Editura Universitara Creator si creatie. Parintele Dumitru Staniloae - valorificator al scrierilor areopagitice

-27% nou
35,00 Lei 25,55 Lei

Editura: Editura Universitara

Autor: Ionut Chircalan

ISBN: 978-606-28-1251-5

DOI: https://doi.org/10.5682/9786062812515

Anul publicării: 2021

Editia: I

Pagini: 288

In stoc
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062812515 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)
Despre scrierile areopagitice (teologia si filozofia lor) s-a scris mult in ultima vreme si la noi. Chiar s-au intocmit teze pentru obtinerea titlului de doctor cu siguranta si in teologie, dar si in filozofie.
Este bine ca au intrat si in ordinea de interes a filozofilor (istoricilor filozofiei, chiar a eticienilor) mai intai pentru ca, desi cu dominanta teologica scrierile areopagitice sunt, totodata, depozitare ale unei mari filozofii. De fapt, pentru ramura rasariteana a crestinismului, dupa Apologiile si Dialogul cu iudeul Tryphon ale Sfantului Justin Martirul si Filozoful, scrierile areopagitice sunt, poate, in cea mai mare masura, de intemeiere pentru filozofia crestina.
In al doilea rand, lectura alternativa este cale sigura si dreapta catre dialog. Aplecarea asupra aceluiasi text, din situari diferite, nu separa, prin aceasta, pentru motivul simplu ca o lectura ia seama de dominanta, iar alta de „Jocul secund” al operei. Pentru ca in logica operei deschise intra si aceasta dubla asezare. Avand o dominanta: teologica, filozofica, poetica, stiintifica, orice carte este de interes secund si pentru alte lecturi-interpretari. Numai din spatiul primelor scrieri crestine Corpusul areopagitic, bunaoara, poate fi citit, intregitor, si in grila filozofica si dinspre etica, iar frumusetea limbajului, particularitatile lui, venind din intensul apofatism si dintr-o gramatica, as zice, a superlativelor, fac din el si monument de limba si de stilistica.
Astfel citit, Corpusul este garantie a dialogului bine condus prin chiar regula metodei, provocand si facandu-l posibil.
In cultura noastra, traduse si comentate de Cicerone Iordachescu si de Teofil Simensky, mai demult, subtil si artistic evocate de Nichifor Crainic, si-au aflat in Parintele Staniloae un exeget (printr-o noua talmacire) pe masura timpului. Insotita si de comentariile Sfantului Maxim Marturisitorul sau ale lui Ioan din Scythopolis (daca primul sau acesta din urma este autorul), editia Parintelui Staniloae aduce si astfel ceva in plus. Dar ceea ce o individualizeaza este amprenta traducatorului, teolog cu personalitate inconfundabila.
Ionut Gh. Chircalan intreprinde o cercetare ampla a contributiei Parintelui, dar nu, as zice, ca un scop in sine. „Scopul tezei de fata, previne cercetatorul, este de a propune in urma analizei efectuate un model constructiv de interpretare a scrierilor areopagitice precum si cateva elemente ce contribuie la intelegerea ortodoxa a realitatii si semnificatiei prezentei lui Dumnezeu in creatie pentru omul contemporan.”
Citim in vederea a ceva: tinta imediat urmatoare este, neindoielnic, textul de aplicatie, dar cealalta, finala, este convertirea acestuia in argumente pentru o noua constructie. Citim intentional, citim pentru a gandi cu textul asupra caruia ne aplecam si in alt referential.
Introductiv, cu stiinta si masura, tanarul cercetator intra in hatisurile identitatii autorului Corpusului, intr-un fel „problema homerica” in crestinismul primar. Se misca precaut printre multele ipoteze, nu zic ca lipsite de importanta, dar nu de cea mai mare. La urma urmelor, cine va fi fost autorul conteaza mai putin; principalul este ca avem opera. Invers ar fi fost mai grav.
De altminteri, opera mare, aproape de cota de sus a maretiei, oculteaza autorul. Cine a scris Iliada si Odiseea? Homer? Sunt indoieli privitoare si la Shakespeare, mai catre noi.
Conteaza si mai putin prezenta Corpusului in epoca. Fiecare timp istoric are propria grila de interpretare, de aceea textul insusi face istorie. Dar, fie si introductiv, nu este o problema lipsita de interes.
