Lumea romansa in viata mea/Il mund romontsch en mia veta - Magdalena Popescu-Marin

Cine a absolvit o facultate de filologie poate avea de la cursul de romanistica o idee vaga despre retoromana (romansa este o varietate dialectala a acestei limbi neolatine). Noi, romanii din generatia mea, am avut  avantajul de a avea doi mari lingvisti care cunosteau foarte bine lumea romansa, mai ales partea ladina: Ovid Densusianu, o mare personalitate a istoriei culturale romane din prima jumatate a secolului al XX-lea si unul din profesorii mei universitari, foarte cunoscut in strainatate: Iorgu Iordan. El a scris o Introducere in limbile romanice, tradusa in multe limbi in scopuri didactice. In primii mei ani de cercetari lingvistice, am facut cu el un seminar foarte greu cu texte ladine vechi. In timpul studiilor mele, cuvantul romans nu era folosit. Se citau mai ales cele doua idiomuri principale, ladin si sursilvan, in legatura cu etimologia anumitor cuvinte. Mai tarziu am realizat ca statutul retoromanei ca limba nu este prea sigur. Retoromana este un concept teoretic care se defineste prin discontinuitatea sa. El ar include doua idiomuri vorbite in Italia (ladina dolomitica si friulana) si unul in Elvetia (romansa), care sunt destul de diferite ca structura lingvistica, numar de vorbitori, loc si tip de formare. Nu se stie daca ele au format vreodata o unitate. Se pare ca istoria lor s-a dezvoltat in coordonate diferite. Totusi exista si multe asemanari intre ele.

Sa revenim la romansa, o entitate lingvistica foarte divizata, vorbita in Elvetia in cantonul Grisons/ Grischun. In mod oficial, este considerata in Elvetia drept a patra limba nationala si in cantonul Grisons/Grischun a treia limba oficiala, alaturi de germana si italiana. Dupa cum se vede, lingvistica nu a reusit sa dea o definitie convingatoare pentru a diferentia notiunile de limba si dialect. Acesta-i un exemplu. Ceea ce ma impresioneaza cel mai mult, fiind un argument esential pentru salvarea romansei, este faptul ca acest idiom este singurul format, si vorbit si astazi, pe teritoriul elvetian. Celelalte limbi nationale franceza, germana si italiana sunt vorbite in tarile vecine. In ciuda constantelor prognoze despre moartea romansei, ea continua sa traiasca in teritoriile traditionale. Din pacate, se poate remarca o anumita diminuare. Acest lucru se vede mai ales la generatia tanara, puternic influentata de germana si chiar de engleza. Moartea unui idiom inseamna si moartea unei culturi. Si asta-i regretabil. Cand am inceput eu sa invat romansa, populatia ei reprezenta 1% din populatia Elvetiei. Acuma se ridica la numai 0,5%. Este drept ca populatia Elvetiei a crescut in ultimele decenii, in timp ce populatia romansa a ramas mai mult sau mai putin aceeasi.

Am studiat romansa mai intai ca autodidacta. Mai tarziu am urmat mai multe cursuri de vara ca sa nu uit sa vorbesc limba (15 cursuri de sursilvana si doua de ladina: unul de puter si unul de vallader). Scriu si vorbesc sursilvana, dar inteleg si traduc din toate celelalte idiomuri. Am colaborat la diverse publicatii romanse: Gasetta Romontscha, La Quotidiana, Annalas, Ischi, Litteratura, Calender Romontsch, Calender da mintga gi etc. Am participat deseori la viata culturala romansa, luand parte la diferite evenimente ale genului (lectii, prelegeri, conferinte, sedinte, zile traducand. Rareori venea o prietena sau un prieten romans in tara mea. In primii ani ziceam adesea ca daca ar exista undeva la noi un vorbitor de romansa m-as duce pe jos descaltata ca sa vorbesc cu el. Din anii 90 sunt membra a Uniunii Scriitorilor Romansi (azi Uniunea pentru Literatura Romansa), presedinta fiind Gisula Tscharner, care mi-a ramas prietena pe viata si care a invatat de la mine limba romana. Premiul de Recunostinta din partea Consiliului de Stat al cantonului Grisons/ Grischun l-am primit in 1999. La propunerea poetului Clo Duri Bezzola am fost onorata in 2004 de catre Pro Helvetia cu un premiu pentru traduceri.

De aici incolo amintirile mele vor fi doar intamplari traite si impresii personale, inregistrate in sufletul meu in cei peste 40 de ani dedicati limbii, literaturii si culturii romanse in general. M-am straduit sa fac cunoscuta in tara mea aceasta etnie inrudita prin limba si sa prezint, in acelasi timp, romansilor, fragmente din cultura unui popor neolatin din Estul Europei : romanii.

In amintirile mele apar o multime de persoane si de nume, cate a putut retine memoria de-a lungul timpului. Daca am uitat ceva sau pe cineva, nu-i vina mea. De asemenea, poate nu s-au fixat intamplari si fapte exact in ordinea din realitatea traita. Pentru toate astea imi ingadui sa cer intelegerea cititorilor.