„Emotii si simtiri”, volumul de debut al autoarei Gabriela-Cristina Trandafir, aduce pe scena poeziei romanesti contemporane o adevarata electrocardiograma a sentimentelor.
Prezentata intr-un cadrul natural, campestru („Ce-mi trec”, „Aproape doar”) sau intr-un cadrul acvatic, care indeamna catre reverie si optimism („Se astern”), ori catre vindecare sufleteasca („Cand valuri vin”, „Marea albastra”, „In mare”), tematica iubirii – in diversele sale ipostaze – este, cu siguranta, dominanta in acest volum. Dragostea suscita experiente complexe si chiar antitetice, fiind cand inaltatoare si exaltanta, cand apasatoare, dureroasa si istovitoare.
De mentionat este faptul ca elementul marin reprezinta o cale de rememorare a clipelor de iubire („In valul marii”, „Te astept”) sau de transmitere a gandurilor de dor („Printre valuri”, „Distantele”, „Oceane, vise si sperante”, „Dorul si soaptele”, „Mesajele de dor”). Mai mult, iubirea atotcuprinzatoare inunda nu doar intreaga fiinta, ci si universul („O inima”), contopindu-i pe cei doi iubiti intr-o imagine androginica („Nu e”).
Experienta ce trebuie traita („Iubirile”) si dupa care vocea fictionala tanjeste („Iubeste-ma”, „O clipa”), iubirea este reprezentata – printre multe altele – drept o cale spre implinire, drept un proces ce metamorfozeaza universul interior si suscita un amalgam de trairi („O dragoste”, „Iubirea-i o scanteie” , „Cand lumea mi-o intorci pe dos”). De asemenea, din iubire izvoraste forta de a merge mai departe, catre fericire si echilibru spiritual („Te tin”, „Iti multumesc”, „Tu esti, ai fost...”, „Iubirea m-a salvat”, „Iubirea mi-a dat aripi”, „Atunci cand”, „De-ar fi sa cad”). Mai mult, renasterea iubirii reaprinde licarul sperantei („Cum?”).
Prin intermediul versurilor sale, autoarea indeamna la dezlantuirea sentimentelor de dragoste, care inving distantele dintre cei doi indragostiti („Iubeste, suflet drag!”). Dorul si dorinta se impletesc, cuprind sufletul sau metamorfozeaza perspectiva asupra universului („Adorm cu gandul”, „Ganduri”, „Aproape doar”), inundata adeseori de erotism („Soapte”, „De-ar fi”, „De-ar fi sa...”). Motivul dorului, cauzat de indepartarea de persoana iubita, se oglindeste in cadrul natural („Dor”, „Doruri”, „Te astept, iubite”) sau navaleste in gandurile, fiinta si imaginatia vocii fictionale („Dorinte”, „Cum ar fi?”, „In dar”, „De-ar fi”, „As vrea sa pot”, „Mi-e dor”, „De dor”, „Te las”, „De dorul tau”), ori se stinge, o data cu momentul regasirii celor doi indragostiti, generand exaltare („Doar stropi”).
Fascinatia pentru persoana iubita se rasfrange in elemente ale planului acvatic, intr-un cadru nocturn („Privesc si te admir”) sau cuprinde intreaga fiinta a vocii fictionale, iubitul devenind astfel un adevarat axis mundi, un centru al echilibrului, emanand o impletire oximoronica de tandrete, blandete si forta fizica („Iubite”, „Iubesc”, „Tu esti barbatul”, „Doar tu, barbate”, „Barbatul”) .
Poezii cum ar fi „Soarele si luna (1)”, „Cand”, „Ador privirea ta”, „Doruri” transpun iubirea la nivel cosmic, astrele devenind oglindiri ale indragostitilor care se reintalnesc dupa o lunga despartire.
Se observa, de asemenea, erotismul intr-un cadru nocturn, feeric si protector („Noapte buna!”, „Soapte”, „Atingeri”, „Ce vine?”, „Ma inalt”, „Privesc”, „In noapte”), specific romantismului, iar tandretea este generatoarea unui univers paradisiac („Sa-ti rostesc”). Mistuita de dor sau dorinta, vocea fictionala isi proiecteaza gandurile erotice in poezii precum „O noapte”, „Visez”, „Ne ard”, „Si parca”, „Iubitul meu”, „E doar”, „In randuri”, „Te astept”.
