Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Polisemantism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu - Mihaela Airinei
![Polisemantism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu - Mihaela Airinei [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/polisemantism-si-ambiguitate-in-dramaturgia-lui-marin-sorescu-567410.jpg "Polisemantism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu - Mihaela Airinei [1]")
ISBN: 978-606-28-1525-7
DOI: 10.5682/9786062815257
Anul publicării: 2022
Editia: I
Pagini: 288
Editura: Editura Universitara
Autor: Mihaela Airinei
Cod Produs:
9786062815257
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
”Marile nume ale criticii contemporane s-au aplecat cu o curiozitate nedisimulata asupra textului dramatic sorescian, judecandu-l in raport cu epoca totalitara in care a fost scris, cu conditia intelectualului, a creatorului sub comunism, din perspectiva conditiei umane, din perspectiva curajului, implicarii autorului, duplicitatii lui.
Autoarea este constienta de aceasta avalansa exegetica, drept care ne propune o teza despre reevaluarea receptarii dramaturgiei soresciene, mai ales ca am asistat cu toti la clivajul socant, paradoxal, dintre succesul teatrului lui Marin Sorescu in timpul epocii comuniste si defaimarea aproape continua de dupa 90 (...).
Aceste diferente radicale de receptare o determina pe autoare sa regandeasca formele de rezistenta ale dramaturgului si canonul realist-socialist. O face nu doar prin contextualizari si recontextualizari minutioase, ci si prin corectarea receptarii plecand de la ce afirma sau judeca autorul insusi despre opera sa.”
prof. univ. dr. Nicu PANEA
”In lucrarea propusa, autoarea abordeaza o tema deosebit de ofertanta, cu atat mai mult cu cat cercetarea include o privire necesara asupra contextului, asupra determinarilor politice. Autoarea, intr-o dispunere caleidoscopica a problematicii, intreprinde o cercetare de factura complexa, ce reuneste expunerea unor sinuozitati si consonante ale epocii, elemente din biografia acestui scriitor cu extraordinare resurse, explorarea operelor literare (...).”
prof. univ. dr. Elena IONESCU
”Lucrarea Polisemantism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu a autoarei Mihaela Airinei reprezinta o cercetare cu caracter complex, avand drept fundament o serie de abordari care subliniaza polisemantismul creatiei soresciene, (...) o cercetare aplicata, cu implicatii conceptuale si determinari din sfera hermeneuticii (...), teza caracterizandu-se prin rigoare, tact analitic si printr-o viziune limpede asupra subiectului.”
prof. univ. dr. Iulian BOLDEA
Autoarea este constienta de aceasta avalansa exegetica, drept care ne propune o teza despre reevaluarea receptarii dramaturgiei soresciene, mai ales ca am asistat cu toti la clivajul socant, paradoxal, dintre succesul teatrului lui Marin Sorescu in timpul epocii comuniste si defaimarea aproape continua de dupa 90 (...).
Aceste diferente radicale de receptare o determina pe autoare sa regandeasca formele de rezistenta ale dramaturgului si canonul realist-socialist. O face nu doar prin contextualizari si recontextualizari minutioase, ci si prin corectarea receptarii plecand de la ce afirma sau judeca autorul insusi despre opera sa.”
prof. univ. dr. Nicu PANEA
”In lucrarea propusa, autoarea abordeaza o tema deosebit de ofertanta, cu atat mai mult cu cat cercetarea include o privire necesara asupra contextului, asupra determinarilor politice. Autoarea, intr-o dispunere caleidoscopica a problematicii, intreprinde o cercetare de factura complexa, ce reuneste expunerea unor sinuozitati si consonante ale epocii, elemente din biografia acestui scriitor cu extraordinare resurse, explorarea operelor literare (...).”
prof. univ. dr. Elena IONESCU
”Lucrarea Polisemantism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu a autoarei Mihaela Airinei reprezinta o cercetare cu caracter complex, avand drept fundament o serie de abordari care subliniaza polisemantismul creatiei soresciene, (...) o cercetare aplicata, cu implicatii conceptuale si determinari din sfera hermeneuticii (...), teza caracterizandu-se prin rigoare, tact analitic si printr-o viziune limpede asupra subiectului.”