In cap. III al Partii I, sunt cercetate controversele „asupra formatiei crestine a Sfantului Dionisie”, luand seama de apropierea sa de filozofie, totusi, de traditie in gandirea crestina.
Primii scriitori crestini erau de cultura greaca (greaca si romana, unii); aducand filozofia in spatiul crestin nu profanizau ideea crestina, ci integrau in corpul ei traditia. De fapt, ceva ce facusera deja Sfantul Justin, Origen, Clement era, intr-un fel, una cu a arata ca noua religie este ca o incununare culturala. Asimilarea electiva, fara indoiala, nu este deturnata cand este bine condusa. De aceea, poate ca, intr-adevar excesul de filozofie va fi dus la erezii, dar numai excesul si insuficienta supraveghere critica. Și poate slaba sau slabirea credintei.
Corpusul areopagitic era scris intr-o vreme in care in Athena filozofia greaca post-antica (supravietuitoare) era dominata de neoplatonismul proclean. Daca si cat Corpusul insusi aduce a neoplatonician, in discutie nu intra influenta, ci problematica, pana la un punct si intr-o directie anume, comuna. Neoplatonismul „pagan” (de la Plotin la Proclos) nu era ca o reinviere a platonismului doctrinar, ci organizarea sa in jurul marii probleme care apropie metafizica de teologie: cum gandim trecerea de la Unu la multiplu (de la fiinta la existenta) daca nici prin impartire, nici prin transformare in-sinele nu trece in create.
Cercetatorul este cumpanit in judecata, ferindu-se atat de acceptari necritice si de respingeri tot asemenea. Desi imi pare, poate, precaut in exces. Problema insa este spinoasa.
Dar toate acestea sunt mai curand introductive. Partea tare a tezei incepe cu cel de al doilea capitol (al partii prime), dar mai cu seama cu cea de a doua parte.
Autorul nu se raporteaza la Parintele Staniloae ca interpret (traducator si comentator) sau nu in primul rand. De altfel, Parintele Staniloae era prea personal pentru a nu face o traducere ea insasi interpretata. Amprenta teologiei sale este apasata, ceea ce nu strica originalitatea textului. Orice traducere, de fapt, este opera de re-creare, ceea ce inseamna ca de aducere in limbajul si in logica timpului. Parintele Staniloae traducea pentru timpul nostru.
In mod deosebit, in lectura Parintelui Staniloae, Corpusul lasa sa iasa la iveala intensul personalism al crestinismului, idee dominanta si in teologia Parintelui. De fapt, daca imi dau bine seama, aceasta si este ideea ordonatoare a tezei in partea sa tare. In acest fel teza capata organicitate si totodata arata pericolul unui comentariu la comentariu. Teza, asadar, este nu numai de exegeza, ci si de teologie sistematica, de indata ce autorul discuta amplu problema personalismului.
O ultima chestiune legata de traducerea Parintelui Dumitru Staniloae: cu oarecari „aventuri”, traducerea sa a putut sa apara postum ceea ce inseamna ca fara a o mai revedea autorul ei. Poate ca Parintele Staniloae, foarte personal, apropia prea mult textul de referinta de propria stilistica. Dar se poate altfel? Traducerea nu este simpla trecere dintr-o limba in alta si nu este o „tradare” cum se repeta adesea, nereflexiv, un cuvant la moda mai de demult. Interpretare prima, traducerea este act de asimilare in alta limba, si alta  cultura. Poate  fi facuta  bine sau poate nu. Traductio, trecere,  la romani era si cuvant pentru trecerea ostilor pe sub arcul de triumf, dar si pe sub furcile caudine: ad traductionem nostra, zice Seneca: spre compromiterea – rusinea noastra.
Daca traducerea Corpusului areopagitic este pregnant in stil Staniloae nu este un defect. S-ar putea ca nemultumirea unora sa vina din faptul ca pe text s-a mai lucrat, varianta adusa in editura fiind primara. Ingrijitoarea editiei, Constanta Costea, si stiutoare de greaca si buna crestina, nu putea sa schimbe ceva, decat poate, pe alocuri, sa puna accente. Oricum, tanarul cercetator este si de aceasta data cumpanit.