Pe de alta parte, poeziile „Imi curg lacrimi”, „Mi-am daruit inima”, „M-am frant” oglindesc suferinta provocata de dragostea neimplinita, de plecarea persoanei iubite sau de gesturile dureroase ale acesteia. In „Langa tine”, relatia de iubire este istovitoare, lasa rani adanci si secatuieste vocea fictionala de fortele sale vitale. La randul lor, opere precum „Cum as putea?” si „Cata??” evidentiaza un suflet ranit, indurerat, care se simte sleit de iubire si de blandete. Refuzul de a se mai lasa ranit si zdrobit, inchistat intr-o relatie distructiva si toxica se remarca, in special, in versurile poeziei „Nu te mai las”.
Intrebarile retorice cu privire la reactiile cauzate de starile de nefericire si de disperare („Ce faci?”) sau la modul in care este dusa cu demnitate lupta acerba cu suferintele („Ce...?”, „Cu chipul tau”) se inscriu intr-o tematica mai larga, a vietii concepute precum o lupta pentru echilibru, libertate, fericire, implinire, succes. Eliberarea de durere si intrezarirea unor noi inceputuri sunt evidente in versurile poeziilor „Eliberare” si „S-au frant”. Incurajarile pentru depasirea momentelor grele din viata, in care nefericirea sau neputinta pun stapanire pe suflet sunt abordate in opere cum ar fi: „Cand simti...”, „Tu, suflet bland”, „Lacrimi ce curg”, „Sufar”, „Nu plange!”, „Atunci cand”.
Sfasierea sufleteasca dincolo de care se intrevede, totusi, un licar de speranta este evidenta in operele „Umbra”, „Umbre”, „Cad”. In versurile operei „Atunci cand eu zambesc”, surasul este o masca ce ascunde suferinte, dar reprezinta si o cale de a infrunta greutatile intampinate.
Mesajul poeziei „Si florile” se axeaza, aparent, pe ideea conform careia florile, oricat de firave ar parea, rezista in fata intemperiilor naturii; insa, in esenta, versurile sugereaza taria si forta vitala care se ascund sub masca fragilitatii.
„In tot”, „Curajul”, „Ce-ti umple”, „Nu aduna” contin indemnuri cu valoare generala (catre empatie, bunatate, blandete, curaj), pentru atingerea fericirii sau pentru depasirea greutatilor. Visul zborului si aspiratia catre absolut, care se nasc din adancul sentimentelor, se regasesc in poeziile „Cand simti” si „Simt, respir”.
Viata este perceputa drept o lupta pentru fericire, iubire, libertate spirituala sau pentru inaltare pe culmile implinirii („Simtiri”, „As renunta”, „Si chiar”). Indemnul de a nu ceda, de a continua lupta pentru fericire si de a depasi greutatile este prezent in operele „Sa zbori...” (unde se evidentiaza motivul zborului si eforturile pentru atingerea absolutului) si „M-am ridicat” (motivul valurilor, model de perseverenta).
Alte versuri expun perseverenta in lupta pentru echilibru, inaltare si cautare a sinelui („Am infruntat”, „Renastere”, „Doar eu”, „O, Doamne!”, „Doar”), deseori prin depasirea greutatilor si/ sau prin intermediul iubirii („Cand caut”, „S-au dus”, „Se cern”). Cautarea identitatii, printre lacrimile suferintelor, este evidenta in poezia „Cine sunt?”. Opera „Stau, privesc” se axeaza pe contemplarea cadrului natural de catre o voce fictionala nostalgica, rascolita de ganduri si amintiri.
Poezia „Succesul” contine o serie de reflectii asupra ideii de succes si cui ii este acesta destinat, cum poate fi atins, dar si invidia pe care acesta il provoaca.
Suferinta aparent insurmontabila, care inclesteaza sufletul, sufocand orice speranta de redresare sau de fericire emana din versurile operelor „Ce faci?”, „Durerea”, „Ma lupt”, „Am obosit”, „Suflet de copil”. Rautatea umana provocatoare de suferinte este evidentiata in „Sunt suflete”, „Cad suflete”, iar devastarea sufleteasca pe care o provoaca aceasta capata dimensiuni apocaliptice in „Scantei”. In poezia „Ai rupt”, sufletul este sfasiat de vise si sperante (sfasiere reprezentata, in mod simbolic, si in plan fizic) si impregnant cu rani adanci.