prof. univ. dr. Iulian BOLDEA
-
Polisemantism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu
Descarca
MIHAELA AIRINEI
CUVANT INAINTE / 9
PREFATA / 11
ARGUMENT / 17
CAPITOLUL 1
LITERATURA – TERITORIU AL CREATIEI SUB ORORILE VEACULUI CU SPINAREA FRANTA / 29
1.1. Totalitarismul – timp al iluziilor si al incercarilor / 29
1.2. Fenomenul literar romanesc intre neantizare si rezistenta (1948-1989. Retrospectiva) / 36
1.3. Eul lector si stransoarea timpului frisonant / 40
1.4. Conditia intelectualului roman sub semnul legendarului erou antic Femios / 47
1.5. Literatura si rezistenta la normele canonului doctrinar (semne diacronice) / 57
CAPITOLUL 2
DRAMATURGIA ROMANEASCA POSTBELICA INTRE BORNELE CONSTRANGERII / 105
2.1. Teatrul – scena framantarilor prezentului / 105
2.2. Subversivitatea in diagonalele lexicoanelor / 113
2.3. Literatura soresciana sau asumarea frondei fata de modelele canonizante / 118
2.3.1. Chemarea spre literatura semne ale traseului existential si artistic / 118
2.3.2. Primele acorduri pe claviatura frondei / 123
2.3.3. Intre „generatie” si „promotie”: optiuni si formule / 130
2.3.4. Pedanteria unui spirit perfectionist / 131
2.3.5. Marin Sorescu si modulatiile spectrale ale paradigmei lirice / 136
2.3.6. Dincolo de „carcase”, retorici, revendicari si mode / 149
2.4. Marin Sorescu si critica „cu mana pe tragaci” / 155
2.4.1. In contra receptarilor piezise ale criticii / 155
2.4.2. Marin Sorescu si „noul fel de totalitarism” / 160
CAPITOLUL 3
TEATRUL… PE UN CONTINENT DE POEZIE / 167
3.1. Marin Sorescu sau pactul poetului cu teatrul / 170
3.2. „Harta spirituala” a dramaturgiei soresciene / 178
3.2.1. Marin Sorescu sub zodia luptei lui Ulise cu diversele Scylle si Charibde / 178
3.2.2. Arhitectura teatrului sorescian – desen al itinerariilor intretesute ale vietii si ale literaturii / 180
3.2.3. In lumina reflectoarelor scenelor lumii / 198
3.3. Distopiile soresciene si proximitatile „supravegherii” / 202
CONCLUZII / 257
BIBLIOGRAFIE / 265
PREFATA / 11
ARGUMENT / 17
CAPITOLUL 1
LITERATURA – TERITORIU AL CREATIEI SUB ORORILE VEACULUI CU SPINAREA FRANTA / 29
1.1. Totalitarismul – timp al iluziilor si al incercarilor / 29
1.2. Fenomenul literar romanesc intre neantizare si rezistenta (1948-1989. Retrospectiva) / 36
1.3. Eul lector si stransoarea timpului frisonant / 40
1.4. Conditia intelectualului roman sub semnul legendarului erou antic Femios / 47
1.5. Literatura si rezistenta la normele canonului doctrinar (semne diacronice) / 57
CAPITOLUL 2
DRAMATURGIA ROMANEASCA POSTBELICA INTRE BORNELE CONSTRANGERII / 105
2.1. Teatrul – scena framantarilor prezentului / 105
2.2. Subversivitatea in diagonalele lexicoanelor / 113
2.3. Literatura soresciana sau asumarea frondei fata de modelele canonizante / 118
2.3.1. Chemarea spre literatura semne ale traseului existential si artistic / 118
2.3.2. Primele acorduri pe claviatura frondei / 123
2.3.3. Intre „generatie” si „promotie”: optiuni si formule / 130
2.3.4. Pedanteria unui spirit perfectionist / 131
2.3.5. Marin Sorescu si modulatiile spectrale ale paradigmei lirice / 136
2.3.6. Dincolo de „carcase”, retorici, revendicari si mode / 149
2.4. Marin Sorescu si critica „cu mana pe tragaci” / 155
2.4.1. In contra receptarilor piezise ale criticii / 155
2.4.2. Marin Sorescu si „noul fel de totalitarism” / 160
CAPITOLUL 3
TEATRUL… PE UN CONTINENT DE POEZIE / 167
3.1. Marin Sorescu sau pactul poetului cu teatrul / 170
3.2. „Harta spirituala” a dramaturgiei soresciene / 178
3.2.1. Marin Sorescu sub zodia luptei lui Ulise cu diversele Scylle si Charibde / 178
3.2.2. Arhitectura teatrului sorescian – desen al itinerariilor intretesute ale vietii si ale literaturii / 180
3.2.3. In lumina reflectoarelor scenelor lumii / 198
3.3. Distopiile soresciene si proximitatile „supravegherii” / 202
CONCLUZII / 257
BIBLIOGRAFIE / 265
Cartea pe care ne‑o propune spre lectura Mihaela Airinei, Polisemnatism si ambiguitate in dramaturgia lui Marin Sorescu, se bazeaza pe teza ei de doctorat eponima, pe care am avut placerea sa o indrum. Ea este remarcabila, atat prin extensia cercetarii, care, desi isi ia ca obiect de studiu principal dramaturgia, anunta programatic un survol al operei soresciene integrale, cat si prin profunzimea investigatiei, concretizata in „incercarea de a descifra cu ce sensuri se inscrie in destinul literaturii romane”. Cartea aspira sa ne ofere imaginea unui Sorescu „par lui‑même”, acordand maxima atentie scrierilor autoreflexive si confesive (interviurile, publicistica, eseurile critice si corespondenta), dar si sa descopere angrenajele cele mai intime ale creatiei dramaturgice soresciene si astfel sa intareasca argumentatia general acceptata in vederea canonizarii autorului, aducand „dovezi ale rezistentei acestuia”.
