Propuneri manuscrise: [email protected]: 0745 204 115
Urmărire comenzi Persoane fizice / Vânzări: 0745 200 357 / Comenzi Persoane juridice: 0721 722 783
Editura: Cișmigiu Books
Autor: Alexandra Duțu
Anul publicării: 2026
Ediția: I
Pagini: 90
ISBN: 978-606-28-2264-4
În acest univers „al boabei și al fărâmei”, cum îl denumea Arghezi, în universul copilăriei și al lucrurilor mici, Alexandra se simte firesc, natural și surprinde, cu finețe de observator, dar și cu dorința de a educa și de a-i ajuta pe cititorii ei, să facă față experiențelor noi și, uneori, dificile prin care trec.
Ana Ionescu, psihoterapeut și profesor învățământ preuniversitar
♥
Poveștile sunt cărarea care croiește drumul către sufletul copilului. Totodată, poveștile sunt și cele care croiesc drumul copilului către lume cu toate ale ei. Sufletele celor mici sunt pânze neîntinate, pe care părinții îi ajută să își creioneze povestea. Lucruri care pentru adulți par banale, pentru cei mici sunt lumea însăși.
De aceea, părinții trebuie să ajungă la sufletul celor mici și să le dezvăluie cu blândețe din fricile lumii, astfel încât să le ofere copiilor curajul de a se aventura în necunoscut și de a-l transforma în cunoscut. Frica nu trebuie să îi împiedice să își descopere sensul și drumul vieții. Citește-i copilului tău și ajută-l să prindă curaj pentru a trăi cele mai frumoase experiențe specifice copilăriei.
Alexandra Duțu, psihoterapeut