Editura Universitara ARESTAREA PREVENTIVA SI DETINEREA NELEGALA. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei

-27%
48,17 Lei 35,16 Lei

ISBN: 978-606-28-0175-5

DOI: 10.5682/9786062801755

Anul publicării: 2015

Editia: I

Pagini: 674

Editura: Universitară

Autor: Dragos Calin, Mihaela Vasiescu, Paula-Andrada Cotovanu, Beatrice Ramascanu, Alexandra Lancranjan, Cristina Radu, Florin Mihaita, Anamaria Lucia Zaharia, Lavinia Circiumaru, Ionut Militaru, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Alexandra Gherghesanu, Vasile Bozesan, Iulian Balan, Roxana-Maria Calin, Costel Cristinel Ghigheci

In stoc
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786062801755 Ai nevoie de ajutor? 0745 200 718 / 0745 200 357
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Download (1)
  • Autori
  • Cuprins
  • Cuvant inainte
  • Unde se gaseste
  • Review-uri (0)

Dreptul la libertate si siguranta este reglementat ca principiu distinct in legislatia noastra procesual penala in art. 9 din noul Cod de procedura penala, care prevede ca „in cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta”. Din aceasta formulare se poate trage concluzia ca noul Cod de procedura penala nu a avut ca sursa de inspiratie art. 23 din Constitutia Romaniei, care prevede ca „libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”, ci mai degraba articolul 5 din Conventia europeana a drepturilor omului, care prevede in paragraful 1 ca „orice persoana are dreptul la libertate si siguranta”. Aceasta rezulta, in al doilea rand, din faptul ca alin. (3)-(5) ale art. 9 din Codul de procedura penala sunt reproduceri destul de fidele ale paragrafelor 2, 4 si 5 ale art. 5 din Conventia europeana a drepturilor omului. Astfel se releva importanta deosebita pe care legiuitorul intern o acorda Conventiei europene a drepturilor omului si jurisprudentei CEDO, in aplicarea acestui principiu fundamental al procesului penal roman, care este totodata si un drept fundamental al omului.

Dreptul la libertate si siguranta a fost analizat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele impotriva Romaniei, din perspectiva problemelor specifice care s-au ridicat in practica judiciara romana, in acest domeniu. Desi multe din hotararile Curtii, adoptate in cauzele impotriva celorlalte tari, solutioneaza probleme similare cu cele din tara noastra, putand fi utile si practicii noastre judiciare, cel mai mare impact asupra acesteia il au totusi cauzele impotriva Romaniei. Din aceste motive consideram ca analiza jurisprudentei Curtii din aceste cauze poate fi un instrument util pentru toti participantii la procesele penale si civile, in care se ridica problema respectarii dreptului la libertate si siguranta, putand ajuta mai bine la distingerea numeroaselor nuante evidentiate de practica noastra judiciara, in legatura cu acest drept atat de important.

  • ARESTAREA PREVENTIVA SI DETINEREA NELEGALA. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei

    Descarca
Roxana-Maria Calin
Judecator, Tribunalul Bucuresti, redactor sef adjunct al Revistei Forumul Judecatorilor, vicepresedinte al Asociatiei Magistratilor Europen pentru Drepturile Omului, membru in colegiul de redactie al revistei Jurisclasor CEDO.

Dragos Calin
Judecator la Curtea de Apel Bucuresti, formator al Institutului National al Magistraturii pentru formarea profesionala continua dreptul Uniunii Europene, cooperare judiciara internationala in materie civila si comerciala, dreptul muncii si dreptul asigurarilor sociale; cercetator stiintific asociat al Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Romane – Centrul de Studii de Drept European, director al Revistei Forumul Judecatorilor, membru in colegiul stiintific al revistei Jurisclasor CEDO, coeditor al Revistei iaduer.ro – Afaceri juridice europene, membru fondator si copresedinte al Asociatiei Forumul Judecatorilor din Romania (2007-prezent), membru al Consiliului de Administratie GEMME Europe  (mai 2010-prezent), vicepresedinte al GEMME Europe – Groupement Européen des Magistrats pour la Médiation (mai 2010-mai 2012), membru fondator al CIMJ (Conférence Internationale de Médiation pour la Justice), octombrie 2009, Paris

Mihaela Vasiescu
Judecator, Curtea de Apel Targu Mures, vicepresedinte, doctor in drept, membru in colegiul stiintific al revistei Jurisclasor CEDO.

