi la Everest. Ratiune si magie
Limbajul predicii religioase crestine
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro