Propuneri manuscrise: info@editurauniversitara.ro: 0745 204 115
Urmarire comenzi Persoane fizice / Vanzari: 0745 200 718 / 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
RO 
Engleza
6359.png "Editura Universitara")
Poemele homerice in versiuni romanesti si turcesti. O abordare contrastiv-tipologica - Icbal Anefi
![Poemele homerice in versiuni romanesti si turcesti. O abordare contrastiv-tipologica - Icbal Anefi [1]](https://gomagcdn.ro/domains/editurauniversitara.ro/files/product/original/970567.jpg "Poemele homerice in versiuni romanesti si turcesti. O abordare contrastiv-tipologica - Icbal Anefi [1]")
ISBN: 978-606-28-1466-3
DOI: https://doi.org/10.5682/9786062814663
Anul publicării: 2022
Editia: I
Pagini: 218
Editura: Editura Universitara
Autor: Icbal Anefi
Cod Produs:
9786062814663
Ai nevoie de ajutor?
0745 200 718
/
0745 200 357
- Descriere
- Download (1)
- Autori
- Cuprins
- Cuvant inainte
- Review-uri (0)
Lucrarea de fata isi propune sa realizeze o imagine „in oglinda” a istoriei principalelor traduceri din poemele homerice Iliada si Odiseea in doua limbi moderne – romana si turca. Demersul nostru este, inainte de orice, unul de istorie a limbii literare, abordata din perspectiva strict lingvistica, dar si din perspectiva culturala.
Premisa de la care pornim este ca maturitatea unei limbi literare nationale se verifica prin confruntarea cu textele mari ale capodoperelor din literatura universala, alaturi de proba esentiala, aceea a capacitatii de a genera propriile creatii originale in spatiul cultural‑lingvistic respectiv. Pe de alta parte, traducerea unor astfel de opere contribuie efectiv la dezvoltarea limbii literare beneficiare, sub toate aspectele posibile – lexical, semantic, gramatical, stilistic. Pentru un cercetator al structurilor limbii, este dincolo de orice indoiala ca asemenea traduceri faciliteaza procesul de imbogatire, nuantare si plasticizare a limbilor primitoare.
In al doilea rand, lucrarea noastra vizeaza domeniul traductologiei. Analiza paralela a unor texte de o asemenea importanta in istoria universala a spiritualitatii ne poate ajuta sa intelegem mai bine mecanismele fundamentale ale actului traducerii, in detaliile lor, aplicate pe doua limbi date, si resorturile receptarii unor capodopere ale creatiei literare antice in lumea moderna, in principiu.
Am ales perspectiva comparativa din motive subiective, in primul rand, ca persoana care apartine in egala masura celor doua limbi si culturi. Dar, la aceste circumstante personale s‑a adaugat si ideea ca intre cele doua limbi exista in mod obiectiv o legatura istorica, bazata pe apartenenta istorico‑geografica la un spatiu comun cu mari resurse spirituale si prin relatiile politico‑economice si administrativ‑culturale care depasesc, in timp, un mileniu si jumatate de concretizari fertile. Pe de alta parte, desi ambele limbi si culturi apartin Balcanilor, evolutia lor a fost destul de diferita. Turcia s‑a dezvoltat, pe o perioada lunga de timp, ca un imperiu – care a absorbit elemente de cultura materiala si spirituala de la mai multe alte popoare si apoi le‑a redifuzat spre toate zarile, le‑a sintetizat etc., dupa dinamica fireasca a circulatiei valorilor umane, pe cand Romania s‑a coagulat intr‑un stat unitar relativ mic destul de tarziu, intr‑un spatiu bine determinat atat istorico‑geografic, cat si spiritual, dezvoltandu‑si o cultura specifica. In plus, vorbim despre doua limbi din familii genealogice diferite si cu tipologii structurale diferite. Este firesc sa ne asteptam la mari diferente de echivalare a aceluiasi text grecesc, de vreme ce o versiune este realizata intr‑o limba flexionara, iar alta – intr‑o limba aglutinanta. De asemenea, ne asteptam, principial, ca istoria receptarii poemelor homerice sa fie foarte diferita intr‑un mare imperiu, cu o evolutie culturala foarte veche si foarte eterogena, in unitatea ei structurala, fata de aceea dintr‑o cultura dezvoltata intr‑o comunitate etno‑lingvistica relativ mica, aflata la margine de imperii, unde sindromul „insularitatii” si al „pierderii fortei valurilor” spre tarmurile indepartate functioneaza in absolut orice domeniu al vietii sociale.
Cu toate acestea, am constatat, chiar de la inceputul demersului nostru, ca intre istoriile evolutiei traducerilor din Homer in cele doua limbi balcanice moderne exista mai multe similitudini decat ar fi fost de crezut. In istoria culturii, diferentele de statut social‑administrativ, de putere militara si politica nu dau tonul chiar intotdeauna – aceasta este una dintre lectiile pe care ni le ofera Homer, in contextul cercetat de noi. De exemplu, in ambele culturi, traducerile din Homer sunt atestate tarziu – practic, abia din secolul al XIX‑lea, daca nu luam in considerare incercarile fragmentare anterioare – nici acelea mai vechi de secolul al XVIII‑lea. Dar exista un avans de circa o jumatate de secol al traducerilor mai consistente si incredintate tiparului in spatiul romanesc fata de cel turcesc, ceea ce poate parea bizar, avand in vedere conditiile materiale si culturale dintre cele doua spatii etnolingvistice, net in favoarea celui din urma. A functionat aici, desigur, apartenenta romanei la familie limbilor romanice si, prin acestea, la cultura occidentala, in timp ce cultura turceasca s‑a hranit preferential din bogata si stravechea spiritualitate orientala. Putem spune, asadar, ca principiul compensatiei structurale care functioneaza la contactul dintre doua limbi este aplicabil si in cadrul mai largit al culturii, in intregul ei. Exista intotdeauna anumiti factori de detaliu care favorizeaza, completeaza, nuanteaza evolutiile specifice dintr‑o cultura, pentru a o face compatibila cu alta. Ca sa nu mai vorbim despre universaliile gandirii umane, corespunzatoare universalii lor lingvistice.
Pornind de la aceste consideratii, ne‑am propus ca in paginile care urmeaza sa stabilim cateva date esentiale despre evolutia traducerilor efectuate din Iliada si Odiseea in romana si turca, sub diverse aspecte: contextul istoric si cultural al aparitiei diverselor versiuni; implicarea institutiilor oficiale in actul publicarii si sustinerii traducerilor; strategiile traductologie adoptate de diferitele generatii de talmacitori; nu in ultimul rand, relatia foarte speciala dintre evolutia limbii literare, pe de o parte, si traducerile din Homer, pe de alta parte, in fiecare dintre cele doua spatii culturale. De fapt, aceasta din urma a constituit obiectivul central, operational, al studiului nostru, alaturi de cele generale, rezultate din ceea ce am afirmat mai sus.
Premisa de la care pornim este ca maturitatea unei limbi literare nationale se verifica prin confruntarea cu textele mari ale capodoperelor din literatura universala, alaturi de proba esentiala, aceea a capacitatii de a genera propriile creatii originale in spatiul cultural‑lingvistic respectiv. Pe de alta parte, traducerea unor astfel de opere contribuie efectiv la dezvoltarea limbii literare beneficiare, sub toate aspectele posibile – lexical, semantic, gramatical, stilistic. Pentru un cercetator al structurilor limbii, este dincolo de orice indoiala ca asemenea traduceri faciliteaza procesul de imbogatire, nuantare si plasticizare a limbilor primitoare.
In al doilea rand, lucrarea noastra vizeaza domeniul traductologiei. Analiza paralela a unor texte de o asemenea importanta in istoria universala a spiritualitatii ne poate ajuta sa intelegem mai bine mecanismele fundamentale ale actului traducerii, in detaliile lor, aplicate pe doua limbi date, si resorturile receptarii unor capodopere ale creatiei literare antice in lumea moderna, in principiu.
Am ales perspectiva comparativa din motive subiective, in primul rand, ca persoana care apartine in egala masura celor doua limbi si culturi. Dar, la aceste circumstante personale s‑a adaugat si ideea ca intre cele doua limbi exista in mod obiectiv o legatura istorica, bazata pe apartenenta istorico‑geografica la un spatiu comun cu mari resurse spirituale si prin relatiile politico‑economice si administrativ‑culturale care depasesc, in timp, un mileniu si jumatate de concretizari fertile. Pe de alta parte, desi ambele limbi si culturi apartin Balcanilor, evolutia lor a fost destul de diferita. Turcia s‑a dezvoltat, pe o perioada lunga de timp, ca un imperiu – care a absorbit elemente de cultura materiala si spirituala de la mai multe alte popoare si apoi le‑a redifuzat spre toate zarile, le‑a sintetizat etc., dupa dinamica fireasca a circulatiei valorilor umane, pe cand Romania s‑a coagulat intr‑un stat unitar relativ mic destul de tarziu, intr‑un spatiu bine determinat atat istorico‑geografic, cat si spiritual, dezvoltandu‑si o cultura specifica. In plus, vorbim despre doua limbi din familii genealogice diferite si cu tipologii structurale diferite. Este firesc sa ne asteptam la mari diferente de echivalare a aceluiasi text grecesc, de vreme ce o versiune este realizata intr‑o limba flexionara, iar alta – intr‑o limba aglutinanta. De asemenea, ne asteptam, principial, ca istoria receptarii poemelor homerice sa fie foarte diferita intr‑un mare imperiu, cu o evolutie culturala foarte veche si foarte eterogena, in unitatea ei structurala, fata de aceea dintr‑o cultura dezvoltata intr‑o comunitate etno‑lingvistica relativ mica, aflata la margine de imperii, unde sindromul „insularitatii” si al „pierderii fortei valurilor” spre tarmurile indepartate functioneaza in absolut orice domeniu al vietii sociale.
Cu toate acestea, am constatat, chiar de la inceputul demersului nostru, ca intre istoriile evolutiei traducerilor din Homer in cele doua limbi balcanice moderne exista mai multe similitudini decat ar fi fost de crezut. In istoria culturii, diferentele de statut social‑administrativ, de putere militara si politica nu dau tonul chiar intotdeauna – aceasta este una dintre lectiile pe care ni le ofera Homer, in contextul cercetat de noi. De exemplu, in ambele culturi, traducerile din Homer sunt atestate tarziu – practic, abia din secolul al XIX‑lea, daca nu luam in considerare incercarile fragmentare anterioare – nici acelea mai vechi de secolul al XVIII‑lea. Dar exista un avans de circa o jumatate de secol al traducerilor mai consistente si incredintate tiparului in spatiul romanesc fata de cel turcesc, ceea ce poate parea bizar, avand in vedere conditiile materiale si culturale dintre cele doua spatii etnolingvistice, net in favoarea celui din urma. A functionat aici, desigur, apartenenta romanei la familie limbilor romanice si, prin acestea, la cultura occidentala, in timp ce cultura turceasca s‑a hranit preferential din bogata si stravechea spiritualitate orientala. Putem spune, asadar, ca principiul compensatiei structurale care functioneaza la contactul dintre doua limbi este aplicabil si in cadrul mai largit al culturii, in intregul ei. Exista intotdeauna anumiti factori de detaliu care favorizeaza, completeaza, nuanteaza evolutiile specifice dintr‑o cultura, pentru a o face compatibila cu alta. Ca sa nu mai vorbim despre universaliile gandirii umane, corespunzatoare universalii lor lingvistice.
Pornind de la aceste consideratii, ne‑am propus ca in paginile care urmeaza sa stabilim cateva date esentiale despre evolutia traducerilor efectuate din Iliada si Odiseea in romana si turca, sub diverse aspecte: contextul istoric si cultural al aparitiei diverselor versiuni; implicarea institutiilor oficiale in actul publicarii si sustinerii traducerilor; strategiile traductologie adoptate de diferitele generatii de talmacitori; nu in ultimul rand, relatia foarte speciala dintre evolutia limbii literare, pe de o parte, si traducerile din Homer, pe de alta parte, in fiecare dintre cele doua spatii culturale. De fapt, aceasta din urma a constituit obiectivul central, operational, al studiului nostru, alaturi de cele generale, rezultate din ceea ce am afirmat mai sus.
-
Poemele homerice in versiuni romanesti si turcesti. O abordare contrastiv-tipologica
Descarca
ICBAL ANEFI s-a nascut in Constanta, intr-o familie de intelectuali de etnie turco-tatara. A absolvit Colegiul National Pedagogic Constantin Bratescu din Constanta, promotia 1996, urmand apoi cursurile Colegiului Universitar Pedagogic din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, cu specializarea Institutori - Limba turca, absolvit in anul 2001. A studiat apoi la Facultatea de Stiinte ale Educatiei, sectia Invatamant primar si prescolar, din cadrul aceleiasi universitati, luandu-si diploma de licenta in anul 2010. A parcurs, de asemenea, programul de licenta, specializarea Limba si literatura romana - Limba si literatura turca, precum si programul de master, specializarea Comunicare si Discurs Intercultural in Spatiul European, ambele la Facultatea de Litere a Universitatii Ovidius din Constanta. Printre numeroasele studii postuniversitare pe care le-a urmat de-a lungul timpului, la Bucuresti, Constanta, Istanbul s.a., se remarca programul de Management al Unitatilor de Invatamant Preuniversitar. Este doctor in Filologie, cu o teza sustinuta la Scoala Doctorala de Stiinte Umaniste a Universitatii Ovidius Constanta, sub conducerea stiintifica a Prof. univ. dr. emerit Petre Gheorghe Barlea.
A participat la numeroase simpozioane, colocvii si congrese nationale si internationale. A publicat studii si cercetatori pe teme de didactica a limbii si literaturii, de traductologie, de interculturalitate si identitate culturala.
Este titulara in sistemul de invatamant preuniversitar si inspector pentru instruirea si educatia comunitatilor minoritare din Dobrogea la Inspectoratul Scolar al Judetului Constanta.
A participat la numeroase simpozioane, colocvii si congrese nationale si internationale. A publicat studii si cercetatori pe teme de didactica a limbii si literaturii, de traductologie, de interculturalitate si identitate culturala.
Este titulara in sistemul de invatamant preuniversitar si inspector pentru instruirea si educatia comunitatilor minoritare din Dobrogea la Inspectoratul Scolar al Judetului Constanta.