Academician Prof. Univ. Dr. Gheorghe Vladutescu

 
  • Creator si creatie. Parintele Dumitru Staniloae - valorificator al scrierilor areopagitice

    Descarca
CHIRCALAN IONUT

ABREVIERI / 9

PREFATA  / 11

INTRODUCERE / 15

PARTEA I. ASPECTE GENERALE LEGATE DE PERSOANA SI OPERA SFANTULUI DIONISIE / 21

CAPITOLUL I. CONTROVERSE ASUPRA PERSOANEI SI OPEREI SFANTULUI DIONISIE “AREOPAGITUL” / 22
1.    Istoricul cercetarii / 22
a)    Cercetarile din plan international / 22
b)    Cercetarile din spatiul romanesc / 35
2.    Viata Sfantului Dionisie Areopagitul / 37
3.    Controverse asupra identitatii autorului inspirate din scrierile areopagitice / 40
a)    Identitatea autorului / 41
b)    Pseudonimul si caracterul lui apofatic / 46
4.    Controverse asupra scrierilor areopagitice / 49
a)    Cuprinsul scrierilor areopagitice / 50
b)    Situarea temporala  a scrierilor areopagitice / 55
CAPITOLUL AL II-LEA. ATITUDINEA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE FATA DE IDENTITATEA  AUTORULUI SCRIERILOR AREOPAGITICE / 59
1.    Sfanta Taina a Botezului / 61
2.    Sfantul Mir / 63
3.    Sfanta Sinaxa / 65
4.    Monahismul / 66
5.    Inmormantarea / 67
 
CAPITOLUL AL III-LEA. CONTROVERSE ASUPRA FORMATIEI CRESTINE A SFANTULUI DIONISIE / 68
1.    Problema prezentei terminologiei filosofice in scrierile patristice / 68
2.    Problema prezentei terminologiei filosofice in scrierile areopagitice / 71
3.    Problema influentei filosofiei neoplatonice asupra teologiei areopagitice / 75
a)    Acuzatori ai Corpusului de influenta  neoplatonica  de fond / 76
b)    Aparatori si promotori ai ortodoxiei Corpusului / 77

CAPITOLUL AL IV-LEA. POZIȚIA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE FATA DE PRETINSUL PANTEISM NEOPLATONIC AL SCRIERILOR AREOPAGITICE / 83
1.    Emanationismul neoplatonic si caracterul sau panteist / 85
2.    Corpusul si mesajul sau anti-panteist in viziunea Parintelui Staniloae / 87
a)    Transcendenta lui Dumnezeu / 88
b)    Dumnezeu Proniatorul deosebit de lume / 90
c)    Realitatea accidentala a raului / 91
d)    Indumnezeirea omului / 92
e)    Participarea creatiei la slava lui Dumnezeu in vesnicie / 95

PARTEA A II-A. ORIGINALITATEA TEOLOGIEI AREOPAGITICE – FUNDAMENT AL AUTENTICITATII SCRIERILOR, IN VIZIUNEA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE / 99

