Iulia Lumânare realizează o conexiune teoretică și filosofică între două domenii ale cunoașterii, sintetizând influențele ideilor psihanalizei în dramaturgia lui Cehov. Asumându-și o perspectivă în mare măsură filosofică și meta-analitică, autoarea realizează o incursiune în actul creator cehovian, cu ajutorul conceptelor explicative ale psihanalizei.
Aceasta pornește de la premisa conform căreia ”Dramaturgia lui Cehov nu există în afara lui Cehov. Dramaturgia este cea mai onestă declaraţia despre sine”; astfel, opera dramatică a lui Cehov nu poate fi înțeleasă decât pe baza înțelegerii ființei Cehov, la fel cum opera pune în evidență aspecte esențiale ale ființei autorului. Or, pentru un astfel de demers, un prim pas obligatoriu și necesar este demitizarea dramaturgului și repoziționarea acestuia ca ființă umană. Scopul analizei întreprinse în această direcție ar putea fi formulat în sensul de a infirma credința comună conform căreia creația reprezintă rezultatul unui fel de capacitate mitologică a autorului (de conectare cu divinitatea), și de a susține pe de altă parte ideea că actul creator reprezintă o mișcare contrară, către sine și acceptarea propriei Umbre. În demersul realizat, Iulia dă dovadă de o înțelegere rafinată și de profunzime asupra funcționării psihismului uman, identificând creația ca un proces al ființei creatorului, ”o succesiune de etape prin care un gând se transformă într-o poveste”, și nu ca expresie a unei matrici predefinite, eventual dobândite prin naștere, conform căreia creatorul acționează. Iulia ilustrează prezența conceptelor descrise de psihanaliză în opera dramatică a lui Cehov, arătând cum aceasta poate fi înțeleasă în termenii procesului prin care autorul integrează, transformă și resemnifică propriile experiențe și drame trecute.
Prof. dr. Cătălin Nedelcea