Paula-Andrada Cotovanu
Judecator Curtea de Apel Ploiesti, inspector judiciar, Inspectia Judiciara, membru in colegiul de redactie al Revistei Jurisclasor CEDO, membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor.

Beatrice Ramascanu
Judecator, Curtea de Apel Ploiesti, formator al Institutului National al Magistraturii, membru in colegiul stiintific al revistei Jurisclasor CEDO, doctor in drept.

Alexandra Lancranjan
Procuror, Directia Nationala Anticoruptie, formator al Institutului National al Magistraturii.

Cristina Radu
Judecator la Curtea de Apel Ploiesti, membru in colegiul de redactie al Revistei Jurisclasor CEDO.

Florin Mihaita
Judecator, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, redactor sef al revistei Jurisclasor CEDO, membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor.

Anamaria Lucia Zaharia
Judecator, Curtea de Apel Bucuresti, formator al Institutului National al Magistraturii pentru formarea profesionala continua in materia dreptului comercial, reprezentant al Sectiunii romane a GEMME -Groupement Européen des Magistrats pour la Médiation; membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor, membru in colegiul de redactie al Revistei Jurisclasor CEDO.

Lavinia Circiumaru
Judecator, Tribunalul Bucuresti, membru in colegiul de redactie al Revistei Jurisclasor CEDO.

Ionut Militaru
Judecator, Curtea de Apel Bucuresti, redactor sef al Revistei Forumul Judecatorilor, doctor in drept, copresedinte al Asociatiei Forumul Judecatorilor din Romania, presedinte al Asociatiei Magistratilor Europeni pentru Drepturile Omului, director editorial al revistei Jurisclasor CEDO.

Victor Horia Dimitrie Constantinescu
Judecator, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor, membru in colegiul de redactie al revistei Jurisclasor CEDO.

Alexandra Gherghesanu
Judecator, Curtea de Apel Iasi, formator al Institutului National al Magistraturii, membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor, redactor sef adjunct al revistei Jurisclasor CEDO.

Vasile Bozesan
Judecator, Tribunalul Teleorman, membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor, membru in colegiul de redactie al revistei Jurisclasor CEDO.

Iulian Balan
Judecator, Curtea de Apel Targu Mures.

Costel Cristinel Ghigheci
Judecator, Curtea de Apel Brasov, formator al Institutului National al Magistraturii, lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universitatii Transilvania din Brasov. membru in colegiul de redactie al Revistei Forumul Judecatorilor, membru in colegiul de redactie al Revistei Jurisclasor CEDO.

