TU CE AI FACE DACA AI DEVENI, PESTE NOAPTE, GENIU?
Scoala lui Jake McQuade, un baiat obisnuit de 12 ani, risca sa fie inchisa – asta daca Jake si prietenii lui nu gasesc o cale de a o salva. Intr-o vizita la hotelul unde lucreaza mama lui, Jake ocheste un borcanel de jeleuri.
Si, desigur, le mananca. Numai ca… acestea nu sunt niste jeleuri obisnuite. Unul dintre oamenii de stiinta de la conferinta pe care o organizeaza mama lui creeaza capsule cu Cunostinte Ingerabile. Asta a mancat, de fapt, Jake!
In scurt timp, se transforma in cel mai destept pusti din Univers – dar capsulele n-au fost testate inca. Atunci cand vestile despre noul geniu incep sa circule, oamenii au nevoie de el – guvernul, corporatiile mari –, insa nu toti se dovedesc a fi binevoitori.
Oare va putea Jake sa jongleze cu avantajele si dezavantajele genialitatii sale nou-descoperite (ca sa nu mai vorbim si de incercarile din gimnaziu), pentru a-si folosi inteligenta la salvarea scolii?
„Cred ca Grabenstein este cel mai destept scriitor pentru copii din Univers.” James Patterson
„Ingenioasa, extrem de sprintena si incredibil de amuzanta – Chris Grabenstein a facut-o din nou.” STUART GIBBS, autorul cartii Scoala de spionaj, bestseller The New York Times
„Grabenstein revine cu inca o nastrusnicie plina de informatii si ghicitori; si cu un umor de o calitate deosebita. Ingenioasa, succinta si captivanta.” Kirkus Reviews
„Grabenstein livreaza din nou... o carte care ii va atrage chiar si pe cei mai reticenti cititori.” School Library Journal
Informatii conformitate produs
Chris Grabenstein este autorul seriei Evadare din biblioteca domnului Lemoncello, bestseller The New York Times; a mai scris, intre altele, Straluceste! (alaturi de J.J. Grabenstein), fiind, de asemenea coautorul, alaturi de James Patterson, a numeroase carti de succes, precum Pisici vs. caini sau seriile Max Einstein si Vanatorii de comori (publicate in limba romana la Corint Junior).
Chris iubeste jeleurile si a banuit intotdeauna, in secret, ca ar putea fi un geniu (dar nimeni nu pare sa fie de acord cu el).
Locuieste la New York City cu sotia sa, J.J., alaturi de doua pisici si o multime de idei.
Pentru mai multe informatii, puteti vizita site-ul sau, ChrisGrabenstein.com
Cum ar fi daca ai putea invata totul doar mancand niste jeleuri? Hai sa-l cunosti pe cel mai destept pusti din Univers si sa afli, in aceasta noua serie amuzanta, de la autorul bestsellerului Evadare din biblioteca domnului Lemoncello!