Volumul de fata demonstreaza nu doar motivatie si pasiune, ci si reale aptitudini pentru cercetarea literara. Preocuparea pentru teatrul sorescian este mai veche, acesta constituind si subiectul disertatiei sale masterale, care investiga doar cateva dintre valorile subversive vehiculate de dramaturgia soresciana. Dar, pe parcursul stagiului de cercetare doctorala, cercetarea s‑a aprofundat, metodologia de cercetare s‑a rafinat, ceea ce explica finetea si acuratetea analizelor.
Abordarea propusa este multi‑disciplinara, imbogatind cercetarea istorico‑literara cu accente teoretice din sociologia literara, teoria comparata, culturologia, politologia, sociologia, istoria sau filosofia ultimelor decenii (Alain Besançon, Karl Mannheim, Raymond Ruyer, Paul Ricoeur, Tzvetan Todorov, Hannah Arendt, Michel Aucouturier, Guy Debord, Milan Kundera, Krishan Kumar, Herbert Marcuse, Czeslaw Milosz, Rudolf Otto, Gianni Vattimo, Monica Lovinescu, Vladimir Tismaneanu, Bogdan Cretu, Vasile Dem. Zamfirescu, Radu Clint, Dan Lungu, Anca Hatiegan si multi altii).
Primul capitol – Literatura ‑ teritoriu al creatiei sub ororile veacului „cu spinarea franta” – se concentreaza asupra brutalelor intruziuni ale ideologiei comuniste si ale propagandei politice asupra literaturii si teatrului. Chingile totalitarismului sunt investigate din multiple perspective, revelandu‑se importanta conceptului de ideologie, in acceptiunea lui marxista, pentru intelegerea culturii romanesti in perioada comunista (1948‑1989).
Autoarea propune o retrospectiva a fenomenului literar romanesc, pe care il aseaza „intre neantizare si rezistenta”, asemuind conditia intelectualului roman sub comunism cu cea a legendarului erou antic Femios: „In nevoia sa de legitimare, regimul curteaza scriitorii care, asemenea lui Femios, sunt obligati sa aseze in pagina dificilul alfabet al libertatii si al demnitatii. Fie ca alege sa puna intre parantezele tacerii mistificarea, fie ca face anumite concesii puterii sperand ca astfel ii va fi permis sa publice, scriitorul roman traieste adevarata drama a luptei pentru supravietuire.”
Extrem de ingenioasa este secventa Eul ‑ lector si stransoarea timpului frisonant, care dezbate contractul de lectura/vizionare si complicitatea publicului in reconstituirea mesajului subversiv, care nu putea fi prezent in texte decat in forme criptate, camuflate sub valurile polisemantismului si ale ambiguitatii. Construind pe sugestiile cele mai fertile ale celor cateva studii care puncteaza subversivitatea literaturii romane sub comunism (Sanda Cordos ‑ Lectura clandestina in Romania comunista, Simona Sora ‑ Cum citeam in comunism, Maria Bucur - Colectionarea de carti si cititul in Brasov. Romania sub comunism si Catrinela Popa ‑ Dosar–Lectura in fabricile si uzinele comuniste– Programul impus), autoarea particularizeaza discutia asupra „cazului Marin Sorescu”, oferind subtile sugestii ce tin de sociologia lecturii. Lucrarea puncteaza cu fermitate faptul ca lectura si mersul la teatru au functionat ca refugii salvatoare de contextul alienant al omniprezentei propagandei ideologice, si, in final, ca stratageme ale supravietuirii morale si intelectuale.
Secventa Proletcultism vs. realism socialist (aporii terminologice) se centreaza pe „avatarurile semantice” ale celor doua concepte, asa cum s‑au reflectat ele in studiile ultimelor trei decenii (semnate de Mircea Martin, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Marian Popa, Florin Mihailescu, Vladimir Tismaneanu, Ion Manolescu, Ioan Stanomir, Carmen Musat, Cristian Vasile, M. Nitescu, Liviu Teghiu, Ion Simut, Paul Goma, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordos, Monica Lovinescu, Adrian Marino, Paul Cernat, Sorin Antohi, George Banu, Eugen Negrici, Alex. Stefanescu, Nicolae Breban, Doina Jela, Andrei Grigor, Alexandru Cistelecan si altii), dar si pe felul in care Marin Sorescu a stiut sa gliseze intre obligatoriul compromis ideologic (intotdeauna diminuat prin apelul la ambiguitate) si reinstaurarea criteriului estetic in centrul creatiei literare si teatrale.
Ultimul subcapitol al primei sectiuni, Literatura si rezistenta la normele canonului doctrinar (semne diacronice), pune spinoasa problema a strategiilor celebrei rezistente prin cultura. Reconstituind dezbaterea critica si teoretica asupra posibilelor reevaluari ale literaturii postbelice, asa cum s‑a desfasurat ea in presa culturala, autoarea remarca atitudinile diverse care s‑au manifestat fata de opera soresciana, in general considerata ca partial obedienta fata de cerintele ideologice ale regimului comunist, marturisind ca: „Cel mai dificil moment al acestei cercetari a constat in realizarea unei diferentieri pertinente intre argumentele morale si cele estetice, intre ideile literare si ideologia dogmei de tip opresiv, intre relieful formelor si formulelor de compromis si cele de samizdat cultural si rezistenta prin cultura/literatura”. De altfel, in integralitatea ei, cartea se inscrie in efortul general de reevaluare a literaturii romane sub comunism.