PREFATA (P. Gh. BARLEA) / 9
SIGLE SI ABREVIERI / 13
INTRODUCERE / 19
Motivatie / 19
Stadiul cercetarilor / 21
Materialul de lucru / 22
Metodele de lucru / 25
Precizari terminologice / 35
CAPITOLUL I
OPTIUNI SI FORMULE ALTERNATIVE IN TRADUCEREA TEXTELOR HOMERICE / 38
Traducerea textelor literare – implicatii socio‑lingvistice si culturale / 38
Traducerea ca procesualitate si produs / 39
Traducerea ca adaptare culturala / 41
Traducerea ca interactiune verbala interculturala / 43
Optiunile traductologice ca act identitar / 49
Identitate culturala sau subiectivitate interpretativa? / 51
Rolul si importanta traducerilor in spatiul cultural / 56
Concluzii cu privire la optiunile si formulele traductologice / 58
CAPITOLUL AL II‑LEA
ETAPE ALE TRADUCERII TEXTELOR HOMERICE IN ROMANA SI TURCA / 59
Problema homerica / 59
Homer si posteritatea sa / 59
Calatoriile textelor homerice / 61
Evolutia traducerii textelor homerice in limba romana / 65
2.2.1. Etapa deschizatorilor de drumuri / 66
2.2.1.1. Costache D. Aristia / 66
2.2.1.2. Ioan D. Caragiani / 72
2.2.2. Etapa „marilor elanuri” / 75
2.2.2.1. George Murnu – poetul homerid / 75
2.2.2.2. George Cosbuc si varianta romaneasca de traducere „in suveica” / 81
2.2.2.3. Cezar Papacostea si interpretarea erasmica a elinei / 85
2.2.2.4. Eugen Lovinescu – traducerea din perspectiva teoriei „mutatiei valorilor estetice” / 91
2.2.3. Etapa traducerilor academice / 98
2.2.3.1. Impactul traductologiei asupra versiunilor romanesti din textele homerice / 98
2.2.3.2. Radu Hancu si prima versiune integrala in proza a ,,Iliadei” / 101
2.2.3.3. Dan Slusanschi si triumful versiunilor academice in limba romana / 104
2.2.3.4. Concluzii cu privire la traducerile poemelor homerice in limba romana / 111
Evolutia traducerii textelor homerice in limba turca / 115
Informatii despre traducerea lui Sadullah Pasa / 115
Traducerea lui Naim M. Fraseri / 116
Traducerea lui Hilmi din Salonic / 116
Celal Arıkdemir – prima redactare in alfabet latin / 117
Ahmet Cevat Emre – prima traducere integrala a „Iliadei” / 117
Yasar Nabi – intre biografie si traducerea libera / 118
Azra Erhat si Abdul Kadir – stiinta si poezia in slujba versiunilor turcesti a poemelor homerice / 120
„Traducerea” lui Derya Ozturk – o prima mostra de prelucrare a unui text in turca / 124
Traducerea academica a Semei Sandalçι / 124
„Traduceri ale traducerilor” sau traducerile indirecte / 125
Re‑traduceri, prelucrari si parafrazari ale „Iliadei” si „Odiseei” in zilele noastre / 126
Concluzii cu privire la traducerile poemelor homerice in limba turca / 128
Concluzii cu privire la etapele traducerii textelor homerice in romana si turca / 130
CAPITOLUL AL III‑LEA
ASPECTE LEXICO‑SEMANTICE SI GRAMATICALE ALE TEXTULUI HOMERIC / 133
3.1. Particularitati ale textului‑baza / 133
3.1.1. Structura compozitionala a textului analizat / 133
3.1.2. Gramatica textului‑baza si implicatiile sale stilistico‑pragmatice / 133
3.1.2.1. Verbul / 133
3.1.2.2. Adverbul / 137
3.1.2.3. Substantivul / 138
3.1.2.4. Adjectivul / 139
3.1.2.5. Pronumele / 140
3.1.2.6. Conectorii frastici si transfrastici / 140
3.1.2.7. Sintaxa propozitiei si a frazei / 141
3.2. Analiza versiunilor romanesti / 143
3.2.1. Corpusul de texte / 143
3.2.2. Morfo‑sintaxa versiunilor romanesti / 144
3.2.2.1. Verbul / 144
3.2.2.2. Adverbul / 147
3.2.2.3. Substantivul / 148
3.2.2.3.1. Numele proprii / 148
3.2.2.3.2. Numele comune / 152
3.2.2.4. Adjectivul / 154
3.2.2.5. Pronumele / 156
3.2.2.6. Conectorii sintactico‑discursivi / 158
3.2.2.7. Sintaxa propozitiei si a frazei / 159
3.2.2.8. Observatii cu privire la strategiile traductologice in versiunile romanesti / 161
3.3. Analiza versiunilor turcesti / 163
3.3.1. Particularitati ale sistemului limbii turcesti / 163
3.3.2. Aspectul discursiv‑sintactic al traducerilor in limba turca / 169
3.3.3. Corpusul de texte / 171
3.3.4. Analiza particularitatilor fonetice, lexicale, gramaticale si pragmatico‑stilistice / 173
3.3.4.1. Fenomene fonetice specifice / 173
3.3.4.2. Aspecte lexico‑semantice / 176
3.3.4.3. Morfo‑sintaxa versiunilor turcesti ale „Iliadei” / 177
3.3.4.3.1. Verbul / 177
3.3.4.3.2. Adverbul / 182
3.3.4.3.3. Substantivul / 185