CAPITOLUL I. RAPORTUL DINTRE DUMNEZEU ȘI CREAȚIE IN SCRIERILE AREOPAGITICE / 103
1.    Personalismul teologiei Sfantului Dionisie / 103
2.    Sfa nta Treime si lucrarea Sa creatoare si proniatoare / 108
3.    Numirile dumnezeiesti si participarea creaturilor la ele / 112
a)    Supraexistenta lui Dumnezeu / 116
b)    Simplitatea sau unitatea lui Dumnezeu / 118
c)    Eternitatea lui Dumnezeu / 119
d)    Atotputernicia lui Dumnezeu / 120
e)    Atotstiinta si intelepciunea lui Dumnezeu / 121
f)    Dreptatea si mila lui Dumnezeu / 123
g)    Bunatatea si iubirea lui Dumnezeu / 123
4.    Ratiunile divine - Dumnezeu in calitate de izvor unitar al ratiunilor creatiei / 126
5.    Dumnezeu Cuvantul intrupat – revelatia deplina  / 128
6.    Implicatiile hristologice din teologia Sfantului Dionisie / 132
a)    Consecintele Intruparii Cuvantului in iconomia mantuirii / 134
b)    Transfigurarea creatiei. Materia si Trupul lui Hristos / 139

CAPITOLUL AL II-LEA. IDEEA IDENTITATII INTRE EXISTENTA SI BINE / 149
1.    Ierarhia cereasca  – amprenta nevazuta a bunatatii lui Dumnezeu / 151
a)    Universul angelic dionisian / 152
b)    Semnificatia numelor si simbolistica infatisa rilor angelice / 156
c)    Lucrarea mesianica  a sfintilor ingeri / 159
d)    Rolul sfintilor ingeri in iconomia mantuirii / 164
2.    Ierarhia bisericeasca  – conditie necesara  a imbunatatirii duhovnicesti a membrilor Bisericii / 166
a)    Treptele „ierarhiei noastre” / 166
b)    Lucrarea nevazuta  a lui Hristos in ierarhia sacramentala / 169
3.    Theognosia ierarhica angelica si umana - deosebiri, asemanari si conexiuni / 173
4.    Dimensiunea pozitiva  a lumii vazute si problema raului / 183
a)    Treptele creatiei vazute si caracterul lor unitar / 184
b)    Problema raului in viziunea Sfantului Dionisie / 188

CAPITOLUL AL III-LEA. CUNOASTEREA APOFATICA A LUI DUMNEZEU / 196
1.    Temeiurile cunoasterii lui Dumnezeu / 196
2.    Dinamismul si transparenta cunoasterii lui Dumnezeu / 199
3.    Dinamica raportului dintre teologia afirmativa si cea negativa si cauzele ei / 203
a)    Caracterul personal al lui Dumnezeu si al omului / 207
b)    Distinctia: necreat – creat / 209
c)    Distinctia: fiinta lui Dumnezeu – lucrarile ei / 215
4.    Cunoasterea apofatica  - empirica  / 219

CAPITOLUL AL IV-LEA. CARACTERUL SIMBOLIC AL CREAȚIEI / 221
1.    Trupul lui Hristos – simbolul arhetipal si temeiul simbolismului din creatie / 221 
2.    Simboalele – vehicule catre izvoarele lor inteligibile / 224
3.    Fapturile – simboluri ale darurilor necreate ale lui Dumnezeu / 226

PARTEA A III-A. VALORIFICAREA  SCRIERILOR AREOPAGITICE DE CATRE PARINTELE DUMITRU STANILOAE / 229

CAPITOLUL I. INFLUENȚE ALE SCRIERILOR AREOPAGITICE ASUPRA TEOLOGIEI PA RINTELUI DUMITRU STA NILOAE / 231
1.    Referinte dionisiene in opera Parintelui Dumitru Staniloae – o abordare cronologica  / 232
2.    Prezenta lui Dumnezeu in creatie – ecouri dionisiene in gandirea teologica a Parintelui Dumitru Staniloae / 242