Cel de‑al doilea capitol, Dramaturgia romaneasca postbelica intre bornele constrangerii, isi propune sa contextualizeze dramaturgia soresciana atat in peisajul intern, cu mutilantele sale limitari ideologice, in care educatia prin teatru este menita sa contribuie la faurirea omului nou si a noului tip de societate socialista, cat si in peisajul european si mondial, dominat de forme teatrale experimentale, indraznete si novatoare, cu care Marin Sorescu era la curent, cum o dovedesc interviurile, dar si puntile intertextuale vizibile in teatrul sau.
Analizand repertoriile teatrale in perioada 1945‑1963, autoarea observa doua categorii de texte dramaturgice in uz: unele propriu‑zis proletcultiste (ce includ autori precum Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Maria Banus, Ana Covac, Tudor Soimaru, Al. Mirodan, Mircea Stefanescu, Dorel Dorian, Al. Voitin, Dan Tarchila, Ionel Hristea s.a.) si altele care reusesc sa nu se inregimenteze direct in obiectivele propagandistice ale partidului comunist (Teodor Mazilu, Horia Lovinescu, Aurel Baranga, Ion Baiesu, G. M. Zamfirescu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Alexandru Kiritescu, Valeriu Anania, Ion D. Sirbu, Marin Sorescu). In cazul lui Sorescu, textele sunt salvate de acest lest ideologic tocmai prin apelul la polisemantism si ambiguitate, dar si prin lirismul transplantat din poezie, care functioneaza ca un permanent rezervor de inspiratie. Ca multi alti mari dramaturgi pe care ii admira, Sorescu „absoarbe” in dramaturgia sa si experienta poetica, cu atat mai mult cu cat lirica sa este de multe ori in cautarea unei structuri dialogice si colajele ei se preteaza excelent dramatizarilor.
Secventa intitulata simbolic Subversivitatea in diagonalele lexicoanelor opereaza necesarele delimitari conceptuale legate de dimensiunea subversiva a dramaturgiei soresciene si propune un incitant exercitiu de decodare a semnificatiilor de profunzime ale actului creator, pornind tocmai de la diversitatea formelor de subversivitate, oglindite in nuante culese din sase dictionare.
Subcapitolul Literatura soresciana sau asumarea frondei fata de modelele canonizante abordeaza subiectul delicat al bataliei canonice postbelice. Refacand traseul unor repere biografice si creative, autoarea ia in discutie etapele creatiei soresciene, diversificarea optiunilor generice si echilibristica pe granitele dintre genuri si specii diverse, dar mai ales pasiunea situarii in afara formulelor consacrate, din care Sorescu isi facuse un tel programatic: „Marii autori nu pot fi prinsi intr‑o definitie, desi haturi, in jurul lor, cate vrei!”.
Subcapitolul Marin Sorescu si critica „cu mana pe tragaci” ia in dezbare relatia tensionata a dramaturgului cu critica literara, care nu are mereu generozitatea publicului, gata oricand sa vada, prin valurile destul de transparente ale ambiguitatii, subversivitatea acestui teatru. Autoarea reconstituie traseul receptarii critice a teatrului sorescian, punctand atat succesul de care s‑a bucurat in comunism (dupa o lunga cursa cu obstacole), cat si contestarile de dupa 1989, impinse la apogeu de complicitatile politice si pozitia de ministru al Culturii.
Capitolul al III‑lea, intitulat Teatrul… pe un continent de poezie, reprezinta partea cea mai substantiala a acestei carti. Construind inteligent pe rezultatele exegezei critice pre‑existente (Mircea Martin, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Iulian Boldea, Horia Lovinescu, Edgar Papu, Cornel Ungureanu, Vladimir Streinu, Lucian Raicu, Nicolae Balota, Mihaela Andreescu, Fanus Bailesteanu, Maria Voda Capusan, Romulus Diaconescu, Toma Grigorie, Mircea Ghitulescu, Ion Cocora, Ilarie Hinoveanu, Gabriel Dimisianu, Mircea Scarlat, Monica Spiridon, Marian Popescu, Livius Petru Bercea, Ana Maria Tupan, Ion Bogdan Lefter, Paul Cernea, Maria Ionica, Ada Stuparu, Liana Stefan, Gabriela Rusu‑Pasarin, Cristian Stamatoiu, Stefania Maria Custura, Tatiana Scortanu si Ion Jianu), Mihaela Airinei reuseste sa‑si creioneze propria sa viziune critica.