3.3.4.3.3.1. Numele proprii / 185
3.3.4.3.3.2. Numele comune / 188
3.3.4.3.4. Adjectivul / 192
3.3.4.3.5. Pronumele / 193
3.3.4.3.6. Sintaxa propozitiei si a frazei / 195
3.3.5. Poezie si proza in traducerile moderne ale poemelor homerice in limba turca / 196
3.4. Strategii traductologice in versiunile romanesti si turcesti ale poemelor homerice / 198
CONCLUZII GENERALE / 204
BIBLIOGRAFIE / 210
1. Surse / 210
1.1. Editii ale textului‑baza / 210
1.2. Editii in limba romana / 210
1.2.1. Iliada / 210
1.2.2. Odiseea / 211
1.2. Editii in limba turca / 212
1.3.1. Iliada / 212
1.3.2. Odiseea / 212
2. Referinte / 212
3. Dictionare / 218
SIGLE SI ABREVIERI / 13
INTRODUCERE / 19
Motivatie / 19
Stadiul cercetarilor / 21
Materialul de lucru / 22
Metodele de lucru / 25
Precizari terminologice / 35
CAPITOLUL I
OPTIUNI SI FORMULE ALTERNATIVE IN TRADUCEREA TEXTELOR HOMERICE / 38
Traducerea textelor literare – implicatii socio‑lingvistice si culturale / 38
Traducerea ca procesualitate si produs / 39
Traducerea ca adaptare culturala / 41
Traducerea ca interactiune verbala interculturala / 43
Optiunile traductologice ca act identitar / 49
Identitate culturala sau subiectivitate interpretativa? / 51
Rolul si importanta traducerilor in spatiul cultural / 56
Concluzii cu privire la optiunile si formulele traductologice / 58
CAPITOLUL AL II‑LEA
ETAPE ALE TRADUCERII TEXTELOR HOMERICE IN ROMANA SI TURCA / 59
Problema homerica / 59
Homer si posteritatea sa / 59
Calatoriile textelor homerice / 61
Evolutia traducerii textelor homerice in limba romana / 65
2.2.1. Etapa deschizatorilor de drumuri / 66
2.2.1.1. Costache D. Aristia / 66
2.2.1.2. Ioan D. Caragiani / 72
2.2.2. Etapa „marilor elanuri” / 75
2.2.2.1. George Murnu – poetul homerid / 75
2.2.2.2. George Cosbuc si varianta romaneasca de traducere „in suveica” / 81
2.2.2.3. Cezar Papacostea si interpretarea erasmica a elinei / 85
2.2.2.4. Eugen Lovinescu – traducerea din perspectiva teoriei „mutatiei valorilor estetice” / 91
2.2.3. Etapa traducerilor academice / 98
2.2.3.1. Impactul traductologiei asupra versiunilor romanesti din textele homerice / 98
2.2.3.2. Radu Hancu si prima versiune integrala in proza a ,,Iliadei” / 101
2.2.3.3. Dan Slusanschi si triumful versiunilor academice in limba romana / 104
2.2.3.4. Concluzii cu privire la traducerile poemelor homerice in limba romana / 111
Evolutia traducerii textelor homerice in limba turca / 115
Informatii despre traducerea lui Sadullah Pasa / 115
Traducerea lui Naim M. Fraseri / 116
Traducerea lui Hilmi din Salonic / 116
Celal Arıkdemir – prima redactare in alfabet latin / 117
Ahmet Cevat Emre – prima traducere integrala a „Iliadei” / 117
Yasar Nabi – intre biografie si traducerea libera / 118
Azra Erhat si Abdul Kadir – stiinta si poezia in slujba versiunilor turcesti a poemelor homerice / 120
„Traducerea” lui Derya Ozturk – o prima mostra de prelucrare a unui text in turca / 124
Traducerea academica a Semei Sandalçι / 124
„Traduceri ale traducerilor” sau traducerile indirecte / 125
Re‑traduceri, prelucrari si parafrazari ale „Iliadei” si „Odiseei” in zilele noastre / 126
Concluzii cu privire la traducerile poemelor homerice in limba turca / 128
Concluzii cu privire la etapele traducerii textelor homerice in romana si turca / 130
CAPITOLUL AL III‑LEA
ASPECTE LEXICO‑SEMANTICE SI GRAMATICALE ALE TEXTULUI HOMERIC / 133
3.1. Particularitati ale textului‑baza / 133
3.1.1. Structura compozitionala a textului analizat / 133
3.1.2. Gramatica textului‑baza si implicatiile sale stilistico‑pragmatice / 133
3.1.2.1. Verbul / 133
3.1.2.2. Adverbul / 137
3.1.2.3. Substantivul / 138
3.1.2.4. Adjectivul / 139
3.1.2.5. Pronumele / 140
3.1.2.6. Conectorii frastici si transfrastici / 140
3.1.2.7. Sintaxa propozitiei si a frazei / 141
3.2. Analiza versiunilor romanesti / 143
3.2.1. Corpusul de texte / 143
3.2.2. Morfo‑sintaxa versiunilor romanesti / 144
3.2.2.1. Verbul / 144
3.2.2.2. Adverbul / 147
3.2.2.3. Substantivul / 148
3.2.2.3.1. Numele proprii / 148
3.2.2.3.2. Numele comune / 152
3.2.2.4. Adjectivul / 154
3.2.2.5. Pronumele / 156
3.2.2.6. Conectorii sintactico‑discursivi / 158
3.2.2.7. Sintaxa propozitiei si a frazei / 159
3.2.2.8. Observatii cu privire la strategiile traductologice in versiunile romanesti / 161
3.3. Analiza versiunilor turcesti / 163
3.3.1. Particularitati ale sistemului limbii turcesti / 163
3.3.2. Aspectul discursiv‑sintactic al traducerilor in limba turca / 169
3.3.3. Corpusul de texte / 171
3.3.4. Analiza particularitatilor fonetice, lexicale, gramaticale si pragmatico‑stilistice / 173
3.3.4.1. Fenomene fonetice specifice / 173
3.3.4.2. Aspecte lexico‑semantice / 176
3.3.4.3. Morfo‑sintaxa versiunilor turcesti ale „Iliadei” / 177
3.3.4.3.1. Verbul / 177
3.3.4.3.2. Adverbul / 182
3.3.4.3.3. Substantivul / 185
3.3.4.3.3.1. Numele proprii / 185
3.3.4.3.3.2. Numele comune / 188
3.3.4.3.4. Adjectivul / 192
3.3.4.3.5. Pronumele / 193
3.3.4.3.6. Sintaxa propozitiei si a frazei / 195
3.3.5. Poezie si proza in traducerile moderne ale poemelor homerice in limba turca / 196
3.4. Strategii traductologice in versiunile romanesti si turcesti ale poemelor homerice / 198
CONCLUZII GENERALE / 204
BIBLIOGRAFIE / 210
1. Surse / 210
1.1. Editii ale textului‑baza / 210
1.2. Editii in limba romana / 210
1.2.1. Iliada / 210
1.2.2. Odiseea / 211
1.2. Editii in limba turca / 212
1.3.1. Iliada / 212
1.3.2. Odiseea / 212
2. Referinte / 212
3. Dictionare / 218
Axata deopotriva pe problematica istoriei limbii literare si traductologiei, ineditul cercetarii intreprinse de Icbal S. Anefi provine din dubla perspectiva a confruntarii unor texte literare: o data, intre o limba‑baza si o limba‑tinta si inca o data, intre doua limbi‑tinta. Daca tinem seama si de faptul ca limba A nu este deloc la indemana oricui, caci este vorba despre un idiom vechi, special, transmis posteritatii exclusiv in varianta poetica a textelor homerice, avem deja o prima idee despre sarcina dificila asumata de tanara cercetatoare. Daca adaugam si faptul ca obiectul cercetarii este reprezentat de doua idiomuri moderne, total diferite ca familie genealogica si ca structura tipologica, atunci avem imaginea aproape completa a demersului in care s‑a implicat Icbal Anefi. Limba B1 si limba B2 sunt romana, respectiv turca, adica cea uzuala si cea materna pentru autoarea studiului de fata, ambele fiind tratate din perspectiva preponderent diacronica, detaliu care desavarseste configuratia parcursului filologic in care s‑a angajat autoarea.
Premisa de la care a pornit este clar exprimata in capitolul introductiv, redactat dupa toate regulile unui studiu clasic: exista o relatie biunivoca intre stadiul de dezvoltare a unei limbi moderne si traducerea poemelor homerice (ca a oricarei capodopere a literaturii universale, de altfel) – fiecare contribuind la buna evolutie a celeilalte. Pe de alta parte, tratarea acestor traduceri din dubla perspectiva contrastiv‑tipologica poate da seama de functionarea unor mecanisme ale generarii structurilor lingvistice, de mentalitatile fiecarei comunitati umane pentru care s‑au realizat respectivele traduceri, avand in vedere relatia limba‑gandire.
Corpusul de texte este alcatuit pe masura demersului analitic propus. Circa zece versiuni din fiecare limba moderna (reunind, in proportii diferite, Iliada si Odiseea) sunt confruntate cu textul homeric, in editii de inalta tinuta academica.
Metodele, principiile si instrumentele de lucru sunt impuse, firesc, de obiectivele deja amintite aici. Ele tin de lingvistica diacronica, de gramatica contrastiv‑tipologica, de traductologie, de teoria mentalitatilor, fiecare cu subdomeniile specifice.
Structura lucrarii este echilibrata, introducerea pregatind buna receptare a intregii cercetari, iar capitolul I realizand o trecere in revista a problemelor teoretice si practice ale traductologiei. O istorie detaliata a versiunilor din poemele homerice in cele doua limbi urmata de o analiza gramaticala a unor fragmente reprezentative din ambele serii de versiuni constituie esenta lucrarii. Mai precis, analizele vizeaza aspecte fonologice ale textelor, fenomene morfologice si sintactice in procesul transferului lingvistic, particularitati pragmatico-stilistice.
Concluziile formulate confirma premisele de la care a pornit cercetarea si aduc in atentie multe alte aspecte legate de actul traducerii marilor opere ale omenirii.