„Nu-mi plangeti”, cu reminiscentele unui testament, indeamna la dragoste pentru viata, iar vocea fictionala isi exprima dorinta ca, la moartea sa, nimeni sa nu planga la capataiul sau. La randul sau, zbuciumul sufletesc cauzat de pierderea unei fiinte dragi si decizia de a merge mai departe, in pofida suferintelor este evident in opera „Sunt lacrimi”.
Complexitatea ideilor poetice exprimate in poezia „Moartea” se face remarcata prin reflectiile asupra sfarsitului vietii, a reactiilor si gesturilor fiintei umane cauzate de moartea cuiva drag, dar si prin modul in care este creionat acest concept. Astfel, moartea aduce cu sine, in timp, uitarea persoanei plecate dintre cei vii. Mai mult, aceasta insoteste fiinta umana la fiecare pas, deoarece, cu fiecare clipa care trece, omul se stinge treptat, se apropie inevitabil de moarte. Desi moartea este conceputa ca un sfarsit destinat fiecarei fiinte umane, doar trupul este afectat de acest proces, sufletul fiind nemuritor. Poezia transmite, de asemenea, mesajul conform caruia viata este scurta si trecatoare si, prin urmare, trebuie traita din plin, fara regrete. Aceasta ultima idee axata pe conceptul de carpe diem se reflecta si in versurile poeziei „Azi”. Indemnul de a trai viata din plin, de a te bucura de fiecare clipa se regaseste, de asemenea, in „Trairi intense si placute”.
La randul lor, poeziile „Realitate” si „Sunt” cuprind o retrospectiva optimista asupra vietii, cu momente de tristete si fericire, iar „Ne nastem” este o reflectare asupra destinului uman, manat de cautarea fericirii si de implinire prin iubire.
Reflectii cu privire la fugit irreparabile tempus se regasesc in poezii precum „Candva au fost”, „Timpul”, „Se scurge”, „Ceasuri”. Trecerea ireversibila a timpului se oglindeste, de asemenea, si in elementele cadrului natural („Natura”, „Secvente”).
O parte din poeziile acestui volum sunt patrunse de o arta poetica implicita. Spre exemplu, in „Ador”, scrisul reprezinta catharsis, iar natura este o oglinda a sentimentelor (in special pentru cele de dor), dar si o sursa de inspiratie. Versurile poeziei „In dar” sunt impregnate de ideea conform careia scrisul devine o cale de transmitere a sentimentelor de dragoste, de a stinge setea de dor si de a pastra amintirea fiintei iubite. La randul sau, „Ganduri se nasc” este o arta poetica a sentimentelor de optimism fata de viitor si de metamorfozare in ritmul muzical al trecerii timpului. In „Ma las”, reveria si contemplatia sunt modalitati de creatie; mai mult, in aceste versuri, creatia este fundamentata pe trairi si experiente deseori dureroase. In poezia „In visare”, cugetarile, trairile si aspiratiile sunt transpuse in creatia artistica si purtate de timp.
Erotismul si arta poetica se impletesc in versurile poeziei „Te simt in noaptea ce-a sosit”, in care dragostea genereaza creatia artistica. In „Sunt gandurile”, sursa de inspiratie este reprezentata de reflectiile asupra trairilor, dar si de povestea de iubire, intr-un cadru nocturn, cu muzica in surdina. „Pentru voi” exprima ideea conform careia trairile sunt un dar iar creatia artistica, inspirata din aceste trairi, are rolul de a delecta cititorii.
Asadar, lectura versurilor cuprinse in acest volum poarta cititorul printr-o mare varietate de trairi si reflectii. Poeziile autoarei Gabriela-Cristina Trandafir prezinta, intr-un mod inedit, emotii si simtiri autentice, ecouri ale unor experiente general umane, imbogatind universul literaturii romanesti contemporane.
Conf. univ. dr. Alina Buzarna-Tihenea (Galbeaza)