Se observa cu pretinenta ca: „Formula dramatica, stilul, conflictul, dar si limbajul dau dramaturgiei lui Marin Sorescu nota de modernitate” se gloseaza indelung pe studiile de caz care ilustreaza copios aceasta trasatura a teatrului sorescian. Totodata, cartea propune si o tipologizare, „din perspectiva solutionarii conflictului”. O prima categorie include trilogia Setea muntelui de sare, a dramelor individuale, in care „Toate personajele aspira la metamorfozari fundamentale: Iona decide sa ia totul de la capat (gestul suprem de a‑si spinteca burta inseamna, de fapt, o re‑nastere), Paracliserul isi asuma responsabilitatea vinei intregii omeniri care nu mai calca pragul catedralei si purcede la afumarea peretilor ei ca un gest progresiv al cunoasterii. Pretul platit primeaza — el va deveni un nou demiurg. Irina din Matca este purtatoarea semnificatiilor regenerarii si ale continuitatii intr‑o lume aflata in primejdie (diluviul)”. A doua categorie grupeaza piesele (meta)istorice Raceala si A treia teapa, drame ale multimilor, care stau sub semnul parabolicului si al parodicului.
Autoarea remarca nu doar unitatea interna a operei soresciene, guvernata de aceleasi principii estetice structurante si de metafore obsedante care fertilizeaza toate genurile abordate, ci si singularitatea experimentului sorescian in peisajul literaturii romane postbelice: „Dramaturgia soresciana aduce in prim‑plan inedite modalitati de expresie, demonstrand prin viziune si prin conceptie vigoarea unui univers dramatic armonios. Marin Sorescu este singur (si) printre dramaturgi, asa cum ii placea sa se considere intre poeti. Poezie, teatru, proza, critica literara, literatura pentru copii, traducere, eseistica, publicistica, memorialistica, chiar pictura sunt domeniile in care maiestria lui Marin Sorescu este de domeniul evidentei”.
Secventa In lumina reflectoarelor scenelor lumii reconstituie succesul international de care s‑a bucurat dramaturgia soresciana (si datorita sprijinului oferit de Monica Lovinescu si de regizorul Radu Penciulescu) si care a „fortat” cumva si recunoasterea interna, in ciuda unei foarte vigilente cenzuri pe criterii ideologice. Tradus si publicat de mari edituri din Basel, Budapesta, München, Paris, Sofia sau Viena si jucat pe scene din Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, S.U.A., Iugoslavia, Polonia sau Ungaria, teatrul lui Sorescu a fost bine primit si astfel cunoscut mediilor teatrale internationale.
Distopiile soresciene si proximitatile „supravegherii” este o ampla sectiune a ultimului capitol, dedicata stratagemelor de rezistenta ale dramaturgiei soresciene la ingerintele politicului. Autoarea ajunge la concluzia ca Marin Sorescu raspunde presiunii ideologice a totalitarismului prin deconspirarea ororilor ce se petrec sub mantaua noii societati, prin discursul distopic din piesele sale: Exista nervi (1968), Pluta Meduzei (1974), Luptatorul pe doua fronturi (1981), Casa evantai sau Divina tragedie pentru bibliofili, Desfacerea gunoaielor (publicata postum, 1995) si chiar prin teatrul metaistoric (Raceala si A treia teapa). Citez: „Presiunilor, suferintelor morale, intruziunilor puterii in toate palierele vietii, sugestiilor prietenesti, indicatiilor clare ale zonelor tabu, in esenta fricii generalizate scriitorul le putea opune ca o prima reactie evadarea in limbaj. Disidenta creatorului, rezistenta sa in fata strategiilor de represiune ramane emigrarea in Cuvant. Insula de libertate, literatura, se converteste in aparatorul (ancorarea in mit, exprimarea aluziva si parabolica, in diverse registre ale strategiilor subversivitatii) libertatii gandirii si a constiintei.”
Reconstituind „obiectiile” organelor de cenzura, care au dus fie la interzicerea, fie la mutilarea pieselor, analiza scoate la iveala subversiunea autentica a universului dramaturgic sorescian, care, prin apelul la polisemantism, irita autoritatile.
Concluziile reconfirma situarea dramaturgului in afara formulelor teoretice, a etichetarilor care i s‑au pus de‑a lungul timpului si puncteaza ferm originalitatea incitanta a acestui univers dramaturgic, pe care exegeza critica este departe de a‑l fi epuizat, justificand astfel pertinenta acestei noi lecturi pe care o propune.
Volumul se bazeaza pe o lectura aproape exhaustiva a operei soresciene si a preocuparilor critice si teoretice aferente acesteia (sunt 20 de pagini de bibliografie, perfect adecvate obiectului cercetarii), deschizand o dezbatere necesara asupra elementelor subversive invaluite sub mantaua ambiguitatii si a polisemantismului. El va deveni, fara indoiala, un instrument util in efortul de reasezare valorica a literaturii romane postbelice.
Prof. univ. dr. hab. Marina Cap‑Bun
Volumul de fata demonstreaza nu doar motivatie si pasiune, ci si reale aptitudini pentru cercetarea literara. Preocuparea pentru teatrul sorescian este mai veche, acesta constituind si subiectul disertatiei sale masterale, care investiga doar cateva dintre valorile subversive vehiculate de dramaturgia soresciana. Dar, pe parcursul stagiului de cercetare doctorala, cercetarea s‑a aprofundat, metodologia de cercetare s‑a rafinat, ceea ce explica finetea si acuratetea analizelor.