Printre observatiile cu caracter general, atrage atentia constatarea ca nicaieri, in versiunile cercetate, nu se pune problema vreunei strategii, metode si proceduri anume, adica unica si sistematic aplicata. Analizele operate pe versiunile din doua limbi diferite, realizate in epoci diferite, respectiv in conditii istorice diferite, duc la concluzia ca este vorba intotdeauna despre tendinte predominante relativ vizibile, dar nu despre exclusivitate. Realitatea este ca toate, absolut toate versiunile romanesti si turcesti sunt rezultatul unei abordari traductologice polifonice. Sunt traduceri literale si literare, pe parcursul aceluiasi text, cu interventii nuantate si contradictorii, uneori (adjonctii, pierderi de elemente lexico‑semantice si gramaticale sau stilistice), cu impregnarea mai subtila sau mai ostentativa a mentalitatilor timpului si locului in care s‑a facut traducerea, cu marcarea personalitatii talmacitorului. Altfel spus, ca orice alta traducere, si acestea sunt integrate – firesc, omeneste vorbind – in cultura mediului lingvistic al textului nou realizat.
In lucrarea pe care o discutam aici se vorbeste despre principiul lansat – cu mare succes, la vremea respectiva – de Walter Benjamin, in „Prefata” la versiunea germana realizata de el din Poeme in proza, volumul lui Charles Baudelaire, in 1923 (cf. Charles Baudelaire, Tableaux Parisiens. Traducere germana cu o prefata despre sarcina traducatorului, versiune franceza si germana, Verlag von Richard Weißbach, Heidelberg 1923. ‑ https://dero.abcdef.wiki/wiki/Walter_Benjamin#Einf%C3%BChrungen), si anume, „principiul eliberarii limbajului pur”. Mai exact, „limbajul pur” dintr‑un text original este eliberat din captivitate prin traducere, daca aceasta este de buna calitate. Exemple celebre sunt traducerile facute de Sf. Jeronim din hebraica veritas (si nu direct din Septuaginta, de fapt, nu numai din aceasta, cum s‑a constatat de curand), de Johann Heinrich Voss din Iliada si Odiseea, de Hölderlin din tragediile lui Sofocle (Antigona si Oedip rege) si din Imnurile lui Pindar s.a. Ulterior, s‑au pus in circulatie doua idei care au nuantat teoria lui W. Benjamin. Intai, ca respectivii mari traducatori, ca oricare altii, au descatusat limbajul pur al originalului doar ca sa‑l incatuseze din nou, fiecare in propria limba. Altfel spus, au schimbat o carcera cu alta, din alt spatiu istorico‑geografic si spiritual-lingvistic. Apoi, o cercetare recenta, intreprinsa de Marc Delaunay, de la Universitatea Libera din Bruxelles (in numarul aniversar, 50, al revistei bruxelleze de traductologie Equivallences, 2021, coordonata de Christian Balliu si Françoise Wuilmart) arata ca simplul fapt de a‑si fi reluat idei mai vechi (din 1916) despre teoria generala a limbajului in prefata la traducerea sa si in contextul explicarii strategiilor sale traductologice l‑au plasat pe W. Benjamin in mod eronat printre parintii traductologiei ca stiinta de sine statatoare din sfera larga a stiintelor cuvantului (cf. discutia la Muguras Constantinescu, „False mituri despre traducere”, in Romania literara, nr. 26, 18 iunie 2021, p. 23.).
Lucrarea deschide noi directii de cercetare in domeniul contactului lingvistic de tip traducere, mai ales cu privire la relatia turco‑romana.
Stilul expunerii se caracterizeaza, prin claritate si corectitudine, prin nivelul stiintific al demonstratiilor si analizelor, precum si prin corecta utilizare a terminologiei de specialitate.
Premisa de la care a pornit este clar exprimata in capitolul introductiv, redactat dupa toate regulile unui studiu clasic: exista o relatie biunivoca intre stadiul de dezvoltare a unei limbi moderne si traducerea poemelor homerice (ca a oricarei capodopere a literaturii universale, de altfel) – fiecare contribuind la buna evolutie a celeilalte. Pe de alta parte, tratarea acestor traduceri din dubla perspectiva contrastiv‑tipologica poate da seama de functionarea unor mecanisme ale generarii structurilor lingvistice, de mentalitatile fiecarei comunitati umane pentru care s‑au realizat respectivele traduceri, avand in vedere relatia limba‑gandire.
Corpusul de texte este alcatuit pe masura demersului analitic propus. Circa zece versiuni din fiecare limba moderna (reunind, in proportii diferite, Iliada si Odiseea) sunt confruntate cu textul homeric, in editii de inalta tinuta academica.
Metodele, principiile si instrumentele de lucru sunt impuse, firesc, de obiectivele deja amintite aici. Ele tin de lingvistica diacronica, de gramatica contrastiv‑tipologica, de traductologie, de teoria mentalitatilor, fiecare cu subdomeniile specifice.
Structura lucrarii este echilibrata, introducerea pregatind buna receptare a intregii cercetari, iar capitolul I realizand o trecere in revista a problemelor teoretice si practice ale traductologiei. O istorie detaliata a versiunilor din poemele homerice in cele doua limbi urmata de o analiza gramaticala a unor fragmente reprezentative din ambele serii de versiuni constituie esenta lucrarii. Mai precis, analizele vizeaza aspecte fonologice ale textelor, fenomene morfologice si sintactice in procesul transferului lingvistic, particularitati pragmatico-stilistice.
Concluziile formulate confirma premisele de la care a pornit cercetarea si aduc in atentie multe alte aspecte legate de actul traducerii marilor opere ale omenirii.
Printre observatiile cu caracter general, atrage atentia constatarea ca nicaieri, in versiunile cercetate, nu se pune problema vreunei strategii, metode si proceduri anume, adica unica si sistematic aplicata. Analizele operate pe versiunile din doua limbi diferite, realizate in epoci diferite, respectiv in conditii istorice diferite, duc la concluzia ca este vorba intotdeauna despre tendinte predominante relativ vizibile, dar nu despre exclusivitate. Realitatea este ca toate, absolut toate versiunile romanesti si turcesti sunt rezultatul unei abordari traductologice polifonice. Sunt traduceri literale si literare, pe parcursul aceluiasi text, cu interventii nuantate si contradictorii, uneori (adjonctii, pierderi de elemente lexico‑semantice si gramaticale sau stilistice), cu impregnarea mai subtila sau mai ostentativa a mentalitatilor timpului si locului in care s‑a facut traducerea, cu marcarea personalitatii talmacitorului. Altfel spus, ca orice alta traducere, si acestea sunt integrate – firesc, omeneste vorbind – in cultura mediului lingvistic al textului nou realizat.
In lucrarea pe care o discutam aici se vorbeste despre principiul lansat – cu mare succes, la vremea respectiva – de Walter Benjamin, in „Prefata” la versiunea germana realizata de el din Poeme in proza, volumul lui Charles Baudelaire, in 1923 (cf. Charles Baudelaire, Tableaux Parisiens. Traducere germana cu o prefata despre sarcina traducatorului, versiune franceza si germana, Verlag von Richard Weißbach, Heidelberg 1923. ‑ https://dero.abcdef.wiki/wiki/Walter_Benjamin#Einf%C3%BChrungen), si anume, „principiul eliberarii limbajului pur”. Mai exact, „limbajul pur” dintr‑un text original este eliberat din captivitate prin traducere, daca aceasta este de buna calitate. Exemple celebre sunt traducerile facute de Sf. Jeronim din hebraica veritas (si nu direct din Septuaginta, de fapt, nu numai din aceasta, cum s‑a constatat de curand), de Johann Heinrich Voss din Iliada si Odiseea, de Hölderlin din tragediile lui Sofocle (Antigona si Oedip rege) si din Imnurile lui Pindar s.a. Ulterior, s‑au pus in circulatie doua idei care au nuantat teoria lui W. Benjamin. Intai, ca respectivii mari traducatori, ca oricare altii, au descatusat limbajul pur al originalului doar ca sa‑l incatuseze din nou, fiecare in propria limba. Altfel spus, au schimbat o carcera cu alta, din alt spatiu istorico‑geografic si spiritual-lingvistic. Apoi, o cercetare recenta, intreprinsa de Marc Delaunay, de la Universitatea Libera din Bruxelles (in numarul aniversar, 50, al revistei bruxelleze de traductologie Equivallences, 2021, coordonata de Christian Balliu si Françoise Wuilmart) arata ca simplul fapt de a‑si fi reluat idei mai vechi (din 1916) despre teoria generala a limbajului in prefata la traducerea sa si in contextul explicarii strategiilor sale traductologice l‑au plasat pe W. Benjamin in mod eronat printre parintii traductologiei ca stiinta de sine statatoare din sfera larga a stiintelor cuvantului (cf. discutia la Muguras Constantinescu, „False mituri despre traducere”, in Romania literara, nr. 26, 18 iunie 2021, p. 23.).
Lucrarea deschide noi directii de cercetare in domeniul contactului lingvistic de tip traducere, mai ales cu privire la relatia turco‑romana.
Stilul expunerii se caracterizeaza, prin claritate si corectitudine, prin nivelul stiintific al demonstratiilor si analizelor, precum si prin corecta utilizare a terminologiei de specialitate.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.
Scrie un review
Produse similare
Argoul in limba romana actuala - Daniela Eugenia Vodita
Limba romana pentru studentii straini. Teste si exercitii
Start LR. Manual de limba romana pentru cetatenii straini
Zmei, draci si strigoi. Eseuri de hermeneutica a basmului popular romanesc
Limba romana pentru Anul pregatitor: redactare si compozitie - Mirel Anghel
Franceza fara profesor + 2 CD-uri audio - Gaelle Graham
Limba engleza fara profesor - Dan Dutescu
Dictionar scolar explicativ - Alexandru Emil M.
Limba romana contemporana. Vocabularul - Marinusa Constantin
Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00
0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro