Daca ar fi sa raspunzi la intrebarea unde locuiesc zanele, ce ai raspunde? Ai fi rational si ai zice ca ele nu exista sau ai cauta spre zarile copilariei si ai spune ca zanele se afla pe taramuri indepartate? In Zanele din Valea Cerbului, scriitorul Nestor Urechia face dovada faptului ca stie exact unde vietuiesc zanele, facandu-ne cunostinta cu ele, cu delicatete si bucurie. Basmele autorului sunt foarte vii si surprinzatoare, propunand o lume montana familiara in care se ascund, asemenea lui Peter Pan, fapturi de poveste.
Autorul reuseste sa consemneze in aceasta carte povestiri pline de intelepciune, invataminte despre bunatate, vrednicie, seriozitate, izbanda omului de a urma calea cea dreapta, dar si despre dorinta lui de a-si indrepta greselile. Nu este astfel de mirare ca Zanele din Valea Cerbului reprezinta cea mai cunoscuta si indragita lucrare a lui Nestor Urechia, cu peste 15 editii aparute doar in secolul trecut, opera fiind redescoperita cu bucurie, in ultimii ani, de copii si parinti deopotriva.
Informatii conformitate produs
Nestor Urechia (1866–1931) este autorul unor ghiduri turistice, poeme in proza, note de calatorie, traduceri, dar si al unor al unor minunate carti pentru copii. In toate aceste scrieri valorifica pasiunea sa pentru zona montana prin ample descrieri ale muntilor Bucegi. De altfel, autorul se numara printre precursorii literaturii turistice romanesti, cartea sa Robinsonii Bucegilor (1916) fiind laureata de Academia Romana.