Abordarea propusa este multi‑disciplinara, imbogatind cercetarea istorico‑literara cu accente teoretice din sociologia literara, teoria comparata, culturologia, politologia, sociologia, istoria sau filosofia ultimelor decenii (Alain Besançon, Karl Mannheim, Raymond Ruyer, Paul Ricoeur, Tzvetan Todorov, Hannah Arendt, Michel Aucouturier, Guy Debord, Milan Kundera, Krishan Kumar, Herbert Marcuse, Czeslaw Milosz, Rudolf Otto, Gianni Vattimo, Monica Lovinescu, Vladimir Tismaneanu, Bogdan Cretu, Vasile Dem. Zamfirescu, Radu Clint, Dan Lungu, Anca Hatiegan si multi altii).
Primul capitol – Literatura ‑ teritoriu al creatiei sub ororile veacului „cu spinarea franta” – se concentreaza asupra brutalelor intruziuni ale ideologiei comuniste si ale propagandei politice asupra literaturii si teatrului. Chingile totalitarismului sunt investigate din multiple perspective, revelandu‑se importanta conceptului de ideologie, in acceptiunea lui marxista, pentru intelegerea culturii romanesti in perioada comunista (1948‑1989).
Autoarea propune o retrospectiva a fenomenului literar romanesc, pe care il aseaza „intre neantizare si rezistenta”, asemuind conditia intelectualului roman sub comunism cu cea a legendarului erou antic Femios: „In nevoia sa de legitimare, regimul curteaza scriitorii care, asemenea lui Femios, sunt obligati sa aseze in pagina dificilul alfabet al libertatii si al demnitatii. Fie ca alege sa puna intre parantezele tacerii mistificarea, fie ca face anumite concesii puterii sperand ca astfel ii va fi permis sa publice, scriitorul roman traieste adevarata drama a luptei pentru supravietuire.”
Extrem de ingenioasa este secventa Eul ‑ lector si stransoarea timpului frisonant, care dezbate contractul de lectura/vizionare si complicitatea publicului in reconstituirea mesajului subversiv, care nu putea fi prezent in texte decat in forme criptate, camuflate sub valurile polisemantismului si ale ambiguitatii. Construind pe sugestiile cele mai fertile ale celor cateva studii care puncteaza subversivitatea literaturii romane sub comunism (Sanda Cordos ‑ Lectura clandestina in Romania comunista, Simona Sora ‑ Cum citeam in comunism, Maria Bucur - Colectionarea de carti si cititul in Brasov. Romania sub comunism si Catrinela Popa ‑ Dosar–Lectura in fabricile si uzinele comuniste– Programul impus), autoarea particularizeaza discutia asupra „cazului Marin Sorescu”, oferind subtile sugestii ce tin de sociologia lecturii. Lucrarea puncteaza cu fermitate faptul ca lectura si mersul la teatru au functionat ca refugii salvatoare de contextul alienant al omniprezentei propagandei ideologice, si, in final, ca stratageme ale supravietuirii morale si intelectuale.
Secventa Proletcultism vs. realism socialist (aporii terminologice) se centreaza pe „avatarurile semantice” ale celor doua concepte, asa cum s‑au reflectat ele in studiile ultimelor trei decenii (semnate de Mircea Martin, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Marian Popa, Florin Mihailescu, Vladimir Tismaneanu, Ion Manolescu, Ioan Stanomir, Carmen Musat, Cristian Vasile, M. Nitescu, Liviu Teghiu, Ion Simut, Paul Goma, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordos, Monica Lovinescu, Adrian Marino, Paul Cernat, Sorin Antohi, George Banu, Eugen Negrici, Alex. Stefanescu, Nicolae Breban, Doina Jela, Andrei Grigor, Alexandru Cistelecan si altii), dar si pe felul in care Marin Sorescu a stiut sa gliseze intre obligatoriul compromis ideologic (intotdeauna diminuat prin apelul la ambiguitate) si reinstaurarea criteriului estetic in centrul creatiei literare si teatrale.
Ultimul subcapitol al primei sectiuni, Literatura si rezistenta la normele canonului doctrinar (semne diacronice), pune spinoasa problema a strategiilor celebrei rezistente prin cultura. Reconstituind dezbaterea critica si teoretica asupra posibilelor reevaluari ale literaturii postbelice, asa cum s‑a desfasurat ea in presa culturala, autoarea remarca atitudinile diverse care s‑au manifestat fata de opera soresciana, in general considerata ca partial obedienta fata de cerintele ideologice ale regimului comunist, marturisind ca: „Cel mai dificil moment al acestei cercetari a constat in realizarea unei diferentieri pertinente intre argumentele morale si cele estetice, intre ideile literare si ideologia dogmei de tip opresiv, intre relieful formelor si formulelor de compromis si cele de samizdat cultural si rezistenta prin cultura/literatura”. De altfel, in integralitatea ei, cartea se inscrie in efortul general de reevaluare a literaturii romane sub comunism.