Cuprins

Cuprins alfabetic / 7

Studiu introductiv / 9
Cauza Jiga impotriva Romaniei / 62
Cauza Scundeanu impotriva Romaniei / 76
Cauza C.B. impotriva Romaniei / 87
Cauza Pantea impotriva Romaniei / 95
Cauza Damian-Burueana si Damian impotriva Romaniei / 110
Cauza Emilian-George Igna impotriva Romaniei / 124
Cauza Leontin Pop impotriva Romaniei / 129
Cauza Begu impotriva Romaniei / 134
Cauza Calmanovici impotriva Romaniei / 160
Cauza Rupa impotriva Romaniei / 178
Cauza Tarau impotriva Romaniei / 190
Cauza Mihuta impotriva Romaniei / 199
Cauza Tiron impotriva Romaniei / 204
Cauza Raducu impotriva Romaniei / 209
Cauza Tanase impotriva Romaniei / 217
Cauza Stoican impotriva Romaniei / 228
Cauza Irinel Popa si altii impotriva Romaniei / 231
Cauza Degeratu impotriva Romaniei / 238
Cauza Bujac impotriva Romaniei / 246
Cauza Cioinea impotriva Romaniei / 252
Cauza Hermeziu impotriva Romaniei / 257
Cauza Iorgoiu impotriva Romaniei / 260
Cauza Riccardi impotriva Romaniei / 272
Cauza Creanga c. Romaniei / 281
Cauza Lazar impotriva Romaniei / 310
Cauza Radu Pop impotriva Romaniei / 314
Cauza Ardelean impotriva Romaniei / 321
Cauza Contoloru impotriva Romaniei / 333
Cauza Sandru impotriva Romaniei / 341
Cauza Anderco impotriva Romaniei / 347
Cauza Lauruc impotriva Romaniei / 355
Cauza Hamvas impotriva Romaniei / 365
Cauza Gonta impotriva Romaniei / 369
Cauza Konolos impotriva Romaniei / 380
Cauza Visan impotriva Romaniei / 384
Cauza Lapusan impotriva Romaniei / 387
Cauza Leontiuc impotriva Romaniei / 391
Cauza Simon impotriva Romaniei / 400
Cauza Catana impotriva Romaniei / 406
Cauza Ciobanu impotriva Romaniei si Italiei / 413
Cauza Balteanu impotriva Romaniei / 420
Cauza Kaya impotriva Romaniei / 427
Cauza Hussain impotriva Romaniei / 430
Cauza Toma impotriva Romaniei / 435
Cauza E.M.B. impotriva Romaniei / 444
Cauza Ghiurau impotriva Romaniei / 449
Cauza Cristian Teodorescu impotriva Romaniei / 456
Cauza Ionut-Laurentiu Tudor impotriva Romaniei / 463
Cauza Al-Agha impotriva Romaniei / 472
Cauza Stelian Rosca impotriva Romaniei / 486
Cauza Filip impotriva Romaniei / 503
Cauza Sissanis impotriva Romaniei / 511
Cauza Varga impotriva Romaniei / 521
Cauza Rosengren impotriva Romaniei / 528
Cauza Galliani impotriva Romaniei / 533
Cauza Parascineti impotriva Romaniei / 536
Cauza Oprea impotriva Romaniei / 541
Cauza Petrea impotriva Romaniei / 544
Cauza Bucuresteanu impotriva Romaniei / 547
Cauza Mircea impotriva Romaniei / 552
Cauza Spinu impotriva Romaniei / 556
Cauza Temesan impotriva Romaniei / 563
Cauza Atudorei impotriva Romaniei / 567
Cauza Nastase impotriva Romaniei / 593
Cauza Totolici impotriva Romaniei / 610
Cauza Voicu impotriva Romaniei / 620
Cauza Birgean impotriva Romaniei / 628
Cauza Karoly impotriva Romaniei / 638
Cauza Lazariu impotriva Romaniei / 642
Cauza Sancraian impotriva Romaniei / 656
Cauza Valerian Dragomir impotriva Romaniei / 666

STUDIU INTRODUCTIV

Sfera de aplicare a dreptului la libertate si siguranta.

Dreptul la libertate si siguranta este reglementat ca principiu distinct in legislatia noastra procesual penala in art. 9 din noul Cod de procedura penala, care prevede ca „in cursul procesului penal este garantat dreptul oricarei persoane la libertate si siguranta”. Din aceasta formulare se poate trage concluzia ca noul Cod de procedura penala nu a avut ca sursa de inspiratie art. 23 din Constitutia Romaniei, care prevede ca „libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”, ci mai degraba articolul 5 din Conventia europeana a drepturilor omului, care prevede in paragraful 1 ca „orice persoana are dreptul la libertate si siguranta”. Aceasta rezulta, in al doilea rand, din faptul ca alin. (3)-(5) ale art. 9 din Codul de procedura penala sunt reproduceri destul de fidele ale paragrafelor 2, 4 si 5 ale art. 5 din Conventia europeana a drepturilor omului. Astfel se releva importanta deosebita pe care legiuitorul intern o acorda Conventiei europene a drepturilor omului si jurisprudentei Curtii, in aplicarea acestui principiu fundamental al procesului penal roman, care este totodata si un drept fundamental al omului.