CAPITOLUL AL II-LEA. CONTRIBUTIA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE LA INTELEGEREA SCRIERILOR AREOPAGITICE IN TEOLOGIA CONTEMPORANA  / 246
1.    Opere complete… – o traducere erudita sau inutilizabila? / 247
a)    Motivatia si istoricul editiei / 247
b)    Calitatea traducerii – argumente pro si contra / 249
2.    Aportul Parintelui Dumitru Staniloae la exegeza scrierilor areopagitice / 251

CONCLUZII / 257

BIBLIOGRAFIE / 261

INDICE DE NUME / 276

GLOSAR / 277

ANEXE / 283

Dificultatea pe care o intampina cercetatorul crestin in fata scrierilor areopagitice este una majora: cum pot fi unitare in Duh simplitatea profunda apostolica a mesajului evanghelic din Noul Testament si profunzimea complexa si uneori prea rigid calculata din punct de vedere al arhitecturii limbajului si al doctrinei proprie acestor scrieri de mai tarziu? Este posibil ca aceste doua moduri de propovaduire sa fi coexistat sau, cel putin, sa se fi succedat atat de aproape in timp, la mai putin de un secol? Daca nu, dupa cum inclina intr-un consens zdrobitor critica moderna, care sa fi fost cauza acestei schimbari radicale de metoda si de stil in istoria literaturii crestine? A fost ea benefica? A avut de castigat crestinatatea ceva mai mult prin sistematizarea cvasi-filosofica a invataturii ei decat oferea prin sine experienta vie a credintei care o caracteriza?
Iata o serie intreaga de aspecte ce se cer a fi lamurite sau cel putin prezentate mai nuantat pentru a fi intelese cat de cat coerent. Tratarea cu superficialitate a acestei problematici plaseaza pe cercetator, cred, intr-o falsa identificare a cauzelor problemei, pe planul marginit al afirmarii si negarii unei identitati sau apartenente doctrinare a misteriosului autor al scrierilor patristice amintite mai sus.
Inaintand pe calea intrebarilor, nu putem sa nu amintim si alt aspect: e posibil, extinzand putin perspectiva, ca aceasta teoretizare doctrinara excesiva, pe care o regasim tot mai des in scrierile crestine odata cu trecerea timpului, sa indice un mod de exprimare pretios dar deficitar, specific unui timp cand credinta ca mod de a fi era pe punctul de a deveni secundara din pricina „dificultatii” ei? Și atunci, a primat, oare, in iconomia institutionalizarii Bisericii, rapiditatea expansiunii geografice a religiei de stat crestine pe plan cultural, deci cantitatea de minti seduse, in detrimentul calitatii pe care o garanta cucerirea, e drept mai lenta, a terenului interior al inimii omenesti?
In cazul unui raspuns afirmativ, limitand din nou perspectiva, cum se explica atunci ca hotarari ale sinoadelor locale si ecumenice, aflate sub obladuirea Duhului Sfant, laolalta cu cele mai autorizate voci din Traditia Bisericii, precum Sfintii Parinti Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschinul si Grigorie Palama – eminenti teologi si sistematizatori ai invataturii de credinta, au receptat aceste scrieri areopagitice atat de apreciativ si de unanim, iar aceasta nu intr-o epoca izolata a istoriei, ci in mod neconstrans si intr-o perioada de timp cel putin milenara (secolele VI-XVI)? Ce a favorizat aceasta propagare impresionanta a scrierilor areopagitice in lumea crestina de pretutindeni, fie rasariteana sau apuseana? Ce a cauzat intelegerea atat de diversa si de contradictorie uneori a mesajului lor?
Dupa cum se poate observa, lista intrebarilor si incertitudinilor pe care le ridica Corpusul areopagitic este atat de lunga si de insemnata incat neclarificarea lor transforma aproape orice afirmatie referitoare la el dintr-una categorica in una cel putin aproximativa. Mai mult decat atat, perspectiva intunecata care tinde sa se impuna cu privire la autenticitatea si la ortodoxia lui sugereaza un impact nefast asupra invataturii crestine dependente doctrinar de aceasta opera patristica. Sunt puse la indoiala astfel, in mod indirect, si caracterul revelat al unor aspecte ale angelologiei, ale ierarhiei eclesiale, ale realismului simboalelor liturgice, ale misticii si ale eshatologiei etc. pe care autorul Corpusului ni le-a transmis dintr-o postura oarecum de pionierat.
In acest context, cercetarea de fata porneste din dorinta de a verifica si de a aprofunda una din afirmatiile categorice pe care Parintele Dumitru Staniloae le face in introducerea sa despre relatia dintre Dumnezeu si lume asa cum este ilustrata ea in Corpusul areopagitic: „In general, in Ortodoxie, scrierile lui Dionisie au fost temei de sustinere a prezentei active a lui Dumnezeu in viata Bisericii si in lume, nu temei pentru o mistica panteista sau un continut care n-a fost de folos.” Pasajul citat reprezinta, de fapt, concluzia exprimata de teologul roman la subcapitolul sau despre continutul general crestin al scrierilor areopagitice, in care a intentionat, totodata, sa arate si temeiurile ce probeaza alcatuirea lor de catre marele Dionisie, ucenicul Sfantului Apostol Pavel din Areopagul Atenei.
M-a surprins placut reafirmarea acestei opinii patristice traditionale si, desi aparent anacronica pentru viziunea contemporana a cercetarii, am apreciat-o tocmai pentru curajul Parintelui de a o sustine atat de singular in spatiul academic actual, lasand-o ca pe o incununare a contributiei de o viata pe care a avut-o pentru teologia ortodoxa de limba romana. Desi publicata postum, traducerea adnotata (si introducerea care o precede) a(u) aparut avand consimtamantul Parintelui Staniloae, deci poate fi luata in consideratie drept o lucrare ajunsa la maturitate si, asadar, reprezentativa pentru gandirea teologului roman.
Scopul tezei de doctorat de fata, intitulata Creator si creatie. Parintele Dumitru Staniloae – valorificator al scrierilor areopagitice, este de a propune in urma analizei efectuate un model constructiv de interpretare a scrierilor areopagitice, precum si cateva elemente ce contribuie la intelegerea ortodoxa a realitatii si semnificatiei prezentei lui Dumnezeu in creatie pentru omul contemporan, adevar ce reiese din scrierile areopagitice si din comentariile teologului roman alcatuite pe baza lor. Voi expune mai amanuntit argumentatia pe care a folosit-o Parintele pentru a dovedi cele exprimate mai sus in mod treptat, pe parcursul lucrarii de fata.
Ipoteza de lucru de la care am pornit, calauzit de recomandarile generoase si avizate ale providentialului meu indrumator stiintific, Domnul Profesor Universitar Doctor Gheorghe F. Anghelescu, este aceea ca scrierile areopagitice, conform opiniei distinsului teolog roman Dumitru Staniloae, dispun de un potential insemnat de afirmare si sustinere a unei viziuni teocentrice a lumii si a omului, potential care este insa nevalorificat, acestea nebucurandu-se de atentia cuvenita, cu toate ca directia generala a societatii contemporane, cu tendinte anarhice si destructuralizante, le reclama, oarecum, importanta si actualitatea.
Analiza de ansamblu a componentelor Corpusului areopagitic dezvaluie faptul ca perspectivele dezvoltarii unei viziuni eclesiale si sacramentale a vietii religioase prezente sunt afectate pe de o parte de individualismul egolatru ce nu accepta subordonarea fata de nici o ierarhie si de colectivismul gregar usor manipulabil in conditiile unei societati de consum. Aceste grave atrofieri sau, alteori, dezvoltari monstruoase ale personalitatii umane in societatile majoritar crestine, fata de finalitatea superioara pe care a proiectat-o Dumnezeu asupra omului, sunt generate de nivelul slab de cunoastere si aprofundare a invataturii de credinta evanghelice in contrast cu accesul ridicat la mijloacele de informare disponibile in prezent.
Pornind de la aceste observatii si aprofundand pe cat am putut teologia dionisiana, am dorit sa expun mai in detaliu semnificatia scrierilor areopagitice, importanta lor pentru teologia si spiritualitatea ortodoxa, facandu-le mai accesibile pentru omul contemporan ce simte ca se afla singur in fata provocarilor si problemelor actuale.
Scrierile areopagitice ne ajuta sa regasim duhul autentic al Bisericii – comuniune de iubire si de fiinta a credinciosilor, ca frati si madulare ale aceluiasi Trup al lui Hristos, Dumnezeu-Omul adevarat. Din ele transpare foarte sugestiv unitatea si interdependenta intreolalta a fiintelor personale create (ingeri si oameni) ca revelari ale lui Dumnezeu cel personal (Treime) si ca suport reciproc de adancire in cunoasterea si trairea Lui; precum si comuniunea sfintitoare a credinciosilor intre ei, in si cu Dumnezeu. Prezenta lui Dumnezeu in Biserica este ilustrata de Sfantul Dionisie prin unitatea de viata a crestinilor, in inima carora curge acelasi sfant si sfintitor Sange al lui Hristos (primit regulat prin Euharistie) si care sunt partasi la acelasi Duh al iubirii de Dumnezeu si de semeni.
Departe de a fi o conceptie panteista, prezenta lui Dumnezeu in lume, asa cum apare ea prezentata in scrierile areopagitice, marturiseste caracterul creat si dependenta lumii fata de Dumnezeu – Creatorul si Proniatorul ei. O lume ca cea de azi, care considera prezenta lui Dumnezeu ca pe o incalcare a autodeterminarii ei, dovedeste o grava alienare fata de menirea pe care a primit-o.
Scrierile areopagitice ne dezvaluie pe Dumnezeu plin de slava, inepuizabil in daruirea de Sine si in frumusetea Sa, sustinator si conducator spre desavarsire al creatiei Sale, un Dumnezeu Care patrunde in mod tainic intreaga faptura cu energiile Sale necreate, unificand-o in elementele ei si unind-o cu Sine prin cei care I se deschid Lui. De asemenea, creatia este prezentata ca avandu-si originea in vointa si intelepciunea preabuna a lui Dumnezeu, fiind destinata sfintirii si vesnicei comuniuni de iubire.
Prin aceasta perspectiva biblica, Sfantul Dionisie se dovedeste a fi un Parinte bisericesc autentic care explica in mod unitar relatia dintre Creator si creatie, fiind un etalon al teologiei ortodoxe. In pofida identitatii sale intens disputate si contestate, precum si a acuzelor de neoplatonizare a doctrinei crestine care i se aduc, trebuie sa-i recunoastem autorului scrierilor areopagitice calitatea de sfant si de mare teolog. Teologia sa raspunde in chip exemplar la intrebari precum: Cine este Dumnezeu?, Care este originea si sensul existentei umane?, Ce valoare are lumea in care traim si cum trebuie sa ne raportam la ea?, intrebari care preocupa sau ar trebui sa preocupe pe fiecare om responsabil.
Am urmarit sa formulez, de asemenea, si cateva raspunsuri cu valoare personala la problematica descrisa mai sus: clarificarea originii si a scopului redactarii scrierilor areopagitice; evidentierea importantei acestor scrieri pentru dezvoltarea Traditiei crestine ulterioare si pentru dezvoltarea unui discurs crestin concurential gandirii filosofice antice; afirmarea valorii teologice si a actualitatii scrierilor areopagitice in viziunea Parintelui Dumitru Staniloae.

Autorul

www.editurauniversitara.ro

Scrie un review


Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!