Cel de‑al doilea capitol, Dramaturgia romaneasca postbelica intre bornele constrangerii, isi propune sa contextualizeze dramaturgia soresciana atat in peisajul intern, cu mutilantele sale limitari ideologice, in care educatia prin teatru este menita sa contribuie la faurirea omului nou si a noului tip de societate socialista, cat si in peisajul european si mondial, dominat de forme teatrale experimentale, indraznete si novatoare, cu care Marin Sorescu era la curent, cum o dovedesc interviurile, dar si puntile intertextuale vizibile in teatrul sau.
Analizand repertoriile teatrale in perioada 1945‑1963, autoarea observa doua categorii de texte dramaturgice in uz: unele propriu‑zis proletcultiste (ce includ autori precum Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Maria Banus, Ana Covac, Tudor Soimaru, Al. Mirodan, Mircea Stefanescu, Dorel Dorian, Al. Voitin, Dan Tarchila, Ionel Hristea s.a.) si altele care reusesc sa nu se inregimenteze direct in obiectivele propagandistice ale partidului comunist (Teodor Mazilu, Horia Lovinescu, Aurel Baranga, Ion Baiesu, G. M. Zamfirescu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Alexandru Kiritescu, Valeriu Anania, Ion D. Sirbu, Marin Sorescu). In cazul lui Sorescu, textele sunt salvate de acest lest ideologic tocmai prin apelul la polisemantism si ambiguitate, dar si prin lirismul transplantat din poezie, care functioneaza ca un permanent rezervor de inspiratie. Ca multi alti mari dramaturgi pe care ii admira, Sorescu „absoarbe” in dramaturgia sa si experienta poetica, cu atat mai mult cu cat lirica sa este de multe ori in cautarea unei structuri dialogice si colajele ei se preteaza excelent dramatizarilor.
Secventa intitulata simbolic Subversivitatea in diagonalele lexicoanelor opereaza necesarele delimitari conceptuale legate de dimensiunea subversiva a dramaturgiei soresciene si propune un incitant exercitiu de decodare a semnificatiilor de profunzime ale actului creator, pornind tocmai de la diversitatea formelor de subversivitate, oglindite in nuante culese din sase dictionare.
Subcapitolul Literatura soresciana sau asumarea frondei fata de modelele canonizante abordeaza subiectul delicat al bataliei canonice postbelice. Refacand traseul unor repere biografice si creative, autoarea ia in discutie etapele creatiei soresciene, diversificarea optiunilor generice si echilibristica pe granitele dintre genuri si specii diverse, dar mai ales pasiunea situarii in afara formulelor consacrate, din care Sorescu isi facuse un tel programatic: „Marii autori nu pot fi prinsi intr‑o definitie, desi haturi, in jurul lor, cate vrei!”.
Subcapitolul Marin Sorescu si critica „cu mana pe tragaci” ia in dezbare relatia tensionata a dramaturgului cu critica literara, care nu are mereu generozitatea publicului, gata oricand sa vada, prin valurile destul de transparente ale ambiguitatii, subversivitatea acestui teatru. Autoarea reconstituie traseul receptarii critice a teatrului sorescian, punctand atat succesul de care s‑a bucurat in comunism (dupa o lunga cursa cu obstacole), cat si contestarile de dupa 1989, impinse la apogeu de complicitatile politice si pozitia de ministru al Culturii.
Capitolul al III‑lea, intitulat Teatrul… pe un continent de poezie, reprezinta partea cea mai substantiala a acestei carti. Construind inteligent pe rezultatele exegezei critice pre‑existente (Mircea Martin, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Iulian Boldea, Horia Lovinescu, Edgar Papu, Cornel Ungureanu, Vladimir Streinu, Lucian Raicu, Nicolae Balota, Mihaela Andreescu, Fanus Bailesteanu, Maria Voda Capusan, Romulus Diaconescu, Toma Grigorie, Mircea Ghitulescu, Ion Cocora, Ilarie Hinoveanu, Gabriel Dimisianu, Mircea Scarlat, Monica Spiridon, Marian Popescu, Livius Petru Bercea, Ana Maria Tupan, Ion Bogdan Lefter, Paul Cernea, Maria Ionica, Ada Stuparu, Liana Stefan, Gabriela Rusu‑Pasarin, Cristian Stamatoiu, Stefania Maria Custura, Tatiana Scortanu si Ion Jianu), Mihaela Airinei reuseste sa‑si creioneze propria sa viziune critica.
Se observa cu pretinenta ca: „Formula dramatica, stilul, conflictul, dar si limbajul dau dramaturgiei lui Marin Sorescu nota de modernitate” se gloseaza indelung pe studiile de caz care ilustreaza copios aceasta trasatura a teatrului sorescian. Totodata, cartea propune si o tipologizare, „din perspectiva solutionarii conflictului”. O prima categorie include trilogia Setea muntelui de sare, a dramelor individuale, in care „Toate personajele aspira la metamorfozari fundamentale: Iona decide sa ia totul de la capat (gestul suprem de a‑si spinteca burta inseamna, de fapt, o re‑nastere), Paracliserul isi asuma responsabilitatea vinei intregii omeniri care nu mai calca pragul catedralei si purcede la afumarea peretilor ei ca un gest progresiv al cunoasterii. Pretul platit primeaza — el va deveni un nou demiurg. Irina din Matca este purtatoarea semnificatiilor regenerarii si ale continuitatii intr‑o lume aflata in primejdie (diluviul)”. A doua categorie grupeaza piesele (meta)istorice Raceala si A treia teapa, drame ale multimilor, care stau sub semnul parabolicului si al parodicului.
