Cand pline de umor si caldura, cand crude si tulburatoare, povestirile din acest volum exploreaza amintirile din copilarie, felul in care este perceputa imbatranirea parintilor si sentimentele complexe care guverneaza relatiile dintre barbati si femei.
O iubire adolescentina fragila este spulberata de un uragan; un barbat se trezeste inconjurat de femei care devin din ce in ce mai palide si mai tacute; un chirurg cardiolog pare surprinzator de opac emotional in ochii sotiei sale; viata intima a unei femei este dominata in mod bizar de teama unui razboi nuclear; afectiunea obosita a unui cuplu de varsta mijlocie este reaprinsa de spectacolul unor pasari rare din Jamaica.
In aceste povestiri exceptionale, Margaret Atwood dovedeste inca o data ca este o adevarata maestra a prozei scurte.
Informatii conformitate produs
Margaret Atwood (n. 1939) este cea mai cunoscuta scriitoare canadiana, autoare a unei opere vaste care include romane, volume de proza scurta, poezie si eseuri critice, traduse in peste 40 de limbi. A scris romane devenite celebre: Femeia comestibila (1969), Povestea slujitoarei (1985), Mireasa hotomana (1993), Asasinul orb (2000), Oryx si Crake (2003), Testamentele (2019) etc.
I-a fost decernat de doua ori in cariera Booker Prize, pentru Asasinul orb, in 2000, si pentru Testamentele, in 2019. Printre numeroasele premii care i-au fost acordate se numara si The Governor General’s Award, Arthur C. Clarke Award, Giller Prize, Premio Príncipe de Asturias de las Letras etc. Este membra a Societatii Regale din Canada, i s-au conferit Ordinul Norvegian al Meritului Literar, Medalia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a si titlul de Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor al Frantei.
Un regal al prozei scurte, o scriitura de exceptie