Garantarea dreptului la libertate al oricarei persoane, in cursul procesului penal, a apǎrut odatǎ cu promovarea prezumtiei de nevinovǎtie, deoarece era firesc ca o persoana prezumata nevinovata, pana la hotararea definitiva de condamnare, sa fie cercetata in stare de libertate. Totusi, acest drept nu este unul absolut, in anumite situatii recunoscandu-se posibilitatea privarii de libertate a unei persoane, chiar si inainte de pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare. In ce priveste incalcarea prezumtiei de nevinovatie prin luarea masurii arestarii preventive, in cauza E.M.B. c. Romaniei, Curtea a precizat ca este o diferenta fundamentala intre afirmatia ca o persoana este bǎnuitǎ de comiterea unei infractiuni si afirmatia ca acuzatul a comis acea infractiune, in conditiile in care nu s-a dat inca o solutie definitiva. In aceasta cauza Curtea a observat ca in doua hotarari, pronuntate de Tribunalul Prahova si Curtea de Apel Brasov, a fost adusa atingere prezumtiei de nevinovatie prin faptul ca instantele au motivat ca reclamanta a comis infractiunile pentru care era cercetata, insa ca urmare a faptului ca printr-o decizie ulterioara, Tribunalul Brasov a anulat toate deciziile anterioare, Curtea a considerat ca aceasta solutie a reprezentat un remediu apt sa inlature toate deficientele anterioare cu privire la acest aspect. Mai interesanta este aparitia si sensul care a fost acordat conceptului de drept la siguranta. Acesta isi are originea in dreptul anglo-saxon, unde era denumit habeas corpus, ceea ce semnifica garantia acordata fiecarei persoane arestate sau retinute de a fi deferita fara intarziere unui juriu sau judecator, chemat sa pronunte fie punerea in libertate a celui acuzat, fie mentinerea lui in stare de detentie. Din dreptul anglo-saxon conceptul de drept la siguranta a fost preluat, la Revolutia franceza, in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789, ca drept fundamental ce reprezinta garantia data de Constitutie cetatenilor si tuturor persoanelor aflate pe teritoriul statului, impotriva oricaror forme abuzive de represiune si, in special, impotriva oricaror masuri arbitrare ale organelor de stat, avand ca obiect privarea lor de libertate prin arestare sau detentie. Revolutia franceza a promovat ideile de libertate si egalitate, sustinand ca, prin aceste principii, se urmareste inlaturarea abuzurilor regimului monarhic anterior facute impotriva cetatenilor de rand. Astfel se explica introducerea in Declaratia drepturilor omului si cetateanului a unui concept care constituie o garantie impotriva abuzurilor comise de agentii statului, fata de cetateni.


In acest mod dreptul la libertate si siguranta a fost reglementat in majoritatea constitutiilor democratice, fiind consacrat in aceasta forma si in art. 23 din Constitutia Romaniei, care prevede ca „libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”.In doctrina noastra constitutionala s-a mentionat, intr-o opinie1, ca notiunile de „libertate individuala” si „siguranta persoanei” nu au aceeasi semnificatie si nu formeaza o categorie juridica unica, deoarece prima se refera la libertatea fizica a persoanei, in timp ce a doua priveste totalitatea garantiilor prin care persoana fizica este protejata fata de orice arbitrariu al autoritatilor publice in cazul restrangerii libertatii fizice. Intr-o alta opinie2, s-a aratat ca, desi „dreptul la siguranta” nu pare a avea o semnificatie fundamental diferita de „libertatea individului” (aceasta implicand si siguranta persoanei), totusi se poate evoca si un sens propriu, si anume protectia fata de ingerintele arbitrare ale autoritatilor politice in spatiul libertatii individuale, ingerinte nematerializate in retinerea sau detinerea persoanei.