Autoarea remarca nu doar unitatea interna a operei soresciene, guvernata de aceleasi principii estetice structurante si de metafore obsedante care fertilizeaza toate genurile abordate, ci si singularitatea experimentului sorescian in peisajul literaturii romane postbelice: „Dramaturgia soresciana aduce in prim‑plan inedite modalitati de expresie, demonstrand prin viziune si prin conceptie vigoarea unui univers dramatic armonios. Marin Sorescu este singur (si) printre dramaturgi, asa cum ii placea sa se considere intre poeti. Poezie, teatru, proza, critica literara, literatura pentru copii, traducere, eseistica, publicistica, memorialistica, chiar pictura sunt domeniile in care maiestria lui Marin Sorescu este de domeniul evidentei”.
Secventa In lumina reflectoarelor scenelor lumii reconstituie succesul international de care s‑a bucurat dramaturgia soresciana (si datorita sprijinului oferit de Monica Lovinescu si de regizorul Radu Penciulescu) si care a „fortat” cumva si recunoasterea interna, in ciuda unei foarte vigilente cenzuri pe criterii ideologice. Tradus si publicat de mari edituri din Basel, Budapesta, München, Paris, Sofia sau Viena si jucat pe scene din Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, S.U.A., Iugoslavia, Polonia sau Ungaria, teatrul lui Sorescu a fost bine primit si astfel cunoscut mediilor teatrale internationale.
Distopiile soresciene si proximitatile „supravegherii” este o ampla sectiune a ultimului capitol, dedicata stratagemelor de rezistenta ale dramaturgiei soresciene la ingerintele politicului. Autoarea ajunge la concluzia ca Marin Sorescu raspunde presiunii ideologice a totalitarismului prin deconspirarea ororilor ce se petrec sub mantaua noii societati, prin discursul distopic din piesele sale: Exista nervi (1968), Pluta Meduzei (1974), Luptatorul pe doua fronturi (1981), Casa evantai sau Divina tragedie pentru bibliofili, Desfacerea gunoaielor (publicata postum, 1995) si chiar prin teatrul metaistoric (Raceala si A treia teapa). Citez: „Presiunilor, suferintelor morale, intruziunilor puterii in toate palierele vietii, sugestiilor prietenesti, indicatiilor clare ale zonelor tabu, in esenta fricii generalizate scriitorul le putea opune ca o prima reactie evadarea in limbaj. Disidenta creatorului, rezistenta sa in fata strategiilor de represiune ramane emigrarea in Cuvant. Insula de libertate, literatura, se converteste in aparatorul (ancorarea in mit, exprimarea aluziva si parabolica, in diverse registre ale strategiilor subversivitatii) libertatii gandirii si a constiintei.”
Reconstituind „obiectiile” organelor de cenzura, care au dus fie la interzicerea, fie la mutilarea pieselor, analiza scoate la iveala subversiunea autentica a universului dramaturgic sorescian, care, prin apelul la polisemantism, irita autoritatile.
Concluziile reconfirma situarea dramaturgului in afara formulelor teoretice, a etichetarilor care i s‑au pus de‑a lungul timpului si puncteaza ferm originalitatea incitanta a acestui univers dramaturgic, pe care exegeza critica este departe de a‑l fi epuizat, justificand astfel pertinenta acestei noi lecturi pe care o propune.
Volumul se bazeaza pe o lectura aproape exhaustiva a operei soresciene si a preocuparilor critice si teoretice aferente acesteia (sunt 20 de pagini de bibliografie, perfect adecvate obiectului cercetarii), deschizand o dezbatere necesara asupra elementelor subversive invaluite sub mantaua ambiguitatii si a polisemantismului. El va deveni, fara indoiala, un instrument util in efortul de reasezare valorica a literaturii romane postbelice.
Prof. univ. dr. hab. Marina Cap‑Bun
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Argoul in limba romana actuala - Daniela Eugenia Vodita
Limba romana pentru studentii straini. Teste si exercitii
Basic English for Communication and Political Science - Silvia Osman
Start LR. Manual de limba romana pentru cetatenii straini
Ghid de termeni medicali turc-roman/Türkçe-romence tıp terimleri kılavuzu
Zmei, draci si strigoi. Eseuri de hermeneutica a basmului popular romanesc
Limba romana pentru Anul pregatitor: redactare si compozitie - Mirel Anghel
Hallo Deutsch! Carte de exercitii - Sam Hutchinson & Emilie Martin
Franceza fara profesor + 2 CD-uri audio - Gaelle Graham
Dictionar scolar explicativ - Alexandru Emil M.
Limba romana contemporana. Vocabularul - Marinusa Constantin
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro