Viața unei cărți este asemeni destinului autorului acesteia. Parcursul este parte din zbaterea celui ce a făcut posibilă ajungerea ei pe raftul Librăriei, visând locul cel mai onorant al noptierei cititorului pe care vrea să-l seducă.
Așteaptă să fie invitată la dans, după imaginea zugrăvită de către domnul Gabriel Liiceanu în „Declarație de iubire”, de către visele îndrăznețe ale unui cititor certăreț cu el însuși.
Această carte este dispusă a fi devorată, criticată, desființată, abandonată sau nedreptățită, până ce va ajunge să devină nesomnul cuiva.
Numai atunci va fi mulțumită, precum boaba de strugure tescuită și zdrobită, ca până la urmă să ajungă picătură din Sângele Celui Răstignit.
Drumul de la emoție spre inima îndrăznețului cititor este însă provocat de suratele ei mai mari și mult mai importante, Cărțile de cult, pe care propriul autor le-a răpit bibliotecii pentru a le împărtăși liniștea Sfântului Altar.
Selecția plecării dintre suratele de pe raft ține de înclinația, emoția, inspirația, dispoziția și, de ce nu, fundalul muzical pe care inițiatorul invitației îl fredonează mai des.
Un dansator de tango mai greu poate fi impresionat de o baladă rock, după cum nici un dansator de muzică populară nu s-ar da în vânt după o provocare disco.
Așadar, partenerul ales transmite înclinația, iar ritmul impus de ambientul muzical găzduiește emoția întâlnirii a două lumi, ce se completează îmbrățișându-se.
Asumarea de a părăsi zona de confort, acolo unde obișnuința și ușurința cu care profesionalismul te-a călit, este curajul de a te înfrunta pe tine însuți.
Deconspirarea temătorului, timidului, șovăielnicului, dependentului de butaforie și costume, reprezintă începutul maturității care-ți permite să te verifici dacă ceea ce faci la umbra încurajărilor și răsfățului din partea celor pe care tu însuți i-ai răsfățat, te așază în fața provocării Mântuitorului Hristos:
– Ce faci mai mult? Oare nu și păgânii fac același lucru? Nu iubesc și ei pe cei care-i iubesc la rândul lor? (Matei, V, 47)
Vine o vreme în care simți că nu mai poți continua fără a verifica dacă mesajul tău, transmis în mediile comodității maxime, din fața Sfântului Altar și către oameni pregătiți să te asculte în liniște, este bine primit și în așa-zisa ostilitate a unei societăți zgomotoase și prea puțin dispuse să accepte alternativă la mișcarea haotică de care este dependentă ființial.
De la Altar pe raftul Librăriei sau la un click distanță de cititor, drumul oricărei cărți înseamnă asumare, curaj, dar mai ales validare.
La căpătâiul câtor destine, la înnobilarea câtor noptiere sau la alinarea câtor insomnii își pot face, oare, loc de odihnă?
Aceasta este întrebarea fiecărei cărți responsabile. Dacă mesajul ei a fost verificat de zâmbetul îngăduitor și curtenitor al auditoriului liturgic, asta nu înseamnă că nu și-au făcut loc circumstanța și complezența.
Da! A venit vremea confruntării, confirmării și curajului ca sinceritatea să îmbrace veșmintele blândeții pastorale și să danseze cu lupii!
Autorul așteaptă cuminte desemnarea câștigătorului. Că va învinge haita sau mielul, va exista oricum un câștigător.
Am plămădit o carte adusă de pe solee în Librărie, iar emoția eșecului poate fi doar un câștig.