Nuclee mitice in romanul romanesc postbelic - Rodica Evelina Circiu

Termenul central al demersului nostru este acela de ,,mit”, concept cu o mare energie expansiva, mereu examinat si reexaminat, avand o operativitate relativa si variabila datorata tocmai numeroaselor sale definitii si tipologii. Pentru ca nu ne preocupa contextul credintei in care a fost creat un mit, organizarea sociala, practica, morala sau obiceiurile care reprezinta corolarul miturilor vom neglija extensia etno-religioasa a mitului, viziunea pe care o au etnologii asupra acestei notiuni ori acceptiunea sa antropologica. Acordand intaietate binomului mit - literatura vom prelua sintagma ,,mit literar” ale carei semnificatii au fost aproximate teoretic de Philippe Sellier si care a fost omologata de Pierre Brunel in Dictionarul miturilor literare – unde ea este, dealtfel, transformata in instrument metodologic.
Intr-un articol publicat in 1984 si intitulat ,,Qu` est -ce qu` un mythe littéraire” Philippe Sellier constata deficitul conceptual al mitului literar determinat si de faptul ca el este desemnat prin acelasi substantiv care se foloseste in cazul mitului etno-religios. Plecand de la definitia mai stabila a acestuia din urma (mit fondator, anonim, colectiv, revelator, cu o functie hierofanica, etiologica, considerat ca adevarat, avand la baza o logica a imaginarului care produce in analiza o serie de opozitii structurale puternice etc.), cercetatorul identifica disparitia anumitor caracteristici si conservarea altora in trecerea de la mit la mit literar. Mitul literar nu fondeaza, nu instaureaza, nu statorniceste o realitate; operele care-l ilustreaza inglobeaza sunt semnate si nu este considerat ,,adevarat”. Particularitatile comune ar fi totusi saturatia simbolica, organizarea narativa  structurala foarte stransa, deschiderile metafizice. Contributia cea mai importanta pe care o aduce Philippe Sellier este aceea de a include in corpusul miturilor literare mituri etno - religioase care supravietuiesc in literatura (mituri etnologice; mituri biblice – unele comparabile cu acelea vizibile in diferite traditii, culturi, religii mitul paradisului pierdut, mitul apocalipsei; altele provenind din episoade sau fragmente ce au primit statutul de mit gratie simbolisticii lor bogate mitul lui Cain; mituri antice prestigioase etc.) precum si tot ceea ce literatura a transformat in mit.
Nu vom discuta, asadar, mitul ca fenomen etnoreligios, universal existent in toate civilizatiile, epocile, ci, autorizati de aceasta teorie, il vom analiza doar in campul literaturii ca hipotext – avand in vedere ipoteza ca povestile mitice ii parvin unui autor pe o filiera livresca, dupa ce au suportat transformari esentiale, operate de scriitori, comentatori –, dar si ca produs al inventivitatii si virtuozitatii de care dau dovada unii autori.
Romanul postbelic nu este o realitate uniforma, monolitica. Prin mit, literatura s-a diversificat, a devenit permeabila la noi influente, s-a dezvoltat spiritul alegorizant, analogic. Mitul a fost folosit ca strategie textuala, ca vehicul al unui cod moral (de aici necesitatea contextualizarii in cazul anumitor scriitori), dar si ca un mijloc prin care acestia s-au indepartat de ideologic. Citirea realului prin lentilele mitului a fost privilegiata in perioada postbelica, ea raspunzand unor impulsuri etice, tentatiei disimularii sau evaziunii, iar achizitiile din spatiul mitocriticii precum si modificarea cadrului (politic) asociativ recomanda astazi cercetarea nucleelor mitice in romanele vremii (titlul lucrarii noastre evidentiaza faptul ca nu am intentionat o descriere totala sau exhaustiva a elementelor mitice), a continutului lor manifest sau latent.