Evenimentele istorice care s‑au derulat de‑a lungul veacului al XI‑lea au marcat Europa pentru secole, iar unele dintre ele se fac simtite pana astazi. Pe de o parte avem o Europa care incepe sa se contureze in forme care seamana cu cele de astazi prin procesul de centralizare statala, dar avem si un Imperiu bizantin care se zbate pentru propria existenta. Amenintarile de la granite sunt serioase. Bulgarii stapanesc Balcanii ravnind la teritoriile bizantine, iar turcii selgiucizi au trecut cu curaj frontierele imperiului, cucerind teritorii din care nu vor mai pleca. Din Rasarit se ridica forta rusilor, cea a noilor botezati in traditia bizantina, care incep sa‑si strige propriile lor pretentii pasind cu incredere pana la zidurile Constantinopolului. Oras ravnit de toti, capitala imperiului, este o minune pentru popoarele europene. Cu ziduri puternice ridicate de Teodosie cel Mare si mereu consolidate si intarite, cu biserici mari cum nu a mai vazut nimeni, cu palate stralucitoare, cu ceremonii somptuase si cu slujbe religioase savarsite in cel mai mare fast, Constantinopolul era orasul cel mai frumos si bogat din lume.
Imperiul a pierdut insa din vigoarea secolelor anterioare intrand in secolul al XI‑lea fara vlaga, condus de doua imparatese nepregatite pentru marile provocari, cu o proasta guvernare, cu cheltuieli mari si inutile, cu o armata tot mai redusa si mai prost platita, cu o nobilime stapanita de duhul imbogatirii si dorinta puterii, care au macinat incet dar sigur societatea bizantina. Dintr‑o data nobilimea, marii latifundiari au intrat in concurenta cu liderii militari. Acapararea tot mai mare de mosii insemna o slabire tot mai mare a armatei, mai ales a celei de granita. Acest lucru explica usurinta cu care dusmanii din exterior treceau in teritoriile bizantine. In momentul in care marii proprietari de pamant au castigat disputa, Imperiul bizantin s‑a prabusit. Domnia Comnenilor a mai prelungit existenta Bizantului pentru trei secole.
Secolul al XI‑lea a produs schimbari in Europa Apuseana. Normanzii ai cucerit Anglia, dar s‑au asezat si in sudul Italiei si in Sicilia, unde au intrat in conflict cu arabii si in concurenta cu bizantinii. La Roma, papa incearca prin lupta pentru reformarea Biserici sa schimbe o serie de practici care nu faceau onoare clerului latin, simonia si concubinajul. Dar Roma lupta si cu marile puteri politice, mai ales cu imparatul german Henric IV in chestiunea investiturii. Pentru papa Grigore VII sacerdotiul este deasupra imperiului, deci papa este mai presus de toti regii. O lupta dura incheiata mai tarziu prin compromisuri.
Atat in Rasarit cat si in Apus se simte un duh al innoirii vietii monahale. Marile manastiri incep o adevarata reforma a innoirii, in cautarea unei vietuiri monahale autentice. In Imperiul bizantin avem diferite forme de organizare a manastirilor dupa reguli lasate de ctitori, care incearca sa traseze drumul corect al monahilor care‑si petrec viata in sfintele locasuri, cautand linistea si rugaciunea. Si latinii cauta acelasi lucru prin ordinile monahale infiintate pentru a intarii misiunea Bisericii in lume. Toate aceste se petrec nu de la sine, ci prin efortul unor oameni exceptionali, mari teologi dar si mari organizatori ai vietii bisericesti. Ei sunt cei care au imbinat cel mai bine rugaciunea cu postirea si munca cu lupta pentru o Biserica puternica.
Pr. Constantin Claudiu Cotan,
Bucuresti, 2024