Managementul economic al resurselor agriculturii si dezvoltarea rural-agrara in Romania - Liliana Miron

Literatura de specialitate grupează factorii de producţie cu influenţă majoră asupra dezvoltării agriculturii în patru categorii: pământ, capital, muncă şi management.

Unii autori apreciază managementul ca un atribut calitativ al resursei umane datorat specializării din ce în ce mai profunde şi a utilizării unui instrumentar de fundamentare al deciziilor, din ce în ce mai sofisticat folosind  facilităţile oferite de tehnica de calcul modernă.

Cu toată noutatea ca ştiinţă a managementului, aceasta din urmă are o veche tradiţie în agricultură, prima activitate productivă care trebuia organizată şi condusă în vederea asigurării hranei comunităţilor umane de la cele mai mici şi până la marile imperii.

Resursa pământ a fost prima organizată şi condusă pentru a produce hrană. La nivel local prin tradiţie şi cutume, iar la nivel statal prin legi, agricultura a făcut obiectul unui management politic din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre.

Legile romane Lex duodecim tabularum sau Lex furmentarium nu erau altceva decât reglementări de management politic al resursei funciare.

În timp, întreaga istorie a umanităţii este marcată de legi şi reglementări care au ca obiect managementul principalei resurse agrare pământul.

Marile proiecte de amelioraţii hidraulice din Mesopotamia, Valea Nilului, Peru şi până la cele mai moderne şi complexe amenajări funciare sunt rezultatul unor decizii manageriale la cel mai înalt nivel.

Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene este expresia celei mai complexe forme de management a resurselor agriculturii.

Munca, resursa umană, cu principala sa componentă  - managementul, face, de asemenea, obiectul de studiu al resurselor agriculturii.

Ca ştiinţă de sine stătătoare, managementul a apărut relativ târziu, actul de naştere al acestuia fiind considerat lucrarea lui James Burnham: The Managerial Revolution. Ideea lucrării este aceea că orice societate care vrea să prospere are nevoie de manageri.

Capitalul sub diferitele forme se supune aceleiaşi legi ale managementului ştiinţific. Optimizarea nivelului de capitalizare, structura acestuia, exploatarea, constituie tot atâtea subiecte ale unui management ştiinţific.

În economia de schimb, piaţa are un rol deosebit în managementul economic al resurselor. Fiecare resursă are un preţ, iar optimizarea proceselor de producţie din agricultură  nu înseamnă altceva decât o combinaţie optimă între structura cantitativă şi preţul diferitelor resurse.

În sfârşit, întreaga activitate economică se desfăşoară în cadrul unui sistem legislativ care reprezintă de fapt managementul politic al resurselor, astfel că studiul politicilor agrare, atât a celor naţionale cât şi a celor comunitare face parte integrantă a managementului economic al resurselor.

Putem considera în consecinţă disciplina de Economie rurală ca prima parte, aceea generală a managementului în agricultură. Prin conţinutul ei lucrarea se adresează studenţilor de la specializările agricultură şi horticultură, precum şi tuturor celor interesaţi în problemele agriculturii româneşti.

Autorii,