,,Daca ne referim la functiunile culturilor si ale civilizatiilor trebuie sa constatam ca principala nevoie fundamentala la care raspunde cultura este identitatea individuala si de grup. Suntem cine suntem prin limba pe care o vorbim, mostenirea istorica, valorile, traditiile si obiceiurile pe care le impartasim, prin creatia literara, artistica si filosofica in care ne‑am format.” (M. Malita, 1998, p. 37)
Problematica educatiei interculturale, o componenta a sistemului educational actual, capata o importanta aparte in societatea actuala. Migratia popoarelor, criza economica si alti factori de sorginte economica si politica au determinat includerea educatiei interculturale pe agenda UE, in general, si a statelor membre, in special. In acest context, cadrul institutional al scolii se confrunta cu dificultati legate de integrarea copiilor ce apartin comunitatilor etnice, generate, pe de o parte, de reticenta la schimbare a popoarelor, iar pe de alta parte, de lipsa unor abordari pragmatice de incluziune a acestei categorii de copii.
Astfel, scoala devine un adevarat laborator in care se experimenteaza efectele diversitatii asupra relatiilor dintre elevi, dintre profesori si elevii minoritari, respectiv parintii si elevii minoritari. Trebuie sa intelegem diversitatea ca o trasatura a societatii actuale, un beneficiu reciproc pentru noi toti. Din aceasta perspectiva, conceptele cheie ale societatii actuale: interculturalitate, multiculturalitate si, implicit, cultura si diversitatea, se rasfrang asupra scolii, principalul mijloc de mediere intre minoritate si majoritate, de promovare a deschiderii catre o societate toleranta.
Includerea copiilor ce apartin comunitatilor etnice in categoria copiilor cu risc ridicat de vulnerabilitate, conform documentelor internationale de referinta in domeniu (detaliate in cuprinsul lucrarii), determina modificari in planul implementarii politicilor educationale de incluziune. Mai mult, aderarea tarii noastre la UE, respectiv semnarea unor documente internationale in domeniul educational si social, impune ca prioritate un sistem educational centrat pe competenta si respect, capabil sa formeze cadre didactice pentru interculturalitate. In contextul istoric actual, intr‑o societate definita prin diversitate, schimbare si toleranta, in care identitatea nationala reprezinta elementul de stabilitate al societatii, se impune adaptarea sistemelor educationale actuale la particularitatile etnico‑culturale ale copiilor ce apartin comunitatilor etnice.
Comunitatile interculturale sunt abordate in literatura de specialitate ca ,,grupuri culturale, etnice, religioase care se regasesc intr‑un spatiu comun si care se afla in relatii de interactiune, respectand traditiile si obiceiurile transmise din generatie in generatie” (L. Ciolan, 2008, p. 73). Pe acest fond, interculturalitatea depaseste tiparele unui nou discurs in pedagogia contemporana, fiind, in fapt, o reflectare a realitatii, generatoare de noi provocari in problematica educatiei. Totodata, se impune analizarea dimensiunii interculturale a vietii sociale din perspectiva educationala, ca instrument de ,,apropiere a educatiei de viata de zi cu zi, de problemele semnificativ ale vietii reale” (L. Ciolan, 2008, p. 74).
,,Pe masura ce granitele devin mai confuze, iar afirmarea autonomiilor locale mai insistenta, vechile forme ale identitatii nationale trebuie restructurate. Intrebarea ,,Cine suntem?” genereaza confuzii, desi, cere, un raspuns coerent […]. O perspectiva cosmopolita este conditia necesara pentru existenta unei societati multiculturale in ordinea globalizanta” (A. Giddens, 2001, p. 141‑143)
Abordarea interculturala porneste de la premisa ca, prin educatie, interculturalitatea reprezinta ,,antidotul rasismului, xenofobiei si al altor forme de excludere” (P. Perregaux, 1999, p. 125). De asemenea, educatia interculturala participa la ,,crearea colectiva a unui spatiu care accepta, insereaza si reelaboreaza semnificatiile culturale ale membrilor diferitelor comunitati in contact” (L. Ciolan, 2008, p. 74).
Preocuparile care au in atentie analiza procesului de integrare a copiilor ce apartin comunitatilor etnice sunt de actualitate, reprezentand obiectul de studiu pentru mai multi cercetatori. Dintre autorii care s‑au aplecat asupra conceptelor de interculturalitate, multiculturalitate si integrare scolara a acestei categorii de copii, amintim: Vaideanu G., C. Cucos, A. Nedelcu, L. Ciolan, C. Cace, s.a., autori care apreciaza ca educatia interculturala reprezinta o alta etapa in pedagogie, care plaseaza in centrul procesului educational ELEVUL si NEVOILE sale. De asemenea, mai multe organizatii nonguvernamentale (Salvati Copiii, UNICEF, etc.) au initiat cercetari in acest domeniu, studii care au reliefat importanta pe care o detine educatia inter si multiculturala, pe de o parte si integrarea scolara, pe de alta parte.
Adaptarea sistemelor educationale la cerintele societatii democratice reprezinta o trasatura a pedagogiei actuale, devenind necesara adaptarea scolii in functie de nevoile acestei categorii de elevi, in scopul satisfacerii unor principii actuale: ,,invatamant integrat” si o ,,scoala pentru toti”.
Astfel, putem afirma ca initierea unui demers stiintific de aprofundare a procesului de integrare a copiilor ce apartin comunitatilor etnice in sistemul de invatamant romanesc are un caracter de actualitate, izvorat, in primul rand, din necesitatea formarii cadrelor didactice pentru inter si multiculturalitate.
Studiul de fata abordeaza o tema de actualitate, centrata in principal pe identificarea problemelor cu care scoala, in general, si cadrele didactice, in particular, se confrunta in integrarea copiilor minoritari. Principalul obiectiv al lucrarii a avut in vedere elaborarea unor recomandari pentru cadrele didactice care sa ii ajute in adaptarea sistemelor educationale la particularitatile etnice ale acestei categorii de copii.
,,Abordarea interculturala in educatie constituie o noua maniera de concepere si implementare a curriculum‑urilor scolare si o noua atitudine relationala intre profesori, elevi, parinti. Perspectiva interculturala deschide noi piste de manifestare a diversitatii si diferentelor. ” (C. Cucos, 2000, p. 183)