Aceasta a doua opinie se pare ca este mai apropiata de viziunea Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat ca expresia „libertatea si siguranta persoanei” ar trebui citata ca alcatuind un ansamblu, cuvantul „siguranta” avand a fi raportat la cuvantul „libertate”. Notiunii de „siguranta” nu i-a fost data o interpretare independenta. Astfel, dupa mai multe clarificari in jurisprudenta, s-a ajuns la concluzia ca domeniul sau de aplicabilitate nu poate fi detasat de libertatea fizicǎ si, in consecinta, acesta nu are nicio legatura cu ideea de securitate sociala, securitate fizica sau securitate economica. In doctrina s-a mai ridicat problema daca dreptul la siguranta nu ar putea justifica o actiune individuala din partea persoanei care a suferit o paguba ca urmare a disfunctionalitatii aparatului judiciar, care, de exemplu, a pus in libertate in mod inoportun o persoana deosebit de periculoasa4. Pare destul de stranie ridicarea acestei probleme in contextul analizei dreptului la libertate si siguranta, prevazut de art. 5 din Conventie, avand in vedere grija deosebita si conditiile restrictive pe care acest text le instituie pentru privarea de libertate a persoanelor, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia prelungirii masurii arestarii preventive. Ea releva insa si existenta unui revers al medaliei, care obliga organele judiciare sa analizeze si consecintele pe care le produce o decizie de lasare in libertate a unei persoane arestate pentru fapte periculoase, chiar daca acest aspect nu pare sa fie o preocupare pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului.


Tot in legatura cu sfera de aplicare a art. 5 din Conventie, s-a pus problema in ce conditii ar putea interveni raspunderea statelor pentru incalcarea acestui articol, atunci cand atingerea dreptului la libertate si siguranta este rezultatul actiunii unei persoane private, care nu a actionat in calitate de agent al statului. In doctrina a fost criticata hotararea CEDO din cauza Nielsen, de unde reiese ca dreptul la siguranta implica numai protectia contra ingerintelor autoritatilor publice, statele neavand nicio obligatie de a proteja persoanele aflate sub jurisdictia lor contra ingerintelor private, considerandu-se ca aceasta interpretare ar face ca aceasta sa fie singura dispozitie a Conventiei care sa nu creeze si obligatii pozitive in sarcina unui stat si ar fi departe de principiul garantarii efective a drepturilor din Conventie5. Totusi, Curtea a decis in alte cauze ca exista si obligatii pozitive ale statului de a proteja libertatea persoanelor vulnerabile fata de terti, statuand ca autoritatile statului sunt obligate sa ia, preventiv, masuri de ordin practic pentru o protectie efectiva a persoanelor vulnerabile, inclusiv prin luarea unor masuri concrete, pentru a preveni o privare de libertate despre care aveau sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta6. De asemenea, ingerinta in dreptul la libertate al unei persoane este considerata ca fiind imputabila statului si in cazul in care privarea de libertate este realizata de terti, dar cu participarea activa a autoritatilor, fara de care privarea nu ar fi fost posibila7. Fata de aceste nuantari din jurisprudenta Curtii s-ar putea sustine ca statele raspund, in principal, pentru incalcarea de catre agentii sai a dreptului la libertate si siguranta si, doar in unele cazuri speciale, pentru incalcarea acestui drept de catre persoane private.

Mai trebuie subliniat aici ca notiunea de libertate, folosita in articolul 5 din Conventia europeana a drepturilor omului, este una restransa doar la libertatea de miscare a persoanei. Ea nu are sensul extins, pe care il are cuvantul „libertate” in expresia „libertati fundamentale”, care se refera la ansamblul drepturilor si libertatilor persoanei, incluzand si libertatea de gandire, libertatea de exprimare, libertatea religioasa etc. Din aceasta perspectiva, intrucat libertatea fizica a persoanei este reglementata in special pentru a preveni incalcarea acesteia de catre agentii statului, in exercitarea atributiilor care le permit retinerea sau arestarea persoanelor, este corecta folosirea notiunii de „drept la libertate”, care altfel ar parea pleonastica. Dreptul a aparut ulterior, pentru a promova si garanta libertatile persoanei, care au existat de la inceputurile societatii omenesti. Asa cum am aratat anterior, aceasta reglementare a dreptului la libertate nu a aparut initial pentru a proteja persoana de ingradirile libertatii de miscare ce ar proveni din partea persoanelor private, ci ea a avut ca obiectiv protejarea persoanei de abuzurile agentilor statului, care isi exercitau ilegal atributiile de retinere si arestare a persoanelor. De aceea, statul este cel care trebuie sa garanteze persoanelor private acest „drept la libertate”.


O alta problema legata de sfera de aplicare a dreptului la libertate si siguranta este aceea daca pentru a se retine incidenta acestuia este necesar ca persoana sa fie privata de libertate sau este suficienta o simpla restrangere a libertatii de miscare. Curtea a subliniat deseori, inclusiv in cauzele impotriva Romaniei, ca prin proclamarea „dreptului la libertate” art. 5 par. 1 se refera la libertatea fizica a persoanei si ca acesta nu vizeaza simplele restrangeri ale libertatii de circulatie, care intra sub incidenta art. 2 din Protocolul nr. 4. Cu toate acestea, in practica nu este intotdeauna usor de facut distinctia intre privarea de libertate a unei persoane si simpla restrangere a libertatii de miscare a acesteia, fiind greu de stabilit in concret daca o persoana a fost sau nu privata de libertate.

Astfel, potrivit jurisprudentei Curtii din domeniul internarii persoanelor cu tulburari psihice, conceptul de „privare de libertate” are atat un aspect obiectiv, si anume detentia unei persoane intr-un spatiu inchis pentru o perioada semnificativa de timp, cat si un aspect subiectiv, care implica faptul ca persoana in cauza nu si-a dat acordul in mod valabil la internarea sa (Stanev c. Bulgariei). In acest sens, in cauza Stelian Ro ca c. Romaniei, Curtea a reamintit ca, pentru a determina daca o persoana a fost privata de libertate in sensul art. 5, trebuie sa se ia in considerare situatia sa concreta si o serie de criterii, cum ar fi tipul, durata, efectele si modalitatile de aplicare a masurii (se face trimitere la cauzele Guzzardi c. Italiei si Mogos c. Romaniei). Curtea mai arata ca, fara indoiala, trebuie luata in considerare realitatea din spatele aparentelor si a vocabularului utilizat (se face trimitere la cauza Van Droogenbroeck c. Belgiei).

De asemenea, in cazurile in care persoanele aduse cu mandat de aducere au invocat privarea lor ilegala de libertate, Curtea a trebuit sa analizeze daca modul concret in care a fost luata si pusa in executare o astfel de masura a constituit o privare de libertate sau o restrangere a libertatii de circulatie.

Astfel, in cauza Valerian Dragomir c. Romaniei, Guvernul a sustinut ca, in perioada cuprinsa intre 8 februarie, orele 9.20 p.m., si 9 februarie 2011, orele 10.55 a.m., reclamantul a fost pus la dispozitia anchetatorilor pe baza unui mandat de aducere in fata acestora. Conform jurisprudentei constante a Curtii, constrangerea constituie un element crucial in cadrul analizei acesteia, in vederea stabilirii daca o persoana a fost sau nu lipsita de libertate in sensul art. 5 par. 1 din Conventie (se face trimitere la cauzele Foka c. Turciei si M.A c. Ciprului). Or, reclamantul din aceasta cauza nu a mers de bunavoie la sediul DNA. In continuare, Curtea a aratat ca reclamantul a fost pazit permanent de ofiteri de politie si ca, in niciun moment in timpul calatoriei de la domiciliul acestuia pana la Bucuresti, reclamantului nu i s-a permis sa plece de bunavoie. De asemenea, acesta a fost pazit de ofiteri de politie si in timp ce astepta la sediul DNA. Prin urmare, Curtea a considerat ca reclamantul s-a aflat sub controlul autoritatilor de-a lungul intregii perioade si a concluzionat ca a fost lipsit de libertate, in sensul art. 5 par. 1 din Conventie. In cauza Rupa c. Romaniei s-a retinut ca, la data faptelor, art. 183 si art. 184 din vechiul C.pr.pen. nu permiteau autoritatilor insarcinate cu executarea

unui mandat de aducere, nici sa retina o persoana si nici sa o impiedice sa se miste liber, cu atat mai putin sa patrunda in domiciliul acesteia, in absenta unui mandat de perchezitie. In consecinta, retinerea reclamantului in data de 11 martie 1998, in absenta unui mandat de arestare si dupa ce politistii au patruns in apartamentul acestuia, precum si orele petrecute de politisti in fata imobilului reclamantului au avut loc cu incalcarea dispozitiilor legale, in sensul art. 5 par. 1. Trebuie subliniat insa ca in aceasta cauza a contat, pentru constatarea incalcarii Conventiei, si constatarea Curtii ca in cuprinsul mandatului de arestare preventiva, emis cateva ore mai tarziu, autoritatile au mentionat doar infractiunile de care era acuzat reclamantul si faptul ca pedeapsa prevazuta de lege era mai mare de doi ani, rezumandu-se sa afirme ca reclamantul prezenta pericol pentru ordinea publica daca ar fi lasat in libertate, fara sa argumenteze aceasta afirmatie, potrivit exigentelor art. 146 si art. 148 din vechiul C.pr.pen.. 

De asemenea, in cauza Ghiurǎu c. Romaniei, Curtea si-a exprimat indoiala ca era necesara privarea de libertate a reclamantului pentru a fi insotit pe o distanta de 200 km, de catre 10 politisti, in vederea audierii intr-o ancheta penala, care s-a finalizat cu netrimiterea lui in judecata pe motiv ca vinovatia lui nu putea fi dovedita. In acest caz s-a concluzionat, de asemenea, ca a fost incalcat art. 5 par. 1 din Conventie. Trebuie remarcat ca aceasta jurisprudenta a Curtii, din cauzele contra Romaniei, este de natura sa ridice mai multe intrebari legate de viziunea acesteia asupra modului in care ar trebui reglementata procedura aducerii cu mandat a persoanelor care nu se prezinta la citarea organelor juridiare. Daca se considera ca in aceste cazuri este vorba de o privare de libertate, inseamna ca intotdeauna persoanele aduse cu mandat ar trebui prezentate in fata unui judecator, asa cum prevede art. 5 par. 3 din Conventie? Ar trebui prevazut si in acest caz dreptul persoanei lipsite de libertate de a introduce un recurs in fata unui tribunal, asa cum cere art. 5 par. 4 din Conventie? Ce se intampla in cazul in care persoana este adusa cu mandat in fata organelor de urmarire penala? Ar trebui ca mandatul de aducere sa fie emis doar de catre un judecator? Consideram ca ar fi excesiva o astfel de interpretare si ca ea nu rezulta din ansamblul jurisprudentei Curtii in aceasta materie. Este adevarat ca, la prima vedere, concluziile la care a ajuns Curtea in cauzele mentionate anterior ar conduce la ideea ca si in cazul emiterii unui mandat de aducere ar trebui asigurate toate garantiile de la art. 5 par. 2-4 din Connentie. Nu trebuie uitat insa ca analiza incalcarii sau neincalcarii drepturilor garantate de Conventie este facuta de Curte, in fiecare caz in parte, in functie de toate circumstantele cauzei, iar in cauzele mentionate anterior solutia nu a fost determinata de faptul ca reclamantii au fost adusi cu mandat de aducere emis de procuror. Relevanta pentru sustinerea acestui punct de vedere este solutia adoptata de Curte in cauza Lolova-Karadzhova c. Bulgariei, unde s-a statuat ca lipsirea de libertate a unei persoane, pe o durata de 29 de ore, in vederea executarii unui mandat de aducere, nu impune existenta unui drept al acesteia de a introduce un recurs in fata unui tribunal, avand in vedere perioada scurta a privarii de libertate. In acest caz s-a retinut incalcarea art. 5 par. 1 din Conventie, insa aceasta a fost justificata prin faptul ca distanta dintre locuinta reclamantei si orasul unde a avut loc audierea, de 160 km, nu justifica durata lipsirii de libertate.

www.editurauniversitara.ro

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri intre 8.00 - 16.00

0745 200 718 0745 200 357 comenzi@editurauniversitara.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!